Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Rata de absorbtie a finantarilor 2007 – 2013 ar putea creste cu 5% datorita proiectelor retrospective

9064754a41445be294-felicitari-celor-care-au-indraznit-rata-de-absorbtie-a-fondurilor-europene-a-ajuns-la-aproximativ-52Rata generala de absorbtie a fondurilor europene ar putea creste cu 5 puncte procentuale, daca se vor aproba toate proiectele retrospective care sunt in prezent in evaluare la nivelul Autoritatilor de Management si vor fi solicitate la rambursare sumele aferente proiectelor aprobate, a declarat doamna Aura Raducu, Ministru al Fondurilor Europene.

Autoritatile de Management ale POS Mediu, POS Transport, POSCCE si POSDRU au analizat pana in prezent 1.561 proiecte, din care au fost aprobate 40, in valoare totala de aprox. 541 milioane euro (contributie UE de aprox. 464 milioane euro). Se mai afla in procesare/ evaluare/ aprobare un numar de 33 proiecte, cu o valoare totala de 630 milioane euro (contributie UE de aprox. 520 milioane euro). Din proiectele aprobate, a fost solicitata pana in prezent Comisiei Europene suma de 85 milioane euro. 

Numai anumite proiecte pot fi incluse in categoria celor retrospective, mai exact cele care intrunesc cerintele de eligibilitate pentru instrumentele structurale. Pana in prezent, mai putin de unul din zece proiecte analizate au corespuns acestor cerinte. Numarul acestora este atat de mic deoarece pentru marea majoritate au fost descoperite o serie de probleme ce tin de nerespectarea legislatiei in domeniul achizitiilor publice in cadrul procedurilor derulate prin aceste proiecte, de lipsa autorizatiilor de constructie sau a acordurilor de mediu.

Una dintre masurile identificate de autoritatile romane si agreate cu Comisia Europeana pentru cresterea ratei de absorbtie si evitarea pierderii fondurilor UE alocate in perioada 2007-2013 este promovarea proiectelor retrospective. Autoritatile de management cautat, pentru a selecta si finanta, proiecte retrospective care respecta prevederile regulamentelor europene si se incadreaza in obiectivele programelor operationale 2007-2013. Proiectele retrospective sunt investitii finalizate sau in stadiu avansat de implementare, finantate de la bugetul de stat sau din imprumuturi incheiate cu institutii financiare internationale (BEI/BERD), pentru care Romania poate solicita rambursarea cheltuielilor, cu conditia sa indeplineasca conditiile de eligibilitate aplicabile programelor operationale 2007-2013.DG Regio a acordat autoritatilor de management termen pana la data de 31 martie 2016 pentru transmiterea, in vederea aprobarii, proiectelor retrospective majore (cu valoare peste 50 milioane euro). Conform regulamentelor europene, autoritatile de management mai pot primi si evalua si proiecte retrospective cu valoare sub 50 de milioane de euro, sumele aferente acestora putand fi incluse in aplicatiile de plata finale pe care Romania trebuie sa le transmita pana la data de 31 Martie 2017.

„Cautam, in continuare, solutii pentru a identifica mai multe proiecte retrospective astfel incat sa putem atrage cat mai mult din finantarile UE ce au ramas neutilizate pentru perioada 2007-2013″, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Aura Raducu.

Situatia pentru fiecare program operational privind numarul si valoarea proiectelor aprobate si in curs de aprobare este disponibila online.

Sursa: fonduri-structurale.ro 

        Impreuna in lumea afacerilor