Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Inca un an de embargou rusesc asupra importurilor alimentare din UE

henry's producePresedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat de curand un decret privind prelungirea cu inca un an, incepand din 6 august, a interdictiei unor importuri alimentare din tarile membre ale Uniunii Europene, ca represalii la adoptarea unor sanctiuni impotriva Rusiei din cauza conflictului din Ucraina.

Pe data de 6 august 2014 Rusia a interzis importurile de fructe, legume, carne, pasari, peste si produse lactate din state occidentale care au impus sanctiuni Moscovei pe fondul crizei din Ucraina.

Conform noului decret semnat de Vladimir Putin, Rusia va continua sa interzica numeroase categorii de alimente din Occident timp de inca un an.

Recent, Moscova si-a exprimat intentia de a extinde embargoul rusesc si asupra produselor din ciocolata, precum si a importurilor de flori din Uniunea Europeana. Anuntul a fost facut de presedintele Serviciului federal de supraveghere veterinara si fitosanitara din Federatia Rusa (Rosselkhoznadzor), Aleksey Alekseenko.

„Multe alte tari sunt dispuse sa ne livreze flori si in acest caz industria noastra de profil va putea sa-si revina usor daca va fi un embargou. De asemenea, exista de mult timp solicitari privind importul direct de flori din America Latina in schimbul celor din Olanda”, a declarat Alekseenko.

Rusia a importat in 2014 peste 14.700 de tone de bulbi, radacini si alte produse din flori in valoare de 38 de milioane de dolari, in principal din Olanda, precum si din America Latina. La acestea se adauga importul altor 26.500 de tone de alte plante, copaci si arbusti in valoare de 58,3 milioane de dolari. Livrarile de flori proaspete au fost si mai mari, Rusia importand anul trecut 30.700 de tone in valoare de 225,4 milioane de dolari.

Potrivit lui Alekseenko, producatorii rusi vor sa preia segmentul de piata controlat de ciocolata provenita din tari europene precum Belgia, Franta si Germania. Conform datelor statistice, in 2014, Franta a exportat 5.600 tone de ciocolata in valoare de 37,5 milioane de dolari in timp ce Belgia a exportat produse de ciocolata in valoare de 47,3 milioane de dolari.

Saptamana aceasta, ministrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene au decis prelungirea sanctiunilor economice impotriva Rusiei pana la sfarsitul lunii ianuarie 2016.

Sursa: stiriagricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor