28 septembrie, postare pe blog, Florin Citu: Banca centrala poate sa comenteze dar nu sa influenteze politica fiscala

Sursa: https://florincitu.wordpress.com/2015/09/28/banca-centrala-poate-sa-comenteze-dar-nu-sa-influenteze-politica-fiscala/

Codul fiscal a fost votat in Parlement prima oara la sfarsitul lunii Iunie. A fost votat de majoritatea parlamentarilor. Dupa votul din Parlament codul fiscal a fost trimis spre promulgare la administratia prezidentila.

La exact o luna dupa votul din Parlament, Presedintele Romaniei prezinta public primele dubii referitoare la codul fiscal intr-un discurs in cadrul unei conferinte gazdutia de BNR. Dupa inca doua zile Presedintele trimite codul fiscal inapoi in Parlament pentru reexaminare.

Intre votul initial din Palamentul Romaniei si retrimiterea codului fiscal pentru reexaminare a avut loc o campanie impotriva masurilor din codul fiscal. Creditorii internationali, Consiliul Fiscal si BNR au exprimat opinii care prezentau relaxarea fiscala ca pe o amenintarea la macrostabilitate si sustenabilitate.

Fara dovezi clare putem sa spunem doar ca este o coincidenta ca Presedintele Romaniei a retrimis codul fiscal in Parlament dupa o discutie la BNR. O coincidenta nefericita pentru bunastarea Romaniei pe termen lung din punctul meu de vedere. Dar a trecut si nu prea mai avem ce sa facem acum.

Totusi, ramane un lucru pe care nu cred ca societatea l-a discutat. Cel putin nu la fel de serios si in detaliu cum a discutat despre efectele relaxarii fiscale pentru macrostabilitate si sustenabiitate. Nu s-a discutat despre rolul jucat de banca centrala in aceaste dezbatere. Este acceptabil sau nu ca BNR sa comenteze deciziile de politica fiscala?

Daca intrebi la BNR (vezi aici) o sa-ti raspunda ca este acceptabil. Dupa criza din 2008 s-au inmultit mesajele bancilor centrale despre politica fiscala. Nu spune nicaieri in teorie ca este optim pentru o banca centrala sa comunice despre sau sa influenteze politica fiscala bancile centrale au inceput sa vorbeasca din ce in ce mai mult despre acest subiect fara niciun fel de autocenzura. Cel putin eu nu am gasit nimic in teoria economica care sa justifice astefel de actiuni.

Este clar pentru toata lumea ca politica fiscala nu trebuie ignorata de politica monetara (mai multe aici). Dar trebuie sa facem o clarificare. Pentru politica monetara conteaza politica fiscala sau efectele politicii fiscale? Cele doua interpretari sunt foarte diferite. In primul caz politica monetara ar influenta o politica implementata de alta institutie a statului. Desi atat la BNR cat si in guvern sunt persoane numite, in al doilea caz legatura cu intentiile electoratului este mai puternica. Al doilea caz este relevant pentru banca centrala. Politica monetara are ca obiectiv pe termen mediu stabilitatea preturilor. Banca centrala reactioneaza la efectul socurilor care influenteaza dinamica preturilor pe termen mediu. De multe ori cand banca centrala observa un soc temporar, pretul petrolului sau rata de schimb, nu raspunde cu nicio masura pana nu este sigura ca preturile pe termen mediu sunt influentate si nu cele pe termen scurt.

Totusi, bancile centrale, nu numai BNR, considera ca ar trebui sa comenteze deciziile de politica fiscala. Daca ar comenta doar prin prisma efectelor posibile ale politicii fiscal asupra preturilor pe termen mediu nu as avea nimic de obiectat. Dar daca banca centrala incearca de fapt sa influenteze politica fiscala? Daca banca centrala incearca sa schimbe o decizie de politica fiscala? Aceasta situatie nu trebuie acceptata (tolerata) de societate. Din pacate este foarte greu sa identifici intentiile bancii centrale pentru ca nu este foarte clar cand banca centrala vorebeste de efecte si cand incearca sa schimbe o decizie de politica fiscala.

In Romania a fost foarte clar. Banca centrala se opunea unei relaxari fiscale pentru ca in viziunea proprie influenta dinamica preturilor pe termen mediu. Astfel, banca centrala a incercat si a reusit sa schimbe codul fiscal aprobat in Parlament. In forma promulgata de Presedintele Romaniei unele masuri de relaxare votate initial au fost amanate.

Acest mod de lucrur este periculos. Banca centrala putea sa comenteze efectele codului fiscal asupra preturilor pe termen mediu. Doar atat. Nu avea, din punctul meu de vedere, dreptul sa incerce sa schimbe codul fiscal. Daca estimarile bancii centrale se adevereau atunci banca centrala stia ce sa faca (nu stim daca ar fi facut ) pentru a aduce preturile la tinta pe termen mediu. Dar este posibil ca estimarile BNR sa nu fi fost corecte (asa cum vedem acum, aici). De aceea este important ca politica monetara sa nu se bazeze doar pe estimari si sa astepte sa vada primele efecte ale unui soc pentru dinamica preturilor pe termen mediu.

Cele mai recente date ne arata ca pericolul inflationist pe care il vedea banca centrala in urma relaxarii fiscale nu se va materializa. Din pacate pentru economia reala aceasta informatie vine prea tarziu si ramane cu un cod fiscal schimbat. Un cod fiscal care in continuare pedepseste investitiile. In mare parte acest cod fiscal este rezultatul interventiei bancii centrale care nu s-a oprit doar la a prezenta posibilele efecte ale unei relaxari fiscale.

Cum ramane cu mix-ul de politici economice? Mix-ul de politici economice nu inseamna ca politica monetara decide pentru politica fiscala si nici invers. Fiecare are un obiectiv pe care trebuie sa-l atinga. Politica monetara trebuie sa livreze preturi stabile pe termen mediu. Politica fiscala trebuie sa livreze un buget echilibrat pe temen mediu (sa alterneze deficit cu surplus). Cand banca centrala, asa cum s-a intamplat la noi, incearca sa schimbe o politica fiscala inseamna ca ori nu are incredere in cei care implementeaza politica fiscala ori in obiectivul politicii fiscale. Foarte probabil sa aiba dreptate, dar nu este rolul bancii centrale. Mai ales al unei banci centrale care nu a aratat pana acumc a poate sa-si atinga propriile obiective. Si chiar si in aceste conditii nu cred ca BNR ar accepta dezbateri initiate de guvern sau Parlament care sa puna sub semnul intrebarii sau chiar sa influenteze modul de implementare al politicii monetare.

Gradul ridicat de coruptie in randul politicienilor a scazut increderea populatiei in acestia si implicit in deciziile pe care le iau. De cele mai multe ori acest scepticism al societatii este oportun. Dar o clasa politica corupta nu inseamna automat o banca centrala capabila sa rezolve toate probelemele din economie. Nu inseamna ca banca centrala are raspunsurile corecte. Asa cum clasa politica este judecata prin prisma prorpiilor decizii si rezulatate asa ar trebui sa judecam si banca centrala si politica monetara. O analiza facuta de economisti independenti (rationali suntem toti, poate doar cei care prezinta analize pentru a-si asigura o sinecura sa fie irationali desi ei ar spune ca sunt rationali) ar arata ca nu exista foarte multe motive pentru care sa acceptam opinia BNR cu privire la codul fiscal. De fapt exista la fel de multe ca cele pentru care ar trebui sa acceptam opinia guvernului despre modul de implementare al politicii monetare.

Referinte

Willem H. Buiter, 2014, CENTRAL BANKS: POWERFUL, POLITICAL AND UNACCOUNTABLE?

https://florincitu.wordpress.com/2015/08/17/din-nou-despre-politica-monetara-politica-fiscala-si-ciclul-economic/

https://florincitu.wordpress.com/2015/09/25/in-asteptarea-deciziei-bnr-de-saptamana-viitoare/

Mirela Roman, De ce comenteaza bancile centrale masurile fiscal-bugetare? http://opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/63-de-ce-comenteaza-vorbesc-bancile-centrale-masurile-fiscal-bugetare

 

29 septembrie, zf.ro: Bancherii devin nostalgici. „Creditele cu buletinul“, speranţa băncilor de relansare a creditării, revin agresiv în oferte

Creditele cu buletinul apar iarăşi agresiv în oferta băncilor, însă acum bancherii verifică venitul persoanelor direct la ANAF.

La aproape 10 ani de la explozia „cre­ditului cu buletinul“ tot mai multe bănci au reînceput să aler­ge după clienţi şi să le ofere îm­pru­muturi de consum rapid şi fără prea multe formalităţi. Băncile promo­vea­ză tot mai agresiv creditele de nevoi perso­na­le, pe care au ajuns să le acorde pe loc şi doar cu buletinul, aşa cum se întâmpla în pe­rioada de boom. Diferenţa este că acum băn­cile verifică veniturile persoanelor fizice direct la Fisc.

ING Bank, Raiffeisen Bank, BRD şi Idea Bank sunt câteva dintre băncile care au intro­dus în portofoliu împrumuturi de consum pen­tru care solicită clienţilor doar actul de iden­titate, clienţii având posibilitatea să acce­seze astfel de împrumuturi printr-o singură vi­zită la bancă fără a mai fi nevoiţi să prezinte ade­verinţa de salariu sau fişa fiscală. Pe lângă ac­cesul facil la credite din punctul de vedere al do­cu­mentaţiei necesare, bancherii „se lau­dă“ şi cu rapiditatea aprobării împrumutului, care poate dura şi numai 15 minute. În plus, unele bănci au majorat şi suma maximă a împrumutului de nevoi personale, care poate ajunge şi la 120.000 de lei.

Băncile încearcă să stimuleze creditul de con­sum, văzut ca o modalitate rapidă de a-şi re­face profiturile datorită marjelor ridicate de câş­tig. Vizaţi sunt în principal clienţii cu con­turi de salarii sau cei cu venituri mari, care re­prezintă un element de confort pentru ban­cherii confruntaţi cu o rată de default mare pe acest tip de produs în perioada de criză. Acum bancherii pot să gestioneze mai bine riscurile legate de neperformanţă după ce băn­cile au încheiat un acord cu ANAF care permite accesul automat la informaţii privind ve­niturile clienţilor.

Cererea de credite pentru populaţie a re­venit la nivelul din anii de boom, odată cu scă­derea do­bânzilor la niveluri de o singură cifră, iar îm­prumuturile în lei fac legea. Băncile afi­şea­ză în prezent dobânzi între 9% şi 10% pe an pentru creditele de consum. În luna iunie, vo­lu­mul creditelor de con­sum noi în lei a depăşit 2 mld. lei, un maxim al ulti­milor nouă ani.

Aceste credite nu mai depăşiseră nivelul lunar de 1,5 mld. lei din august 2008, înainte de criză. Cumulat pe primele şapte luni creditele noi de consum în lei au ajuns la 8,5 mld. lei, în creştere cu 36% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut.

Soldul creditului de consum pentru populaţie a urcat în anii de boom de 2,4 ori, de la circa 30 mld. lei la începutul anului 2007 la un vârf de 76 mld. lei la începutul anului 2009. Ulterior, au urmat câţiva ani de declin, iar acum oscilează în jurul a 50 mld. lei. Creditele de consum pentru populaţie în lei au sărit spre 60% din total.

BNR a atenţionat recent că o creştere prea rapidă a creditului pentru populaţie poate crea problem importante dacă nu este urmărită cu atenţie.

2 octombrie, postare pe blog: Romania amana tinta de intrare in zona euro. Din nou

Sursa: http://www.contributors.ro/economie/romania-amana-tinta-de-intrare-in-zona-euro-din-nou/

In Romania se vorbeste cu prea multa usurinta de  “oportunitatea” intrarii rapide in zona euro. Termenii sunt urmatorii: atat timp cat indeplinim criteriile nominale, avem si o tinta oficiala, de ce n-am intra? Sau de ce sa nu intram macar in ERMII, daca tot am strans cureaua si am indeplinit criteriile de aderare? Iata ca ieri tinta de adoptare a euro a fost declarata oficial nefezabila de guvernatorul BNR, ceea ce pentru multi economisti nu a fost o surpriza.

Ironia face ca in momentul de fata multe dintre statele pretendente la intrarea in eurozona,  inclusiv Romania, sa indeplineasca criteriile de intrare, intr-un context in care multe state din interiorul clubului nu le mai indeplinesc. Cel putin nu pe toate. Ne confruntam cu o situatie oarecum bizara. Statele est europene au acum bilet de intrare in eurozona, dar refuza sa intre. Sau amana. Cum ar trebui sa se pozitioneze statele pretendente in noul context? Sa amane adoptarea euro? si daca da, pana cand? Sa intre, daca indeplineste criteriile? Si daca da, cand?

Raspunsul la toate aceste intrebari e relativ simplu daca intelegi ce inseamna de fapt intrarea unui stat in eurozona. Sa luam cazul nostru. Intrarea Romaniei in 2019 in zona euro ar presupune intrarea in ERMII cel tarziu in 2017, cel mai bine in 2016 (asa cum a demonstrat experienta altor state), adica peste cateva luni. Ce inseamna asta mai exact.

ERMII este un fel de anticamera a zonei euro, o perioada obligatorie de minim doi ani in care Romania trebuie sa demonstreze ca este capabila sa ramana stabila fara sa utilizeze cursul de schimb. Practic, ERMII este o perioada de testare ex-ante a economiei romanesti, o perioada in care fluctuatia leului in raport cu euro va fi limitata.  Participarea in ERMII se face pe baza unei paritati centrale leu-euro stabilita prin negocieri intre BCE, ministerele de finante si bancile nationale din zona euro si cele participante la ERMII, cu consultarea Comisiei Europene (ECOFIN).

Paritatea centrala inseamna valoarea de referinta a leului fata de euro care se stabileste la intrarea in ERMII. Cursul de schimb de pe piata la intrarea in ERMII poate fi diferit de aceasta valoare de referinta. Conform procedurii, in ERMII cursul de schimb de pe piata trebuie sa fluctueze in cadrul unei benzi de ± 15% calculata fata de paritatea centrala. (se poate stabili de comun acord si o banda de fluctuatie mai stransa, de 2,25%, dar numai in sensul aprecierii leului fata de euro, nu si deprecierii).

Principala miza este deci stabilirea paritatii centrale. Pe parcursul participarii la ERMII aceasta poate fi modificata, fie prin revalorizari, fie prin devalorizari ale leului fata de euro. Daca o revalorizare a leului este permisa, o devalorizare a acestuia va fi considerata drept neindeplinire a criteriului de la Maastricht (privind stabilitatea cursului de schimb) minim doi ani in interiorul ERMII. In aceasta situatie, participarea la ERMII va fi extinsa automat, iar Romania va trebui sa amane adoptarea euro cel putin inca doi ani. Ce sa intelegem de aici? ca intrarea in ERMII trebuie aleasa cu mare grija, pentru ca Romania odata ce a facut acest pas cunoaste termenul minim (2 ani), nu si termenul maxim de ani pe care-l va petrece in ERMII, termen care poate fi prelungit daca economia dovedeste ca nu este capabila sa se ajusteze in lipsa cursului de schimb.

Pe de alta parte, sa nu uitam ca ERMII inseamna practic un regim de curs de schimb fix. Daca pana acum am strans cureaua, ERMII va fi resimtit ca un lant in jurul gatului atat timp cat economia nu va fi suficient de performanta. Practic, in ERMII trebuie sa reusesti sa mentii criteriile nominale indeplinite (ceea ce presupune ca ele sa fi fost atinse in mod sustenabil), sa cresti in acelasi timp convergenta reala, fara insa sa te folosesti de cursul de schimb, pe care va trebui sa-l mentii in marja la care te-ai angajat, ceea ce nu e putin lucru daca economia nu performeaza. In plus, odata intrat in ERMII nu te mai poti intoarce, nu poti renunta la el pur si simplu si sa te intorci la conditiile initiale. Va trebui sa ramai in acest mecanism pana cand indeplinesti conditiile pentru a trece la etapa urmatoare – adoptarea euro.

Pe de alta parte, stabilirea paritatii centrale mai are si o alta miza. Dezvoltarea pe termen lung a economiei romanesti dupa adoptarea euro. Daca Romania intra in zona euro cu un leu supraevaluat in raport cu euro, va fi afectata cresterea economica, competitivitatea exporturilor,  de unde deficite comerciale si de cont curent, etc. Un leu subevaluat va inseamna inflatie, cu toate implicatiile ce decurg de aici. De mentionat aici ar fi ca nici un stat nu-si “alege” paritatea pe care o doreste, ci cea care ii este permisa. Odata stabilita de comun acord cu institutiile amintite, paritatea centrala leu-euro este testata de BCE din punct de vedere al sustenabilitatii acesteia.

Teoria spune ca cel mai bine ar fi ca paritatea centrala sa fie fixata la nivelul de echilibru pe termen lung al cursului de schimb (nivel compatibil cu stabilitatea economiei nationale pe termen lung). In opinia mea, in momentul de fata estimarea unui curs de schimb de echilibru benefic pentru economia Romaniei este foarte dificila, din mai multe considerente. In primul rand, aceasta valoare fluctueaza in timp, indeosebi in tarile in proces de ajustare, ajustari care afecteaza atat cursul de schimb de echilibru cat si cursul de schimb de piata. In al doilea rand, contextul actual in care raporturile dintre valutele principalelor economii se reechilibreaza, nu ne ajuta deloc. In al treilea rand, in Romania cursul de schimb a avut deviatii semnificative fata de cursul de schimb de echilibru (estimat pe baza modelului BEER in perioada 2009-2015 serii lunare).

Ce sa intelegem de aici? Ca adoptarea euro inseamna mult mai mult decat indeplinirea unor criterii nominale, chiar si a celor reale. Ca acestea trebuie insa indeplinite, daca vrem o economie stabila si un drum european. Ca atat timp cat o economie nu este suficient de performanta, e mai bine sa amane intrarea in ERMII si implicit adoptarea euro. Mai devreme sau mai tarziu acest lucru se va reflecta in nivelul de dezvoltare al economiei pe termen mediu si lung. Ca, asa cum am mai spus-o si cu alte ocazii, adoptarea euro nu trebuie sa devina pentru romani un scop in sine. Adevarata miza a adoptarii euro in Romania nu trebuie sa fie nici daca, nici cand, ci cum vom face asta. Si ca la cum vom face asta va trebui sa ne gandim mult mai serios de acum inainte si sa concretizam aceste ganduri in ceea ce ar trebui sa se numeasca o Foaie de parcurs a Romaniei catre euro.

 

2 octombrie, capital.ro: Românii îşi pot cumpăra de azi o “A Doua Casă” mai mare sau mai scumpă

Românii care şi-au cumpărat o locuinţă prin programul Prima Casă îşi pot achiziţiona începând de astăzi una nouă, mai mare sau mai scumpă, cu condiţia să vândă vechiul imobil. Aceasta este una din modificările aduse programului.

Astfel, beneficiarii programului vor avea  posibilitatea achiziționării unei noi locuințe prin  Prima Casă, cu suprafață utilă mai mare sau cu o valoare mai mare decât locuința achiziționată/construită inițial prin program, cu condiția ca locuința achiziționată sau construită inițial să fie înstrainată prin vânzare-cumpărare cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a noii locuințe, iar creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vanzare-cumparare a noii locuințe, care va beneficia de garanția statului în această nouă etapă a programului. Condiţiile de creditare  rămân neschimbate. Banca finanţatoare garantează creditul în cote egale cu fondul de garantare, iar plafoanele au rămas la 60.000 de euro pentru apartamentele mai vechi de 2008, de 70.000 de euro pentru cele construite după 2008 şi de 75.000 de euro pentru construcţia unei locuinţe.

O nouă modificare a fost adusă plafoanelor anuale de garantare, care vor fi gestionate în sistem revolving. Cu alte cuvinte, sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor acordate în cadrul programului la scadență sau anticipat, precum și ca urmare a lichidării creditelor acordate inițial pentru a achiziționa/construi o nouă locuință în cadrul programului,  vor reîntregi plafonul total al garanțiilor și se vor utiliza de către finanțatori pentru acordarea de noi garanții.

S-a majorat perioada de executare a garanțiilor și implicit perioada în care beneficiarii vor putea plăti ratele restante. Plata garanției acordate în cadrul programului, se va efectua în maximum 90 de zile de la formularea cererii de plată și nu în maximum 90 de zile de restanță.

A fost detaliată modalitatea în care finanţatorii pot renunța la cererile de plată, precum şi  posibilitatea repunerii beneficiarului în drepturile și obligațiile aferente contractelor de credit și de garantare, după ce plata garanției a fost efectuată. Retragerea cererii de plată se poate efectua până în penultima zi de efectuare a plății valorii de executare a garanției de către Ministerul Finațelor Publice, beneficiarul putând recurge o singură dată la această facilitate.

Nu în ultimul rând, a fost reglementată situația de preluare/cedare a locuinței și a finanțării garantate, respectiv situația în care soția sau soțul preia sau cedează dreptul de proprietate dobândit prin achiziţionarea/construirea unei locuinţe în cadrul programului, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separației de bunuri, prin divorţ.

 

Din 2009 şi până acum, românii au împrumutat 6 mld. euro pentru achiziţia a peste 157.000 de locuinţe.

 

2 octombrie, postare pe blog, Florin Citu: BNR si-a schimbat opinia despre perspectivele inflatiei

sursa:

https://florincitu.wordpress.com/2015/10/02/bnr-si-a-schimbat-opinia-despre-perspectivele-inflatiei/

In doar doua luni opinia BNR despre evolutia inflatiei a suferit schimbari majore. In August spunea ca masurile fiscale “ecraneaza” acumularea de presiuni inflationiste. Acum spune ca masurile fiscale “pot ecrana” acumularea de presiuni inflationiste.

In acelasi timp BNR ne spune ca efectele “temporare” ale relaxarii fiscale se prelungesc. Pe intelesul tuturor, BNR nu are inca curajul sa spuna ca deja o parte din masurile de relaxare fiscala au fost incorporate in asteprile pe termen lung pentru evolutia inflatiei. Puse toate la un loc concluzia ests simpla, exista riscuri ca preturile sa scada (deflatie) in continuare iar revenirea la tinta sa se faca spre sfarsitul lui 2017 sau chia mai taziu. Bineinteles, BNR poate lua decizii care sa livreze o rata a inflatiei coforma cu mandatul sau, 2.5% pe termen mediu, dar din motive pe care inca nu le stim a decis sa mentina conditiile monetare mai restrictive decat o cer conditiile economice.

Exista si o parte buna in aceasta istorie. BNR confirma opinia mea prezentata de la inceputul anului si mai ales in timpul dezbaterilor pe tema codului fiscal.

4.08.2015 “Accentuarea pe termen scurt a impactului dezinflaționist tranzitoriu al măsurilor fiscale menționate ecranează însă acumularea unor presiuni inflaționiste pe termen mediu în condițiile închiderii mai rapide a deficitului de cerere agregată, succedată de creșterea graduală a unui excedent de cerere agregată, și ale majorării costurilor unitare cu forța de muncă.”

30.09.2015 “Perspectivele pe termen scurt indică prelungirea efectelor dezinflaționiste temporare ale factorilor de natura ofertei (impactul reducerii cotei TVA, evoluția prețurilor combustibililor etc.). Acestea pot însă ecrana acumularea unor presiuni inflaţioniste pe termen mediu, având ca sursă perspectivele încă incerte ale conduitei politicii fiscale și ale corelației dintre dinamica salariilor și cea a productivității muncii, precum și evoluțiile pe plan global, de natură să afecteze percepția investitorilor asupra economiei românești.”

 

2 octombrie, postare pe blog, Florin Citu: Cum sa interpretam corect dinamica creditului in lei

Sursa: https://florincitu.wordpress.com/2015/10/02/cum-sa-interpretam-corect-dinamica-creditului-in-lei/

Banca centrala si cativa economisti atrag atentia asupra dinamicii creditului in lei. Chiar  si eu am aratat acest lucru- vezi aici. Numai ca eu nu vad pericolele la nivel macro, deocamdata, de pe urma cresterii creditului lei.

Din punctul meu de vedere dinamica creditului in lei prezinta alt tip de probleme. Este rezultatul unui program al statului si al cresterii prin lege a salariilor- minim si in randul angajatilor din sectorul public. Dar asta nu inseamna ca dinamica creditului in lei pune in pericol stabilitatea macro (deocamdata).

Este foarte simplu si BNR ar trebui sa stie acest lucru. Pentru efectele macro conteaza ce se intampla cu creditul privat nu doar o componenta a acestuia. Ca sa intelegeti mai bine o sa  fac o legatura cu indicele pretului de consum- IPC. IPC este compus din trei grupe mari, preturi pentru bunuri alimentare, preturi pentru bunuri nealimentare si preturi pentru servicii. Sa presupunem ca preturile pentru bunuri nealimentare cresc cu 5% pe an, mult peste tinta dar IPC ramana cu o dinamica sub tinta. Ar trebui banca centrala sa avertizeze despre pericolele iminente ale inflatiei? Nu. Si nici nu o face. Pentru banca centrala conteaza ce se intampla cu dinamica IPC si nu doar o componenta a acestuia.

Dinamica creditului in lei creste cu aproximativ 15% pe an dar creditul total in economie cu 0.2%. Creditul in lei reprezinta doar jumatate din creditul privat din economie. Atat dinamica creditului privat cat si structura acestuia arata ca deocamdata nu exista un pericol pentru inflatia pe termen mediu sau macrostabilitate.

 

Surse: BNR si calcule Modulus – EI

2 octombrie, cursdeguvernare.ro: Interviu – Bogdan Olteanu / Politicile din spatele economiei reale ; Reformele structurale de dincolo de aderarea la euro ; Acordurile cu FMI ; Creditarea: relaxare, sau? ; De ce și când tace BNR

Explicațiile BNR într-un an greu: cu noul Cod Fiscal și efectele pe indicatorii macro, cu constrângeri europene privind politicile de creditare, cu zig-zag-urile capitalurilor migratoare în căutarea economiilor stabile, cu politicile monetare care să împace pe toată lumea.

Cu indicatorii de convergență și aderare la zona euro, într-un moment în care acești indicatori trebuie realizați dincolo de momentul aderării la zona euro.

 

Cu reforme structurale amânate, cu politici specifice anului preelectoral, cu ce are de făcut economia, ce au de făcut guvernele.

Și despre tăcerile/intervențiile publice ale BNR.

Despre acestea, cu viceguvernatorul Bogdan Olteanu – direct si fără multe subtilități : nuanțele sunt, încă, departe. (Redacția).

***

CdG: Săptămâna trecută ati declarat că, potrivit evaluărilor BNR, aderarea la euro se va face undeva în 2022-2023, deși anul trecut guvernul confirmase că ținta 2019 e valabilă.

De ce un an de întârziere s-a transformat în trei ani de amânare a aderării României la zona euro?

Bogdan Olteanu: Ţinta de 2019 cred că a fost anunţată acum doi ani când a fost asumată prin raportul de convergenţă pe care România l-a trimis. Ce s-a schimbat în foarte mare măsură a fost că acel anunţ nu a fost urmat şi de paşi către realizarea convergenţei reale.

Vedem că îndeplinim criteriile de convergenţă nominale şi pe cele mai restrânse de la Maastricht şi pe cele extinse din scor board. Dar avem o problemă: provocarea convergenţei reale. Noi am ridicat de la începutul acestei discuţii din urmă cu doi ani chestiunea nevoii de reforme care să ne aducă mai aproape de nivelul de dezvoltare al zonei euro. Elemente care au ţinut de decizia politică în ultimii ani n-au sprijinit demararea unui asemenea program de reforme structurale. Ne aflăm şi astăzi cam tot unde ne aflat şi la momentul anunţului.

Acțiunea publică din spatele economiei reale

CdG: Problema asta a reformelor structurale e pe toate buzele, a ajuns un clieșeu, deși nu toată lumea înțelege ce înseamă aceste reforme și acești pași. Despre ce vorbim, concret, de fapt?

Bogdan Olteanu: Mă refer la paşi care ţin acţinea publică.

Sigur, şi economia îşi are evoluţia ei care trebuie să se producă, dar sunt o serie de reforme, în special de reforme structurale în domeniul relaţiilor dintre public şi privat, în domeniul funcţionării sectorului public unde autorităţile publice aveam a face un calendar şi a-l pune în aplicare.

S-a instituit, dacă ţineţi minte, prin 2010 sau 2011, la propunerea noastră, un comitet nu pot să-i spun guvernamental pentru că din el fac parte şi guvernul şi Banca Naţională, un comitet interinstituţional de pregătire a aderării la euro. Nu prea s-a întrunit. Acel comitet n-a fost inventat de noi.

CdG: E un lucru știut. Dar în alte ţări a funcţionat un astfel de comitet

Bogdan Olteanu: Aşa s-a făcut pentru că o mare parte a reformelor nu sunt pur tehnici monetare, de pregătire a cash-ului, de pregătire a mecanismului de distribuire, de schimb, de anunţ al preţurilor care să ţină de Banca Naţională.

Ţin de aceste reforme, de pregătirea structurală şi de pregătirea emoţională a publicului pentru renunţarea la leu şi preluarea euro.

Aici era o serie întreagă de politici ale ministerelor de linie, de integrare la nivelul Guvernului în parteneriat cu noi, de asumare la nivelul Parlamentului României a unor legislaţii care urmează încă a se întâmpla.

Economia românească s-a enclavizat

CdG: Toată lumea vorbeşte de reforme structurale în aşa fel încât sintagma asta s-a clişeizat. Daţi-mi exemple de trei-patru reforme structurale care trebuie făcute azi-dimineaţă, ieri-dimineaţă şi care chiar stau în puterea autorităţilor să le facă.

Bogdan Olteanu: Şi care chiar, dacă vreţi să o punem aşa, stau în calea aderării la euro.

Una dintre ele este finalizarea liberalizării la preţuri, de exemplu la utilităţi. Şi de ce e necesară o asemenea reformă structurală? Nu doar pentru că economia să devină cu adevărat competitivă cu preţuri reale – acesta este un motiv solid şi necesar, ci şi pentru că odată ce intri în mecanismul ratelor de schimb trebuie să ţii inflaţia la nivelul inflaţiei din zona euro. Nu îţi mai permiţi şocuri inflaţioniste în zona preţurilor administrate. Acesta e unul dintre exemplele pe care le putem da.

Un alt exemplu, dacă vreţi, poate fi cel al transformării agriculturii dintr-o activitate de subzistenţă în parte, nu mai e în totalitate o activitate de subzistenţă, a devenit în bună măsură o afacere, dar pentru mulţi români e încă o activitate de subzistenţă, într-o activitate în foarte mare măsură orientată către producerea de valoarea adăugată.

CdG: Bine, dar povestea cu ieșirea agriculturii din zona de sbzistență poate dura și 10-20 de ani, chiar dacă s-ar tripla ritmul de până acum..

La multe se poate măsura în mulţi ani. Important este să o începi. Nimic nu se termină până nu începi şi la noi sunt câteva reforme care nu au fost încă începute.

E un alt element care, din nou, nu putem să-l vedem altfel decât la reforme structurale, chiar dacă e vorba de o punere în aplicare de ceva ce pare foarte tehnic – trebuie să legăm provinciile ţării prin infrastructură.

Asta a devenit o problemă structurală pentru că economia românească s-a enclavizat. 

Există această izolare dramatică a zonei de est, a Moldovei, există dificultăţi în zona de sud. Nu e o izolare, dar există dificultăţi şi doar insule economice în sudul ţării unde economia se dezvoltă în timp ce alte zone rămân neaccesate.

Trebuie să străpugem munţii ca în urma acestei penetrări a infrastructurii să vină şi dezvoltare economică. V-am dat trei, putem să vorbim şi despre altele, putem să vorbim de turism, de pensii.

CdG: Să vorbim despre sistemul de pensii și problemele de acolo – o problemă care implică foarte mult politicile viitorului iminent

Bogdan Olteanu: Asta e o politică guvernamentală pe care trebuie să o propună cei aleşi, dar ce putem noi să zicem privind din această parte este realitatea problemei.

Deficitul bugetului de asigurări sociale, al celui de pensii a devenit dramatic. Cum se rezolvă acest lucru, sigur că ţine de ideologii şi pot exista ideologii de diverse naturi care să vină cu soluţii.

Componenta geopolitică și componentele economice: a amâna aderarea nu înseamnă că poți amâna reformele

CdG: Credeţi că există un plan pe care niște tipi care știu cum stau lucrurile îl ţin ascuns? Dar că, până la urmă, știu ce au de făcut?

Bogdan Olteanu: Nu, nu cred aşa ceva.

CdG: Atunci care ar fi aşteptările realiste că s-ar putea urni ceva în următorii unu, doi, trei ani?

Bogdan Olteanu: Eu sunt convins că există aşteptări reale şi dacă ştim să credem în noi, atunci ne vom uita înapoi în istoria apropiată şi vom vedea că s-au mai făcut asemenea acţiuni care să strângă energiile naţiei.

Dacă e să ne uităm la planul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, unde am strâns consens naţional, unde a existat consens nu doar pentru angajamentul iniţial ci şi pentru toţi paşii ulteriori.

CdG: Oare cele două situații se compară? Atunci exista un soi de presiune privind aderarea la UE, la NATO. Acum presiunea privind aderarea nu mi se pare la fel de mare.

În definitiv, care ar fi miza aderării la euro cât mai curând? Are şi o componentă politică şi să ne aşteptăm mai degrabă de la acea componentă politică a aderării la progrese, sau ea rămâne blocată doar în zona economică şi atunci o să creştem după ritmul şi pasul nostru ?

Bogdan Olteanu: Eu v-aş da trei dimensiuni aici.

Una este cea de responsabilitate publică. Românii, spre deosebire de cetăţenii practic tuturor celorlalte ţări din regiune îşi doresc în continuare aderarea la euro. După toate cercetările, sondajele europene, două treimi dintre români doresc aderarea la euro. Serviciul public, cei care conduc România trebuie să pună în aplicare dorinţa românilor şi ăsta e un element de accountability care poate părea aşa, prea frumos ca să fie luat în serior, dar până la urmă de asta eşti în serviciul public, ca să pui în aplicare ceea ce publicul vrea.

Trecând peste această chestiune principială, eu văd două elemente, unul, să-i zicem, geopolitc şi unul economic.

Cel geopolitic, dacă vreţi, e similar judecăţii baltice: e bine să fii cât mai aproape de core în vremuri furtunoase.

Cel economic, aici am să lungesc un pic, nu mult, vorba, poate că una dintre reticenţele importante pe care le putem intui în a demara acest program de reforme este că aceste reforme nu sunt uşoare.

Reformele structurale nu sunt uşoare şi pe termen scurt au consecinţe dureroase. Şi poate că există această percepţie printre cei care iau decizii că dacă amâni trecerea la euro poţi să amâni şi aceste reforme. Nu cred că e o teorie corectă.

Convergenţa reală în sensul creşterii nivelului de trai ai românilor trebuie să fie un obiectiv în sine. Mai mult decât atât. Convergenţa reală în sensul creşterii rezilienţei economiei româneşti faţă de şocuri e necesară cu atât mai mult dacă rămâi înafară pentru că, hai să fim sincer, hai să ne gândim la o situaţie de criză.

E mai uşor să rezişti unei situaţii de criză – economică, politică, de orice altă natură – în interiorul zonei euro sau în afara ei? Şi aici, criticii zonei euro, înainte să se pronunţe, e bine să se uite la Grecia şi să se gândească dacă Grecia ar fi beneficiat de sprijinul de care a beneficiat dacă se afla în afara zonei euro – de sutele de miliarde de euro.

CdG: Să zicem că ar prevala componenta politică sau geopolitică, în aderare, iar reformele – om mai vedea. Cum ar arăta reformele structurale făcute după aderare?

Bogdan Olteanu: Eu cred că, oricum, reformele structurale vor continua şi după aderare. Pentru a rămâne competitivi trebuie să fim într-o permanentă luptă de a duce mai departe forţa de a creşte economic. Şi avem un exemplu bun, zic eu, în vecinătate – Slovacia.

Slovacia a făcut reforme structurale înainte de aderare, dar a continuat reformele structurale după aderare şi, ca să o comparăm cu termenul său obişnuit de comparaţie, Cehia, dacă în urmă cu 20 de ani între ele părea a fi o prăpastie, dacă la momentul aderării lor în 2004, între Cehia şi Slovacia era o diferenţă de PIB pe capita de circa 10 procente, acum această diferenţă aproape s-a echilibrat.

Slovacia a reuşit să recupereze decalajele cu o viteză remarcabilă prin restructurări, prin reforme, prin creşterea productivităţii până la urmă, că asta este esenţa. A rămas şi a devenit tot mai competitivă. Poate fi un exemplu interesant cu atât mai mult cu cât industriile care s-au dezvoltat în Slovacia sunt şi industriile care se dezvoltă în România. Sigur, păstrăm proporţiile legate de populaţie. Slovacia este o ţară mai mică şi ca populaţie şi ca suprafaţă şi asta întotdeauna îţi uşurează misiunea, dar misiunea noastră este cea pe care o avem ca români.

Ne preocupă evoluțiile pe piața forței de muncă

CdG: Sunt indicatorii din tabloul de bord, pe care toată lumea stă cu ochii şi care configurează până la urmă stabilitatea macroeconomică. La ora asta, aşa cum vedem în toate părţile, este unul dintre marile atuuri ale României, inclusiv la competitivitate. De unde atunci teama aceasta pe care am văzut-o în primăvara şi vara aceasta în privinţa derapajelor sau stricării echilibrelor macro? Bun, dăm deoparte deficitul bugetar pentru că acolo lucrurile sunt foarte evidente. Până la urmă şi acela ar putea fi ţinut sub control printr-o reducere a cheltuielilor. De unde, totuşi, teama aceasta că având un echilibru macroeconomic atât de bun, el ar putea fi foarte uşor stricat, prin niște măsuri fiscale punctuale ?

Bogdan Olteanu: Aţi folosit o metaforă foarte bună, cea a derapajului. Derapajul, ştie orice şofer, se produce pornind de la o situaţie bună. Eşti pe şosea, pe drumul pe care trebuie să mergi, la un moment dat faci o greşeală şi derapezi şi ieşi de pe şosea. În orice moment în care mergi bine poţi să faci acea greşeală care te scoate de pe şosea.

CdG: Da, dar derapajul presupune o forță serioasă ca să împingă un bolid în decor

Bogdan Olteanu: Există riscurile unor politici greşite care să ne împingă în afara traseului.

Unul ar fi, sigur, periclitarea deficitului bugetar.

Pot exista politici care să pună în pericol stabilitatea contului curent, care să încurajeze importurile în dauna exporturilor, de exemplu.

Pot exista politici şi ceea ce apare în acest moment a fi o evoluţie mai puţin favorabilă pentru România e creşterea costului unitar al forţei de muncă, acolo privim cu o anumită preocupare, pentru că a crescut destul de mult în ultimii ani şi asta înseamnă o scădere a productivităţii practic.

Scăderea productivităţii te face de îndată mai puţin competitiv. Aici sigur că poate apărea şi un efect indirect al majorărilor posibile de salarii din sectorul public care ar exercita presiuni şi în sectorul privat.

CdG: Apropo de Codul Fiscal şi de avantajele care sunt aşteptate să se vadă în economie. Care ar fi cele mai realiste aşteptări privind efectele noului Codul Fiscal? Vorbim, repet, de așteptări realiste nu se simulări și teorie. La ce să ne aşteptăm în 2016 sau în 2017?

Bogdan Olteanu: Eu aş vrea să mă rezum cât mai mult posibil la mandatul BNR-ului şi am încercat şi când am ieşit public. Am încercat să ne rezumăm la ceea ce ţine oarecum de mandatul nostru, nu la structura de venituri, nu la structura de cheltuieli. Ele sunt ale reprezentanţilor naţiunii.

Pe de altă parte, unde putem noi să vorbim este diferenţa dintre venituri şi cheltuieli şi noi am încercat să încurajăm menţinerea unei balanţe echilibrate între venituri şi cheltuieli, lăsând reprezentanţilor naţiunii dreptul de a decide de unde îşi colectează veniturile şi în ce mod şi cum cheltuie banii.

Cred că elementul fundamental al acordului politic care s-a încheiat la momentul adoptării Codului Fiscal este acel angajament al menţinerii deficitului bugetar sub 2% din PIB. Dincolo de asta există ideologii, există teorii care vor să încurajeze consumul, există alte teorii care vor să încurajeze creşterea forţei de muncă sau acumularea de capital, investiţiile.

S-a mers, în această formulă a Codului Fiscal în special pe încurajarea consumului şi este dreptul legitim al celor care legiferează. Cred că a fost bine că am fost convingători în a-i încuraja cel puţin să asume acest angajament al menţinerii deficitului bugetar sub 2% nominal. O să vedem la adoptarea bugetului, desigur.

CdG: Domnul Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a spus că în cazul în care ar trece noua lege a salarizării în sfera publică, deficitul s-ar putea duce spre 4%. Cifra asta e plauzibilă?

Bogdan Olteanu: Eu înţeleg că noua lege a salarizării nu cuprinde un calendar de majorări ale salariilor, ci doar nişte ţinte ale salariilor, urmând ca majorările să se facă prin legislaţie subsecventă, legea bugetului sau alte legi anuale.

Cred că elementul esenţial îl vom putea aprecia în momentul în care vom vedea proiectul legii bugetului pe 2016 pentru că acolo vom vedea de fapt cât se alocă pentru diversele destinaţii bugetare, cam care sunt veniturile putem deja să estimăm în funcţie de Codul Fiscal adoptat şi de celelalte legi în domeniu. Dacă se menţine acest angajament, sigur că echilibrul va fi păstrat.

Atenție la inflația mascată de scăderea TVA. Inflația negativă a primilor 3 din UE ne dezavantajează

CdG: Avem problema deflaţiei în UE, principalul nostru partener economic și comercial. Există vreun risc ca deflaţia să ducă cumva la încetinirea economiei ? Cât din probleme lor privind deflaţia am putea să le importăm?

Bogdan Olteanu: În acest moment, publicul nu are aşteptări deflaţioniste.

Aşteptările inflaţioniste sunt în continuare, cele pe doi ani, ancorate inclusiv în intervalul nostru ţintit şi sperăm să rămână aşa şi vom încuraja publicul să îşi păstreze aceste aşteptări.

Nu există o amânare a cheltuielii care e caracteristică perioadelor de deflaţie. Publicul nu amână consumul pentru a aştepta scăderi de preţuri.

În plus, cele două cauze principale ale reducerii de preţuri în România, pe a treia aţi menţionat-o dvs., sunt preţurile în scădere ale unor produse din zona euro, dar aş spune că cele două cauze principale, cel puţin până acum, au fost preţul petrolului, scăderea preţului petrolului şi măsurile fiscale, în special cele referitoare la TVA – cea care s-a luat începând cu iunie şi cea care a fost decisă şi urmează să se aplice începând cu 1 ianuarie.

Ambele vor avea consecinţe mai curând de natura creşterii consumului pentru că vor rămâne mai multe resurse la consumatori, pe de o parte, în cazul TVA-ului, pe de altă parte, de încurajare a economiei, a producţiei, prin scăderea preţului la resurse.

Poţi să intri în teorii acum, dacă asta nu cumva încurajează companiile mai puţin eficiente, dar astea sunt judecăţi pe termen lung şi eu nu cred că va exista o reducere a preţurilor petrolului în continuare, dramatică.

Mai curând există, se conturează această posibilitate a unei stagnări care sigur că va încuraja producătorii europeni. Noi în general suntem importatori neţi pe partea aceasta a lumii. Ne vom simţi mai bine cu preţuri ale input-urilor mai mici. Par a fi două cauze de inflaţie scăzută sau negativă care mai curând să încurajeze economia decât să o descurajeze.

Exist mai curând îngrijorări la noi dacă aceste reduceri de preţuri nu vor alimenta o inflaţie latentă pe care să o regăsim după trecerea celor două efecte tranzitorii ale TVA-ului.

Noi avem nişte simulări, sigur, simulările contrafactuale au întotdeauna o valoare teoretică. Am încercat să simulăm cât ar fi inflaţia dacă nu ar fi fost operate reducerile de TVA, cea din iunie şi cea care va urma şi inflaţia rămâne în intervalul ţintit, deci nu coboară dramatic. E în jurul ţintei.

CDG: Cât ar fi la anul în luna iunie, când s-ar deconta efectul de bază pe alimente?

Bogdan Olteanu: La sfârşitul anului viitor, evaluarea noastră în acest moment este că inflaţia va fi undeva 0,6-0,7%, încetând efectul primei reduceri de TVA, dar persistând efectul celei de-a doua.

După dispariţia celui de-al doilea efect de bază ne aşteptăm că o să ajungem cu inflaţia undeva la ţintă, deci 2,5%, undeva la mijlocul lui 2017.

După începutul lui 2017 reintrăm în interval şi mergem spre ţintă. Poate părea puţin, dar depinde şi cu ce o comparăm. Dacă o comparăm cu mediile europene, nu e foarte puţin. Nu e foarte puţin şi ţinând cont de faptul că ne-am asumat să ne încadrăm în criteriile de la Maastricht care ştiţi că sunt mobile. Nu sunt unde ar fi trebuit să fie. Bineînţeles că ele atunci când au fost gândite n-au fost gândite în termene de inflaţie negativă sau apropiată de zero, dar trebuie să fim cât mai aproape de cei mai buni trei performeri ai inflaţiei.

Cei mai bun trei performeri ai inflaţiei momentan sunt cu inflaţie negativă. Deci trebuie să fim undeva pe la unu şi ceva la sută ca să ne încadrăm în criteriile Maastricht.

Având în vedere aceste elemente aş spune că suntem atenţi la ceea ce se va întâmpla după 2017, începând din 2017, după trecerea celor două efecte de bază mai curând decât la situaţia aceasta tranzitorie cauzată de reducerile de TVA.

Suntem atenți la țările din regiune, unde fluxurile de portofoliu se pot scurge în funcție de politicile monetare

CdG: La briefingul de miercuri, guvernatorul spunea că România depinde mai mult de trendurile din regiune în privinţa investiţiilor şi mai puţin de deciziile internaţionale. Aveţi idee la ce s-a referit şi dacă puteți să detaliaţi?

Bogdan Olteanu: E vorba despre investiţiile de portofoliu şi nu de investiţii directe, de fluxuri de capital.

Sigur că întotdeauna atractivitatea unei economii e dată de fundamentele interne. Asta e clar. Dar aici evoluţiile nu sunt dramatice şi atunci evoluţiile se fac mai curând cu oportunităţile alternative de investire, atunci când vorbim de fluxurile călătoare de capital, să nu zic migratoare că astăzi sună puţin peiorativ cuvântul.

Şi, în general, ofiţerii de investiţii, analiştii de investiţii ai băncilor privesc regiunea, au alocări pe regiune şi fac apoi micile diferenţe între ţările din regiune. La randamentele extrem de scăzute astăzi cam peste tot, mici diferenţe de remunerare pot să facă fluxurile să se mute dintr-o parte în alta, dintr-o ţară în alta cu rapiditate, mai ales în interiorul aceleiaşi regiuni, unde disponibilitatea investitorului de a se muta e destul de facilă.

Noi avem cel puţin trei ţări în regiune cu care putem să ne comparăm şi cu care suntem de regulă comparaţi: Cehia, Polonia, Ungaria. Sigur că în Cehia politica monetară este extrem de relaxată. Astea sunt şi realităţile economice de acolo de multă vreme, inclusiv o inflaţie în jur de zero, fără cauze de natura ofertei cum e la noi, dar inclusiv fără petrol la Cehia.

Dar în Polonia şi Ungaria fundamentele sunt asemănătoare cu cele de la noi şi diferenţe majore faţă de Polonia sau Ungaria în politica noastră monetară ar putea să ducă la viraje bruşte, intrări sau ieşiri bruşte de capital.

De asta, cel puţin în aceste perioade, suntem foarte atenţi şi la ce fac vecinii noştri şi probabil şi ei sunt atenţi la ce facem noi. Nu ne comparăm cu Polonia

Acordurile: Cu FMI, cu CE. E imperios necesar un calendar de trecere la euro, care trebuie să ne prindă pe picioarele noastre

CdG: Ieri a expirat acordul României cu Comisia Europeană şi am intrat în acea perioadă de post-monitorizare, până se rambursează 70% din datorie. Dar revine în discuţie o chestiune rămasă în coadă de peşte de mai bine de un an, acordurile cu FMI. Le facem, nu le facem? Semnalele guvernamentale au fost vagi până acum. BNR a fost întotdeauna pentru semnarea de acorduri. De ce?

Bogdan Olteanu: De multe ori s-a dovedit că prinde bine în reformele sectorului public din România să ai o ancoră, o listă de angajamente şi un calendar, un partener care să te ajute în urmărirea acestor angajamente şi, Fondul şi Comisia bineînţeles, mai ales după 2007, sunt partenerii prin definiţie.

Fondul este entitatea la care şi noi suntem acţionari şi are această funcţie de a sprini, de a asigura în principal echilibrul balanţei de plăţi, dar, mai nou şi reforme structurale. Comisia are iarăşi această responsabilitate fundamentală.

Este o opţiune dacă se doreşte o ancorare mai solidă a unor reforme structurale să se propună reintrarea în asemenea acorduri cu partenerii internaţionali.

Mai fac o observaţie. Lucrurile trebuie gândite la nivelul factorilor decizionali care sunt mulţi. Vorbim de executiv, preşedinte, de Parlament, Banca Naţională ca partener în aceste acorduri şi prin altă prismă.

Dacă regândim un calendar de trecere la euro, calendarul de trecere la euro presupune printre altele că în momentul intrării în mecanismul ratelor de schimb, în ERM II, trebuie să ne găsească fără acord.

Pentru că o ţară care intră în această antecameră menită să îţi arate soliditatea şi sustenabilitatea economică, trebuie să le arate singură, fără ancore. Trebuie să fii solid şi sustenabil fără să ai nevoie de sprijinul unor instituţii internaţionale. Deci atunci când s-ar concepe un asemenea acord, durata lui, calendarul lui trebuie să ţină cont de o eventuală planificare a unui nou calendar de pregătire al trecerii la euro.

CdG: S-a luat în calcul acest aspect în discuţiile de la Guvern?

Bogdan Olteanu: Ce vă spuneam chiar la începutul discuţiei noastre, probabil trebuie restartat acest subiect al trecerii la euro, începând de la anunţarea deciziei politice şi dacă vă amintiţi, în vară, a fost un asemenea gest al preşedintelui care i-a invitat pe guvernator, pe primul-ministru la o discuţie privitoare la mecanismele de pregătire ale trecerii la euro, discuţie care a fost pozitivă din ce cunosc şi cu angajamente luate, dar care după aceea a fost oarecum suspendată de controversele legate de Codul Fiscal.

Rămâne de văzut, probabil că poate fi un moment de relansare a unei asemenea discuţii şi după această asumare politică urmează bineînţeles partea tehnică: instituirea şi funcţionarea comitetului interinstituţional, asumarea de politici, implementarea de politici şi din ele va rezulta calendarul.

CdG: Şi chiar şi de legislaţie. Premierul, în două sau trei intervenţii publice din ultimul an chiar vorbea de un acord cu FMI asemănător cu maniera în care funcţionează acordul Poloniei cu FMI, o chestiune mai relaxată. La ce se referea. Care ar fi diferenţa între ce am avut până acum?

Bogdan Olteanu: Polonia are cu Fondul Monetar un acord destinat economiilor solide şi stabile şi sustenabile, numit flexible credit line, linie de credit flexibilă, care pune la dispoziţia unor asemenea economii în caz de nevoie resurse, doar la cerere, fără a condiţiona punerea la dispoziţie a resurselor de adoptarea unor anumite reforme, pornind de la premisa că ţările respective şi-au făcut reformele care ar fi fost necesare.

Dacă nu mă înşel eu, Polonia, Mexic aveau asemenea acorduri, deci economii aproape de statutul de economie dezvoltată, mai aproape decât noi. Rămâne de văzut şi asta trebuie discutat cu Fondul, măsura în care România se califică pentru un asemenea acord.

Pe de altă parte, reiterez ceea ce spunea ieri guvernatorul. Una din funcţiunile importante pe care un asemenea acor l-ar avea ar fi tocmai acela de ancoră a unor reforme structurale. Or, o linie de credit flexibilă prin esenţa ei nu presupune reforme.

Dacă ne gândim că un acord cu Fondul sau cu Comisia ar fi necesar pentru a sprijini derularea de reforme structurale atunci probabil trebuie un alt fel de acord.

Avantajele echilibrului macro se pot risipi foarte ușor

CdG: Cam asta ar fi miza principală: o agendă pentru reforme şi o presiune adecvată…

Bogdan Olteanu: Probabil că genul acesta de acord care dă şi pieţelor un anumit confort că ţara este pe un drum de consolidare şi de reformare e şi cel care ar duce mai curând la o menţinere a acestor costuri scăzute de finanţare de care România beneficiază astăzi şi probabil şi acest element a fost luat în calcul şi de guvern, cu siguranţă şi de noi atunci când a fost evocată posibilitatea unui nou acord.

CdG: Dacă nu s-ar face un acord, credeţi că ar creşte semnificativ costurile de finanţare? Chiar și cu indicatori macro buni?

Bogdan Olteanu: Cred că depinde foarte mult de cum vor arăta indicatorii macroeconomici ai României, de cum va arăta proiectul de buget, de cum va arăta legislaţia adoptată în următoarele luni.

În acest moment, România se bucură de un nivel bun de încredere pe pieţe, dar, ştiţi cum e, lucrurile acestea se risipesc foarte uşor. Priviţi doar la cazul ţărilor emergente: cum arătau acum doi sau trei ani şi cum arată acum.

CdG: Apropo de politica monetară, în funcţie de ce reacţionează Banca Naţională atunci când economia, când creditarea, când băncile, când infuzia de bani e necesară în economie: în funcţie de ce reacţionează BNR concret şi care sunt stimulii politicilor guvernamentale care de obicei impun modificări ale politicilor Băncii Naţionale?

Bogdan Olteanu: Eu ştiu că pieţele îşi doresc de multe ori să existe o funcţie de reacţie a băncilor centrale, dar băncile centrale, şi nu vorbesc aici doar de Banca Naţională a României, vorbesc şi de BCE şi de Fed , de Banca Angliei – consideră că o asemenea funcţie de reacţie ar fi nerealistă. Adică, a răspunde automat după o anumită regulă unui anumit stimul, ca să fiu mai explicit – ar fi nerealist pentru că nu poţi să prezici toate scenariile posibile şi nu poţi să fii sigur că acelaşi mecanism de reacţie va funcţiona în scenariile care vor apărea.

De aceea, toate aceste mari bănci centrale şi noi alături de ele, preferăm să avem o doză de discreţionarism care să completeze mecanismul de reacţie, funcţia de reacţie. Aplicând acest discreţionarism, potrivit mandatului legal pe care îl avem care spune asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare şi sprijinirea politicilor economice ale statului, în măsura în care se asigură îndeplinirea obiectivului fundamental, al stabilităţii preţurilor.

De altfel, încercăm să folosim această frază aşa de lungă şi de încurcată în toate comunicatele noastre, tocmai pentru a consolida că acesta este mandatul, noi asta trebuie să facem, asta ne cere legea. Dacă legea ne va cere altceva, vom face altceva. Sigur că aici intră foarte mulţi factori, factori de natura fundamentelor interne, despre care am mai vorbit şi care nu au evoluat foarte mult în ultima vreme.

În general, factorii tranzitorii interni nu sunt luaţi în calcul şi pot să vă dau exemplul majorării TVA din 2010, când Banca Naţională a anunţat dinainte că este o măsură de natură tranzitorie care va avea efecte pe durata unui an şi că nu îşi va schimba politica monetară pe acel interval ci va încerca mai curând să menţină aşteptările inflaţioniste la nivelurile dorite printr-o menţinere a politicii monetare.

CdG: Acum avem o siatuație inversată, o relaxare a fiscalităţii

Bogdan Olteanu: Nu sunt total similare cele două scenarii, dar, elementul comun în cele două scenarii este caracterul tranzitoriu şi atunci un efect mai important asupra deciziilor noastre, cu siguranţă că îl au în acest caz, dincolo de fundamentele interne, mai curând evoluţiile externe: turbulenţele, riscurile de pe pieţele cu care noi avem relaţii, în special situaţia în continuare riscantă din Grecia, politicile monetare divergente din Statele Unite şi zona euro, urmărirea evoluţiilor din ţările vecine, tocmai pentru a evita fluxuri bruşte de capital încoace sau încolo – nu e un moment de decizie uşoară de politică monetară pentru că argumentele sunt mai curând contradictorii.

Există argumente pentru o politică monetară restrânsă, există argumente pentru o politică monetară mai relaxată, iar nivelul preţurilor este serios tulburat administrativ.

Nu e o noţiune peiorativă cea pe care o folosesc, e o constatare de fapte. Preţurile nete de TVA, deci cele care sunt determinate de cerere şi ofertă – pentru că TVA-ul e o sumă adăugată administrativ – se află la un anumit nivel de creştere, deci inflaţia netă de TVA e la un anumit nivel care este semnificativ alterat prin această evoluţie tranzitorie.

Creditarea – relaxarea normelor de creditare, politici guvernamentale. Comoditatea băncilor versus subcapitalizarea IMM-urilor

CdG: IMM-urile au nevoie de finanţare pentru a supravieţui şi încă se supravieţuieşte greu – ecourile crizei încă se mai izbesc de pereți în economia de bază. Cum poate BNR-ul prin politicile sale să stimuleze lucrurile? Mă refer la creditare, bani, sistemul circulator…

Bogdan Olteanu: Este evident că aici nu am fost suficient de expliciţi pentru că este evident că atunci când nu eşti bine înţeles înseamnă că nu ai fost suficient de explicit şi vreau să fiu cât se poate de lămuritor şi sunt convins că o analiză mai dezvoltată pe zona aceasta veţi vedea şi marţi când va fi lansat raportul de stabilitate şi colegul meu Liviu Voinea şi direcţia de stabilitate financiară o să prezinte mai multe date pe această zonă.

Cred că au existat în ultima vreme câteva dificultăţi de înţelegere legate de o neclaritate. Există o situaţie de fapt şi există o situaţie dezirabilă şi între acestea două sunt diferenţe mari.

Pentru a trece de la situaţia de fapt la situaţia dezirabilă se pot lua măsuri şi despre aceste trei lucruri vreau să vă vorbesc pe scurt.

Situaţia de fapt, care nu e numai la noi, e şi prin toate celelalte ţări şi în vremuri bune şi în vremuri rele, cel mai puţin creditabil client bancar este întreprinderea mică şi mijlocie.

La noi, mai mult ca în alte ţări, decât în ţări cu istoric, a pieţelor mai vechi, întreprinderile mici şi mijlocii sunt subcapitalizate şi atunci, sigur, bonitatea lor este mai scăzută -vorbim acum de criterii strict de piaţă – decât a marilor companii şi în bună măsură şi decât a gospodăriilor. Asta e o situaţie de fapt. Aici nu facem judecăţi de valoare, nu spunem că e bine sau e rău. E situaţia pe care am prezentat-o şi eu într-o conferinţă în urmă cu câteva zile şi am văzut că a stârnit emoţii.

Poţi să nu fii de acord că e o situaţie bună, dar nu poţi să o conteşti că asta e o realitate şi asta nu e o problemă la noi, de asta şi în Marea Britanie se derulează programe de sprijin a IMM-urilor, că nu sunt finanţate de bănci în condiţii de piaţă şi aceea e o piaţă adâncă, e o piaţă matură, e o piaţă lichidă, dar apare aceiaşi diferenţă de atractivitate. Acum, care ar fi situaţia dezirabilă şi aici, revin, probabil că mai multe date o să dea domnul viceguvernator Voinea, sigur că e dorit sprijinirea IMM-urilor la finanţare pentru că ele sunt o sursă importantă de valoare adăugată, de creştere a forţei de muncă. Pentru creşterea economică pe termen lung ele sunt esenţiale. De la realitate la dorinţă se ajunge prin politici şi aici noi am mai vorbit în câteva cazuri.

Există politici care în general au fost de mai puţin succes şi politici care au fost în general mai de succes în alte ţări europene.

Cea mai de succes politică acolo unde a funcţionat a fost cea a mecanismelor şi fondurilor de garantare pentru IMM-uri. Iarăşi ne întoarcem de la dorinţă la realitate. Vedem că la noi nu a fost aşa.

Probabil că sunt şi cauze instituţionale. Probabil că mai este de lucrat la design-ul acestor fonduri de garantare, fie că sunt publice, fie că sunt iniţiative private.

Există şi soluţii de piaţă care fost discutate, care au fost propuse, care probabil sunt luate în considerare la nivelul celor care iau decizii aici, în special Ministerul de Finanţe e implicat, de exemplu, statul să ofere băncilor garanţii pe un bazin de credite şi într-o anumită pondere şi nu garanţii pe credit, caz în care nu mai e nevoie să faci evaluări individuale la care statul în general nu e bun şi la care apar riscuri. Nu mai e necesar să garantezi 100% fiecare credit şi poţi să garantezi un bazin la 20%, la 30%, la 40% şi atunci ai capacitatea de a garanta volum mai mare de credite.

Dar, asta e o zonă care ţine de politica guvernamentală şi probabil că aici e loc de îmbunătăţiri.

Revin: Există o situaţie de fapt care este destul de proastă, chiar proastă, nu doar la noi. Există dorinţa şi nevoia de a finanţa IMM-urile. Trebuie găsite acele mijloace care să fie de succes. Nu toate mijloacele sunt de succes.

Au existat în alte ţări mijloace care nu s-au dovedit de succes, de exemplu, finanţări speciale de la banca centrală către băncile comerciale pentru a da banii aceia către IMM-uri. S-a încercat în unele ţări ale Uniunii Europene şi nu sunt rezultate palpabile.

CdG: Da asta nu duce şi către un soi de comoditate a băncilor? Statul concurează, practic, cu economia privată atunci când e vorba de împrumuturi. Bineînțeles că băncile preferă – și uneori trăiec confortabil – din creditarea statului – nu-și mai bate nimeni capul cu riscurile din real

Bogdan Olteanu: Da, a dus de-a lungul anilor.

Cred că deja randamentele pe care le oferă creditarea statului nu mai sunt atât de motivante. Statul român a devenit mai credibil decât era cu câţiva ani în urmă şi atunci sigur că şi costurile la care se împrumută sunt mult mai mici.

Apare acest diferenţial care să atragă, care să stimuleze băncile să crediteze şi în zone ceva mai riscante cum sunt IMM-urile. În măsura în care el nu e văzut ca suficient, acest diferenţial, atunci sigur că apare această politică guvernamentală. A existat, sunt ţări în care a existat această politică prin banca centrală. Nu prea a mers.

Din discuţiile nostre cu partenerii noştri din alte bănci centrale care au încercat această politică, băncile comerciale n-au creditat IMM-uri nici cu acei bani cu dobândă mai mică primiţi de la bănci centrale pentru că problema lor nu era finanţarea.

Băncile au fonduri în acest moment. Fondurile sunt la costuri bune, costurile de creditare din România sunt destul de bune.

Ceea ce lipseşte IMM-urilor nu este randamentul. Randamentul investiţiei poate fi bun şi pot plăti creditul înapoi. Ceea ce lipseşte IMM-urilor în general este garanţia şi de aceea ceea ce poate ajuta la creşterea creditului mai curând acoperirea zonei de garanţii decât subvenţionarea costului dobânzii.

CdG: Asta aşa este, dar mă refer şi mă gândesc inclusiv la relaxarea normelor de creditare – care ține de BNR. Iar riscurile să fie asumate şi de bănci.

Bogdan Olteanu: Aici şi eu văd că suntem într-o perioadă de reglementare dură.

Dar această reglementare să ştiţi că nu provine din fantezia sau din emoţia unui tehnocrat central care impune asemenea reglementări. Cea mai mare parte a reglementărilor bancare în spaţiul european în acest moment sunt europene. Ele sunt date în general de corpuri alese, de Parlamentul European, Comisie – care este desemnată de ţările membre şi de Parlamentul European, iar aceste corpuri alese sunt sensible la un sentiment public pe care cred că îl putem recunoaşte cu toţii, acela că publicul doreşte mai puţin risc.

În urma crizei, în urma faptului că în multe ţări europene, spre deosebire de România, bani publici mulţi au fost folosiţi pentru susţinerea sau salvarea sistemului bancar. La noi n-a fost cazul, din fericire. Publicul nu mai doreşte aşa ceva, doreşte un sistem bancar mai sigur.

Un sistem bancar mai sigur cred că este un element de onestitate să o spunem, este un sistem bancar mai costisitor. Siguranţa presupune costuri mai mari. Pentru că un sistem bancar mai sigur are capitaluri mai mari, iar capitalurile costă.

Un sistem bancar mai sigur are reglementări mai puternice şi reglementările costă. Acesta e sentimentul public în acest moment.

CdG: Pe de altă parte şi băncile centrale au gradul lor de libertate.

Bogdan Olteanu: Nu foarte mare în acest moment.

În acest moment, condiţiile de creditare, normele prudenţiale sunt europene, nu sunt româneşti. Noi suntem transpunători ai acestor reglementări. Nu e o încercare de pasare a răspunderii.

Nu ne-am dorit să facem asta. Noi ne-am dorit să fim parte ai acestui mecanism european. Şi sentimentul european e un asemenea sentiment de respingere al riscului şi dorinţa pentru mai multă siguranţă.

Dar, repet, asta vine la pachet cu costuri mai mari.

CdG: Mai e vreo şansă să mai vedem creditul cu buletinul?

Bogdan Olteanu: Am văzut o discuţie interesantă. Sună bine asta cu creditul cu buletinul, dar nu mai e aşa în practică.

Băncile au început să se folosească de facilităţile tehnologice şi au început să uşureze viaţa clienţilor nemaiobligându-i să vină cu o serie întreagă de hârtii. Şi una dintre hârtiile pe care nu ţi le mai cer, nu pentru că nu-i interesează ci pentru că o pot obţine direct este adeverinţa de venit. Băncile au făcut înţelegeri cu ANAF-ul care a devenit şi el o instituţie ceva mai informatizată şi acesta este un lucru bun şi obţin informaţii despre venitul tău, sigur, cu acordul persoanei în cauză, direct de la ANAF. Nu te mai pun să-ţi aduci adeverinţă de venit de la angajator.

E de sperat ca în scurt timp şi alte instituţii ale statului să capete asemenea capacităţi informatice încât să poată colabora cu băncile şi mă refer, de exemplu, la agenţia de cadastru, astfel încât şi acte de proprietate, de exemplu, să poată fi accesate cu acordul clientului bineînţeles în acest mod, ceea ce uşurează viaţa ta de client. Trebuie să umbli mai puţin după nenumăratele hârtii cu care trebuia să te duci la o bancă.

Nu mai vorbim însă de acel credit doar cu buletinul în sensul de credit la care nu trebuie îţi justifici veniturile din care vei plăti rambursarea creditului ci doar că nu trebuie să te mai duci cu actul de venit pentru că banca îl poate obţine direct.

Macroprudențialitatea: Supravegherea efectelor în economie ale măsurilor guvernamentale

CdG: Ce aşteptări sunt de la comitetul de macroprudenţialitate? Ce influenţă va avea? Ce forţă reală va avea?

Bogdan Olteanu: El va avea acea forţă pe care i-o va da funcţionarea instituţiilor. E un mecanism de tip nou şi noi ca societate trebuie să ne obişnuim cu un mecanism de o natură mai sofisticată, cu faptul că există reglementări care nu presupun clasica trinitate dispoziţie – condiţie – sancţiune, ci cu reglementări de tipul soft, cu reglementări de tipul, cum le-am zis noi, aplici sau explici.

Există un organism de colaborare între entităţile cu responsabilităţi în domeniul financiar. Deci situaţia acestui comitet de stabilitate macroprudenţială, cele trei din România – Banca Naţională, ASF, Ministerul de Finanţe – se întâlnesc, analizează existenţa unei posibile crize, ameninţări la adresa stabilităţii financiare. Dacă o văd, transmit celui cu responsabilităţi directe, în cele mai multe cazuri, aici, în Europa, Banca Naţioanlă, pentru că cele mai multe ameninţări la adresa stabilităţii financiare se presupune că vor veni din partea sectorului bancar care e dominant în zona financiară a Europei, iar cel care este sesizat, fie pune în aplicare sesizarea respectivă, fie să spună nu, noi ştim mai bine care trebuie să fie răspunsul la o asemenea ameninţare şi vom reacţiona astfel, adică să explice de ce nu aplică.

O dată pe an, comitetul respectiv sintetizează activitatea sa, în principal acele observaţii, notificări şi răspunsurile la ele şi le trimite Parlamentului, adică reprezentanţei naţionale. În felul acesta, fiecare dintre cele trei entităţi participante în comitetul de stabilitate este responsabil faţă de public.

CdG: Dacă atare rapoarte sau observaţii ar fi ignorate? Eu am observat nişte reacţii foarte prompte şi o sensibilitate la factorii de risc foarte mare din partea Consiliului Fiscal şi mereu au ieşit cu argumente pertinente şi au anticipat destule lucruri. Însă tot timpul au fost ignoraţi.

De ce comitetul de macroprudenţialitate ar fi luat în serios atunci când, de obicei, în cazul politicilor guvernamentale sau în cazul procesului legislativ, dimensiunea politică prevalează?

Bogdan Olteanu: Acest comitet are o putere suplimentară faţă de Consiliul Fiscal.

Consiliul Fiscal este un avertizor, un consultant. Acest comitet, însă, antrenează responsabilitatea entităţii respective faţă de organul reprezentantiv suprem al poporului român, Parlamentul României care o dată pe an primeşte situaţia cu ce a făcut fiecare dintre cele trei entităţi în situaţii de criză. Şi aici avem trei ipoteze. Dacă ţi-ai făcut treaba bine sigur că Parlamentul va lua act de acest lucru şi te va binecuvânta. Dacă una dintre entităţi a greşit, Parlamentul are posibilitatea de reacţie care e de două naturi.

În cazul Guvernului, care se află sub directul control al Parlamentului, Parlamentul are instrumentele politice de reacţie: moţiune, moţiune de cenzură şi aşa mai departe.

În cazul celor două entităţi independente care supraveghează sistemul financiar, Parlamentul va observa faptul că nu ne-am făcut treaba, dacă e cazul, şi va avea mare grijă să nu mai fim numiţi. Acesta este mecanismul de reacţie în situaţia noastră şi, bineînţeles, dincolo de această răspundere directă, există răspunderea faţă de public. Trebuie să începem să trăim într-o societate în care răspundem faţă de public. Ştiu că poate părea încă departe, dar evoluăm în colo.

În acest moment, în absenţa acestui comitet, una din măsurile de acest gen rămâne fără un instrument de monitorizare. Deci publicul poate să oberve sau să nu observe. E un filtru şi o riglă cu care măsori consecinteţele. Odată e acest comitet instituit şi pornind de la ipoteza în care eu nu mi-aş dori să cred, în care Parlamentul nu şi-ar face datoria, rămâne românilor să observe că niciuna din cele trei entităţi nu şi-a făcut datoria de a reacţiona şi atunci rămâne instrumentul democratic. Dar, încă o dată, cred în instrumente noi de control care nu sunt instrumente bazate pe sancţiuni directe, ci pe responsabilitatea publică.

Legislație necesară

CDG: Cum ar trebui să arate acel sistem de reglementare? Mai trebuie să fie adoptate sau ce anume trebuie să fie modificat în legislaţia noastră pentru alinierea la reglementările bancare din UE?

Bogdan Olteanu: Aici procesul e un proces continuu.

Nu s-au terminat reglementările din Uniunea Europeană. Există o serie întreagă de legi care ţin de intrarea noastră în sistemul bancar european prin pregătirea aderării la Uniunea Bancară şi la mecanismele acesteia şi câteva dintre aceste legi sunt în Parlament chiar acum.

Una dintre ele e chiar cea privitoare la crearea acestui comitet de supraveghere macroprudenţială. Există o lege privind transpunerea unei directive europene referitoare la restructurarea şi rezoluţia bancară, deci modul în care autoritatea publică, Banca Naţională intervine în situaţia în care o bancă de importanţă sistemică se află în dificultăţi şi modul în care se previne în cele mai multe cazuri posibile folosirea de bani publici într-o asemenea situaţie şi există mecanisme prin care să se folosească mai curând bani ai sistemului financiar şi nu bani publici pentru aşa ceva şi să se protejeze depozitele garantate, acesta fiind obiectivul principal. Această lege este iar în dezbaterea Parlamentului şi probabil, ne aşteptăm să fie adoptată în următoarele săptămâni. Există legislaţie pentru consolidarea Fondului de Rezoluţie Bancară, acel fond finanţat de către bănci din care să se poată sprijini restructurarea unei bănci importante aflate în dificultate sau salvarea depozitelor publice.

Există de asemenea, vor veni în continuare legi care să ducă mai departe această construcţie europeană în domeniul uniunii bancare, mecanismul de supraveghere, mecanismul unic de rezoluţie, schemă comună de garantare a depozitelor. România şi-a manifestat intenţia de a adera la Uniunea Bancară chiar înainte de a deveni membru al blocului euro.

Pe lângă asta sunt numeroase legi de implementat printre care legea prin care ultimele reglementări prudenţiale europene, a patra generaţie a cerinţelor prudenţiale în domeniul bancar care transpun ultimele înţelegeri ale board-ului de stabilitate bancară de la bază – ele sunt în curs de implementare pentru că au fost adoptate şi se implementează în timp şi vor veni în continuare noi reglementări pentru că suntem într-o abordare mai curând strânsă a zonei bancare. Pe de altă parte, cele mai multe reglementări în domeniul protecţiei consumatorului care nu ţin neaparat de Banca Naţională, dar ţin de sectorul financiar, au fost adoptate, sunt în curs de implementare cu hopurile de rigoare.

Probabil că în scurt timp vom finaliza acest gogoloi al cazurilor de clauze abuzive pentru că ele se găsesc undeva în istoria contractelor bancare, mult mai puţin sau aproape deloc în prezent şi odată ce trecem de ele o să aşezăm pe un palier mai echilibrat relaţiile bănci-clienţi, ceea ce e un lucru de dorit.

Cam asta e harta legislativă în domeniu, dar, în continuare vor apărea reglementări la nivel european şi în continuare le vom discuta şi la noi.

BNR: când tace, când vorbește. De ce a reacționat BNR atât de târziu la predeverile inițiale ale Codului Fiscal

CdG: Banca Naţională a ieşit în vara asta şi şi-a spus punctul de vedere cu privire la consecinţele pe care Codul Fiscal, în acel moment, şi votat în acel moment le-ar fi avut asupra stabilităţii macroeconomice. Pe de altă parte, tocmai discutam despre mandatul şi fişa postului băncii centrale.

De ce tace şi când iese Banca Naţională atunci când se întâmplă ceva, fie pe piaţa financiară, fie în economie, fie în politicile bugetare? Care e chestia care declanşează ieşirea sau tăcerea?

Bogdan Olteanu: Cum încercăm să procedăm de fiecare dată, ieşim atunci când par a fi periclitate ţintele noastre stabilite prin mandatul legal: stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară.

Chiar dacă ne mănâncă limba, ne păstrăm pentru noi, de regulă, părerile referitoare la celelalte politici publice care ţin de cei aleşi şi nu de noi. Poate avem păreri despre cum ar fi mai uşor de dezvoltat România prin politici fiscale sau bugetare, dar nu e treaba noastră. Asta putem să discutăm la întâniri private şi aşa mai departe.

Atitudinea noastră publică este legată de elemente care ţin de mandatul băncii centrale: stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară. Chiar ca să vă citez o personalitate a lumii bancare, pe guvernatorul Băncii Poloniei care făcea în urmă cu câteva zile o analiză a sistemului financiar-bancar din regiune şi estimarea lui era că o bună bucată de vreme de acum încolo, mai mult vom fi implicaţi în chestiuni de stabilitate financiară decât de stabilitate a preţurilor pentru că ameninţările vor fi mai curând în această zonă a stabilităţii financiare decât în zona unei inflaţii importante.

CdG: Ieşirea Băncii Naţionale şi afirmarea foarte răspicată a punctului de vedere a împărţit lumea în două tabere:

unii spuneau n-are nicio treabă BNR-ul să-şi vadă de-ale lui.

Pe de altă parte, adepţii prudenţei în elaborarea Codului Fiscal şi consecinţelor pe buget spuneau invers: unde a fost BNR-ul când a ieşit Consiliul Fiscal astă-primăvară şi a atras atenţia şi atunci Banca Naţională tăcea şi acum au trecut prin Parlament acele măsuri şi ce ar mai fi de făcut?

Bogdan Olteanu: În primul rând noi nu avem nimic împotrivă să lăsăm economia să meargă.

Noi avem unele reticenţe la anumite acţiuni publici prea drastrice pentru că ele sunt de natură mai curând să distorsioneze economia decât să o sprijine.

Printre altele, ceea ce credem că e un factor esenţial pentru sprijinirea bunei funcţionări a economiei, un bun public în beneficiul economiei, este stabilitatea financiară. De asta intervenim pentru a susţine menţinerea stabilităţii financiare pentru că noi o considerăm o premisă esenţială a unei funcţionări a economiei.

Aici discuţia e absolut contrafactuală şi un pic… Ştim că se discută, dar faptul că un lucru se discută nu înseamnă că e neaparat adevărat. Şi dacă o să facem un mic efort să ne amintim de procesul legislativ din primăvară o să observăm că una s-a trimis Senatului, cu totul alta s-a adoptat în Senat şi vă amintiţi că spre Senat s-a trimis un proiect extrem de îndrăzneţ.

În Senat au fost tăiate toate vârfurile şi a plecat spre Camera Deputaţilor un proiect mult mai echilibrat pe care Banca Naţională n-a considerat că e cazul să intervină pentru că nu era de natură să ameninţe stabilitatea financiară. Era discutabil şi oricând putea fi discutabil din punct de vedere al politicilor publice, dar asta nu e treaba noastră, ci treaba aleşilor. În comisia de buget-finanţe, după câteva zile de discuţii benigne, dintr-o dată, în 48 de ore de deplasări de diverse naturi cu diverse avioane, lucrurile s-au schimbat brusc şi lucruri care nu existau au apărut, lucruri care existau au dispărut şi totul a fost votat.

Ulterior acestui moment, văzând noile propuneri, Banca Naţională a reacţionat.

Acum, nu vreau nici eu să le ţin o lecţie de procedură parlamentară celor care spun că am reacţionat prea târziu. Procedura parlamentară nu e finalizată după o primă discuţie în Parlament. Că de asta există dreptul preşedintelui de a cere reexaminare. Eşti în plină procedură parlamentară şi ulterior cererii preşedintelui de reexaminare, continui să fii în procedură parlamentară, deci proiectul e supus dezbaterii publice.

Dar, ieşim din această discuţie pentru că fiecare poate are specializările lui de nişă pe care îi place să se afirme. Da, am intervenit în momentul în care am văzut că ceea ce propune devine riscant pentru macrostabilitate.

***

Interviu realizat de Cristian Grosu

2 octombrie, economica.net: Comisioanele băncilor de investiţii s-au prăbuşit în trimestrul al treilea

Comisioanele băncilor de investiţii au scăzut cu 30% în trimestrul al treilea, din cauza volatilităţii de pe pieţele financiare mondiale, atingând cel mai redus nivel din ultimii patru ani, arată cifrele publicate vineri de Thomson Reuters, potrivit Agerpres.

Comisioanele băncilor de investiţii s-au prăbuşit în trimestrul al treilea

Potrivit acestora, comisioanele percepute la nivel global pentru servicii variind de la consiliere pentru fuziuni şi achiziţii până la subscrieri pe pieţele de capital au fost, în trimestrul al treilea, de 17,4 miliarde de dolari, în scădere cu 30% comparativ cu trimestrul al doilea şi totodată cel mai mic nivel înregistrat după ultimul trimestru din 2011.

Trimestrul al treilea al acestui an a fost unul turbulent pe pieţele financiare mondiale. Doar doi din cei 21 de indicatori financiari urmăriţi de Reuters au crescut în această perioadă, ceea ce măreşte probabilitatea ca 2015 să fie unul din cei mai slabi ani pentru investitori de după colapsul din 2008.

Scăderea comisioanelor băncilor de investiţii a fost provocată în mare parte de reducerea cu 55% a veniturilor de pe pieţele de acţiuni, comparativ cu trimestrul al doilea, în timp ce comisioanele de pe pieţele de obligaţiuni au scăzut cu o treime.

Pe primele nouă luni ale acestui an, comisioanele băncilor de investiţii s-au cifrat la 64,5 miliarde de dolari, cu 10% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut şi de asemenea cel mai scăzut nivel de după 2013. Băncile americane şi-au consolidat poziţia de cei mai puternici jucători din industrie. Toate primele cinci mai bănci de investiţii din lume sunt bănci americane, pe prima poziţie fiind JP Morgan care în primele nouă luni a strâns comisioane de 4,66 miliarde de dolari, sau 7,2% din valoarea totală, urmată îndeaproape de Goldman Sachs care a strâns comisioane de 4,65 miliarde de dolari.

 

2 octombrie, economica.net: BCE poate opri băncile greceşti cu probleme să-şi plătească creditorii

Preşedintele noii agenţii de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy, a declarat vineri că BCE are puterea de a suspenda plăţile unei bănci greceşti către creditorii săi, dacă este de părere că banca respectivă urmează să fie salvată sau lichidată, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

O sumă de 25 de miliarde de euro din ultimul program de asistenţă acordat Greciei de creditorii internaţionali, în valoare de 86 de miliarde de euro, a fost alocată pentru recapitalizarea băncilor elene până la finele acestui an. Multe dintre băncile greceşti sunt deţinute de stat şi mai au doar puţini acţionari privaţi.

Întrebată de un membru al Parlamentului European dacă BCE are puterea de a introduce un moratoriu pentru a putea opri ieşirea din băncile greceşti a capitalului ce ar putea fi utilizat pentru o operaţiune de tip ‘bail in’, Daniele Nouy a răspuns că BCE are puterea de face acest lucru, însă numai cu condiţia ca o bancă pe care o supervizează să fie pe punctul de a intra în colaps.

‘Obiectivul acestei măsuri este să suspende temporar plata către creditori a băncii respective, în aşteptarea demarării procedurilor de lichidare sau închidere’, a declarat Daniele Nouy.

BCE supervizează în mod direct cele mai mari bănci din Grecia, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank, în condiţiile în care, începând din luna noiembrie a anului trecut, Mecanismul European de Supervizare Bancară (SSM) este responsabil în mod direct de supravegherea unui număr de circa 123 de grupuri bancare europene.

‘Ca urmare a monitorizării directe, BCE a luat deja măsuri destinate restricţionării sau împiedicării unor operaţiuni care ar fi condus la o nouă deteriorare a poziţiei de lichiditate a acelor bănci’, a adăugat Daniele Nouy.

Sumele necesare pentru recapitalizarea băncilor greceşti vor depinde de testele de rezistenţă derulate de Banca Centrală Europeană, procedura fiind aşteptată să se încheie până la finele lunii octombrie. Principalii deţinători de obligaţiuni ale băncilor greceşti pot fi supuşi unor proceduri de tip ‘bail in’, în care solicitările lor pot fi convertite în acţiuni, însă deponenţii vor fi protejaţi în ideea de a evita producerea unor daune economiei. De asemenea, BCE a furnizat finanţare de urgenţă pentru băncile greceşti, în timp ce Guvernul de la Atena a introdus restricţii asupra mişcărilor de capital la finele lunii iunie.

 

2 octombrie, zf.ro: SCANDALUL VOLKSWAGEN:

Toată lumea vorbeşte că este o companie imorală. N-or fi aşa şi guvernele sau băncile?

Viktor Orban, premierul Ungariei, alături de fostul CEO al VW Martin Winterkorn: „Noi, germanii şi ungurii, am realizat multe împreună de-a lungul istoriei. Am obţinut rezultate excelente în interesul multor cauze bune. Ceea ce se întâmplă acum aici este bun pentru Ungaria, pentru Germania şi pentru întreaga civilizaţie europeană”.

O parte din motoarele de pe modele cu care Volkswagen a înşelat testele de poluare au fost fabricate în Ungaria, la fabrica Audi din Gyor, a cărei extindere a fost prezentată cu mult fast în 2013 de premierul maghiar Viktor Orban şi de fostul CEO al VW Martin Winterkorn.

Guvernul Orban şi diferite bănci evaluează acum impactul pe care îl are scandalul manipulării emisiilor de gaze periculoase asupra economiei şi evocă nevoia ca Ungaria să-şi reducă dependenţa de industria auto, iar Winterkorn este anchetat penal în Germania.

Managementul producătorului auto german ştia de mult timp că acesta instalează pe anumite modele software care face ca în teste maşina să emită noxe conform standardelor, dar care lasă maşina să polueze peste limitele legale în condiţii de drum normal.

Întrebarea pe care şi-o pune toată lumea este dacă inginerii din fabricile VW, inclusiv cei de la Gyor, ştiau sau bănuiau că ceva este în neregulă şi dacă este posibil ca guvernele ţărilor unde se produc aceste maşini să nu fie informate despre aceasta. Dacă n-ar fi ştiut, ar însemna incompetenţă sau nepăsare având în vedere că industria auto este una deosebit de importantă, chiar strategică, pentru ţări precum Ungaria. Vorbind de Ungaria, Winterkorn era un oaspete frecvent al premierului Orban. Industria auto contribuie cu 10-20% la exporturile Poloniei, României, Ungariei şi Cehiei, potrivit estimărilor Bank of America Merrill Lynch. Dând mână liberă unor angajatori mari precum VW şi închizând ochii la „micile“ nereguli de care aceştia se fac vinovaţi, guvernele îşi rezolvă o problemă care altfel ar fi greu de rezolvat: locuri de muncă în timpul mandatelor lor. Locuri de muncă înseamnă alegători mulţumiţi. Acum, aceste locuri de muncă sunt ameninţate. VW are în vedere concedieri pentru a face rost de banii necesari acoperirii pierderilor financiare cauzate de scandal. Compania a încetinit producţia la una dintre cele mai mari fabrici de motoare ale sale şi a îngheţat angajările în Germania.

Revenind la bănci, VW a primit împrumuturi de peste 4 miliarde de euro de la Banca Europeană pentru Investiţii în ultimul deceniu, cea mai mare parte a banilor fiind destinată cercetării şi dezvoltării de motoare mai curate.

2 octombrie, cursdeguvernare.ro: Radu Crăciun / Sub tirul ricoșeurilor germane

Ati facut armata? Eu fac parte din generatia care a fost obligata sa faca serviciul militar timp de 9 luni, avand in vedere ca intrasem la facultate. Chiar daca am facut armata la aviatie, asta nu m-a ferit de marsuri de kilometri prin caldura Baraganului, sau de tarasuri prin araturile mustind de apa. Sedintele de tragere erau evenimente speciale care mai alungau din monotonia vietii militare de zi cu zi,  dand oarecum mai mult sens vietii de militar.

Cu acest prilej, unul dintre mesajele repetate cu obstinatie de ofiterii nostri era: “Atentie la ricoseuri! Nu le subestimati periculozitatea!” Adica gloantele trase spre tinta, lovind o piatra sau un obiect foarte dur, puteau sa ia traiectorii total neasteptate si nedorite, care ar fi putut sa ne raneasca grav. Deci, atentie la ricoseuri …

Pentru inceput insa sa consemnam o saptamana cu evenimente locale predictibile.

Primul eveniment la care as vrea sa ma refer este decizia BNR de a mentine dobanda-cheie neschimbata. O decizie care nu a fost de natura sa surprinda si ma astept ca, cel putin pe parcursul acestui an si al celei mai mari parti a anului viitor, sa nu vedem modificari ale acestei dobanzi. BNR a transmis anterior mesaje explicite despre faptul ca este ingrijorata in legatura cu prognozata relaxare fiscala, anticipand chiar nevoia unui inceput de crestere a dobanzilor pentru a contrabalansa eventualele presiuni inflationiste cauzate de un consum in crestere accelerata. Nu suntem inca acolo, dar potentialul de scadere a dobanzii-cheie pare epuizat.

Chiar daca inca 10 luni de acum incolo inflatia va ramane probabil negativa, odata cu epuizarea efectului de baza la mijlocul anului viitor, vom avea probabil o crestere brusca a acesteia la valori in jur de 2%, ceea ce va face ca, dintr-o data, dobanda cheie a BNR, daca va ramane la 1,75%, sa devina negativa in termeni reali (ajustata la inflatie). O situatie pe care cred ca BNR va dori sa o evite, daca e sa ma bazez pe pledoaria constanta a guvernatorului in favoarea dobanzilor real pozitive in sistemul bancar, care sa conserve depozitele celor care economisesc. Chiar daca guvernatorul spunea recent ca “urmeaza un an, poate un an si jumatate, in care dobanzile vor fi mici”, asta nu cred ca elimina posibilitatea intrarii intr-un ciclu de crestere a dobanzii in a doua jumatate a lui 2016. Pana la urma si o dobanda de 2% ramane tot mica. Este prea devreme pentru promisiuni ferme. Chiar si pentru BNR.

Al doilea eveniment este motiunea de cenzura initiata de opozitie si care nu a produs nicio emotie pe pietele financiare. Exista cateva explicatii pentru asta. Pe de o parte, declaratiile politice prealabile anticipau o probabilitate maxima ca motiunea sa nu treaca. Pe de alta parte, imaginea macro prezenta a Romaniei este atat de buna in comunitatea investitorilor straini incat nici perspectiva unui deficit bugetar in crestere marcanta in 2016, nici esuarea recenta a acordului cu FMI nu au fost reflectate de pietele financiare locale. Mai mult, momentele de panica de pe pietele asiatice s-au concretizat in Romania intr-o masura mult mai mica, miscarile de preturi pe bursa sau pe piata titlurilor de stat fiind realizate pe fondul unor volume relativ mici. Motiv pentru care nici piata valutara nu a avut o reactie violenta. Sunt momente in care lipsa de adancime a pietelor financiare si prezenta limitata a investitorilor straini poate fi un avantaj.

In sfarsit, ultimul eveniment la care vreau sa ma refer in aceasta sectiune este anuntul conform caruia guvernul isi doreste un nou acord cu FMI. O declaratie poate ceva mai surprinzatoare decat precedentele doua evenimente enumerate, avand in vedere ca recentul acord cu FMI tocmai a fost lasat sa moara de la sine, asa cum anticipam in “Se vor mai lipi cioburile sparte?”. Faptul ca si guvernatorul isi doreste un nou acord este de inteles. BNR nu mai vrea sa ramana singura in pledoaria pentru echilibru si reforma.

Raman pesimist insa in ce priveste apetitul FMI pentru un nou acord cu Romania, avand in vedere lipsa de audienta de care s-au bucurat recomandarile sale in ultimul an. De altfel, economic vorbind, Romania nu are nevoie de un acord cu FMI. Singura motivatie a prezentei FMI ar fi aceea legata de instituirea unei anumite rigori in ce priveste deciziile economice la nivel de guvern si de prezenta Fondului ca tap ispasitor pentru deciziile nepopulare viitoare. In conditiile in care anul 2016 este un an electoral, riscul ca FMI sa fie folosit doar in postura pur decorativa este in crestere si nu cred ca institutia va dori sa isi asume acest rol.

Intre timp Romania intra vrand-nevrand din ce in ce mai mult sub tirul  “ricoseurilor” germane.

Scandalul VW este unul dintre acele evenimente la care ma voi referi in aceasta sectiune si care intra in categoria celor care pot produce prin ricoseu efecte in zone economice conexe sau ne-conexe, in Germania sau in alte zone geografice de pe continent sau glob. Miza este imensa pentru economia germana, pentru imaginea  externa a industriei germane si, nu in ultimul rand, pentru brandul de tara. Dezvaluirile risca sa ameninte credibilitatea industriei auto din aceasta tara, una dintre principalele ramuri de export si furnizoare de locuri de munca din Germania, dar si din tarile central si est europene precum Romania. Impactul asupra economiei romanesti nu poate fi neglijat, in conditiile in care tara noastra a devenit, de la un an la altul, un furnizor din ce in ce mai important de piese pentru industria auto vest-europeana.

Conform analizei facute de colegii mei, exportul pieselor auto in Germania reprezinta aproximativ 2,9% din total exporturi si 39% din totalul exporturilor de piese de schimb de profil. In aceste conditii, o scadere a achizitiilor VW de exemplu cu 20% in 2016 ar putea avea un impact intre -0,1% si -0,2% in PIB-ul Romaniei in 2016. O scadere si mai dramatica a cererii din Germania pentru componente auto, datorata unui efect de contagiune catre alti producatori auto, nu ar face decat sa creasca impactul. Iar Romania nu este una dintre tarile estice cele mai afectate de aceste evolutii economice din Germania.

Pe langa aceste evenimente deja de maxima notorietate, mai vreau sa va aduc in atentie o stire economica ce nu a avut prea multa vizibilitate pe plan local, cu toate ca in momentul de fata Germania este prima piata de export a Romaniei, exporturile totale catre aceasta tara insumand 19% din total. Stirea ne anunta ca moralul consumatorilor germani a coborat, pentru a doua luna consecutiv, pana la cea mai mica valoare din acest an de la indicele raportat in februarie, o coborare aflata sub estimarile analistilor intervievati de Reuters. Pentru a spune adevarul pana la capat, indicele chiar si asa se afla inca peste nivelul valorilor de anul trecut. Dar tendinta e de natura sa ingrijoreze si este un semnal important.

Analistul companiei GFK care realizeaza aceste estimari a declarat ca aceasta evolutie are putin de a face cu conditiile interne ale Germaniei, ci mai degraba cu conditiile internationale care au devenit turbulente. Si, ca sa intelegem mai bine la ce se refera, merita sa adaugam si prognoza sa. “Masura in care tendinta descrescatoare va continua va depinde de modul in care decidentii politici vor aborda problema crizei internationale in urmatoarele saptamani si luni, si, in primul rand, a crizei refugiatilor”. Sutem deci in situatia in care sentimentele de ingrijorare si teama nemtilor incep sa aiba un impact potential negativ asupra economiei germane.

Deci grupurile acelea de entuziasti care agita in Germania pancarte cu “Bine ati venit” si care sunt date scepticilor est-europeni ca exemplu de reprezentativitate pentru ospitalitatea si deschiderea europeana, pana la urma nusunt reprezentative? Aparent nu. Sentimentul de ingrijorare la nivelul populatiei este in crestere si pare sa inceapa sa se apropie din ce in ce mai mult de sentimentul populatiei din partea de est a UE, in timp ce clivajul fata de proprii lideri este in crestere.

Reuters anunta pe 26 septembrie ca doua sondaje de opinie realizate in Germania sugerau ca popularitateacancelarului a scazut substantial datorita modului in care a administrat problema refugiatilor simultan cu o polarizare in crestere a societatii. Doar 50% dintre germani erau multumiti de abordarea cancelarului in ce priveste imigrantii, in timp ce 43% erau nemultumiti. Cred ca pe masura ce noii veniti isi vor face din ce in ce mai mult simtita prezenta, situatia se va inrautati, efectul de pendul fiind destul de cunoscut in psihologia comportamentala in momentul in care asteptari nerealiste si excesiv de optimiste sunt confruntate cu realitatea si genereaza o reactie puternic opusa. Este o situatie care o vedeti de multe ori reflectata si pe pietele financiare, fiind o sursa majora de volatilitate, din care cei care raman cu capul pe umeri reusesc sa faca bani.

Lucrurile nu stau mai bine nici in Franta, unde vedem o crestere a popularitatii partidului de extrema dreapta Frontul National, care, conform un sondaj citat de Reuters, este considerat de 51% dintre francezi a fi indreptatit sa ceara o pozitie mai ferma impotriva imigrantilor. Cam asta este focul cu care se joaca liderii europeni actuali in momentul de fata…

Apostrofari de tipul “tarile care nu impartasesc valorile noastre (…) trebuie sa inceapa sa isi adreseze intrebari despre locurile lor in Uniunea Europeana” imi ridica mai multe intrebari. Prima este: ce inseamna “ale noastre”? – in conditiile clivajului in crestere intre segmente ale populatiei si liderii lor. Conform acestor valori cam cati necunoscuti in necaz ar trebui sa primeasca UE in “sufragerie”, inainte sa inchida usa? Si dupa ce inchide usa,prioritatea valorilor va ramane aceeasi, sau o schimbam? Cei care nu vor sa primeasca necunoscuti in “sufragerie” ar trebui pedepsiti si pusi la zid sau ar trebui sa li se ofere alternative rezonabile? Liderii est-europeni care dau glas si reflecta ingrijorarile propriei populatii sunt mai de condamnat decat liderii vest-europeni? Adica decat cei care au facut o pirueta de 180 de grade, de la gafele declaratiilor initiale de incurajare a imigratiei, dupa ce au fost confruntati cu schimbarea masiva a sentimentului propriei populatii?

Apostrofarea franceza mi-a adus aminte de momentul alegerilor prezidentiale din Romania anului 2000, cand calificarea in turul 2 a reprezentantului Partidului Romania Mare a produs in presa vestica, inclusiv in cea franceza, un val de comentarii “didactice” legate de imaturitatea democratiei si electoratului romanesc. Doar doi ani mai tarziu liderul extremei dreapta Jean Marie Le Pen se califica in turul doi al alegerilor prezidentiale franceze… Si intrebarea care decurge de aici este: Dupa doi ani de absorbtie a milioane de refugiati, cum isi vor schimba europenii scara valorilor si cine vor fi noii politicieni care ne vor predica atunci noile valori?

Pentru ca sa raspunzi insa la aceste intrebari trebuie sa ai o viziune si deocamdata tarile acuzate ca nu inteleg “viziunea europeana” a nucleului UE sunt tarile est-europene. In cazul in care aceasta ”viziune europeana” a stat la baza amanariii cu ani de zile a liberalizarii pietei muncii pentru est-europeni de teama “invaziei” lor pe pietele muncii din vest, iar acum presupune acomodarea a milioane de cetateni non-EU din motive de demografie, atunci cu siguranta aceasta “viziune” se cere explicata foarte serios. La urma urmei germanii nu au imbatranit intr-o noapte din vara anului 2015, nu-i asa?

Ceea ce vreau sa spun este ca greu putem gasi in Europa azi pe cineva care sa fie in masura sa dea lectii, si cu atat mai putin cand vorbim de integrarea minoritatilor. “Valorile europene” sunt multe si istoria ne-a aratat cum variaza prioritizarea lor in functie de cerintele momentului sau interesele celor mai puternici. In aceste conditii, o solidaritate intre toti membrii de pe pozitii de egalitate este cu siguranta de dorit pentru rezolvarea problemelor existente. Dar cu o minima conditie, care sa justifice legitimitatea unei astfel de solicitari: ca si decizia generatoare a problemei sa fi fost luata tot impreuna.

Riscul altminteri este alienarea unei parti a UE, ca un bonus la decuplarea, din nou, a liderilor politici vestici de propriul electorat si stimularea astfel a gruparilor extremist-nationaliste. Si sa nu ne iluzionam. Razgandirea de ultima clipa a politicienilor polonezi, admirata zilele acestea ca o virtute de diversi comentatori locali, si care a lasat pur si simplu in ofsaid si Grupul de la Visegrad si partenerul strategic pe nume Romania, nu inseamna si ca electoratul polonez si-a schimbat opinia la fel de brusc.

In concluzie, in contextul evolutiilor descrise poate ca e bine sa ramanem atenti, cumpatati si consecventi in deciziile pe care le luam si sa nu sarim imediat in barca gonflabila a valorilor europene de moment pentru a traversa marea unor incertitudini profunde. Putem pune umarul la rezolvarea unei probleme alaturi de ceilalti, dar asta nu trebuie sa ne impiedice sa ne exprimam opinia diferita. Poate nu intamplator, cele mai reticente sunt exact tarile estice, care au exersat inregimentarea automata a politicii externe in decenii de apartenenta la lagarul comunist.

La urma urmei au ajuns “pripa” si “razgandirea” cele mai recente valori europene la care suntem chemati sa aderam?

P.S. Va recomand “The benefits of migration are questionable”, un excelent articol in engleza scris acum cateva zile de editorialistul de marca al Financial Times, Martin Wolf. Il puteti citi in contextul comentariilor mele de mai sus si din “Are economia Romaniei nevoie de imigratie?”, analiza din FT invitand si ea la prudenta, intelepciune si contestand absolutizarea beneficiilor imigratiei.

***

Radu Crăciun este economistul-șef al BCR. Mai multe analize și comentarii pot fi citite pe blogul lui Radu Crăciun – AICI

 

 

4 octombrie, Mediafax.ro: Tsipras promite aplicarea reformelor, sub pretextul restructurării datoriei şi relansării economiei

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, s-a angajat să implementeze cât mai rapid măsurile solicitate de creditorii internaţionali, pentru a putea negocia restructurarea datoriei suverane, a recăpăta acces la pieţele financiare şi a scoate ţara de sub monitorizarea internaţională.

În cadrul acordului cu Grupul Bruxelles (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Mecanismul European de Stabilitate), Grecia urmează să primească un credit de încă 86 de miliarde de euro, conform noului program de asistenţă financiară. În schimbul împrumutului, Guvernul Alexis Tsipras, reinstalat în funcţie după recentul scrutin parlamentar, trebuie să aplice reforme fiscale, în domeniul pensiilor, sănătăţii, în sectorul financiar şi în administraţia publică.

“Implementarea reformelor nu va fi uşoară. Dar suntem obligaţi să luăm aceste decizii chiar dacă nu ne plac. Reformele sunt necesare pentru a scoate Grecia de sub sistemul de supraveghere şi pentru a începe imediat negocierile în sensul restructurării datoriei suverane”, afirmă Tsipras, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

“Principalul nostru obiectiv este să ieşim de sub sistemul de monitorizare şi să obţinem acces la pieţele financiare. O condiţie necesară este şi să relansăm creşterea economică”, susţine Tsipras.

Politicianul de extremă-stânga şi-a schimbat radical poziţia imediat după referendumul din iulie, prin care au fost respinse măsurile de austeritate. Tsipras a acceptat planul de reforme propus de creditori, iar acum, după câştigarea alegerilor, promite că le va aplica în totalitate.

“Trebuie să ne asigurăm că erorile făcute în trecut nu vor fi repetate”, a spus Tsipras, referindu-se la primul mandat de prim-ministru, care a durat şapte luni.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

4 octombrie, zf.ro: După 15 ani experienţă, un bancher te învaţă cum să profiţi de bănci. 7 sfaturi să înclini balanţa în favoarea ta

După 15 ani în care a lucrat în bancă, un american consideră că ştie cum operează sistemul şi de unde provin banii pe care îi rulează şi a găsit modul ideal în care oamenii poţi face cei mai mulţi bani, scrie Business Insider.

1. Cele mai bune oferte sunt pentru clienţii noi

Între bănci se dă o bătălie constantă pentru obţinerea clienţilor şi pentru a câştiga, ele le oferă noilor abonaţi diverse bonusuri, aşa că dacă eşti în căutarea celor mai bune oferte, trebuie să urmăreşti aceste promoţii şi să schimbi băncile în funcţie de facilităţile care apar.

2. Fii sincer cu tine şi gândeşte-te la profitul pe care îl ai pe termen lung

Conform statisticilor, cei mai mulţi oameni preferă să rămână la banca unde şi-au deschis deja depozite, însă persoanele care migrează de la o instituţie financiară la alta urmărind bonusurile sunt cunoscuţi ca fiind vânători de promoţii.

3. Evită pachetele care îţi oferă asigurări de orice fel

Instituţiile financiare continuă să facă mulţi bani din vânzarea unor pachete care conţin tot felul de asigurări atunci când li se cere un împrumut sau doar o simplă deschidere a unui cont. “Cât timp am lucrat şi eu după acest model, am văzut că ofertele i-au generat băncii 30% sau mai mult din profit, doar prin vânzarea acestor beneficii care asigură în caz de deces, şomaj sau dizabilităţi”, a spus bancherul. “Dacă vrei să fii asigurat, fă-ţi o poliţă la o companie specializată pe acest lucru.”

4. Vei cheltui mai mult dacă ai banii pe card

Toţi cercetătorii au ajuns la aceeaşi concluzie: oamenii cheltuie o sumă mai mare de bani dacă folosesc cardul, pentru că atunci când trebuie să plătească cash, sunt mai cumpătaţi.

„Am un singur card în portofel şi mă asigur că ţin cheltuielile sub control. Mi-am setat o opţiune care mă avertizează în fiecare zi de suma pe care o am în cont.”

5. Nu ţipa la cei care lucrează la relaţii cu publicul

Cei care lucrează cu publicul nu au salarii mari, aşa cum crede toată lumea. Cea mai bună strategie este să fii politicos cu ei.

6. Dacă banca îţi spune că poţi avea tot, asta nu înseamnă şi că îţi poţi permite

Când banca îţi calculează ratele, asigură-te că îţi permiţi să le plăteşti lunar. Instituţiile financiare nu se gândesc la planuri de pensionare, cheltuieli cu copii sau alte nevoi personale. “Poţi fi plăcut impresionat când o să ţi se spună ce sumă de bani poţi accesa sau ce limită mare are cardul tău. Asta nu înseamnă că îţi poţi permite să cheltui tot.”

7. Dacă nu înţelegi, nu cumpăra

Nu trebuie să îţi fie frică să întrebi dacă nu înţelegi ceva şi ar trebui să eviţi să faci înţelegeri dacă nu eşti conştient de toate condiţiile. “Complexitatea este duşmanul transparenţei şi de obicei, duşmanul consumatorului.”