Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Valoarea fiscala a mijloacelor fixe reevaluate

a75856e584Entitatile pot proceda la reevaluarea imobilizarilor corporale existente la sfarsitul exercitiului financiar, astfel incat acestea sa fie prezentate in contabilitate la valoarea justa, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluari in situatiile financiare intocmite pentru acel exercitiu.

Daca rezultatul reevaluarii este o crestere fata de valoarea contabila neta, atunci aceasta se trateaza:
– fie ca o crestere a rezervei din reevaluare prezentata in cadrul elementului “Capital si rezerve”, daca nu a existat o descrestere anterioara recunoscuta ca o cheltuiala aferenta acelui activ,
– fie ca un venit care sa compenseze cheltuiala cu descresterea recunoscuta anterior la acel activ – daca a existat o descrestere anterioara recunoscuta ca o cheltuiala.

Daca rezultatul reevaluarii este o descrestere a valorii contabile nete, aceasta se trateaza ca o cheltuiala cu intreaga valoare a deprecierii, atunci cand in rezerva din reevaluare nu este inregistrata o suma referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scadere a rezervei din reevaluare prezentata in cadrul elementului “Capital si rezerve”, cu minimul dintre valoarea acelei rezerve si valoarea descresterii, iar eventuala diferenta ramasa neacoperita se inregistreaza ca o cheltuiala.

Cheltuielile din reevaluarea imobilizarilor necorporale/mijloacelor fixe, in cazul in care, ca urmare a efectuarii unei reevaluari efectuate potrivit reglementarilor contabile aplicabile, se inregistreaza o descrestere a valorii acestora nu sunt deductibile la determinarea rezultatului fiscal.

Din punct de vedere fiscal, deducerile de amortizare se determina pe baza valorii fiscale a mijloacelor fixe amortizabile. De asemenea, castigurile sau pierderile rezultate din vanzarea ori din scoaterea din functiune a acestor mijloace fixe se calculeaza pe baza valorii fiscale a acestora, diminuata cu amortizarea fiscala.
Valoarea fiscala reprezinta costul de achizitie, de productie sau valoarea de piata a mijloacelor fixe dobandite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, la data intrarii in patrimoniul contribuabilului, utilizata pentru calculul amortizarii fiscale, dupa caz – pentru mijloace fixe amortizabile si terenuri. In valoarea fiscala a mijloacelor fixe, la data intrarii in patrimoniu, se include si taxa pe valoarea adaugata devenita nedeductibila, potrivit prevederilor titlului VII “Taxa pe valoarea adaugata” din Codul fiscal.

Codul fiscal stabileste ca in valoarea fiscala se includ si reevaluarile contabile efectuate potrivit legii. Daca se efectueaza reevaluari ale mijloacelor fixe amortizabile care determina o descrestere a valorii acestora sub costul de achizitie, de productie sau al valorii de piata a mijloacelor fixe dobandite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, dupa caz, valoarea fiscala ramasa neamortizata a mijloacelor fixe amortizabile se recalculeaza pana la nivelul celei stabilite pe baza costului de achizitie, de productie sau a valorii de piata a mijloacelor fixe dobandite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, dupa caz. Si in cazul terenurilor, in situatia reevaluarii care determina o descrestere a valorii acestora sub costul de achizitie sau sub valoarea de piata a celor dobandite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, dupa caz, valoarea fiscala este costul de achizitie sau valoarea de piata a celor dobandite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, dupa caz.

Rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, efectuata dupa data de 1 ianuarie 2004, care sunt deduse la calculul profitului impozabil prin intermediul amortizarii fiscale sau al cheltuielilor privind activele cedate si/sau casate, se impoziteaza concomitent cu deducerea amortizarii fiscale, respectiv la momentul scaderii din gestiune a acestor mijloace fixe, dupa caz.

In cazul mijloacelor fixe care au fost reevaluate, inregistrandu-se o crestere a valorii acestora, si la care, ulterior, se efectueaza o reevaluare care determina o descrestere a valorii acestora, se procedeaza la o scadere a rezervei din reevaluare in limita soldului creditor al rezervei, in ordinea descrescatoare inregistrarii rezervei, iar valoarea fiscala a terenurilor si valoarea fiscala ramasa neamortizata a mijloacelor fixe amortizabile se recalculeaza corespunzator. In aceste situatii, partea din rezerva din reevaluare care a fost anterior dedusa si nu a fost impozitata reprezinta elemente similare veniturilor in perioada in care se efectueaza operatiunile de reevaluare.

Sursa:contabilul.manager.ro

        Impreuna in lumea afacerilor