Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

PNDR 2014-2020: ce domenii de investitii beneficiaza de cele mai mari alocari?

fonduri_europene

Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 beneficiaza de o alocare din fonduri europene si de la bugetul de stat in valoare de 9,47 de miliarde de euro, cea mai mare parte a banilor, respectiv 31% din total, fiind destinati activitatilor agricole.

Mihai Herciu, director general al Directiei Generale Dezvoltare Rurala – Autoritate de Management pentru PNDR, din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a facut o prezentare referitoare la modul in care se impart fondurile europene nerambursabile disponibile prin PNDR, la  Seminarul Ad-Hoc despre PNDR, organizat de Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala, la Constanta. Astfel, din cele 9,47 miliarde de euro, cat este alocarea totala pe noul PNDR, suma de 8,12 miliarde de euro provine din FEADR, iar 1,35 miliarde de euro din bugetul de stat.

Pentru gestionarea riscurilor, a fost alocat un procent de 2%. Pentru activitatile neagricole este distribuit un procent de 3%, iar 5% din fondurile europene nerambursabile sunt destinate pentru alte proiecte, de exemplu afaceri de import-export. Axa LEADER dispune de o alocare de 7%  din total.

Aproape o treime din cele 9,47 miliarde de euro, cat este alocarea totala pe noul PNDR, respectiv 31%,  revine activitatilor agricole, fiind vorba de submasurile pentru investitii in exploatatii agricole, instalarea tinerilor fermieri sau investitii in pomicultura si irigatii. Masurile care vizeaza clima si mediul beneficiaza de un buget care totalizeaza 30% din suma disponibila prin PNDR, iar investitiile in infrastructura rurala de 22%.

Pana acum au fost deschise 10 submasuri din noul PNDR. Sesiunile de depunere proiecte sunt anuale, iar cererile de finantare pot fi depuse pana la finalul lunii octombrie 2015.

Sursa: www.stiriagricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor