Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Managementul stakeholderilor – Salience model

Fotolia_1728645_Subscription_LDeși cercetarea în managementul stakeholderilor are deja peste 30 de ani vechime, domeniul este încă, se pare, în căutarea unei direcții, abordând tematici foarte diverse, de la etică și politică organizațională până la psihologie organizațională. Cu toate acestea, sunt câteva idei și modele care rămân de referință și pe care se va construi foarte probabil în viitor. Unul dintre acestea este Salience Model.

Acceptarea realității

Modelul a fost dezvoltat de Ronald K. Mitchell și a apărut publicat prima oară în 1997, aducând la acea vreme o mică revoluție în domeniu: dacă până atunci “puterea” unui stakeholder era asimilată în totalitate cu “legitimitatea” lui, Mitchell, prin Salience Model, propune o tratare diferită a celor două atribute, insistând pe diferența dintre ele și pe faptul că, în realitate, se întâmplă să existe stakeholderi care să fie percepuți ca având putere dar să nu aibă legitimitate, cum la fel de bine există stakeholderi cu legitimitate însă fără putere (un exemplu pentru cel din urmă caz ar putea fi un project manager într-o organizatie matriciala slabă).

Dărâmarea miturilor

Contrar felului în care a fost promovat destul de mult de terți, modelul nu se vrea un instrument care să îi ajute pe manageri să prioritizeze stakeholderii și să îi ia în considerare într-o anumită ordine. Cu alte cuvinte, Mitchell spune că nu intenționează cu acest model să sugereze o abordare de genul urmator: “acesta este instrumentul, acestea sunt atributele, analizăm stakeholderii în funcție de cele 3 atribute și ne planificăm răspunsuri adecvate în funcție de rezultatul analizei”.

Mai degrabă se vrea a fi un model care încearcă să justifice că managerii își ating anumite obiective și, bazați pe anumite perceptii, iau în considerare inconstient în mod diferit stakeholderii în funcție de clasa din care fac parte, aceste clase fiind definite pe baza celor 3 atribute: putere,legitimitate și urgență.

Descrierea modelului

Ca să vorbim însă de aceste clase de stakeholderi, este important de subliniat felul în care Mitchell definește cele trei atribute.

Sursa:www.portalhr.ro

        Impreuna in lumea afacerilor