PFA-urile infiintate pana in prezent, precum si persoanele care doresc sa opteze pentru aceasta forma de organizare juridica trebuie sa stie ca nu vor beneficia de cea mai avantajoasa situatie.
Proiectul Codului fiscal care urmeaza sa fie aprobat de Parlament elimina beneficiile acordate PFA-urile si creste impozitarea pentru persoanele fizice autorizate ajungand la un procent al taxarii care depaseste 40%.
In concret, proiectul stabileste ca in ce priveste impozitul pe venit si contributii sociale, se introduce contributia de asigurari sociale (CAS) de 10,5% pentru toate veniturile din activitati independente.
Se aplica insa si optiunea suplimentara de plata a contributiei angajatorului de 15,3%. Astfel, persoanele care vor plati doar contributia individuala vor avea stagiul de cotizare de o treime, desi valoarea contributiei lor in total contributii pentru pensie va fi de peste 40%.
In plus, contributia de sanatate (CASS) nu mai este deductibila la determinarea impozitului pe venit, fapt care duce la o crestere reala a impozitului de la 16% la 16,88%.
Prin urmare, PFA-urile vor avea astfel de suferit deoarece cresterea impozitarii va ajunge de la 26% la venit net, la circa 43,5%. Baza de calcul pentru CAS si CASS va fi plafonata la nivelul a cinci salarii medii pe economie lunare, fiind astfel avantajate persoanele care realizeaza venituri mai mari de cca. 145.000 lei pe an.
In aceasta privinta, avocatul Ciprian Paun, specializat pe drept fiscal si titularul cursului de Dreptul Afacerilor la Facultatea de stiinte Economice a UBB Cluj, a declarat ca PFA-urile nu vor mai avea niciun avantaj dupa noul cod fiscal propus si ca va fi mai avantajos ca cineva sa isi infiinteze o microintreprindere: “PFA-urile nu vor mai avea nici un fel de avantaj fiscal. Va fi mult mai ieftin daca iti transformi PFA-ul sau iti infiintezi o noua microintreprindere si platesti 3% pe venituri, fara sa mai platesti 16% impozitul pe dividende, ceea ce va crea o mare problema, ulterior, pentru ca vom avea un numar foarte mare de PFA-uri care se vor transforma in societati, si daca azi avem o practica a PFA-urilor, pe noul cod fiscal vom avea microintreprinderi. Ori, interesul Statului Roman care era? Sa creasca numarul de contracte de munca inregistrate la ITM. Din punctul meu de vedere, se va ajunge la o situatie hilara in care decat sa inregistram contracte de munca, ne vom infiinta SRL-uri’
Sursa: www.conta.ro