Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

REVISTA PRESEI - 24 Februarie 2015

Ziarul Financiar: Marii jucători din energie ameninţă cu oprirea investiţiilor după ce schimbarea legislaţiei le-a dat planurile peste cap

Pe piaţa carburanţilor marii jucători prevăd un preţ al barilului spre 60 de dolari la sfârşitul anului şi o revenire în 2016 spre 70 de dolari barilul. O eventuală reducere de 5 puncte procentuale a accizelor discutată în proiectul noului Cod fiscal nu va aduce decât o scădere cu 2,5% a preţului la benzină, având în vedere că accizele şi celelalte taxe reprezintă cca 55% din preţul final al combustibilului.

Ministrul energiei şi IMM-urilor, preşedintele Consiliului Concurenţei, al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie şi reprezentanţi ai celor mai importanţi jucători din industria de petrol şi de energie electrică din România au fost prezenţi ieri, în prima zi a conferinţei ZF Power Summit. Peste 300 de invitaţi au participat la dezbateri, iar cele mai multe întrebări au fost adresate ministrului energiei, Andrei Gerea. Preocupările investitorilor vizează piaţa certificatelor verzi, liberalizarea pieţei de gaze naturale şi sustenabilitatea producţiei de energie din cărbune.

România este pe locul 5 în Europa la producţia de petrol şi gaze şi are cel mai mic grad de dependenţă faţă de gazul rusesc din toată Europa Centrală şi de Est, de numai 5%, însă nu reuşeşte să-şi fructifice aceste atuuri în dezvoltarea economică. Astfel, salariul mediu net în România de 1.700-1.800 lei pe lună este cel mai mic din UE în afară de Bulgaria. Aceleaşi resurse nu reuşesc nici să asigure României o poziţie de frunte în regiune prin companii, campioni naţionali care după modelul CEZ sau MOL să-şi asigure cea mai mare parte a veniturilor din afara ţării.

Ce se poate face pentru ca resursele existente să se transforme în bunăstare pentru populaţia României? Simplu – dezvoltarea industrială.

Deocamdată însă, cele mai discutate subiecte în energie sunt amânarea de la plată a certificatelor verzi, incertitudinile legislative sau posibilităţile de interconectare cu ţările din regiune care ar trebui să asigure „securitatea energetică“ a ţării. Invitaţii de ieri de la ZF Power Summit au evocat mai ales lipsa de predictibilitate a cadrului legislativ, necesară pentru a face investiţii pe termen lung, precum şi suprareglementarea în sectorul distribuţiei de energie electrică. Limitele în planurile investiţionale sunt date şi de mărimea relativ redusă a pieţei interne, precum şi de perspectivele incerte de creştere a consumului de energie. O soluţie ar fi creşterea exporturilor, dar la acest capitol România stă încă prost la interconectări, cel puţin în sectorul energiei electrice. Reprezentanţii Transelectrica au precizat că se lucrează la interconectări cu Serbia şi cu alte ţări din regiune. De asemenea, s-a discutat intens în ultima parte a primei zile de Power Summit despre cablul submarin România – Turcia, aflat în dezbatere din păcate de aproape un deceniu fără folos. Între timp Turcia a ajuns să importe energie electrică printr-un cablu submarin din Azerbaidjan, care produce energie electrică din gaz. Consumul de energie electrică şi-a mai revenit anul trecut, după ani de scădere, însă cel de gaz este în declin de la an la an. Pe piaţa carburanţilor marii jucători prevăd un preţ al barilului spre 60 de dolari la sfârşitul anului şi o revenire în 2016 spre 70 de dolari barilul. O eventuală reducere de 5 puncte procentuale a accizelor discutată în proiectul noului Cod fiscal nu va aduce decât o scădere cu 2,5% a preţului la benzină, având în vedere că accizele şi celelalte taxe reprezintă cca 55% din preţul final al combustibilului.

 Citeste mai mult…

Economica.net: Relaţia complicată a Gazprom cu România: petrolul se ieftineşte, gazul pentru noi se scumpeşte

Gazele ruseşti livrate României s-au scumpit în plină iarnă, deşi petrolul s-a ieftinit, iar consumatorii din Europa au avut parte de preţuri mai mici la gaze. De ce plăteşte România mai mult şi ce urmează în acest an.

Preţul mediu al gazelor ruseşti importate de consumatorii români a crescut în ultimul trimestru al anului, în condiţiile în care preţul ţiţeiului, de care este legat preţul gazului pentru consumatorii europeni, a scăzut abrupt, după cum reiese dintr-o prezentare pentru presă a OMV Petrom, făcută cu ocazia prezentării rezultatelor financiare.

Potrivit datelor companiei petroliere, preţul mediu ţiţeiului Ural a scăzut de la circa 100 de dolari la 76 de dolari barilul în trimestrtul patru al anului trecut faţă de trimestru precedent. Însă, potrivit aceleiaşi surse, în aceeaşi perioadă de timp, preţul gazului din import (preponderent din Rusia) a crscut de la 105 lei/MWh la 130 lei MWh. Cei de la Petrom spun că au făcut calculele pe baza estimărilor primite de la Agenţia Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). “Preţul mediu al gazelor de import estimat de ANRE a fost de 400 USD/1.000 mc (sau echivalentul a 129,6 lei/MWh) se arată în raportul Petrom.

 Citeste mai mult…

Romanialibera.ro: Trei ani până la moartea termocentralelor

Companii energetice din alte țări nu livrează exclusiv energie din cărbune, precum CE Oltenia și CE Hunedoara

Fără strategii concrete de redresare,  părăsite în faţa concurenţei acerbe pe care le-o  fac eolienele puternic subvenţionate de stat, ţinte ale unor cerinţe dure ridicate de FMI şi Comisia Europeană, complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara mai pot fi menţinute în viaţă doar până în 2018. Din acest an pierderile acestora vor fi considerate ajutor de stat

Complexul energetic Oltenia, deţinător a 20-30%  din capacitatea  naţională de producţie, şi cel din Hunedoara, cu 7% din puterea instalată la nivel naţional, se află într-o situaţie dificilă şi riscă închiderea până în 2018. Din acest an Comisia Europeană va obliga la închiderea acestora considerând că menţinerea lor în funcţiune semnifică subvenţionarea lor.  CE Oltenia şi CE Hunedoara sunt de ani de zile subiect de declaraţii pompoase făcute de miniştri, obiect al diverselor proiecte de investiţii naţionale făcute doar pe hârtie, puncte în diferitele strategii  de eficientizare, niciodată aplicate, timp în care acestea îşi continuă scufundarea.

 Citeste mai mult…

Agerpres.ro: România ar putea reintroduce măsuri de sprijin pentru energia regenerabilă

Guvernul român analizează posibilitatea modificării programului de sprijinire a energiilor regenerabile, după ce reducerile adoptate anul trecut au făcut neprofitabile multe proiecte solare și eoliene neprofitabile, transmite Bloomberg.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat luni că Guvernul discută cu companiile energetice și Autoritatea de reglementare despre o soluție care ar face ‘din nou profitabile’ investițiile în energia regenerabilă.

‘România nu este în situația în care să spună că și-a atins obiectivul de energie regenerabilă pe 2020. Trebuie să continuăm să investim în capacități pentru că putem exporta și obține bani’, a spus Andrei Gerea, fără a oferi detalii referitoare la modificările avute în vedere.

 Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Gerea: Guvernul analizează modificarea schemei de sprijin pentru energia verde

Guvernul analizează modificarea schemei de sprijin pentru producerea de energie regenerabilă, după ce reducerea, în 2013, a stimulentelor acordate producătorilor din sector a dus la restrângerea investiţiilor.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat că Guvernul discută cu producătorii şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) pentru a găsi soluţii astfel încât investiţiile în energie regenerabilă “să redevină profitabile”, relatează Bloomberg.

“România nu este încă în situaţia în care să spună: bun, ne-am atins ţinta pentru 2020 privind producţia de energie regenerabilă şi asta e tot. Trebuie să continuăm investiţiile în noi capacităţi de producţie pentru că putem exporta şi obţine bani”, a spus Gerea.

 Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Marti: Cotatia petrolului recupereaza, dar ramane sub presiune

Cotatia aurului negru revine in plus marti dimineata pe bursele asiatice dupa o puternica scadere luni, dar ramane sub presiune. Barilul de titei nu a trecut de pragul psihologic de 50 de dolari la New York pe o piata marcata de o oferta abundenta, scrie AFP.

Cotatia unui baril de titei “light sweet crude” cu livrare in aprilie a castigat 11 centi, pana la 49,56 dolari, in timp ce cotatia petrolului Brent a urcat cu 29 de centi, ajungand la 59,19 dolari.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: Vâlcov cercetează creşterea rapidă a preţului carburanţilor

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a anunţat, ieri că se va întâlni în martie, din nou, cu companiile petroliere, pentru a discuta despre creşterea rapidă a preţurilor la pompă pentru carburanţi, pe fondul avansului recent al cotaţiilor ţiţeiului.

Potrivit Agerpres, demnitarul a declarat ieri că autorităţile au observat că scumpirea cu 30% a barilului de petrol din ultima perioadă, de la 45 la 60 de dolari, s-a regăsit imediat în preţul la pompă al carburanţilor, în timp ce atunci când evoluţia cotaţiilor era în scădere, diminuarea preţului la pompă avea loc cu întârziere.

Ministrul Finanţelor a spus că firmele de profil au venit cu explicaţii clare în ceea ce priveşte diminuarea cu întârziere a preţului la pompă, atunci când cotaţia barilului scade, şi va fi foarte interesant de văzut de ce aplică o creştere rapidă a preţurilor atunci când preţul barilului se majorează.

Citeste mai mult…

Adevarulfinanciar.ro: Pungeștiul cu doi bani – versiunile neoficiale ale retragerii Chevron din România

În cazul României decizia Chevron ar putea să aibă legătură și cu descoperirile anunțate recent, atât on-shore, cât și off-shore.

Teoriile conspirației spun că Chevron ar fi oprit explorările pentru gazele de șișt din Polonia și România la presiunile Gazprom, care își vedea afacerile compromise în Europa. Se susține această ipoteză sau cauzele acestei decizii rămân strict legate de raportul cost/beneficiu?

Chevron a renunțat la exploatarea gazelor de șișt din România la mai puțin de o lună după ce se retrăsese și din Polonia. Argumentul, în ambele situații a fost la fel de vag: “Divizia din Polonia/România a Chevron a decis să întrerupă operaţiunile de exploatare a zăcămintelor de şist din Polonia/România, întrucât oportunităţile oferite de acestea sunt mai mici decât alte oportunităţi din portofoliul global al grupului”, se arată în comunicatele standard ale Chevron.

Anunțul a trecut aproape neobservat, după ce metoda de fracking prin care se exploatează gazele de șist a provocat o minirevoluție a ecologiștilor din țară. La fel ca și cianura de la explotarea aurului de la Roșia Montana, substanțele utilizate la extragerea gazului din rocă au speriat populația din zonele vizate. Însă cel puțin din partea activității de fracturare hidraulică lucrurile s-au liniștit după ce Chevron a renunțat la activitatea de explorare, după ce forase o singura sondă la Pungești.

Manifestațiile anti-fracking, finanțate de Moscova?

Conform teoriilor conspirației, principalul câștigător al abandonului este Gazprom, ale cărui intrese ar fi fost atacate de câștigarea independenței energetice atât a Poloniei cât și a României. Mai mult, organizarea protestelor populației și ale ONG-urilor de mediu la Pungești, județul Vaslui, ar fi fost finanțată de partea rusă.

 Citeste mai mult…

Stirileprotv.ro: De ce pleaca Chevron din Romania. Localnic din Pungesti: “Am invins cu protestele noastre. Nu o sa fim otraviti”

Chevron pleaca din Romania. Compania a decis sa nu mai caute gaze de sist in tara noastra dupa ce au sapat o singura sonda de explorare.

Decizia este una economica, sustine compania. Expertii spun ca motivul este ieftinirea petrolului si ca retragerea este o pierdere pentru tara noastra. “Am invins cu protestele noastre”, spun insa bucurosi locuitorii din Pungesti, localitatea unde au fost facute sapaturile.

Cele mai mari proteste de langa sonda de explorare de la Pungesti au avut loc pe 7 decembrie 2013. Localnicii au rupt atunci gardurile, s-au trantit pe jos in calea masinilor si au aruncat cu pietre. In imbrancelile cu jandarmii cativa au avut nevoie de ingrijiri medicale. Oamenii care s-au opus atunci forajelor de explorare erau astazi bucurosi.

Localnic: “Suntem bucurosi, o sa avem unde sa crestem gainile, animalele, nu o sa fim otraviti.”

Localnic: “E bine ca au plecat, dar sa se creeze si un loc de munca.”

 Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Ioan Rosca, Electrica: Luam in considerare oportunitatea de a investi in R. Moldova, insa riscurile politice sunt destul de ridicate acolo

Compania de distributie Electrica analizeaza posibilitatea de a investi pe plan regional, de exemplu in Republica Moldova, a declarat Ioan Rosca, director general al companiei, in cadrul unei conferinte organizate de Ziarul Financiar.

“Este o zona atractiva pentru toate companiile romanesti, insa este conditionata si de traseul ei politici si economic care speram sa fie pro-european. Am analizat zona de distributie de acolo”, a spus Rosca. “Sunt 3 companii care urmeaza sa fie privatizate si luam in considerate aceste oportunitati de a patrunde pe piata din Republica Moldova, dar nu avem inca nimic concret pentru ca acolo riscurile din zona politica sunt destul de ridicate”, a mai afirmat Rosca adaugand ca in Moldova rata reglementata de rentabilitate este mult mai atractiva decat in Romania. Au existat discutii si pentru achizitia unor active din Romania pe care Enel intentioneaza sa le vanda, insa “decizia lor a fost sa inghete acest demers”, a precizat Rosca.

Legat de acest lucru, reprezentantii Electrica sunt foarte nemultumiti de decizia Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) din noiembrie 2014 care a redus rata reglementată a rentabilităţii pentru distribuitorii de electricitate de la 8,52% la 7,45%. Pentru 2015, aceatsa este rata de rentabilitate recunoscută de ANRE pentru energia electrică. In functie de rata de rentabilitate este garantat si un anumit profit pentru distribuitorii de energie. “Decizia a creat un semnal de alarma pentru investitori, cum ca planul nostru de investitii nu este acceptat de reglementator”, a spus Rosca.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Gabriel Dumitraşcu, Hidroelectrica: Vizăm achiziţii în zona balcanică. Statul ar trebui să vândă 20-25% din acţiuni pe bursă

Statul ar trebui să scoată la vânzare o cotă mai mare din acţiunile Hidroelectrica, a spus Gabriel Dumitraşcu, administrator special al Hidroelectrica, prezent la ZF Power Summit ‘15.

„Vizăm zona balcanică, zona central-europeană. Încercăm să pregătim nişte achiziţii strategice. Mi-e greu să spun dacă înainte sau după IPO. Sper ca statul român să aibă curajul să mărească cota pe care o va scoate la vânzare. Un 20 spre 25% ar fi cât se poate de corect la Hidroelectrica”, a spus Dumitraşcu.

În prezent, statul plănuieşte să vândă pe bursă un pachet de 15% din acţiunile Hidroelectrica.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Cristian Colţeanu, GE: Din fabrica Lufkin de la Ploieşti pleacă produse în toată emisfera estică. Am ales România datorită competenţelor forţei de muncă

Grupul General Electric a ales România pentru amplasarea fabricii Lufkin datorită forţei de muncă specializate de aici, din fabrica de la Ploieşti plecând produse pentru toată emisfera estică, a declarant Cristian Colţeanu, CEO al GE pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, present la ZF Power Summit ’15.

“Fabrica Lufkin de la Ploieşti este singura fabrică din afara Texasului, pentru că s-a identificat o competenţă locală. Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti este o sursă de resurse umane. Dincolo de competenţe era şi o zonă centrală care radia – unitatea care are 380 de angajaţi produce unităţi de pompaj care sunt distribuite în întreaga emisferă de Est. Fabrica are potenţial de creştere în continuare”, a spus Colţeanu.

 Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Piața de e-commerce din România va ajunge la 650 milioane de euro, în 2015

Valoarea pieței de e-commerce din România va ajunge, în 2015, la aproximativ 650 milioane de euro, fapt ce va genera o creștere importantă a serviciilor de programare, estimează specialiștii din domeniu.

Potrivit unui studiu de specialitate, peste 74% dintre adulții din mediul urban dețin un smartphone ca telefon principal, în acest context experții anticipând o evoluție a pieței de e-commerce din România în 2015 la aproximativ 650 milioane de euro.

O cercetare iVox arată că 40% dintre persoanele în vârstă de 18 ani au declarat că dețin două telefoane inteligente, iar cei mai mulți utilizează telefonul mobil în timp ce ascultă muzică, se uită la televizor sau se află la cumpărături.

 Citeste mai mult…

Economica.net: MFP a împrumutat 8,3 miliarde lei, pe piaţa internă, în primele două luni din 2015

Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a împrumutat peste 8,3 miliarde lei de la băncile locale în primele două luni din 2015, prin emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat.

Randamentele au continuat să scadă în perioada de referinţă, iar MFP a reuşit să se împrumute la randamente sub 2% chiar şi la licitaţiile de obligaţiuni (titluri de stat cu scadenţe mai mari de un an).

În februarie, randamentele la obligaţiuni cu scadenţa la 35 de luni au scăzut la 1,94%, iar luni, 23 februarie, la ultima operaţiune cu titluri de stat din această lună, randamentul mediu la certificatele de trezorerie cu scadenţa la trei luni a coborât la un minim istoric de 1,24%.

 Citeste mai mult…

Mediafax.ro: FMI: Tăierile de taxe propuse prin noul proiect de Cod Fiscal trebuie analizate cu grijă

Măsurile de relaxare fiscală incluse în noul proiect de Cod Fiscal trebuie analizate cu grijă pentru o mai bună înţelegere a modului în care pot fi atinse ţintele de deficit fiscal ale României, au comunicat reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la solicitarea MEDIAFAX.

“Tăierile de taxe propuse vor trebui analizate cu grijă pentru o mai bună înţelegere a modalităţii în care pot fi atinse obiectivele de deficit fiscal. FMI este pregătit să discute propunerile cu Guvernul”, a declarat un purtător de cuvânt al FMI, răspunzând unei întrebări MEDIAFAX pe tema măsurilor incluse în proiectul de Cod Fiscal şi dacă acestea ar putea periclita acordul de împrumut dintre România şi FMI.

 Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Dumitru, Consiliul Fiscal: Probabilitatea aprobarii proiectului de Cod Fiscal in aceasta forma este foarte mica/ Masurile de combatere a evaziunii fiscale ar trebui sa fie pe agenda CSAT

“Cred ca probabilitatea aprobarii proiectului de Cod Fiscal in aceasta forma este foarte mica. Trebuie sa fim realisti si sa intelegem ca un astfel de soc nu poate fi acomodat in buget. As mentiona in plus ca efectul estimat de catre Ministerul Finantelor este unul foarte optimist, in care efectele de runda a doua (reducerea evaziunii, crearea de locuri de munca, crestere economica mai mare), anuleaza aproape doua treimi din impactul negativ brut pe venituri”,  a explicat luni Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, intr-o discutie online cu cititorii HotNews.ro.

Daca ar fi pus sa aleaga, Dumitru ar incepe relaxarea fiscala cu reducerea CAS si a TVA. “As renunta la reducerea cotei unice pentru ca nu avem spatiu de manevra in aceasta directie, cota de 16% fiind a treia cea mai mica din Europa”, spune seful Consiliului Fiscal.

Punctul slab al propunerilor din draftul Codului Fiscal? “Sustenabilitatea lor din perspectiva constrangerilor bugetare”, crede Ionut Dumitru, care e si economist sef al Raiffeisen Bank. Am putea asista la o crestere a datoriei publice la peste 40% din PIB, nivel peste care analizele arata ca ajungem intr-o zona in care avem vulnerabilitati foarte mari. Nivelul de 60% din PIB al datoriei publice , conform criteriilor Maastricht, nu reprezinta un reper pentru Romania, dat fiind nivelul de dezvoltare al sectorului financiar si al economiei in ansamblu.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Ramona Jurubiţă, KPMG: Scutirea impozitului pe dividende este un lucru extrem de favorabil şi extrem de îndrăzneţ

„Salutăm acest Cod fiscal, este un pas înainte. Pentru prima dată după introducerea sa în 2005 avem o variantă consolidată a acestuia. Taxele propuse a fi reduse sunt în principal în sfera impozitelor indirecte, pentru că în contextul crizei au fost şi cele care au fost cel mai uşor majorate (TVA şi accizele cu cursul de schimb)“, a spus Ramona Jurubiţă, tax partner la KPMG, la ZF Live, referindu-se la proiectul noului Cod fiscal anunţat de guvern în care sunt pre­vă­zute schim­bări importante ale filosofiei fiscale.

Ramona Jurubiţă a mai subliniat că există un calendar de reducere a contribu­ţiilor sociale cu 5,3% începând cu 2017. S-a introdus ca lucru pozitiv o plafonare la contribuţiile la sănă­tate şi există o intenţie de a reduce cota unică.

„Scutirea impozitului pe dividende este un lucru extrem de favorabil şi extrem de îndrăzneţ. Sumele încasate din acest impozit oricum erau mici, ceea ce însemna că firmele fie ţineau profitul nedistribuit, fie căutau alte formule prin a distribui acest profit prin alte jurisdicţii. Măsura este îndrăz­neaţă pentru că oferă o facilitate antreprenorului sau firmelor româneşti să îşi distribuie dividendele. În jurul nostru nu mai sunt ţări care au scutiri pe dividende pentru persoane fizice“, a spus tax part­ner-ul de la KPMG.

„Este un calcul pe care trebuie să îl facă autorităţile: cum ne acoperim găurile provenite din aceste reduceri de taxe. Dacă calculul a fost făcut pe criterii obiective şi corecte, nu pot decât să susţin această măsură. Scutirea de impozit pe dividend se aplică şi persoanelor fizice. Dacă avem un salariat care este şi acţionar într-o companie, poate să îşi folosească dividendele fără să mai plătească 16%“, a adăugat ea. Unele dintre cele mai grele lupte se dau cu lipsa de încredere şi lipsa de stabilitate din domeniul fiscal.

„În contextul crizei am crescut taxele, iar rezultatele au fost cum au fost. Acum schimbăm modul de abordare. Vom vedea cum reacţionează piaţa. O scădere în ceea ce priveşte apetitul investiţional a fost şi de la introducerea taxei pe stâlp“, a mai spus ea.

 Citeste mai mult…

Economica.net: Francul elveţian scade pe piaţa interbancară

Francul elveţian scade pe piaţa interbancară, în această dimineaţă, până la 4,13 lei, faţă de 4,14 lei, cât a fost cursul BNR ieri.

Este a patra zi în care francul stă sub pragul de 4,15 lei. De altfel, moneda elveţiană a atins săptămâna trecută nivelul minim de la începutul “crizei”: 4,1225 lei, la cursul BNR, joi 19 februarie 2015.

Criza francului elveţian a început pe 15 ianuarie când moneda a crescut de la 3,7415 lei (14 ianuarie), la 4,3287 lei. De atunci, moneda elveţiană s-a apreciat şi a atins după următoarele şase zile un maxim istoric de 4,5817 lei, pe 23 ianuarie.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: BT propune clienţilor Volksbank cu credite în franci soluţii individuale. Discounturile pot trece şi de 25%

Banca Transilvania, a treia instituţie de credit ca mărime, le va oferi celor 18.000 de clienţi cu credite în franci elveţieni pe care îi va prelua de la Volkbank discounturi individuale la conversia în lei sau euro a împrumuturilor, scopul urmărit fiind ca aceştia să-şi plătească în continuare ratele în funcţie de venituri. Pentru unii clienţi, aceste discounturi ar putea fi mai mari chiar de 20%-25%, spune Omer Tetik, directorul general al BT.

„Noi nu am preluat Volksbank cu gândul de a eli­­mi­na portofofiile pe care le au, din contră, ne inte­re­­sează ca ceea ce preluăm de la ei, mai cu seamă cli­enţii care au credite în franci elveţieni, să rămână în porto­fo­liul nostru. Prin urmare, vom căuta să venim cu o o­fer­tă pentru aceşti clienţi, personalizată, în func­ţie de pro­­filul fiecăruia. Este greu să dau cifre în acest mo­ment, deoarece pentru unii clienţi o reducere de 5% ar putea fi mai mare decât ceea ce au nevoie, iar pen­tru alţii 25% să nu fie de ajuns”, a explicat Omer Tetik.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: SOLUŢIILE UNOR BĂNCI PENTRU CREDITELE ÎN CHF: Raiffeisen acceptă facilităţi temporare (pentru unii)

În timp ce persoanele cu credite în franci elveţieni (CHF) se pregătesc să creeze un grup care să meargă la negocieri cu băncile, acestea din urmă încep să prezinte soluţiile pe care le abordează în cadrul discuţiilor individuale pe care le au cu debitorii.

Reprezentanţii Raiffeisen Bank ne-au menţionat, în cadrul unui răspuns trimis la solicitarea noastră, că banca “pune la dispoziţia clienţilor cu dificultăţi reale la plata ratelor (susţinute cu documente) metode de restructurare şi combinaţii dintre ele, care acoperă o largă paletă de nevoi şi situaţii încă din anul 2009″.

Sursele citate adaugă faptul că restructurarea este o metodă de reducere temporară a ratelor lunare de plată şi se decide în urma unei analize, “pe baza unor criterii clare care stabilesc exact situaţia în care se află clientul”. Restructurarea poate fi acordată doar în cazul în care comportamentul la plată al clientului este constant unul bun, mai spun reprezentanţii Raiffeisen Bank, făcând referire la clienţii cu ratele la zi.

Astfel, metodele de restructurare se aplică funcţie de situaţia fiecărui client şi pot fi pe termen mai scurt sau mai lung.

    Citeste mai mult…

Bursa.ro: Dobânda la depozitele overnight plasate a crescut

Dobânda la depozitele overnight plasate (ROBOR) a crescut, ieri, faţă de şedinţa de tranzacţionare precedentă, însă dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a scăzut uşor.

Astfel, BNR a afişat, în prima parte a zilei, un nivel mediu al ROBOR de 0,53% pe an, urcând de la 0,51% pe an în şedinţa de vineri. Pe de altă parte, dobânda ROBID a ajuns la 0,15% pe an, în declin lent de la 0,16% pe an în şedinţa precedentă.

Surse din domeniul interbancar ne-au spus că piaţa continuă să aibă o lichiditate considerabilă, dar dealerii nu se aşteaptă la declinuri substanţiale ale dobânzilor pe termen foarte scurt în următoarea săptămână.

“Situaţia pare că s-a stabilizat la nivelurile actuale”, au comentat traderii.

 Citeste mai mult…

Economica.net: Volksbank Romania a câştigat alte două procese privind conversia creditului din CHF în RON la cursul istoric

Volksbank România a câştigat două noi procese privind conversia creditului din CHF în RON la cursul istoric, Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Galaţi considerând cererile clienţilor ca fiind nefondate, potrivit unui comunicat al băncii.

În dosarul 39256/3/2014, Tribunalul Bucureşti apreciază că, potrivit art. 4.2 din contract, banca nu are nicio obligaţie să convertească în lei creditul acordat, ci are doar opțiunea de a efectua conversia, în cazul unei fluctuații de peste 10% a cursului valutar faţă de cel de la momentul acordării împrumutului. În plus, potrivit aceleiaşi clauze 4.2 din contract, o eventuală conversie se poate realiza doar la cursul CHF/RON practicat de bancă la data conversiei, și nu la cursul de la momentul acordării creditului, aşa cum au solicitat clienţii.

Citeste mai mult…

Economica.net: ANALIZĂ Cristian Socol: De ce BNR nu trebuie să facă “de toate”

Dezbaterea publică mediocră extinsă de la problema creditelor în franci elvețieni la ceea ce trebuia să facă BNR atrage nevoia unei analize. Unele dintre ele le-am mai reamintit și cu alte ocazii, altele sunt argumente noi.

Nevoia de intervenţie prin politici macroeconomice este evidentă într-o economie ca a noastră. Eşecuri ale pieţei determinate printre altele de maturizarea precară a acestora, comportamentul “specific” al agenţilor economici, formarea adaptivă, uneori iraţională a anticipărilor şi lipsa vitezei de reformare structurală a economiei determină intervenţia prin politici macroeconomice. Corpul economiei noastre nu se poate regla singur, capacitatea de ajustare fiind scăzută.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut în ianuarie cu 3,8% anualizat

Soldul creditului neguvernamental a scăzut în ianuarie cu 3,8% faţă de prima lună a anului trecut şi cu 0,3% comparativ cu decembrie 2014, la 210,34 miliarde lei, în condiţiile în care s-au redus în continuare împrumuturile în valută şi au crescut cele în lei, potrivit datelor anunţate marţi de BNR.

Astfel, soldul creditului neguvernamental în lei acordat de bănci s-a majorat la 31 ianuarie 2015 cu 6,7% (6,2% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2014, pe seama majorării cu 16,3% (15,8% în termeni reali) a creditului acordat gospodăriilor populaţiei, în timp ce componenta în valută exprimată în lei s-a diminuat cu 10,6% (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 9,5%), arată Banca Naţională a României, într-un comunicat.

Creditul neguvernamental total s-a redus cu 3,8% (-4,2 la sută în termeni reali).

 Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Cioceanu: România poate ajunge în primele locuri din UE după suprafața agricolă certificată în sistem ecologic 

România poate ajunge în primele locuri din Uniunea Europeană la suprafața agricolă certificată în sistem ecologic, în condițiile în care în noul PNDR s-a luat în calcul introducerea unui pachet financiar suplimentar pentru pășuni și fânețe certificate ecologic, a declarat, luni, pentru AGERPRES, presedintele Asociației Bio România, Marian Cioceanu.

“Pentru prima dată, Guvernul României, respectiv Ministerul Agriculturii a dat curs solicitărilor asociațiilor sectorului bio și a luat în calcul pentru actualul PNDR 2014-2020 introducerea unui pachet suplimentar pentru sprijinul financiar acordat pajiștilor certificate ecologic (pășuni și fânețe). Prin introducerea acestui nou pachet ‘Sprijin pentru Pajiștile certificate ecologic’ — pachetul 6, sperăm că în cel mult doi ani ani numărul fermierilor va crește exponențial. Dacă sprijinul financiar va acoperi costurile de certificare și costurile cu inputurile certificate ecologic necesare pajiștilor, atunci fermierii, crescători de vaci de lapte, vor trece masiv la sistemul ecologic, deoarece în prezent laptele bio este din ce în ce mai căutat și achiziționat cu un preț de până la 50% mai mare față de prețul laptelui convențional”, a precizat șeful Bio România.

 Citeste mai mult…

Adevarul.ro: ANALIZĂ Lideri europeni la agricultură, codaşi la productivitate 24 februarie 2015

Deşi agricultura românească a ajuns pe locul opt în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), cu o valoare a producţiei de 15,48 miliarde de euro, ţara noastră este depăşită net din punctul de vedere al productivităţii de mai toate statele din zonă, în faţa noastră clasându-se ţări precum Polonia, Ungaria şi Grecia. România depăşeşte, însă, Bulgaria şi Slovacia.

Valoarea producţiei agricole, vegetală, dar şi animală, s-a ridicat anul trecut la 15,48 miliarde de euro în România. Ţara noastră a fost depăşită doar de Franţa (70,58 miliarde de euro), Germania (51 de miliarde de euro), Italia (48,35 miliarde de euro), Spania (41,1 miliarde de euro), Marea Britanie (30,57 de miliarde de euro), Olanda (26,75 miliarde de euro) şi Polonia (22,5 miliarde de euro), potrivit datelor Eurostat.

Agricultură de subzistenţă

Faptul că România ocupă locul opt în Uniunea Europeană în funcţie de valoarea producţiei este un lucru îmbucurător, însă cifrele Eurostat relevă şi unele aspecte îngrijorătoare. România, cu 3,85 de milioane de ferme, deţine aproape o treime din numărul total de ferme la nivel european (32,3%), cele mai multe din UE. Din totalul fermelor din ţara noastră, cele mai multe sunt exploataţii familiale şi doar puţin peste 30.000 sunt industriale. De altfel, exploataţiile familiale adună mai bine de jumătate din suprafaţa totală, respectiv 7,44 milioane de hectare.

 Citeste mai mult…

Euractiv.ro: Instrumentele financiare sub umbrela fondurilor UE au adus IMM-urilor din Romania 380 milioane euro

Programul JEREMIE, finantat din fonduri structurale si administrat in Romania de Fondul European de Investitii, in ultimii 4 ani, a infuzat o suma peste dublu fata de cea alocata initial sub forma de credite si investitii pentru IMM-uri. Bancile considera ca replicarea acestui tip de program in urmatorii ani ar putea insemna un sprijin real pentru IMM-uri. Deocamdata, la nivel national nu este finalizata analiza care va stabili ce tip de instrumente financiare vor fi utilizate in programele cu fonduri UE in urmatorii 7-8 ani.

Comisarul european Corina Cretu a declarat, in mai multe randuri, ca incurajeaza dublarea instrumentelor financiare in cadrul programelor operationale. Instrumente cu efect similar, in cadrul “Initiativei pentru IMM” a Uniunii Europene, pentru care Romania ar trebui sa aloce 200 milioane euro.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: Zece finanţatori s-au înscris în programul “Prima Maşină”

Zece finanţatori s-au înscris, până în acest moment, în programul “Prima Mașină”, iar aplicaţiile sunt deschise până pe data de 2 martie 2015, potrivit unui comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN).

Până acum s-au înscris în program 10 finanțatori: BCR, BRD, CEC Bank, Porsche Bank România, Alpha Bank, CREDITCOOP, ING Bank, RCI Leasing România IFN, IFN Comsig Leasing S.A. şi Mercedes-Benz Leasing IFN S.A.

Programul Prima Mașină a primit în baza HG nr. 81/2015, un plafon de 350 milioane lei pentru anul 2015, în vederea emiterii de garanții pentru achiziționarea de autoturisme noi, iar termenul de înscriere a fost prelungit, pentru a permite și altor finanțatori să se alăture programului.

    Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: În România, un muncitor câştigă de aproape nouă ori mai puţin decât un şef. În Germania sau în Japonia raportul este de 1 la 3

Un muncitor din România are un salariu de bază de 8,75 ori mai mic decât al unui şef, în timp ce în state precum Ca­nada, Germania sau Olanda mun­citorii câştigă de până la de trei ori mai puţin decât ma­na­gerii lor, arată o ana­liză a ZF făcută pe baza infor­ma­ţiilor fur­nizate de com­pania de con­sultanţă în ma­na­gement Hay Group Ro­mânia. În Ja­po­nia, Franţa sau SUA un mun­citor are un sa­la­riu de trei sau patru ori mai mic decât un şef.

Situaţia se explică, pe de-o parte, şi ca urmare a nivelului redus al salariului minim obţinut de angajaţii români prin comparaţie cu cel al altor angajaţi din Europa, explică Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group.

 Citeste mai mult…

Romanialibera.ro: De ce vom avea șomeri cu „Prima Casă“ și „Prima Mașină“

În România, Executivul vrea să tureze economia prin programe precum „Prima Casă“ sau „Prima Mașină“, pentru care alocă sute de milioane de euro. În schimb, pentru un proiect care ar trebui să ajute tinerii absolvenți să își găsească un prim loc de muncă Palatul Victoria a alocat un sfert de milion de euro.

Șomajul în rândul tinerilor de 15-24 de ani a ajuns în ţara noastră la un nivel-record de 25,7% în prima parte a anului 2014. În acest context defavorabil tinerilor, zilele trecute rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a susținut necesitatea apariției unui program intitulat generic “Prima Slujbă”, în cadrul căruia salariile tinerilor să fie “subvenționate substanțial de către stat, o anumită perioadă de timp. Pe modelul programelor «Prima Casă» și «Prima Mașină», menite a stimula consumul și creditarea, consider că statul ar trebui să finanțeze și să implementeze un program prin care tinerii să poata accesa mult mai ușor un prim loc de muncă”, spune profesorul.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Datoriile private scad, cele ale statului cresc. Bugetul cheltuieşte cu dobânzile mai bine de jumătate din banii pe care îi dă pe investiţii

Datoria externă totală a României a scăzut în 2014 cu 3,8 miliarde de euro, de la 98 de miliarde de euro la 94,2 miliarde de euro, pe fondul reducerii datoriilor populaţiei şi ale  companiilor, în vreme ce datoria publică a continuat să crească cu 2,5 miliarde de euro, de la 30,29 miliarde de euro la 32,78 miliarde de euro.

Acest lucru explică cum statul ajunge să cheltuiască cu dobânzile sume care înseamnă mai mult decât jumătate din banii pe care acelaşi stat îi alocă investiţiilor din buget.

Bugetul consolidat a alocat anul trecut 10,1 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro) doar pentru plata dobânzilor, în vreme ce investiţiilor de capital (investiţiile din buget) statul le-a alocat doar 17 miliarde de lei (3,8 miliarde de euro).

 Citeste mai mult…

Agerpres.ro: FMI acordă Serbiei un împrumut de 1,2 miliarde de euro

Fondul Monetar Internațional a aprobat luni o linie de credit preventivă pe trei ani pentru Serbia, în valoare de 1,2 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari), care va sprijini reformele structurale și economice adoptate de acest stat, transmite Reuters.

FMI a precizat că programul este destinat să sprijine eforturile premierului sârb Aleksandar Vucic de a reduce cheltuielile publice și datoria și pentru a sprijini competitivitatea și creșterea economiei.

Noul acord pe trei ani în valoare de un miliard de euro este destinat să înlocuiască precedentul acord înghețat de FMI în luna februarie 2012 din cauza incapacității Guvernului sârb de la acea dată de a îndeplini condițiile cerute.

 Citeste mai mult…

Capital.ro: LISTA definitivă de REFORME a Greciei A AJUNS la Bruxelles

Lista definitivă de reforme propuse de Grecia creditorilor e ajuns la Bruxelles marţi dimineaţă. Ea include un pachet de cheltuieli sociale şi măsuri structurale, a anunţat o sursă guvernamentală greacă, citată de AFP.

O sursă apropiată de Comisia Europeană, citată de publicaţia Business Insider confirmă primirea documentului de către Bruxelles şi anunţă că noul program al reformelor reprezintă un un bun punct de plecare în negocierile privind criza datoriilor Atenei.

Şi Der Spiegel confirmă priimirea documentelor de către Bruxelles, publicaţia germană afirmând că de această dată situaţia va fi de bun augur pentru ambele părţi, iar Grecia va primi miliardele de euro de care are nevoie în cadrul unui nou pachet de ajutor.

Atena trebuia să trimită iniţial foaia de parcurs până luni la miezul nopţii la Bruxelles, iar examinarea propunerilor de reformă a continuat pe tot parcursul zilei între guvernul lui Alexis Tsipras şi zona euro.

Citeste mai mult…

Bursa.ro: “Conducerea Fondului de Contragarantare a încasat 2,5 milioane de euro, în mod nelegal”

Reprezentanţii FRC: “Decizia Curţii de Conturi vizând controlul efectuat la FRC a fost contestată în întregime la instanţa judecătorească competentă”

Membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului Fondului Român de Contragarantare (FRC) au primit, în perioada 2011-2013, remuneraţii de 11.117 mii lei (aproximativ 2,5 milioane de euro), fără bază legală, adică fără să fie stabilite prin Actul constitutiv sau prin hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor, reiese din raportul Curţii de Conturi pe 2013.

De asemenea, FRC a acordat, nelegal, indemnizaţii de 26 mii lei secretarului de şedinţă al Consiliului de Supraveghere şi al Directoratului SC FRC SA, în condiţiile în care această activitate era stabilită în fişa postului persoanei respective, dar şi despăgubiri de 133 mii lei (brut) unui membru al Consiliului de Supraveghere al SC FRC SA, revocat din funcţie anterior încheierii mandatului de 4 ani.

    Citeste mai mult…

Bursa.ro: STUDIU: 63% dintre angajatori nu au informaţii despre pensia facultativă

Activele în administrare ale BCR Pensii, creştere cu 41% în 2014

Circa 63% dintre angajatori ştiu puţin sau nimic despre pensia facultativă, arată un studiu realizat de GFK pentru BCR Pensii.

Potrivit acestuia, 20% dintre companii nu au deloc informaţii despre pensia facultativă, 43% au puţine informaţii, iar 29% au informaţii, dar încă au întrebări. Doar 8% dintre companiile analizate au transmis că au toate informaţiile despre ce reprezintă pensia facultativă. Studiul a fost realizat de GFK în anul 2014 pe un eşantion reprezentativ de peste 200 de companii cu mai mult de 250 de angajaţi.

Conform studiului, circa 76% dintre companii acordă beneficii salariaţilor, precum participarea la cursuri (42%), acoperirea costurilor de relocare (42%), maşină de serviciu (37%), tichete de masă şi tichete cadou (18% fiecare) şi pensii facultative (10%). Diferenţa de 24% dintre companii alege să acorde cel mai adesea creşteri salariale sau bonusuri numai în condiţiile în care dispune de resurse financiare. Potrivit studiului, 14% dintre companii iau în considere includerea pensiei facultative în pachetul de beneficii în perioada următoare.

    Citeste mai mult…

Bursa.ro: DUPĂ MAI MULTE LICITAŢII EŞUATE, Oltchim se reorganizează tot prin vânzarea către un investitor

Zaremba, PCC: “Administratorii nu au venit cu nimic nou şi nu oferă nicio viziune asupra evoluţiei companiei”

Planul de reorganizare a combinatului vâlcean Oltchim are ca punct central tot identificarea unui investitor care să preia (total sau parţial) societatea, precum şi conversia parţială a datoriilor companiei în acţiuni, potrivit documentului consultat de ziarul BURSA.

Oltchim a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie a anului 2013, după o tentativă eşuată de privatizare în septembrie 2012. În timpul insolvenţei, administratorii au organizat licitaţi pentru vânzarea combinatului, care au suferit repetate amânări (la cererea investitorilor după cum au spus aceştia) până în decembrie 2014, când procedura a fost anulată din lipsă de cumpărători.

Întrebat ce va face diferenţa în planul de reorganizare, avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii combinatului, ne-a declarat: “În primul rând, nu mai suntem sub presiunea timpului. Avem trei ani la dispoziţie pentru reorganizare. În al doilea rând, compania cunoaşte o evoluţie mult mai bună decât în urmă cu un an. Oltchim are un profit operaţional EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) de circa 750.000 de euro la nivelul lunii ianuarie a acestui an. Tot în ianuarie, Oltchim avea depozite de 5 milioane de lei. Vânzarea se poate face în alte condiţii şi ne va permite, estimăm noi, să obţinem şi finanţare pentru majorarea producţiei”.

 Citeste mai mult… 

Adevarulfinanciar.ro: Diaspora de 3 miliarde de euro, umilită în documentarul britanic “Vin românii” 

A izbucnit, la sfârșitul săptămânii trecute, un nou atac mediatic asupra românilor care învață, muncesc și trăiesc în Regatul Unit. De astă dată, e vorba de lansarea primului episod al seriei “Vin Românii!”, documentar difuzat de postul de televiziune Channel 4.

Reportajul a reluat mai vechea temă a imigranților români din Marea Britanie și s-a concentrat – prin poveștile și personajele prezentate – pe clișeele negative din jurul diasporei românești: munca la negru, sărăcia și infracționalitatea.

Mai mulți români au manifestat tacit în fața sediului central al Channel 4, iar Ministerul Afacerilor Externe, ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, și premierul Victor Ponta au sancționat și ei noul atac la imaginea românilor din Regatul Unit.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Nouă sute de angajaţi din Botoşani fac 30% din costumele unui producător cu afaceri de 43 de milioane de euro

Salariile în fabrica de confecţii pornesc de la minimul pe economie.

Într-o fabrică de 17.000 de metri pătraţi din Botoşani, un oraş cu puţin peste 100.000 de locuitori, aproape 900 de angajaţi taie, calcă şi cos sacouri care iau calea exportului, în cea mai mare parte pentru branduri din Franţa.

Aceştia produc 30% din volumul  total al grupului, iar sacourile făcute de ei se înâlnesc în România cu pantalonii produşi de alţi 160 de salariaţi într-o fabrică din Dorohoi, oraş aflat la 36 de kilometri de Botoşani.

În fabrica din Botoşani, „inima şi creierul“ businessului Formens, adolescenţii lucrează cot la cot cu angajaţii care au peste 40 sau chiar 50 de ani şi sunt plătiţi începând cu minimul pe economie (mai puţin de 1.000 de lei brut), ceea ce înseamnă că „în mână“ aceştia primesc în jur de 750 de lei pe lună.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Producem scump, ne încălţăm ieftin: exporturile depăşesc importurile cu un miliard de dolari

România exportă pantofi în valoare de 1,3 mld. dolari, în timp ce importurile sunt de aproape patru ori mai mici. Astfel, piaţa locală este responsabilă pentru 1,1% din exporturile totale de încălţăminte, fiind unul dintre jucătorii de talie mondială.

În acest context, producţia locală de încălţăminte este una dintre puţinele industrii cu un excedent comercial de circa 1 mld. dolari.

„Marele avantaj al Ro­mâniei este tradiţia din domeniu, care contează foarte mult în industrie. Apoi, poziţia geografică este favo­rabilă, piaţa locală fiind situată în Europa, fapt ce per­mite o aprovizionare rapidă la nevoie. Nu în ultimul rând, costul cu forţa de muncă este mic, astfel că în ur­mă­torii ani piaţa va creşte, însă nu datorită unor in­vestiţii noi, ci datorită investitorilor deja prezenţi“, spune şi Victor Tighinean, care a adus iniţial brandul Ecco Shoes pe piaţa locală în sistem de franciză şi care ulterior a preluat conducerea odată cu intrarea directă a companiei-mamă.

Pantofii „made in Ro­mania“, în principal din piele, iau drumul Occidentului, respectiv al Italiei, Franţei sau Germaniei. La polul opus, 62% din importurile de încălţăminte în volum vin din China.

Astfel, România exportă pantofi cu un preţ de export de 25 de dolari şi importă pantofi de 5 dolari, în special din material textil şi cauciuc.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Holcim România, cea mai mare creştere din Europa pentru grupul elveţian

Vânzările de ciment şi clincher ale companiei Holcim România au accelerat pe finalul anului trecut, astfel că volumele comercializate de grupul elveţian au crescut cu 7,8% în 2014 după ce avansul la finalul primelor trei trimestre era de doar 4,3%.

Mai mult, la jumătatea anului, volumele comercializate de Holcim erau în scădere cu 0,3%, astfel că întreaga creştere a fost materializată în cel de-al doilea semestru, când cei de la Holcim au simţit o revigorare atât a sectorului rezidenţial, cât şi a proiectelor de birouri, industriale sau de retail.

Potrivit datelor din rapor­tul companiei elveţiene, Hol­cim România a înregistrat cea mai mare creştere a vânzărilor din rândul subsidiarelor euro­pe­ne.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: BERD: Vrem o listare privată pe bursă în viitorul apropiat

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), instituţie financiară internaţională cu investiţii de 7 mld. euro în România şi acţionar minoritar la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), vrea să vadă o listare din sectorul privat pentru că doar astfel BVB va demonstra că este o opţiune viabilă de finanţare pe termen lung şi pentru sectorul corporativ, nu doar pentru stat care a fost în spatele listărilor din ultimii şapte ani.

„Este dorinţa noastră sinceră de a ve­dea un IPO din sectorul privat în vii­torul apropiat pentru a dovedi că BVB este un centru viabil de atra­gere de capital pe termen lung pentru sectorul corporativ din România“, a spus James Hyslop, directorul BERD pentru Ro­mânia, într-un interviu acordat ZF. BERD a intrat în acţio­nariatul BVB în noiembrie 2014 prin achiziţia unui pachet de 4,99% din acţiuni, evaluat azi la 14,7 mil.lei.

 Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: Portughezii de la Coindu angajează 340 de oameni în fabrica de lângă Arad

Coindu România, una dintre cele mai mari 20 de companii din judeţul Arad, parte a grupului portughez cu acelaşi nume, va angaja cel puţin 340 de oameni în fabrica din zona liberă Arad-Curtici, în urma aprobării unui ajutor de stat de 7,3 milioane de lei pentru extinderea producţiei în România.

Producătorul, cu afaceri de 233 mil. lei în 2013, ultimul an pentru care există date disponibile, are peste 1.000 de angajaţi în fabrica arădeană. Datele grupului arată că o treime din cifra de afaceri este asigurată de producţia din România.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: Magazinul Bucur Obor se mută pe piața Aero

Acţionarii “Bucur Obor” (BUCU) au decis mutarea societăţii pe sitemul alternativ de tranzacţionare al Bursei de valori Bucureşti, în contextul desfiinţării segmentului Rasdaq, potrivit unui raport transmis BVB.

Acţiunile BUCU au revenit la tranzacţionare, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a cerut acest lucru, pe 16 februarie, după cinci luni de absenţă, ca urmare a conflictului deschis dintre Laurenţiu Postovaru, care deţine, în nume propriu şi prin firma lui, Amadeus Group, 49,9% din capitalul social al BUCU, şi Gelu Manea, care a condus societatea în ultimii ani.

Citeste mai mult…

Bursa.ro: Brokerii: “Cererea constantă ar putea impulsiona sectorul farmaceutic de la Bursă”

Acţiunile companiilor farmaceutice înregistrează aprecieri la începutul acestui an, după ce au raportat rezultatele preliminare în uşoară creştere pentru 2014.

Unii brokeri consideră că sectorul ar putea reprezenta o surpriză pentru investitori, datorită cererii constante de produse, în acest an, în care se anunţă o volatilitate crescută.

“Antibiotice Iaşi va încerca să se consolideze, în următorul an, datorită cererilor pe pieţele externe, iar Zentiva probabil va afişa o creştere datorită dividendelor acordate în fiecare an”, consideră Marcel Murgoci, director de operaţiuni al SSIF Estinvest Focşani.

Potrivit domniei sale, factorii care pot influenţa acţiunile companiilor farmaceutice în acest ar putea fi măsurile Guvernului referitoare la taxele clawback.

Citeste mai mult…

Bursa.ro: PRODUCĂTORII DE POLISTIREN: “Suntem pesimişti cu privire la evoluţia pieţei locale, în acest an”

Delia Filip, ROMEPS: “Am constatat o serie de neconformităţi privind calitatea materialelor de izolaţie”

Sorin Cristea, Arcon: “Riscăm să nu respectăm standardul european privind reducerea consumului energetic cu 20%, până în 2020″

Membrii Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) privesc cu pesimism către evoluţia pieţei de profil, în acest an, pe fondul lipsei de investiţii şi a proiectelor de termoizolare din partea statului. ROMEPS cuprinde 12 producători locali de polistiren, printre care Austrotherm, Arcon, Firos şi Mindo.

Piaţa de polistiren expandat a stagnat anul trecut, fiind comercializaţi circa 12 milioane de metri cubi, având o valoare de circa 70 milioane euro, după cum a declarat Daniel Pop, directorul general Firos.

Domnia sa a precizat că, la nivelul Capitalei, există numeroase cazuri de izolări termice realizate cu produse neconforme: “Răul vine din lipsa de informare a publicului. De exemplu, doar la parterul unui bloc se folosea produsul corespunzător, dar la etajele de la 1 până la 10 produsele nu mai erau cele menţionate în contract. 80% din lucrările de reabilitare termică sunt neconforme”.

Daniel Pop susţine că ne uităm foarte atent la clasa energetică a unei maşini de spălat, însă nu ne uităm şi la calitatea energetică a unei locuinţe.

La rândul său, Delia Filip, directorul executiv ROMEPS susţine că asociaţia a constatat în piaţă o serie de neconformităţi în ceea ce priveşte calitatea materialelor de izolaţie: “Am făcut sesizări către Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). Încercăm să perfecţionăm acest mecanism şi vom realiza un raport lunar cu neregulile pe care le semnalăm la ISC”.

    Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Lazea, BNR: Cresterea economica nu se obtine prin politici monetare si fiscale relaxate

Relaxarea politicilor monetare si fiscale nu conduce la crestere economica, a declarat Valentin Lazea, economistul sef al BNR, citat de Mediafax. Lazea a mai precizat in cadrul unei conferinte organizate de site-ul cursdeguvernare.ro pe tema aderarii la zona euro ca economistii ignora experienta din ultimele secole care arata ca nu aceasta este “calea”, iar decidentii din Romania cad in capcana noilor idei.

“Daca numai prin politici monetare si fiscale relaxate s-ar obtine crestere economica, atunci Zimbabwe ar trebui sa aiba cea mai mare crestere economica pentru ca ei au cea mai relaxata politica monetara. Problema este ca intelepciunea, secole intregi de management economic arata ca nu prin politici fiscale si monetare laxe se obtine crestere economica. Ceea ce agraveaza problematica in momentul de fata este ca in lume exista un trend general care spune ca asta e calea cea buna. Economistii in general au abdicat de la invatatura de secole care spune ca nu asta e calea si acum incearca sa fie mai destepti decat toate generatiile trecute, arunca la gunoi cartile si experientele care spun ca nu politica monetara si fiscala laxe genereaza cresterea si acum incearca sa reinventeze roata. Si daca economisti din toata lumea spun asta, si ai nostri decidenti spun ca de ce sa nu creada chestia asta? Va fi o batalie ideatica si miezul problemei pentru multi ani de acum inainte”, a afirmat Lazea la o conferinta pe tema aderarii la zona euro, mentionand ca exprima un punct de vedere personal.

Citeste mai mult…

Eoficial.ro, preluat de prahova24.ro, valcea24.ro: Aderarea României la zona euro, analizată la Camera de Comerţ şi Industrie a României

Problemele legate de aderarea României la zona euro și consecințele adoptării monedei unice europene au fost analizate marți la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în cadrul conferinţei „Aderarea României la zona EURO – paşii până să intrăm, la ce să ne aşteptăm”.

Consilierul Preşedintelui CCIR, Edler András György, a declarat că România îndeplineşte o mare parte din indicatorii de convergenţă, dar mai are de recuperat, iar acest lucru va fi posibil prin consolidarea mediului de afaceri autohton care să poată contribui la creşterea economică şi să poată crea locuri de muncă într-o manieră sustenabilă.

 Citeste mai mult…

Eclujeanul.ro: Miercuri începe Târgul Ambient Construct & Instal la Expo Transilvania

EXPO Transilvania si Camera de Comert si Industrie Cluj organizeaza, in perioada 25–28 februarie 2015, cel mai important Targ International din Transilvania specializat in constructii si instalatii, AMBIENT CONSTRUCT & INSTAL.

 Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Piperea: Sper să vindem Oltchim în 2015. Nu m-am dus cu mârţoaga la iarmaroc s-o vând pe trei gâşte

Planul de reorganizare a Oltchim (OLT) va fi discutat de creditori în martie, suma recomandată de evaluatori pentru vânzarea combinatului din Râmnicu Vâlcea fiind de 307 milioane euro, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, care speră că tranzacţia va avea loc până la finele anului.

“Metoda prin care încercăm să obţinem un succes al acestui plan de reorganizare este crearea acelui SPV, acelui Oltchim 2, în care să se treacă toate activele, licenţele, autorizaţiile, plus personalul, în aşa fel încât să poată fi cumpărate părţile sociale de un investitor”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Piperea, partener coordonator al RomInsolv SPRL, unul din administratorii judiciari ai combinatului din Râmnicu Vâlcea.

 Citeste mai mult…

Monitorulsv.ro: Consiliul Judeţean Suceava va participa la Târgul de Turism al României

Consiliul Judeţean Suceava va participa în luna martie la două târguri de turism importante, unul la Bucureşti şi unul în Republica Moldova. Directorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Suceava, Dănuţ Burgheaua, ne-a declarat că  oferta judeţului va fi promovată în perioada 12-15 martie 2015 la Târgul de Turism al României, eveniment care va avea loc la pavilionul expozițional Romexpo din București.  Burgheaua a precizat că în cadrul unui stand de 15 metri pătraţi, reprezentanții Consiliului Județean Suceava, împreună cu asociațiile profesioniste de turism, vor promova potențialul turistic al zonei, precum și pachetele turistice din perioada Sărbătorilor Pascale și pentru sezonul de vară. În standul judeţului Suceava vor fi prezenți și doi meșteri populari care vor oferi demonstrații de încondeiat ouă și de pictură pe ou, lemn și sticlă. „Prin participarea la Târgul de Turism  al României  se dorește atragerea unui număr cât mai mare de turiști în județul Suceava, atât în perioada Sărbătorilor Pascale, cât și pe tot parcursul anului”, a spus Dănuţ Burgheaua.

 Citeste mai mult…

Zf.ro: Patru bănci mari au anunţat profituri cumulate de un miliard de lei. De unde provine atunci pierderea record de 4,3 mld. lei din sistemul bancar?

Sistemul bancar a avut pierderi de circa 8 mld. lei în criză, peste jumătate fiind consemnate anul trecut, când băncile au derulat un amplu proces de curăţare a bilanţurilor de neperformante şi au fost nevoite să constituie provizoane cu 50% mai mari decât în 2013.

 Citeste mai mult…

Zf.ro: JLL: Băncile au vândut anul trecut credite neperformante de 2 miliarde euro, valoarea ar putea creşte

Băncile active în România au vândut anul trecut credite neperformante cu o valoare nominală de aproape două miliarde de euro, din care o parte garantate cu proprietăţi imobiliare, iar valoarea acestui tip de tranzacţii ar putea creşte în 2015, estimează compania de consultanţă imobiliară JLL.

“Un nou trend apărut în piaţă a fost vânzarea creditelor neperformante ale băncilor active din România. În total, împrumuturi cu o valoare nominală de aproape 2 miliarde de euro, din care o parte garantate cu proprietăţi imobiliare, au fost tranzacţionate, iar valoarea acestui tip de tranzacţii ar putea creşte în 2015. Este probabil ca multe din aceste proprietăţi să fie puse către vânzare în viitorul apropiat, crescând astfel oferta de produse secundare”, se arată în cel mai recent raport publicat de JLL.

 Citeste mai mult…

Zf.ro: ZF POWER SUMMIT ’15, ZIUA A DOUA

Gabriel Ignat, Electrocentrale Bucureşti: Avem un grad de încasare de 60%, ne este greu să ne gandim la investiţii

Cand gradul de încasare este de 60% cu greu te mai poţi gândi şi la investiţii, a spus Gabriel Ignat, director general al Electrocentrale Bucureşti, present la ZF Power Summit ’15.

 Citeste mai mult…

Zf.ro: Creditarea a scăzut cu 4% în ianuarie, în timp ce depozitele bancare au urcat cu 7%

Băncile locale aveau în prima lună a anului credite acordate populaţiei şi companiilor de circa 210 miliarde de lei (echivalentul a 47 mld. euro), în scădere cu 4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor BNR.

 Citeste mai mult…

Zf.ro: ZF POWER SUMMIT ’15, ZIUA A DOUA

Remus Borza, Hidroelectrica: Vom investi 300 mil. euro în retehnologizare. Ne uităm la achiziţii în regenerabile

 Hidroelectrica va investi circa 300 de milioane de euro în retehnologizarea unor hidroecentrale în 2015, a declarat Remus Borza, administrator judiciar al Hidroelectrica, prezent la ZF Power Summit ’15. „La Stejarul sperăm că putem să dăm da contracul de retehologizare, pe 16 martie, are 53 de ani. Ciclul optim este de 22 de ani. Am început caietul de sarcini pentru retehnologizare la Vidraru. Vorbim de 300 mil. euro în retehnologizarea a trei hidrocentrale”, a spus Borza. Citeşte pe ZF Corporate cele mai importante declaraţii făcute de Remus Borza.

Citeste mai mult…

Bursa.ro: ANUL TRECUT,

CEZ a desfăşurat aproape 15.000 de verificări privind suspiciuni de consum ilicit de energie

CEZ Distribuţie a organizat anul trecut un număr de.14 888 acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice de către consumatorii casnici şi agenţii economici, arată un comunicat al companiei.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: BNR: Depozitele în lei ale populaţiei au ajuns la 87 miliarde lei, la sfârşitul lui ianuarie

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1 la sută, până la 87,01 miliarde lei, la 31 ianuarie 2015 faţă de sfârşitul anului trecut şi cu 6,4 la sută (6,0 la sută în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2014, arată datele BNR.

     Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 5,9 la sută, până la 65,25 milairde lei. La 31 ianuarie 2015, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 10,8 la sută (10,4 la sută în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2014.

     Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au redus în luna ianuarie 2015 cu 1,0 la sută faţă de luna decembrie 2014, până la nivelul de 230,1 miliarde lei.

 Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Lazea, economistul sef al BNR, catre romani: Daca vreti sa traiti ca nemtii, nu puteti sa munciti ca grecii

Relaxarea politicilor monetare si fiscale nu conduce la crestere economica, a declarat Valentin Lazea, economistul sef al BNR, citat de Mediafax. Lazea a mai precizat  in cadrul unei conferinte organizate de site-ul cursdeguvernare.ro pe tema aderarii la zona euro ca economistii ignora experienta din ultimele secole care arata ca nu aceasta este “calea”, iar decidentii din Romania cad in capcana noilor idei.

 Citeste mai mult…

Economica.net: MOL a raportat pierderi de 254,6 milioane de dolari în trimestrul patru

Compania energetică MOL din Ungaria a raportat pierderi în trimestrul patru din 2014, din cauza costurilor excepţionale şi a declinului preţului ţiţeiului, transmite Reuters.

În perioada octombrie-decembrie 2014, compania a înregistrat pierderi nete de 68,8 miliarde de forinţi (254,6 milioane de dolari), faţă de un profit net de 5,2 miliarde de forinţi în trimestrul patru din 2013 şi un profit net de 28,5 miliarde de forinţi în trimestrul trei din 2014.

 Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Şeful ELCEN: Începem să nu mai avem bani, băncile nu ne împrumută

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) începe să nu mai poată susţine operaţional activitatea companiei şi nici achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei, spune directorul general al companiei de stat, Gabriel Ignat.

“Am încercat să luăm un credit, dar nu a venit nicio bancă”, a declarat Ignat la conferinţa ZF Power Summit.

 Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Dumitru: Codul Fiscal propune stimuli puternici pe partea de cerere. Apar dezechilibre din nou

România are nevoie mai degrabă de stimuli de relaxare fiscală pe parte de ofertă, prin reducerea CAS, nu de stimularea puternică a cererii prin tăierea TVA şi accizelor, care va aduce noi dezechilibre în economie, afirmă Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

“Venim cu stimuli foarte puternici, vorbim de reducere de şase puncte procentuale de TVA în doi ani şi de 20% reduceri de accize, deci un stimul foarte puternic pe parte de cerere, fără a fi însoţit de stimuli pe parte de ofertă. Dacă ne uităm la estimările BNR legate de excesul de cerere, vedem că în condiţiile actuale excesul acesta de cerere, care este de fapt deficit de cerere în prezent, deci suntem cu creştere economică sub potenţial, se va închide probabil la sfârşit de 2016. Deci dacă noi venim în 2016 cu stimuli foarte puternici pe parte de cerere, fără stimuli pe parte de ofertă, care oricum se văd întârziat în economie, s-ar putea să avem o problemă, şi anume să constatăm că avem un exces de cerere care alimentează din nou dezechilibre în economie”, a declarat Dumitru marţi la o conferinţă pe tema aderării la zona euro, organizată la Camera de Comerţ şi Industrie a României.

 Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Gazprom AVERTIZEAZĂ Ucraina că va opri livrarea de gaze în două zile, dacă nu face o nouă plată: Va fi pusă în pericol furnizarea de gaze către ţările din Europa

Gazprom a avertizat că va opri livrarea de gaze naturale către Ucraina peste două zile, dacă guvernul de la Kiev nu va efectua o nouă plată, în avans, astfel că va fi pusă în pericol furnizarea de gaze către ţările din Europa.

“Ucraina nu a făcut plata în avans la timp. Astăzi, Ucraina mai are doar 219 milioane de metri cubi de gaze pentru care a plătit”, a declarat Alexei Miller, directorul general al Gazprom, relatează Reuters şi Sputnik News.

 Citeste mai mult…

amosnews.ro: Lucrările celei de-a V-a sesiuni a Comisiei inter-guvernamentale româno-turkmenă

Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose şi ministrul Finanţelor din Turkmenistan, Muhammedov Muhammetguly au condus lucrările celei de-a V-a sesiuni a Comisiei inter-guvernamentale româno-turkmenă de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică desfăşurată la  Ashgabat, în perioada 23-24 februarie 2015.

 Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Anghel, BCR Pensii: Deductibilitatea pentru Pilonul III ar trebuit sa urce cu cate 50 de euro pe an, pana la aproape 1.000 de euro, pentru a contracara efectele imbatranirii rapide a populatiei

“E bine ca deductibilitatea pentru Pilonul III de pensii sa creasca la 650 euro/an/angajat, asa cum indica proiectul de Cod Fiscal pus in dezbatere publica, dar in opinia mea, deductibilitatea ar fi trebuit sa urce la 750 de euro si in urmatorii ani, gradual, cu cate 50 de euro pe an, pana la aproape 1.000 de euro, pentru a contracara efectele imbatranirii rapide a populatiei si pentru mentinerea unui nivel de trai decent dupa iesirea din activitate”, a spus marti Lucian Anghel, director general al BCR Pensii, in cadrul unei conferinte de presa in care a anuntat si cresterea cu 41% a activelor pe care le administreaza.

 Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Care sunt detaliile cheie care asigura succesul unui proiect, din perspectiva finantatorilor? Ioana Gheorghiade, Director in cadrul BCR, raspunde cititorilor EurActiv/HotNews miercuri, ora 10.30

Asigurarea finantarii unui proiect reprezinta conditia decisiva in desfasurarea si finalizarea acestuia. Cu atat mai mult, companiile care solicita fonduri europene trebuie sa “puncteze” anumite detalii cheie, importante si din perspectiva institutiilor bancare ce le pot sprijini pe parcurs. Despre aspectele esentiale care pot asigura finantarea si succesul unui proiect, dar si punctele vulnerabile la care trebuie sa fie atenti intreprinzatorii, discuta online Ioana Gheorghiade- Director Executiv Directia Sector Public si Finantarea Infrastructurii, Banca Comerciala Romana, miercuri, 25 februarie, incepand cu ora 10.30.

 Citeste mai mult…

evz.ro: Scumpiri la gazele naturale, de la 1 iulie

După ce românii au scăpat de două etape de majorare a prețului la gaze, o creștere cu 8,8% poate avea loc începând cu luna iulie a acestui an.

Astfel, de la 53,3 lei pe MWh prețul gazelor ar urma să ajungă la 58 de lei pe MWh, a spus Nicolae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

 Citeste mai mult…

Zf.ro: Ce au spus consultanţii fiscali despre măsurile de relaxare fiscală anunţate de Guvern

Guvernul a anunţat o avalanşă de măsuri de relaxare fiscală care include reduceri nesperate ale taxelor principale – TVA, CAS şi cota unică -, dar concomitent există şi intenţia de penalizare a microîntreprinderilor fără angajaţi şi de introducere a obligaţiei de plată a CAS şi CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri.

 Citeste mai mult…

Zf.ro: Hidroelectrica vrea să investească în acest an 300 milioane euro în retehnologizarea a trei hidrocentrale

Hidroelectrica vrea să investească în acest an 300 milioane euro în retehnologizarea a trei hidrocentrale şi ar putea să cumpere microhidrocentrale în ţări vecine României, precum şi capacităţi de câteva sute de megawatt în centrale eoliene dezvoltate pe piaţa locală.

 Citeste mai mult…

Romanialibera.ro: STUDIU. Energia solară, mai ieftină decât cărbunele și gazul, până în 2025

Energia solară va avea un preț mai avantajos decât cărbunele și gazele naturale până în anul 2025, în regiunile însorite ale Uniunii Europene, informează Euractiv.com.

Costurile de pruducție a energiei solare din Europa centrală și de sud, vor scădea cu până la 0.6 euro pe kilowatt oră până în 2025, potrivit unui studiu realizat recent de Asociația Agora Energiewende. Studiul arată că prețul va continua să scadă până în anul 2050.

Cercetarea a luat în calcul doar ”ipoteza conservatoare” despre posibile descoperiri tehnologice cu privire la energia solară, și nu a ținut cont de inovațiile viitoare care ar putea face să scadă costul energiei electrice.

 Citeste mai mult…

Romanialibera.ro: Bursa a stagnat în prima parte a zilei

Tranzacţiile încheiate în prima parte a zilei pe bursa de la Bucureşti au vizat în principal acţiunile Fondul Proprietatea (FP) şi BRD – Groupe Societe Generale (BRD), într-o piaţă care a stagnat, informează Mediafax.

 Citeste mai mult…

Economica.net: CE Oltenia: Pierdere în 2014, în principal din cauza provizioanelor. Profitul operaţional, 10 milioane de euro

Complexul Energetic Oltenia a încheiat anul trecut cu un profit operaţional de aproximativ 10 milioane de euro, dar rezultatul net va fi negativ, influenţat de provizioanele pe care compania le va constitui, a declarat, marţi, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, citat de Agerpres.

“Din activitatea de bază, din vânzarea de energie şi de cărbune, Complexul Oltenia termină operaţional pe un profit de 10 milioane de euro. Din păcate, sunt mai mulţi factori care, probabil, o să influenţeze în funcţie de ce înţelegeri avem acum cu auditorul, o să influenţeze rezultatul care până în martie nu va fi gata”, a afirmat Laurenţiu Ciurel.

 Citeste mai mult…

Instalnews.ro: Ambient Construct & Instal, 25-28 februarie 2015

 februarie 2015 – EXPO Transilvania si Camera de Comert si Industrie Cluj organizeaza, in perioada 25 – 28 februarie 2015, cel mai important Targ International din Transilvania specializat in constructii si instalatii, AMBIENT CONSTRUCT & INSTAL.

Eveniment de referinta in domeniul constructiilor si instalatiilor, expozitiile reprezinta punctul de relansare al companiilor de profil pe piata si totodata cel mai bun mijloc de promovare, de stabilire de noi contacte de afaceri, colaborari si parteneriate in vederea extinderii, dar si de informare asupra ultimelor noutati in domeniu.

 Citeste mai mult…

advertising4u.ro: Targ | Primavara la ROMEXPO

La inceput de anotimp dedicat noului, ROMEXPO vine cu o manifestare expozitionala in premiera – Primavara la ROMEXPO – Targ de bunuri de larg consum.

Astfel, intre 27 februarie si 1 martie, va asteptam la ROMEXPO pentru cumparaturi si distractie in cadrul celui mai nou eveniment din domeniul targurilor si expozitiilor.

 Citeste mai mult…

westcityradio.ro: CCIAT INVITĂ FIRMELE TIMIȘENE LA O MISIUNE ECONOMICĂ ÎN BOLOGNA

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează în perioada 21- 24 martie 2015, o misiune economică în Bologna (Italia), de vizitate a Salonului Internaţional de cosmetică şi parfumerie «COSMOPROF», cea mai importantă manifestare expoziţională din lume cu acest profil. Detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul oficial www.cosmoprof.com. CCIAT oferă firmelor participante asistenţă pe toată perioada derulării misiunii economice. Data limită de înscriere: 9 martie 2015. Informații suplimentare și înregistrarea participării la tel. 0256 490 771.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: AOAR susţine discutarea publică a proiectelor Codului Fiscal şi Codului de Procedura Fiscală

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) susţine fără rezerve punerea în discuţie publică a celor două coduri, Fiscal şi de Procedura Fiscală, arată un comunicat remis redacţiei.

     Potrivit AOAR, aceasta permite tuturor experţilor să ofere, public, poziţii de susţinere sau de contestare, documentate, justificate cu studii sau simulări econometrice proprii, care să elimine din dezbaterea publică calculele aritmetice simple prin aplicarea unor puncte procentuale la veniturile bugetare actuale.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: Nicolăescu: “Liberalii din Comisia de buget nu vor participa la întâlnirea cu Vâlcov privind Codul fiscal”

Actualizare 16:10 Andreea Paul cere demisia lui Ponta şi Vâlcov, din cauza Codului Fiscal

     Deputatul PNL Andreea Paul a cerut astăzi demisia ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov, şi a premierului Victor Ponta, pentru “tentativa de a transforma Codul fiscal în instrument politic”, scriu surse din presă.

     Prim-vicepreşedintele PNL a declarat: “Alături de Eugen Nicolăescu şi de grupul parlamentar al PNL, cer public demisia ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov, şi a premierului Victor Ponta pentru tentativa de a transforma Codul fiscal în instrument politic. România nu este Cuba. În Cuba, se anunţă în fiecare sezon câte o «revoluţie economică» – strânsul trestiei de zahăr este un exemplu. În România, Ponta ne propune o campanie fiscală revoluţionară – în cazul lui, strânsul facilităţilor fiscale, în condiţiile în care este direct responsabil de pierderea a zeci de mii de locuri de muncă în urma haosului fiscal creat”.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: Ialomiţianu: “Noul Cod fiscal afectează IMM-urile şi persoanele fizice cu venituri mici”

Noul Cod fiscal gândit de Victor Ponta “loveşte în IMM-uri şi în persoanele fizice cu venituri mici”, susţine deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, într-un comunicat intitulat “Cadourile otrăvite din noul Cod fiscal al lui Victor Ponta”.

     Potrivit deputatului, “deşi premierul PSD anunţă cu surle şi trâmbiţe mari reduceri de impozite în perioada 2016-2020, el evită să le spună românilor că IMM-urile şi persoanele fizice cu venituri mici vor fi obligate să plătească impozite mai mari”. De exemplu, susţine Ialomiţianu, IMM-urile vor plăti pe lângă cota de 3% pe cifra de afaceri şi o sumă fixă de 1.530 lei trimestrial, indiferent dacă obţin sau nu venituri. Această sumă reprezintă un impozit pe pierderi şi va fi plătită din buzunarele persoanelor care au avut curajul să înfiinţeze o întreprindere mică pentru a-şi întreţine familia.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: LA ORELE PRÂNZULUI:

Lichiditate de peste 6,7 milioane euro pe BVB

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 30.028.717,17 lei (6.744.843,37 euro).

     În jurul orei 14, şase dintre cei opt indici ai BVB erau în scădere lentă. Astfel, indicele BET cobora uşor cu 0,03%, până la 7.335,46 puncte, iar indicele BET Plus scădea nesemnificativ cu 0,06%, la 1.079,66 puncte.

     Pe de altă parte, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se majora uşor cu 0,05%, către 31.594,73 puncte.

 Citeste mai mult…

Bursa.ro: Ariton: “Nu am girat prelungirea câtorva contracte păguboase pentru Hidroelectrica”

Senator Ion Ariton susţine că nu a “girat prelungirea câtorva contracte păguboase pentru Hidroelectrica”, în perioada în care a ocupat funcţia de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, după cum menţionează Silviu Mănăstire, realizatorul emisiunii “Dosar de politician”.

     Senatorul transmite, într-un comunicat referitor la informaţiile prezentate în emisiunea “Dosar de politician”, difuzată la B1TV în data de 23.02.2015, că, în perioada în care a fost membru al Guvernului României (3 septembrie 2010 – 6 februarie 2012 ), nu a fost prelungit niciunul dintre aceste contracte. Potrivit domniei sale, au fost luate măsurile necesare pentru protejarea intereselor statului şi ale companiei Hidroelectrica, care s-a confruntat în 2011 cu o scădere abruptă a veniturilor, din cauza secetei şi a realizat una dintre cele mai mici producţii de energie de la înfiinţare.

Citeste mai mult…

        Impreuna in lumea afacerilor