Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

AFIR lansează o dezbatere publică privind Ghidul pentru evitarea condițiilor artificiale

pndr-ghid-nereguliAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale lansează o dezbatere publică, până la data de 22 ianuarie 2016, privind îmbunătățirea și completarea Ghidului de prevenire a neregulilor privind crearea de condiții artificiale pentru obținerea fondurilor europene nerambursabile derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a decis alcătuirea acestui îndrumar pentru a furniza solicitanţilor şi beneficiarilor fondurilor europene nerambursabile acordate prin PNDR un suport informativ complex pentru întreprinderea măsurilor și acțiunilor necesare în vederea prevenirii neregulilor în gestionarea fondurilor europene.

„Nu putem să nu lansăm în dezbatere acest document extrem de important pentru întregul sistem de implementare a fondurilor pentru dezvoltare rurală. E vorba despre un parteneriat pe care trebuie să ne bazăm tocmai în a aplica prevederile unui astfel de Ghid. Așadar, așteptăm opiniile tuturor celor interesați și vom ține cont de ele. Există experiența Agenției, dar cred că experiența efectivă a celor care au accesat fondurile este la fel de importantă și de la ei așteptăm contribuții esențiale.

Vom centraliza tot ceea ce primim și vom transmite spre analiză unui grup de lucru la nivel ministerial. Rezultatul final va fi un îndrumar clar, aplicabil unitar, concis și cu adevarat util pentru a impulsiona absorbția corectă a banilor europenei” a declarat Directorul General al AFIR, Andras SZAKAL.

În cuprinsul acestui ghid, toți cei interesați să depună proiecte de finanțare sau cei care deja beneficiază de fondurile acordate prin PNDR trebuie să poată găsi informații privind definirea condițiilor artificiale, exemple concrete de nereguli și recomandări pertinente pentru a evita aceste situații.

Precizăm faptul că Ghidul de prevenire a neregulilor scoate în evidență indicatori ce pot conduce la crearea de condiții artificiale, indicatori care la momentul evaluării Cererii de Finanțare se analizează împreună cu toate elementele compenente ale unei Cereri de Finanțare. Astfel, de la caz la caz, unul dintre indicatorii regăsiți în Ghidului de prevenire a neregulilor poate conduce la crearea de condiții artificiale sau nu.

 

Termenul limita de transmitere a opiniilor si observatiilor este 22 ianuarie 2016.

Propunerile, observatiile si sugestiile se pot transmite:

Direct, la numarul 0234.570.010, fax 0234571070, email: ccibc@ccibc.ro

 

        Impreuna in lumea afacerilor