Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

REVISTA PRESEI ECONOMICE - 01 septembrie 2015

Agerpres.ro: Podgorean (MAE): Avem nevoie ca diplomația economică să devină tot mai activă

Secretarul de stat pentru analiză politică și relația cu Parlamentul din Ministerul Afacerilor Externe, Radu Podgorean, s-a pronunțat, marți, în favoarea unei diplomații economice “tot mai active”, apreciind că, în contextul globalizării, orice punct al lumii poate fi considerat o piață importantă pentru economia românească.

            Citeste mai mult…

Desteptarea.ro: Intâlniri cu firmele, pe teme de fiscalitate, organizate de Camera de Comert

Camera de Comert si Industrie Bacau si Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bacau, organizeaza conferintele de instruire practica FISCALITATE SI CONTABILITATE – Pregatirea firmei pentru controlul fiscal. „Conferintele se adreseaza specialistilor din cadrul firmelor: societati comerciale (15.492 firme in functiune), PFA, II, IF (10.905 firme in functiune) care doresc sa-si actualizeze informatiile de specialitate necesare pentru prevenirea erorilor in contabilitate si evitarea sanctiunilor contraventionale si penale care pot afecta firma si administratorii firmelor.

            Citeste mai mult…

Gds.ro: Craiova: Conferinţă pe tema istoriei industrializării Olteniei, la Camera de Comerţ şi Industrie Dolj

Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii CRIFST – Filiala Craiova, în parteneriat cu AGIR Dolj și ASTR, organizează Conferința anuală intitulată “Istoria industrializării Olteniei CIO’15 – Industria mașinilor agricole”. Evenimentul este programat pentru data de 10 septembrie, la ora 18:00 şi se va desfăşura la sediul Camerei de Comerț și Industrie Dolj. Pentru anul 2015 s-a ales tema “Industria mașinilor agricole”, iar în anii următori se va discuta despre industria electrotehnică, energetică, chimică etc. în funcție de interesul participanților.

            Citeste mai mult…

Ziaruldeiasi.ro: Cine a luat crema afacerilor în judeţul Iaşi

Camera de Comerţ Iaşi a publicat ieri topul societăţilor care au realizat cele mai mari afaceri din judeţ.

Compania Delphi din Miroslava este din nou marea câştigătoare a clasamentului oficial realizat de către Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi. Societatea este pe primul loc în toate clasamentele speciale şi în cel de specialitate, respectiv industrie.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Iohannis: A venit momentul ca autoritățile să scoată din sertar toate documentele strategice din domeniul cercetării

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că cercetarea suferă de pe urma vechii metehne a lucrurilor începute, dar neterminate și a subliniat că a venit momentul ca autoritățile să scoată din sertar toate documentele strategice din domeniul cercetării în perspectiva bugetului pe anul viitor.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Gazprom ar putea semna în curând un memorandum de înțelegere pentru livrările de gaze în China

Grupul rus Gazprom intenționează să semneze un memorandum de înțelegere cu firma chineză CNPC pentru livrarea de gaze naturale către China printr-o conductă din apropiere de coasta Pacificului, cu prilejul următoarei vizite la Beijing a președintelui Vladimir Putin, a declarat luni un consilier de la Kremlin, transmite Bloomberg.

Liderul de la Moscova este așteptat miercuri la Beijing pentru o vizită de stat de două zile, în cursul căreia Putin va participa și la o paradă militară în capitala chineză pentru a aniversa 70 de ani de la terminarea celui de al doilea război mondial în Asia.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Procesele vegetative la culturile de câmp vor avea de suferit în aproape toată țara, în intervalul 1 – 7 septembrie (agrometeo)

Procesele vegetative la culturile de câmp vor avea de suferit în aproape toată țara, iar la pomii fructiferi și vița de vie se vor semnala fructe subdimensionate și deshidratate, procent redus de zaharuri și se estimează producții relativ scăzute și depreciate calitativ, ca urmare a temperaturilor maxime ridicate din aer, asociate cu menținerea deficitelor de umiditate din sol, arată prognoza agrometeorologică pentru perioada 1 – 7 septembrie, publicată de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/.

Cultura de floarea-soarelui își va definitiva maturitatea în ceară (80-100%), plantele aflându-se predominant la maturitate deplină (10-100%) și recoltare, pe majoritatea suprafețelor agricole.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Contractul colectiv de muncă la ROMATSA a fost semnat; va fi depus la ITM pentru a-și produce efectele

Contractul colectiv de muncă la ROMATSA a fost semnat, urmând să fie depus în cel mai scurt timp la ITM, pentru a-și produce efectele, a declarat, luni, directorul general adjunct al Regiei, Fănică Cârnu, după finalizarea negocierilor.

“Pot să vă asigur că, după câteva zile și nopți pline, încărcate de tensiune, am reușit în final să încheiem negocierile. Avem acum un contract colectiv de muncă aprobat de patronat și de sindicate și o echipă comună se îndreaptă către ITM București sectorul 1 să-l depună ca să producă efecte. Ca urmare, greva generală anunțată pentru mâine (1 septembrie — n. r.) nu va mai avea loc”, a spus Cârnu.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ministrul Transporturilor, despre greva anunțată de ROMATSA: Mâine, greva nu va mai avea loc

Greva controlorilor de trafic aerian a fost anulată, a anunțat, luni, ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

“Mâine (marți, 1 septembrie — n. r.), greva nu va mai avea loc. E anunțat Eurocontrolul, nu mai e niciun fel de problemă”, a spus șeful de la Transporturi.

             Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Gabriel Tudorache(ATSR): Am vorbit cu ministrul Liviu Pop pentru prelungirea programului la ITM; negocierile se apropie de finalizare

Negocierile purtate de sindicaliștii de la ROMATSA cu reprezentanții Consiliului de Administrație și ai Ministerului Transporturilor sunt aproape de finalizare, astfel încât ar putea fi încheiat contractul colectiv de muncă, a declarat, luni, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache.

             Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Greva controlorilor de trafic de la ROMATSA ar putea provoca Blue Air pierderi de câteva sute de mii de euro

Compania aeriană Blue Air ar putea suferi pierderi de cel puțin câteva sute de mii de euro din cauza grevei pe termen nelimitat anunțate de controlorii de trafic aerian, începând cu data de 1 septembrie, și atrage atenția asupra faptului că efectele acesteia se vor simți minimum 7-10 zile după această dată, întrucât peste 21.000 de pasageri care au achiziționat bilete de avion în prima parte a lunii septembrie vor trebui rerutați.

             Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Liviu Pop: Contractul colectiv de muncă pentru angajații ROMATSA poate fi înregistrat luni,indiferent de ora finalizării negocierilor

Contractul colectiv de muncă pentru angajații ROMATSA poate fi înregistrat luni de Inspecția Muncii, indiferent de ora la care se vor finaliza negocierile dintre sindicaliști și autorități, astfel încât acesta să intre în vigoare de marți, susține ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, într-un comunicat remis AGERPRES.

             Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ponta: Nu este grevă la ROMATSA; mă bucur că rațiunea a câștigat

Premierul Victor Ponta salută anularea grevei anunțate de angajații ROMATSA și îl felicită pe ministrul Transporturilor, Iulian Matache, pentru că a reușit să rezolve prima criză din mandatul său.

“Nu este grevă la ROMATSA! Mă bucur că rațiunea a câștigat și oamenii care urmau să zboare mâine nu vor avea de suferit (și felicitări ministrului Iulian Matache pentru rezolvarea primei crize din mandatul său)!”, a scris premierul luni, pe Facebook.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ponta: În luna august, cu TVA 9% la alimente – un miliard de lei în plus încasați

Premierul Victor Ponta a anunțat luni, la Camera Deputaților, în deschiderea întâlnirii conducerii PSD cu deputații social-democrați, că în luna august s-au înregistrat încasări cu un miliard de lei mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, datorită scăderii TVA-ului la alimente la 9%.

“Vreau să vă dau o veste bună. În luna august, cu TVA 9% la alimente și cu 1% doar taxa specială și nu 1,5%, cât credeți că am încasat, că s-a închis luna august față de 2014, cu TVA mare? Un miliard de lei în plus, adică 200 de milioane de euro”, a precizat Ponta.

            Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Ponta: Mi-e teamă că seceta şi problemele din agricultură vor afecta creşterea economică

Premierul Victor Ponta a declarat luni că reducerea TVA la alimente a adus venituri suplimentare la buget în lunile iulie şi august, potrivit datelor ANAF, însă este îngrijorat că seceta şi problemele din agricultură vor afecta creşterea economică a României către finalul anului.

“Am vorbit cu preşedintele ANAF, mâine (marţi – n.r.) o să am cifrele oficiale, pe luna august. Nu pot decât să vă confirm cu mare bucurie faptul că, deşi am aplicat acea scădere la 9% în iunie la alimente şi la turism, ceea ce ar fi însemnat de la 24% la 9% că pierdem nişte bani, în realitatea s-a întâmplat ceea ce spuneam şi noi şi spuneau şi foarte mulţi alţi specialişti. Anume, am avut încasări mai mari”, a declarat Ponta, care a precizat că marţi va prezenta datele oficiale împreună cu şeful ANAF într-o conferinţă de presă.

             Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Câmp de gaze ‘supergigant’ descoperit în largul apelor egiptene

Gigantul energetic italian ENI a anunțat duminică descoperirea ‘celui mai mare’ câmp de gaze offshore în largul Egiptului care ar putea aduce ‘stabilitate energetică’ în Marea Mediterană și care reprezintă totodată o veste bună pentru regimul președintelui Abdel Fattah al-Sissi, confruntat cu o situație economică și de securitate dificilă, relatează AFP.

Aceste rezerve ar putea reprezenta un potențial de 850 de miliarde metri cubi de gaze pe o suprafață de 100 de kilometri pătrați, asigură compania ENI într-un comunicat, vorbind de un ‘câmp de gaze supergigant’.

            Citeste mai mult…

Mediafax.ro: BNR a autorizat preluarea Volksbank de către Banca Transilvania

Banca Naţională a României (BNR) a autorizat preluarea Volksbank de către Banca Transilvania (TLV), data efectivă fiind ultima zi a lunii decembrie, a anunţat, luni, Banca Transilvania.

“Banca Naţională a României a autorizat fuziunea prin absorbţie a Volksbank România (societate absorbită) de către Banca Transilvania (societate absorbantă), conform proiectului de fuziune, la data de 31 decembrie 2015, data efectivă a fuziunii”, se arată într-un comunicat transmis de instituţia de credit Bursei de Valori Bucureşti.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Tensiunea pe piaţa monetară continuă. Costul leilor a spart pragul de 1,5% pe an, iar BNR a organizat o licitaţie repo record după o pauză de două săptămâni

Leii se scumpesc de la o zi la alta în condiţiile în care indicatorul Robor la trei luni a crescut la nivelul maxim al ultimelor patru luni, de 1,5% pe an. BNR a intervenit ieri să calmeze piaţa monetară şi a injectat bani în sistem.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Erste schimbă din nou preşedintele la BCR. Andreas Treichl, preşedintele Erste, acţionarul majoritar, trece de la un bancher de restructurare la unul de creştere

Sergiu Manea, 43 de ani, preia de la Tomas Spurny conducerea celei mai mari bănci din România. 

BCR a anunţat schimbarea preşedintelui executiv, Ser­giu Manea, vice­pre­şedin­tele pe corpora­te şi pieţe financiare, urmând să preia de la 1 octombrie locul lui To­mas Spurny, cel care în aprilie 2012 a fost adus personal de Andreas Treichl, pre­şedintele Erste, acţionarul majoritar al BCR, să restructureze cea mai mare ban­că locală care ajunsese să provoace dureri de cap la Viena, dar şi la BNR din cau­za structurii mari de costuri şi a creditelor neperformante acumulate în criză.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Hotelurile în paragină se văd şi în statistici. Constanţa a pierdut jumătate din locurile de cazare în 25 de ani

Judeţul Constanţa, care reuneşte cele mai importante staţiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre, a pierdut peste 40% din locurile de cazare în ultimii 25 de ani, până la 87.000, mărturie stând hotelurile sau vilele din staţiuni precum Venus, Neptun sau Eforie care sunt de ani de zile în paragină, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Românii cheltuie peste 200 mil. lei pe ulei de măsline. În doi ani piaţa a crescut cu 33%

Piaţa uleiului de măsline va sări în acest an de 200 mil. lei după un avans de 20% faţă de 2014 şi un plus de 33% faţă de 2013. Acest segment are de altfel cel mai puternic avans de pe piaţa de uleiuri şi grăsimi, singurul care mai creşte fiind untul. La polul opus se află uleiul vegetal şi margarina.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: OPINIE SORIN PÂSLARU, REDACTOR-ŞEF ZF

Tocmai acum este necesară reducerea taxelor, când economia încetineşte

În loc să gândească pragmatic şi să spună „ce-a fost luat e bun luat“, mediul de business din România a ajuns să susţină, în cor cu câţiva macroeconomişti, că este preferabilă menţinerea TVA la 24%, a supraaccizei pe benzină şi a taxei pe stâlp.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Doi producători locali de componente au contribuit la construcţia uneia dintre cele mai scumpe maşini din lume

Porsche 918 Spyder, pentru care ultimul client a plătit 1,4 mil. euro, este cel mai scump automobil de serie pentru care producători de componente din România au produs subansambluri. Acesta se adaugă unei liste lungi de automobile de lux, printre care şi Mercedes-Benz SLS, supercarul celor de la Daimler.

Michael Drolshagen, vicepre­şe­dinte Porsche responsabil de serviciile post-vânzare, spune că modelul 918 Spyder, cel mai per­formant automobil creat vreodată de constructorul german are compo­nente produse în Europa de Est, inclusiv în România, Bulgaria şi Slovacia.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: FINANŢE PERSONALE

Turbulenţele financiare au înjumătăţit câştigurile fondurilor de pensii

Spre deosebire de anii trecuţi când titlurile de stat compensau o perioadă mai slabă pe bursă, criza din Grecia alături de prăbuşirea bursei chineze au afectat negativ în acest an toate pieţele financiare. Cele şapte fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II), la care contribuie peste 6 milioane de români cu câte 5% din salariu, au raportat randamente cuprinse între un minim de 2,28% şi un maxim de 3,48% în perioada cuprinsă între 31 decembrie 2014 şi 21 august 2015, potrivit calculelor ZF în baza celor mai recente informaţii publicate de administratori.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: ZF WHO’S WHO IN BUSINESS ROMÂNIA

Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business. Astăzi, Ivaylo Naydenov, director general al Mondelez România, Bulgaria şi pieţele din estul Adriaticii

Ziarul Financiar a început o serie de articole care prezintă poveştile celor mai importanţi 1.000 de oameni din mediul de afaceri din România, prin prisma afacerilor pe care le conduc, a evoluţiei profesionale şi a studiilor absolvite. Articolele sunt realizate pe baza informaţiilor care stau la baza celei de-a opta ediţii a anuarului ZF „Who’s who in business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business”, care va ieşi pe piaţă în această toamnă.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Victorie pentru mediul de business? Parlamentul a cedat la cererea preşedintelui şi a acceptat menţinerea suprataxării benzinei şi a taxei pe stâlp şi în 2016

Comisia de buget a Senatului a adoptat ieri în unanimitate, amendamentele la Codul fiscal convenite la reuniunea liderilor partidelor politice, între acestea fiind reducerea etapizată a TVA – la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Pulsul bursei abia s-a simţit în ultima zi a lunii august. Tranzacţiile cu acţiuni au amorţit la minime

Investitorii au tranzacţionat acţiuni în valoare de circa 1,7 milioane de euro în şedinţa de luni, 31 august, printre cele mai reduse rulaje de pe bursa de la Bucureşti din acest an. În urmă cu o săptămână, pe 24 august, bursa de la Bucureşti atingea rulajul maxim al ultimilor ani, de peste 26 milioane de euro, însă în contextul unor vânzări masive de acţiuni şi al unor scăderi abrupte ale acţiunilor de până la minus 10%.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Aurul închide luna august cu un câştig de 2,7% după măcelul de pe burse. Gramul a ajuns la 142,24 lei

Uncia de aur a câştigat 2,7% în luna august, până la o cotaţie de 1.128 de dolari (4.456 de lei) pe bursa de la Londra. O uncie este echivalentă cu 31,1 grame. Faţă de începutul anului aurul are însă o pierdere de peste 6% în dolari. În luna august, evoluţia cotaţiei aurului a fost sprijinită şi de măsurile de relaxare monetară luată de Banca Populară a Chinei, care a depreciat puternic yuanul.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Discurile Electrecord se transferă de pe piaţa RASDAQ pe AeRO

Producătorul de discuri Electrecord (ELRD) a primit avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a se transfera de pe piaţa RASDAQ pe sistemul alternativ de tranzacţionare AeRO. Electrecord este marca sub care a fost imprimată muzica uşoară românească înainte de 1989. Piaţa RASDAQ se va desfiinţa pe 24 octombrie, toate companiile listate pe această piaţă putându-se transfera fie pe sisteme alternative de tranzacţionare, la cota bursei sau să se delisteze. În prezent, compania valorează pe bursă doar 20.000 de lei.

              Citeste mai mult…

Zf.ro: BT Securities, numărul cinci în topul brokerilor, are un nou board, condus de Paul Prodan

Autoritatea de Supraveghere Finan­ciară (ASF) a avizat noua conducere a BT Securities, firma de brokeraj din grupul Banca Transilvania, cu Radu Roşca în funcţia de director general şi Paul Prodan pe poziţia de preşedinte al consiliului de administraţie.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: SIF Banat-Crişana începe vineri plata dividendelor de 55 de milioane de lei

Depozitarul Central a anunţat că în perioada cuprinsă între  4 septembrie şi 4 decembrie va distribui dividendele pentru acţionarii SIF Banat-Crişana (SIF1) aferente profitului raportat de SIF în 2014. SIF-ul a reluat distribuţia de dividende în acest an după doi ani de pauză. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,1 lei, suma totală brută ce va fi distribuită acţionarilor SIF1 ridicându-se la 54,8 milioane de lei (34% din profitul net raportat anul trecut).

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Preţurile de consum din zona euro au crescut în august cu doar 0,2%, anualizat

Preţurile de consum din zona euro au înregistrat în august o creştere anualizată de numai 0,2%, aceeaşi cu cea din iunie şi iulie, potrivit datelor publicate luni de Eurostat, care ar putea alimenta speculaţiile că Banca Cemtrală Europeană (BCE) va extinde programul de suplimentare a lichidităţilor.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Numerarul aflat în circulaţie a atins un vârf istoric de 43 mld. lei

Numerarul aflat în circulaţie în afara sistemului bancar a ajuns la finele lunii iulie la 43,2 miliarde de lei (10 mld. euro) şi a făcut practic cel mai mare salt înregistrat până în prezent în acest an, fiind în creştere cu un miliard de lei faţă de nivelul atins în luna precedentă. Comparativ cu valoarea din iulie 2014, nivelul banilor existenţi în economie este cu 18% mai mare, respectiv 7 miliarde de lei. Singura scădere pe care cash-ul din economie a avut-o în acest an a fost în martie, când a scăzut cu 700 mil. lei faţă de nivelul atins în luna precedentă. Numerarul aflat în circulaţie a crescut cu două cifre în ultimii zece ani, cu doar câteva excepţii în perioada de criză, astfel că faţă de nivelul atins în 2005 numerarul aflat în circulaţie este de şase ori mai mare.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Calendarul Trezoreriei este încărcat: Finanţele au programat împrumuturi de 3,8 mld. lei de la bănci în septembrie

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 3,8 miliarde de lei (echivalentul a 860 mil. euro) de la băncile comerciale în luna septembrie, din care 3,5 mld. lei prin opt licitaţii cu certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat cu discount, iar aproximativ 350 mil. lei din alocările sesiunilor suplimentare.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Nemţii de la Gothaer au adus 4 mil. euro la capital în iulie

Gothaer Asigurări, subsidiara locală a grupului german cu acelaşi nume, şi-a majorat capitalul cu 17,4 milioane de lei (4 mil. euro) în luna iulie a acestui an, potrivit informaţiilor de pe site-ul Registrului Comerţului (ONRC). Capitalul suplimentar a fost adus cel mai probabil pentru acoperirea pierderilor, care s-au cifrat anul trecut la 46 milioane de lei şi au reprezentat a treia cea mai mare pierdere din piaţă. Nemţii au adus constant bani pentru susţinerea afacerilor locale, în condiţiile în care se află încă în faza de expansiune a businessului local.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Fornetti România, liderul pieţei de 1,7 mld. lei a patiseriilor şi covrigăriilor, a ieşit din insolvenţă

Fornetti România, cel mai mare ju­cător de pe piaţa de patiserii şi co­vri­gării, a ieşit la finalul lunii iulie din in­sol­venţă, stare în care se afla încă din 2011.

Compania, cu afaceri de 100 mil. lei anul trecut, are în plan după ieşirea din insolvenţă schimbarea „la faţă“ a magazinelor, respectiv rebran­dingul acestora, şi angajarea a 50-100 de oameni.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Start-up-urile din România pot participa la o competiţie susţinută de SAP

Producătorul german de software pentru companii SAP a lansat o competiţie pentru start-up-urile sociale la nivel regional, inclusiv din România, câştigătorii urmând să aibă acces la training şi mentorat din partea experţilor SAP.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Cristian Secoşan, fost şef pe gaze şi energie la Petrom, cooptat în conducerea Romelectro

Cristian Secoşan, fost director al diviziei de Gaze şi Energie a OMV Petrom, a fost numit director general al Romelectro, unul dintre cei mai mari contractori pentru proiecte energetice de pe piaţa locală.

“Creşterea companiei prin dezvoltarea unor noi proiecte şi arii de business se înscrie în obiectivele pe care mi le-am asumat la conducerea Romelectro”, a declarat Cristian Secoşan, care preia mandatul de director general de la 1 septembrie 2015.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: TotalSoft semnează un contract cu lanţul de farmacii Ropharma

TotalSoft, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de software, a semnat un contract pentru implementarea sistemului informatic integrat Charisma ERP în cadrul companiei Ropharma, unul dintre cei mai mari jucători din retailul de medicamente. Prin semnarea acestuia, TotalSoft îşi lărgeşte portofoliul de clienţi pentru platforma de gestiune a resurselor întreprinderii (Enterprise Resource Planning – ERP) cu cel de-al patrulea mare retailer de medicamente, după farmaciile Catena, Sensiblu şi Dona. „Cei patru jucători au realizat anul trecut o cifră de afaceri cumultată de cca 900 mil. euro, reprezentând 30% din vânzările de medicamente, suplimente alimentare, cosmetice, dispozitive medicale şi alte produse comercializate prin farmaciile din România”, conform estimărilor prezentate de compania de software.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Moneda ca armă economică. Cum aprecierea dolarului american distruge echilibrul economiei globale

Dolarul american, mo­ne­da în care sunt sta­bilite preţurile materiilor prime, distruge echi­li­brul din economia mon­dială aducând durere în ţări precum Ve­nezuela şi Brazilia, dependente de exporturile de petrol respectiv de mi­ne­reu de fier, şi energie nouă în economii industrializate şi consu­ma­toare de ma­terii prime precum SUA şi Germania.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Încă o multinaţională deschide un centru IT în Bucureşti: „Am căutat o ţară membră a NATO şi UE“

Compania daneză Conscensia, care oferă servicii de IT şi de dezvoltare de software, a decis să deschidă un nou centru în România, pentru care caută un director general, conform unui anunţ al firmei.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: Şapte indici BVB au deschis în creştere

Şapte dintre principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.

Indicele BET Total Return a crescut cu 0,3%, la 8.004,13 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea “free-float”-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.

            Citeste mai mult…

Bursa.ro: CLIENŢII ÎMPRUMUTAŢI ÎN CHF ŞI-AU FĂCUT PLAN DE ACŢIUNE PENTRU TOAMNĂ

Teodorovici spune băncilor una şi clienţilor alta

După ce a promis împrumutaţilor discounturi de 25% la creditele în CHF, ministrul Finanţelor a propus băncilor, potrivit surselor noastre, aplicarea unei reduceri de doar 15%

Mai sunt patru luni şi jumătate până când se va împlini un an de la izbucnirea crizei creditelor în franci elveţieni (CHF), după ce această monedă a explodat neaşteptat, în data de 15 ianuarie.Cele opt luni de zile de când Banca Centrală a Elveţiei a ridicat pragul de 1,2 CHF/EUR impus în 2011 nu au adus nimic bun pentru persoanele cu credite în CHF din ţara noastră.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: CLIENTUL CARE A DETERMINAT MODIFICAREA TUTUROR CONTRACTELOR BĂNCII REFUZĂ OFERTA DE CONVERSIE:

“Detest situaţia în care am ajuns din cauza Bancpost”

Grija faţă de client: Bancpost s-a adresat lui Cristian Dan cu “doamna Moisei” şi “doamna Morar” Unele persoane împrumutate în franci elveţieni (CHF), care primesc, după îndelungi negocieri, oferte de conversie din partea băncilor, le refuză într-un final, din cauza lipsei de încredere, considerând că banca îi înşală din nou.

            Citeste mai mult…

Bursa.ro: SIBEX

Piaţa derivatelor continuă să bată pasul pe loc

La Sibex, prima jumătate din ultima şedinţă a lunii august nu a fost una generoasă la capitolul lichiditate. Volumul înregistrat după aproape şapte ore de la deschidere se cifra la numai 12 contracte, valoarea echivalentă acestora fiind de 182.150 lei. Conform datelor preliminare, cea de-a opta lună din an a strâns o zestre ce depăşea de puţin 1100 de contracte, la acest total urmând să se adauge şi contractele realizate în partea a doua a sesiunii de luni. Comparativ cu luna anterioară, volumul nu a înregistrat mişcări masive, situându-se uşor sub totalul din iulie, după cum indicau cifrele culese luni la ora 16:45. În balanţă cu luna august a anului precedent, lichiditatea derivatelor reprezintă doar puţin peste 5%. Practic, în ultimele patru luni, segmentul de piaţă futures a bătut pasul pe loc, undeva în jurul a 1200 de contracte/lună, ceea ce reprezintă extrem de puţin pentru o bursă.

            Citeste mai mult…

Bursa.ro: Majorarea datoriei publice – asul din mânecă al băncilor centrale

Într-un discurs ţinut în faţa Congresului american în data de 25 ianuarie 2001, Alan Greenspan, fostul preşedinte al Federal Reserve (Banca Centrală a SUA), se arăta foarte îngrijorat de faptul că SUA avea pe atunci excedent bugetar. În perioada 1998-2000, care a însemnat ultima parte a mandatului de preşedinte al lui Bill Clinton, SUA a avut, într-adevăr, excedent bugetar de circa 2% pe an.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: ANRM: “Nu există licenţă pentru exploatarea de suprafaţă la Băiţa”

Nu există licenţă şi permisele necesare pentru exploatarea de suprafaţă a calcarului la Băiţa, ne-a declarat, ieri, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu. “Nici Băiţa SA, nici Băiţa Bihor şi nici African Consolidated Resources nu au făcut diligenţele necesare pentru asta”, ne-a precizat domnia sa, care a subliniat că, în prezent, există licenţă doar pentru exploatarea resurselor în subteran, iar titularul este compania de stat Băiţa SA.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: MALL TRANSFORMAT ÎN BIROURI, LA IAŞI

Iaciu a investit 15 milioane de euro în proiectul Moldova Center

Omul de afaceri Gheorghe Iaciu a investit 15 milioane de euro în preluarea Moldova Mall din Iaşi şi în transformarea acestuia în clădirea de birouri Moldova Center, lansată ieri.

Cred că proiectul Moldova Center are fundaţii solide şi sunt îndeplinite premisele ca acest business, în următorii doi ani, să mai pornească o clădire comparabilă cu aceasta, în Iaşi”, ne-a spus Gheorghe Iaciu, în cadrul unui interviu.

           Citeste mai mult…

Antena3.ro: Oprescu: Ministerul Energiei vrea falimentul RADET. Cum vor fi afectaţi bucureştenii

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că Ministerul Energiei doreşte falimentul RADET, în timp ce ministrul Energiei, Andrei Gerea, spune că nu este nimic stabilit, ci că ar fi una din variante.

Edilul a adăugat că în contextul lipsei de consens cu ELCEN, RADET a primit bani pentru investiţiile pe care le avea de făcut pentru a putea repara ţevile defecte şi pentru a le schimba în zonele majore de risc.

            Citeste mai mult…

Adevarul.ro: ANALIZĂ Afacerile toamnei: în ce sectoare creşte cererea şi unde scade, cui îi prieşte trecerea de la cald la rece

Vânzările de rechizite şi articole de uz didactic cresc cu 25% la fiecare început de an şcolar Începerea şcolii, recoltele din agricultură, relansarea industriei şi necesitatea pregătirilor pentru iarnă dinamizează cererea de îmbrăcăminte, încălţăminte, birotică, închirieri, transporturi de mărfuri, depozitare & logistică, energie şi serviciile aferente. Chiar dacă se anunţă ca fiind mai caldă decât de obicei, şi această toamnă este aşteptată să impulsioneze afacerile generate de schimbările climaterice sau de pregătirile pentru sezonul rece, pe lângă cele clasice legate de sezonul agricol sau de începerea şcolii. „Adevărul“ vă propune o trecere în revistă a domeniilor care, de regulă, ajung în topul cifrelor de afaceri în perioada de trecere de la vară la iarnă. Chiriile cresc în centrele universitare Mai sunt câteva săptămâni bune până la începerea anului universitar, însă pe piaţa imobiliară deja s-au încins închirierile, cererea depăşind cu mult oferta.

            Citeste mai mult…

Adevarul.ro: Numărul de turişti a crescut în primele şapte luni cu 16,9%

Sectorul turistic beneficiază din luna ianuarie de TVA de 9% la pachetele cu cazare Numărul turiştilor a crescut în primele şapte luni cu 16,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, sosirile au însumat 5,3 milioane, iar înnoptările 12,27 milioane. „Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.01-31.07.2015 76,7%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 23,3%, ponderi apropiate de cele din perioada 1.01-31.07.2014. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,8% din total turişti străini), iar din aceştia 85,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene“, arată INS, într-un comunicat.

            Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Incepand de marti a intrat in vigoare ordonanta privind restituirea taxei de mediu pentru inmatricularea auto. Se restituie doar taxele care NU sunt prescrise, iar banii se vor da esalonat in 5 ani

 In Monitorul oficial de luni a fost publicata ordonanta privind restituirea taxei de poluare cunoscuta in practica ca taxa de mediu pentru inmatricularea unui autoturism. Documentul detaliaza restituirea la cererea persoanei interesate a “taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule”, respectiv “taxa pe poluare” pentru autovehicule sau “taxa pentru emisiile poluante” provenite de la autovehicule. Sa detaliem si noi mai exact ce taxe sunt in sfera restituirii. Inainte de asta, o precizare: chiar daca sunt in sfera restiturii aceste taxe, pot fi restituite numai taxele ce nu sunt prescrise in termenul de prescriptie prevazut de Codul de procedura fiscala. Termenul de prescriptie prevazut de Codul de procedura fiscala este de 5 ani. Banii nu se dau toti odata, ci se esaloneaza pe o perioada de 5 ani calendaristic.

            Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Cazierul fiscal in 5 intrebari si raspunsuri

 Luni a fost publicat in Monitorul Oficial documentul care reglementeaza o noua procedura privind cazierul fiscal, enumera notiunea de cazier fiscal, stabileste cand este necesara prezentarealui si clarifica regulile de inregistrare a unor fapte in cazierul fiscal, dar si pe cele prin care sunt radiate fapte din cazierul fiscal.  E bine de stiut ca, de pilda, faptele sanctionate contraventional cu avertisment NU se inscriu in cazierul fiscal. Inactivitatea fiscala se inscrie atat in cazierul fiscal al persoanei juridice sau entitatii fara personalitate juridica declarate inactiva, cat si al reprezentantilor legali sau reprezentantilor desemnati ai acestora. HotNews.ro a incercat ca prin intermediul a 5 intrebari si raspunsuri sa clarifice tot ceea ce e legat de cazierul fiscal.

             Citeste mai mult…

Hotnews.ro: 10 domenii in care insolventele au devenit obraznice

 Insolventa, “cancerul” de care sufera multe zone din economia romaneasca, are efecte perverse. Desi,in statistici, numarul cazurilor de insolventa este in scadere, in spatele cifrelor se ascunde o situatie care te pune pe ganduri – tot mai multe firme cu afaceri de peste 1 milion de euro isi declara incapacitatea de plata, arata o analiza realizata de KeysFin. Mai mult chiar, avem de patru ori mai multe firme in insolventa decat tarile din jur.  Peste 4.700 de firme au intrat in insolventa in primele 6 luni, in scadere cu 55,98% comparativ cu aceeasi perioada din 2014, arata datele Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC).

           Citeste mai mult…

Economica.net: Cardul naţional de sănătate, obligatoriu la medic de la 1 septembrie. Ce fac asiguraţii cărora nu le-a fost emis

De la 1 septembrie, majoritatea românilor care au peste 18 ani vor primi servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) în sistemul sanitar public, doar dacă prezintă cardul naţional de sănătate la furnizorul de servicii în contract cu Casa. Asiguraţii la Sănătate cărora nu li s-a emis cardul naţional de sănătate vor primi în continuare servicii decontate fără card şi fără adeverinţă de înlocuire a cardului.

Până acum au fost tipărite aproximativ 15 milioane de carduri, dintre care peste 300.000 de carduri au fost tipărite după 1 mai 2015 (concret, 63.000 carduri duplicat şi 247.000 de carduri pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat).

            Citeste mai mult…

Economica.net: Rompetrol caută 31 de antreprenori care să conducă tot atâtea benzinării din ţară. Vezi dacă te califici

Antreprenorii ce doresc să preia conducerea unei benzinării Rompetrol trebuie să aibă experienţă în comercializarea carburanţilor, să aibă domiciliul în localitatea în care se află staţia şi să depună o garanţie reală la dispoziţia companiei.

KayMunaiGas International, fosta Rompetrol, caută, până la sfârşitul anului, 31 de manageri care să preia conducerea unor staţii din mai multe localităţi din ţară. Selecţia antreprenorilor ce vor opera mai multe benzinării este parte a programului pe care Rompetrol îl începe din acest an, prin care un total de 75 de staţii vor trece sub conducerea unui manager extern, doar în 2015.

             Citeste mai mult…

Economica.net: Uzina Dacia a produs 500.000 de motoare Energy TCe 90

Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia a marcat în luna iulie 2015 producţia a 500.000 de motoare Energy TCe 90, cu care sunt echipate modelele din gama Dacia şi Renault, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai fabricantului, citaţi de Agerpres.

În prezent, motoarele Energy TCe 90 produse la Mioveni echipează modelele din gama Dacia (Logan, Logan MCV, Sandero şi Sandero Stepway), dar şi din gama Renault (Clio IV, Twingo). Aproximativ 80% din producţie a fost livrată la export.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Topul companiilor din sudul României: Automobile-Dacia şi Petrotel – Lukoil, primele în clasament

Dacia şi Petrotel – Lukoil conduc în Topul companiilor din sudul României, potrivit unui clasament realizat în funcţie de cifra de afaceri de RisCo.ro.

Locul 1 este ocupat, ca şi în 2013, de producătorul de automobile Dacia, care în 2014 a raportat o cifra de afaceri de 18,8 miliarde lei, în creştere cu 430,8 milioane lei comparativ cu 2013 şi o majorare a profitului care a ajuns la 371,6 milioane lei, mai mult cu 9,2 % faţă de 2013. Numărul de angajaţi a rămas relativ constant. Este însă posibil că în următorii ani creşterea vânzărilor automobilelor sub marca Dacia să se realizeze în special din uzinele localizate în afară Europei, mai ales dacă succesul mărcii în Germania, Marea Britanie şi Franţa nu va continua.

             Citeste mai mult…

Capital.ro: România vs noua criză – la bal sau la spital?

Pieţele de capital o iau razna, preţul materiilor prime se prăbuşeşte, zonele de conflict din jurul Europei se înmulţesc, iar rezultatele economiilor din SUA şi din zona euro sunt oarecum dezamăgitoare. Cât de îngrijoraţi ar trebui să fim?

            Citeste mai mult…

Capital.ro: INS: Rata şomajului a ajuns la 6,8% în luna iulie

În iulie 2015, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,8%, nivel identic atât cu cel din luna precedent, cât şi cu cel înregistrat în luna iulie 2014, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iulie din anul curent este de 630 mii persoane, în creştere faţă de luna precedentă (627 mii persoane), dar neschimbat faţă de aceeaşi lună a anului anterior (630 mii persoane).

           Citeste mai mult…

Ziare.com : Codul fiscal, un test pentru economie: Intre stimularea consumului si sufocarea investitiilor

Liderii partidelor au stabilit saptamana trecuta ca proiectul Codului Fiscal va fi adoptat in forma aprobata in Parlament. Dar exista o schimbare: unele masuri vor fi aplicate etapizat. Dar cum va afecta acest lucru cresterea economica si deficitul bugetar?

Astfel, TVA va scadea la 20% de la 1 ianuarie 2016 si la 19% de la 1 ianuarie 2017.

          Citeste mai mult…

Ziare.com: Asta e blestemul Romaniei! Riscul este sa nu ajungi nicaieri Interviu

Preturile nu vor scadea pe masura reducerii TVA, relaxarea fiscala ar putea contribui la reducerea evaziunii, dar sansa punerii Romaniei pe o crestere accelerate a fost ratata. “Daca faci reforme cu lingurita, riscul este sa nu ajungi nicaieri, sa nu avansezi”, afirma profesorul universitar de economie Bogdan Glavan, autorulblogului Logica economica.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Amenzi de peste 200.000 de lei, date în acest sezon estival de către inspectorii sanitari veterinari

Inspectorii sanitari veterinari au dat, în acest sezon estival, 200 de amenzi în valoare de peste 200.000 de lei, fiind verificaţi 1.847 de operatori din industria alimentară şi fiind retrase de la vânzare produse alimentare de peste 560.000 de lei.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Dumitru Băiculescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2015”, care a funcţionat în perioada 15 iunie – 31 august, au acţionat medici veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi medici veterinari detaşaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: CNBC: Interzicerea organismelor modificate genetic ar putea duce la creșterea prețurilor la alimente

Intenția Scoției, și posibil și a Germaniei, de a interzice culturile de organisme modificate genetic (OMG) ar putea fi o binefacere pentru fermierii care au culturi tradiționale în aceste țări însă în același timp ar putea pune în pericol viitoarele cercetări, susțin analiștii intervievați de CNBC.

La începutul lunii august, Scoția a anunțat că va profita de posibilitatea de a interzice cultivarea OMG-urilor, iar săptămâna trecută Reuters a informat că Germania are de gând să adopte o decizie similară.

             Citeste mai mult…

Gandul.info: DETALIUL din Codul Fiscal despre care Guvernul „a uitat” să vorbească. LISTA taxelor care cresc

Românii ar putea plăti de anul viitor impozite de până la două ori mai mari pentru locuinţe, potrivit noului Cod Fiscal. Acesta aduce veşti proaste şi pentru persoane cu profesii independente care vor plăti mai mult la stat. În afară de reducerea TVA la 20% care se va aplica din 2016, celelalte măsuri de relaxare fiscală din varianta votată în primă fază de Parlament – reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, eliminarea “taxei pe stâlp” şi a supraccizei – au fost amânate pentru 2017. Noul Cod îi avantajează însă pe cei care deţin mai multe case şi pe cei cu locuinţe cu o suprafaţă mai mare de 150 de metri pătraţi. Joi este programat votul final în Camera Deputaţilor, iar proiectul Codului Fiscal ar putea fi trimis spre promulgare duminică.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Declarație de presă – Andreea Paul (PNL)

Dezindustrializarea deformează o națiune și tu ca stat nu mai poți susține protecția socială. Mafia imobiliară s-a reunit cu mafia fierului vechi, cu unii lichidatori, și au distrus industria românească. Dacă există industrie, există și transporturi și servicii, în amonte și în aval, există locuri de muncă și trăi decent.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Directorul general al FMI se așteaptă la o creștere sub așteptări a economiei mondiale

Creșterea economiei mondiale este posibil să fie mai slabă decât se preconiza anterior, a declarat marți directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, care a evocat o revenire mai lentă a economiilor dezvoltate precum și o nouă încetinire în statele emergente, transmite Reuters.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: CNIPMMR: Aplicarea măsurilor de creștere a salariilor personalului bugetar, după minim un an de la adoptarea noului Cod fiscal

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că este necesar ca aplicarea măsurilor de creștere a salariilor personalului bugetar să se realizeze după minim un an de la adoptarea noului Cod fiscal, a declarat, marți, într-o conferință de presă, Ovidiu Nicolescu, președintele CNIPMMR.

            Citeste mai mult…

        Impreuna in lumea afacerilor