Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

REVISTA PRESEI ECONOMICE - 13 august 2015

Bursa.ro: Senator Wine a cultivat cea mai mare plantaţie de struguri bio din Sud-Estul Europei

Cea mai mare plantaţie de struguri ecologici din Sud-Estul Europei a fost înfiinţată la Însurăţei (Brăila), unde Senator WINE a cultivat 250 de hectare cu viţă de vie bio.

George Neacşu, director Senator Wine, ne-a spus că, în 2009, compania a demarat un amplu proces investiţional, în valoare de 9 milioane de euro, constând în replantări şi în retehnologizarea cramei de la Odobeşti.

             Citeste mai mult…

Evz.ro: Năpastă la puterea a doua. Secetă în aer și în pământ. Efectul maxim se va resimți din toamnă pentru fermieri și din iarnă pentru consumatori

Anul 2015 este deosebit pentru că avem un dublu impact pe secetă: avem deficit de apă atât în sol, așa-numita secetă pedologică, cât și în aer, seceta atmosferică. Zonele cele mai afectate sunt Estul, Vestul și Sudul României. Doar Transilvania a scăpat mai ușor, deși efectele se simt și acolo, mai ales în zona crescătorilor de animale.

Laurențiu Baciu este președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) și fermier mare din județul Bacău, în epicentrul secetei. Spune că un nivel al deficitului de apă ca în acest an se înregistrează o dată la 50-60 de ani. La ferma sa nu a mai plouat „ca lumea” din 6 aprilie.

           Citeste mai mult…

Digi24.ro: România se usucă. Un sfert din culturile agricole sunt compromise de secetă

Un sfert din culturile agricole din acest an sunt compromise de secetă. Mai exact, aproape 900.000 de hectare de culturi pârjolite. Agricultorii sunt disperaţi: nu mai au ce să culeagă în toamnă, nu mai au nici mâncare pentru animale. Fântânile şi pâraiele au secat, iar Dunărea s-a transformat cu totul: e plină de insule.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ministerul Energiei a solicitat Romgaz să asigure stocurile de gaze pentru sezonul rece 2015-2016

Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri /MEIMMMA/, prin intermediul secretarului de stat Bogdan Badea, a solicitat, miercuri, companiei Romgaz, cel mai mare distribuitor și furnizor de gaze naturale din România, să constituie stocurile de gaze pentru iarna 2015-2016, destinate consumului populației și industriei, se arată într-un comunicat al ministerului de resort, transmis AGERPRES.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Hidroelectrica a vândut doar două din cele 34 de microhidrocentrale evaluate la 20 mil. euro

Producătorul de electricitate controlat de stat Hidroelectrica a ratat pentru a doua oară în acest an vânzarea unor microhidrocentrale evaluate la 90 milioane de lei (20,4 milioane de euro).

Compania, aflată în insolvenţă, a reuşit să vândă două unităţi, al căror preţ de pornire a fost de aproape 4 mil. lei. Licitaţiile de vânzare a microhidrocentralelor au fost derulate la sfârşitul lunii iulie, însă reprezentanţii companiei de stat nu au precizat numele cumpărătorilor.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: Noul şef al OMV caută surse ieftine de energie în Rusia

Sancţiunile occidentale împotriva Rusiei în urma conflictului din estul Ucrainei nu au reuşit să zdruncine încrederea lui Seele în Rusia ca o piaţă atractivă pentru explorări petroliere pe termen lung. Şeful OMV a explicat, ieri: “Vedem o schimbare izbitoare în sectorul de petrol şi gaze.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: Scăderea cotaţiilor petroliere a muşcat din profitul Petrom

Petrom a raportat, pentru prima jumătate a anului, un profit net de 1,036 miliarde de lei, în scădere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut. Vânzările companiei au fost de 8,8 miliarde de lei, cu 18% mai mici decât în primul semestru al anului trecut. Conform conducerii companiei, rezultatele financiare au fost afectate de scăderea cotaţiilor internaţionale pentru ţiţei. În prima jumătate a anului trecut, cotaţia ţiţeiului a fost în jur de 100 de dolari pe baril, în timp ce în prima jumătate a acestui an a fost în jur de 50-60 de dolari pe baril.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: PENTRU INVESTIŢII ÎN PRODUCŢIA DE ENERGIE ELECTRICĂ, Vest-Energo vrea 8,5 milioane euro de la bănci

Vest-Energo vrea 8,5 milioane euro de la bănci, urmînd ca suma să fie folosită integral pentru investiţii în două grupuri de producţie de energie electrică. Vest Energo deţine centrala de producţie a energiei electrice şi termice CET Militari din Capitală.

 Acţionarii Vest-Energo au avizat faza a patra a investiţiilor companiei, constând în două grupuri de producţie de energie electrică sistemică prin cogenerare de înaltă eficienţă (4,4MW/fiecare motor), se arată într-un raport transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

         Citeste mai mult…

Economica.net: Petrom a închis 200 de sonde: “Pierdeam bani cu ele”

Petrom a închis 200 de sonde onshore, în prima jumătate a acestui an, pentru că erau nerentabile. “În actualul context, pierdeam bani acolo”, a declarat Gabriel Selischi, membru în Directoratul Petrom, responsabil cu Upstream.

Petrom are, în total, circa 9.000 de sonde în ţară. Multe dintre acestea sapă în zăcăminte care sunt aproape de terminare sau care mai au rezerve, dar la adâncime mare, aşa că exploatarea lor nu ar fi rentabilă economic din motive de costuri.

          Citeste mai mult…

Adevarul.ro: ANALIZĂ Cărbunele ne-a salvat din nou. Cum şi-au dovedit termocentralele utilitatea în plină secetă

FMI a cerut autorităţilor de la Bucureşti restructurarea masivă a producătorilor de energie pe bază de cărbune, însă acest sector şi-a demonstrat încă o dată rolul esenţial: pe fondul secetei acute din ultimele două luni, producţia de electricitate din surse hidro şi eoliene a scăzut drastic, dar necesarul a fost acoperit de termocentrale.

           Citeste mai mult…

Stiri.tvr.ro: Preţul combustibililor, ţinut în şah

Cotaţiile petroliere se prăbuşesc pe pieţele internaţionale. Avem din nou un baril sub 50 de dolari. La jumătate faţă de vara trecută. Asta a redus simţitor profitul celei mai mari companii din piaţă, OMV Petrom. Din păcate, nu şi preţurile la pompă. În toată această perioadă de scădere a petrolului şi a produselor petroliere, preţurile la benzină şi motorină au pierdut câteva procente.

Anul trecut, în august, eram la peste 105 dolari pe baril, acum suntem în jur de 50 de dolari. Înseamnă o scădere de peste 50%. Începând din luna ianuarie, când am avut minimele anului, a urmat o perioadă de revenire pe termen scurt a cotaţiilor. Iată că în ultimele luni am resimţit, din nou, o scădere. Există presiune descendentă pe piaţă.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Profitul Transgaz sparge pragul de 300 de milioane de lei, după o creştere cu 9% în primul semestru

Profitul net al companiei de stat Transgaz Mediaş (TGN) a crescut în primul semestru cu 9%, la 321,5 milioane lei (72,4 mil. euro), în condiţiile reducerii cheltuielilor cu 7%, în timp ce veniturile au rămas relativ stabile, cu o scădere de aproape 1%, potrivit raportului semestrial al operatorului.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: EY România: Taxarea marilor averi trebuie să înceapă cu amnistie fiscală

„Deşi legislaţia există, este «şchioa­pă» şi funcţionează numai pe jumătate. În ciuda faptului că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are această iniţiativă lăudabilă (de verificare a persoanelor care prezintă „risc fiscal“- n.red.), mă tem că rezultatul nu va fi cel aşteptat. Legea este  incompletă, iar inspectorii fiscali nu vor putea pune în scris nişte acuzaţii care să şi ţină în faţa instanţei în cazuri speciale, neprevăzute“, a spus Gabriel Sincu, prezent ieri la emisiunea online de business ZF Live.

          Citeste mai mult…

Ziare.com: Criza din Grecia: 5 pericole care pandesc dupa colt

Nick Kounis, care conduce divizia de macroeconomie si piete financiare din cadrul firmei ABN Amro, sustine ca progresele sunt semnificative, insa Atena nu a scapat de toate obstacolele. Ba din contra.

E vorba de intrarea intr-o recesiune adanca, austeritate cat cuprinde, lipsa unei rezolvari pentru datoria uriasa a statului elen, gaura de finantare din programul de salvare si problemele legate de implementarea masurilor negociate cu creditorii.

           Citeste mai mult…

Capital.ro: Teodorovici susţine Codul Fiscal în varianta votată de Parlament

Ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a declarat că vrea un Cod Fiscal asa cum este astazi in forma finala data de Parlament si un buget pe 2014 asa cum merita Romania sa aibă. Partidele politice vor discuta săptămâna viitoare pe marginea Codului Fiscal, PNL propunând o reducere etapizată a TVA.

Întrebat ce cheltuieli ar vrea sa taie și care ar fi cheltuielile inutile si necontrolate, ministrul de Finante a răspuns că „acest Cod Fiscal pune presiune pe clasa politică, oricare va fi guvernul va fi obligat sa tina cheltuielile in frau. Acesta este un lucru foarte bun. Chiar la BNR toti la masa am convenit pe zone in care se pot face cheltuieli cu cap”.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: ANAF rambursează în august TVA de circa 1,55 miliarde lei, pentru deconturile de până la 10 iulie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală rambursează în august TVA în valoare de aproape 1,55 miliarde lei, pentru deconturile cu decizii de rambursare până la 10 iulie şi pentru cele aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 27 iulie.

          Citeste mai mult… 

Zf.ro: Sud-africanii de la NEPI au avut venituri de aproape 50 mil. euro în primul semestru, un plus de 65%

Creşterea veniturilor sud-africanilor vine în contextul în care, dincolo de dezvoltări, cei de la NEPI au făcut în fiecare din ultimii cinci ani cel puţin câte o achiziţie notabilă, fiind practic primul jucător la masa unei potenţiale tranzacţii. Anul trecut, spre exemplu, NEPI a cumpărat mall-ul Promenada din Bucureşti de la Raiffeisen Evolution pentru 148 de milioane de euro. Totodată, fondul sud-african a deschis în luna mai cel mai mare mall inaugurat în ultimii cinci ani în Bucureşti, Mega Mall, o investiţie de 165 de milioane de euro.

         Citeste mai mult…

Zf.ro: Timişoara se finanţează prin obligaţiuni mai ieftin decât statul

Rata dobânzii pentru cel de-al 28 lea cupon (15 mai – 14 august) este de 1,29% pe an, iar pentru cel de-al 29-lea cupon (15 august – 14 noiembire) rata dobânzii este de 1,18% pe an. Dobânda plătită de Municipiul Timişoara la obligaţiunile listate la bursă este variabilă şi este calculată în funcţie de rata dobânzii interbancare la lei ROBOR la trei luni, aflată în prezent la minime.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Rezidenţialul, unul dintre motoarele construcţiilor, a pierdut din elan şi a scăzut cu un sfert în iunie

Volumul de lucrări rezidenţiale, unul dintre principalele motoare ale pieţei construcţiilor în prima parte a acestui an, a scăzut în luna iunie cu 24,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 26,2% faţă de luna mai 2015, acesta fiind un semnal că rezidenţialul şi-a pierdut din avânt, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

În ansamblu, lucrările de construcţii au crescut cu 13,5% în iunie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 3,5% faţă de mai 2015, susţinute în principal de construirea de clădiri nerezidenţiale, arată datele ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Bermas Suceava a mărit profitul per halbă în extrasezon

Bermas Suceava (simbol bursier BRM), un producător de bere care îşi distribuie produsele în Moldova, şi-a mărit profitul cu peste 70% în primul semestru al anului, în condiţiile în care vânzările au rămas relativ stabile comparativ cu prima jumătate a anului trecut.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Şantierul Naval Orşova a ratat ţinta de vânzări în S1

Şantierul Naval Orşova (simbol bursier SNO), controlat de trei dintre cele cinci SIF-uri, şi-a realizat doar în proporţie de 75% ţinta de vânzări pentru primul semestru, deoarece una dintre cele patru nave construite în prima jumătate a anului a ajuns cu întârziere la destinaţie, în Olanda.

Şantierul a fabricat patru nave fluviale, cu valoarea totală de 4,72 milioane de euro (21 mil. lei), însă numai trei dintre acestea, în valoare de 3,53 milioane de euro (15,72 mil. lei) au ajuns la beneficiarul final şi au putut astfel fi înregistrate ca venituri în contabilitatea firmei.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Un antreprenor care vinde acoperişuri de 20 mil. euro: „Lipsa de interes a politicienilor pentru protejarea banilor albi ne îngreunează activitatea“

Antreprenorul Dragoş Irimescu, acţionarul majoritar al producătorului de acoperişuri metalice Depaco, unul dintre cei mai mari jucători activi pe segmentul de profil, cu afaceri de 110 mil. lei, spune că problema cea mai mare cu care se confruntă an de an companiile din piaţă, indiferent de industrie, este legată de riscurile de neîncasare, în acest context fiind necesară intervenţia politicului, pentru protejarea „economiei albe“.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Directorul de HR al Luxoft: România este al treilea centru din grup ca număr de angajaţi

Dezvoltatorul de produse de software Luxoft România a ajuns la 1.400 de angajaţi în cele două centre pe care le deţine în prezent în Capitală, piaţa locală fiind al treilea cel mai mare „hub“ ca număr de angajaţi din întreaga reţea a companiei cu sediul central în Elveţia.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Doina Cepalis: Avem cerere peste capacitatea de producţie. Ne gândim să construim o nouă fabrică

Doina Cepalis, antreprenoarea din Paşcani care deţine grupul de firme Te-Rox ce produce scaune auto pentru copii, se gândeşte să ridice în România încă o fabrică, a şasea a grupului pe care l-a construit.

„În prezent avem cinci fabrici proprii, dar avem cereri peste capacitatea noastră de producţie. În industria noastră există două târguri importante, la Köln în toamnă şi în Hong Kong în ianuarie. Vrem să luăm pulsul pieţei în Germania în toamnă şi apoi vom lua o decizie privind expansiunea. Momentan ne gândim să facem şi o a şasea fabrică. În contextul actual am vrea să o ridicăm de la zero, nu să o cumpărăm.“

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: Braşovul riscă să piardă mii de locuri de muncă din cauza lipsei infrastructurii

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Braşov, Claudiu Coman, a anunţat, ieri, că “se primesc tot mai multe semnale din partea companiilor prezente la Braşov că s-ar putea reloca în cazul în care Braşovul va rămâne în continuare izolat din punct de vedere al infrastructurii”. “Deocamdată, discuţiile sunt la nivel informal, dar ne putem aştepta oricând să ne spună cineva că ar putea să plece, atâta timp cât nu avem nici aeroport, nici autostradă”, a explicat Coman, care nu a vrut să spună şi câte locuri de muncă s-ar putea pierde din cauza plecării marilor investitori, dar acesta se numără oricum cu miile.

           Citeste mai mult…

Gandul.info: Italienii care au construit autostrada care “stă să o ia la vale”, băgaţi în “şedinţă tehnică” de CNADNR

Compania Salini-Impregilo va prezenta la sfârşitul aceste săptămâni, într-o “şedinţă tehnică” la CNADNR, soluţia pentru problemele apărute pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, autostrada care “stă să o ia la vale”. Cei 22 de kilometri de autostradă au fost inauguraţi cu două zile înainte de turul doi al alegerilor, primele crăpături în asfalt apărând la 10 zile de la deschiderea traficului auto.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: ÎN PRIMELE ŞASE LUNI FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2014: Grupul Teraplast, profit de aproape trei ori mai mare, la 14 milioane lei

Grupul Teraplast (TRP), procesator de PVC şi producător de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, a înregistrat un profit net, în primele şase luni, de 14,06 milioane lei, faţă de 4,52 milioane lei, valoare obţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată un comunicat remis azi redacţiei.

Grupul Teraplast include compania Teraplast, subsidiara Plastsistem, subsidiara Teraglass (începând cu aprilie 2015, anterior activitatea Teraglass fiind organizată ca o linie de business a companiei Teraplast), subsidiara Teraplast Moldova şi Politub (entitate controlată în comun).

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Operatorul Portuar Constanța și FNSP solicită implicarea autorităților pentru remedierea problemelor din Portul Constanța

Organizația Patronală “Operatorul Portuar” Constanța și Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) solicită implicarea urgentă a autorităților abilitate pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea remedierii problemelor din Portul Constanța.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: România alocă buget dublu pentru paznici şi poliţişti faţă de alte state ale UE, dar cheltuieşte cu 30% mai puţin pentru educaţie şi sănătate

În Germania, spre exemplu, ordinea şi siguranţa „înghit“ doar 3,6% din cheltuielile totale ale statului, în timp ce Danemarca acordă o importanţă mai mică acestor tipuri de costuri, care sunt în cuantum de numai 1,7% din cheltuielile guvernamentale totale. În schimb, cheltuielile cu educaţia şi cu sănătatea consumă în România, împreună, 19,4% din cheltuielile totale ale statului într-un an, pe când în Uniunea Europeană alocările pentru aceste două capitole sunt de 25,1% din cheltuielile totale ale statelor, adică cu aproape 30% mai mult decât la noi. Cum se explică o astfel de situaţie?

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Market makerii au rulat acţiuni de 73 mil. lei în iulie

Principalul scop al market makerului este să asigure lichiditate în piaţă, acţiunile beneficiind de o mai mare stabilitate a cotaţiilor, iar investitorii reuşind mai uşor să îşi găsească o contraparte. Comparând datele înregistrate în iulie cu cele din iunie, pentru unele dintre acţiunile incluse în programul de market making MM, precum Erste Banl, Electrica, Petrom, Romgaz, Banca Transilvania şi Ropharma, au fost înregistrate creşteri ale valorii tranzacţionate de MM şi ale valorii totale tranzactionate pe respectiva acţiune în piaţa sa principală.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Circa 9.500 de firme aflate în insolvenţă şi faliment au restanţe de 14 mld. lei

Firmele aflate în insolvenţă şi cele în faliment aveau la sfârşitul lunii iunie restanţe de 14 miliarde de lei (echivalentul a 3 mld. euro) în contul creditelor contractate de la bănci, ceea ce reprezintă 46% din întârzierile la plată ale debitorilor firme. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, restanţele au scăzut cu 200 mil. lei, iar ponderea în totalul întârzierilor la plată ale debitorilor firme a scăzut cu trei puncte procentuale, potrivit datelor BNR. Numărul companiilor aflate în insolvenţă se ridica la finele lunii iunie la circa 3.400 de companii, cu 400 mai puţin faţă de perioada corespunzătoare din 2014, în timp ce numărul firmelor aflate în faliment a urcat cu circa 1.500 la 5.984 de companii.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Vânzările angro au crescut cu 8,3% în iunie după un „raliu“ al comerţului cu produse agricole

Comerţul cu ridicata reprezintă o piaţă cu vânzări de 234 mld. lei anul trecut, fiind astfel principala „industrie“ a economiei locale. Rezultatele celor 67.600 de companii din sector reprezintă 21% din cifra de afaceri a tuturor companiilor din economie anul trecut, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe. Mai mult, acest sector angjează circa 300.000 de oameni, potrivit datelor depuse de companii în 2014.

          Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Ce spune KPMG, administratorul special al Astra Asigurari, despre decizia actionarilor societatii controlate de Dan Adamescu de a suspenda majorarea de capital

“Ipoteza ca decizia actionarilor inseamna suspendarea automata a ofertei de actiuni nu este sustinuta”, au precizat pentru HotNews.ro reprezentantii KPMG Advisory, Administratorul Special de la Astra Asigurari. De ce? Reprezentantii KPMG sustin ca ”procedura de majorare a capitalului social al Astra se desfasoara in baza Legii 297/2004 (‘Legea Pietei de Capital’)” si ca ASF le-a transmis actionarilor Astra, anterior deciziei luate cu o zi in urma, ca “suspendarea ofertei de actiuni nu se poate face la cererea actionarilor emitentului, ci doar de catre ASF, atunci cand exista indicii temeinice privind incalcarea prevederilor Legii 297/2004, iar astfel de indicii nu au fost identificate”.

           Citeste mai mult…

Evz.ro: Pentru ce se SCUMPEŞTE TAXA DE DRUM. Salariile NESIMŢITE, de MII DE EURO, ale directorilor de la Compania Naţională de Drmuri

Guvernul ar vrea să scumpească rovinieta pentru auutovehiculele de transport marfă de cel puţin 3,5 tone. Între timp, CNADNR se plânge că nu are bani pentru drumuri, deşi nu a reuşit să atragă toate fondurile europene oferite de Bruxelles. În plus, potrivit unui fost director al instituţiei, prezent la o emisiune TV, compania ar fi primit 14 miliarde euro din 2007 până astăzi. La un preţ de 10 milioane de euro pentru kilometrul de autostradă cu trei benzi pe sens, cu aceşti bani s-ar fi putut construi 1.400 de kilometri de autostradă. Din 2008 până acum, au fost deschişi puţin peste 400 de kilometri de autostradă.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: UniCredit vrea să depoziteze activele fondurilor de pensii private

Depozitarul este cel care certifică zilnic sau lunar valoarea unei unităţi de fond, iar custodele este cel care păstrează în siguranţă activele fondului. Cel mai adesea, banca depozitară este şi custode al activelor fondurilor de investiţii, serviciu care presupune păstrarea în siguranţă a activelor de care dispune un fond de investiţii. Băncile câştigă 300 milioane de lei pe an din păstrarea în siguranţă şi evaluarea activelor de care dispun fondurile de investiţii, potrivit calculelor ZF. BRD este cel mai mare jucător din piaţa serviciilor de depozitare. BRD a profitat de pe urma ieşirii ING Bank de pe piaţa serviciilor de depozitare.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Eximbank a trecut la sistem dualist înaintea CEC Bank

Finanţele l-au nominalizat pe Enache Jiru, 49 de ani, în prezent secretar de stat în Ministerul Finanţelor, pentru funcţia de preşedinte şi director general al băncii. Eximbank are o cotă de piaţă de 1,1% şi se afla la finele anului trecut pe locul 19 în sistemul bancar. Banca este specializată pe finanţarea şi garantarea firmelor care desfăşoară activităţi de export. Spre comparaţie, CEC Bank are o cotă de piaţă de 7,7%. Eximbank a raportat pentru anul trecut un profit de 47 mil. lei şi a acordat credite noi de aproape un miliard de lei.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Constructorii clujeni de la ACI văd o creştere cu 17% a afacerilor

Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 110,8 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro), un câştig net de peste 2 mil. lei (470.000 de euro), cu un număr mediu de 379 de angajaţi, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor. „Prima parte a anului a fost mai grea pentru noi, însă estimăm că până la finalul anului ne vom atinge parametri bugetaţi pentru 2015. Am obţinut contracte noi, însă suntem implicaţi şi în dezvoltarea unor investiţii proprii“, a declarat pentru ZF Transilvania Dorin Aşchilean, director general al ACI Cluj.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Fondul de Garantare a recuperat jumătate din creanţele băncilor intrate în faliment

Fondul de Garantare a Depozitelor încasase până în decembrie anul trecut circa 428 milioane de lei (97 mil. euro) în calitate de lichidator al Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor (BIR), Banca Română de Scont (BRS) şi Banca Turco-Română (BTR), bănci intrate în faliment la începutul anilor 2000.

            Citeste mai mult…

Bursa.ro: RELAXAREA CANTITATIVĂ AMERICANĂ ŞI EUROPEANĂ PROVOACĂ REACŢIA CHINEZĂ: Yuanul plonjează în abis

Analistul Călin Rechea susţine că aceasta este cea mai mare depreciere a yuanului din ultimii 20 de ani care anunţă intrarea Chinei în războiul valutar, care acum a devenit global cu adevărat. Din păcate, autorităţile de la Beijing încearcă să obţină un avantaj competitiv într-o economie mondială marcată de contracţia semnificativă a schimburilor comerciale, pe fondul atingerii limitelor stimulării monetare, mai spune analistul.

            Citeste mai mult…

Bursa.ro: PROBLEMA CREDITELOR ÎN CHF: Cancelaria premierului îi pasează pe debitori când lui Teodorovici, când parlamentarilor

 La şapte luni de la explozia francului elveţian (CHF), clienţii împrumutaţi în moneda elveţiană se simt asemeni unei mingi de ping-pong, fiind pasaţi de la o autoritate la alta.

           Citeste mai mult…

Economica.net: Prima Casă nu mai ia pauză. Plafonul de garanţii se completează din banii rambursaţi de clienţi

Băncile vor putea să acorde credite în cadrul PRIMA CASĂ şi după ce vor epuiza plafoanele de garanţii alocate pentru acest an, care pot fi suplimentate din sumele de bani restituite de clienţii mai vechi ai programului fie prin plata ratelor lunare, fie prin rambursarea anticipată, parţială sau integrală, a creditelor. Bancherii anticipează că sumele vor fi semnificative şi vor asigura funcţionarea programului la începutul anului viitor, până se va decide dacă Prima Casă continuă şi în 2016 şi ce plafon se alocă.

           Citeste mai mult…

Romanialibera.ro: Se înmulțesc procesele împotriva băncilor

Problema creditelor în franci elvețieni a readus în atenție clauzele abuzive pe care băncile le-au strecurat în contractele de împrumut. Aceste clauze au făcut ca tot mai multe instanțe din țară să decidă înghețarea cursului leu-franc elvețian la nivelul acordării creditului. Iar Protecția Consumatorului a aplicat amenzi și a câștigat primul proces colectiv împotriva unei bănci.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Brandul turistic al Pragăi a atras 16 hoteluri de lux. Bucureştiul „găzduieşte“ doar şapte

Bucureştiul are şapte hoteluri de lux, de două ori mai puţine decât Praga, cea mai cunoscută capitală din Europa Cetrală şi de Est din punct de vedere turistic. De altfel, după numărul de hoteluri de lux, România se află pe poziţia a treia, după Praga şi Budapesta, însă înainte de Var­şovia şi Sofia, potrivit datelor oferite de compania de cercetare de piaţă STR Global.

Numărul hotelurilor de lux nu se referă la numărul total al hotelurilor de cinci stele, ci la numărul proprietăţilor care îndeplinesc o serie de condiţii valabile la nivel mondial pentru a fi considerate de lux, conform oficialilor STR Global.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: ANAT îl invită pe Ponta în vacanţă la Mamaia, pentru a verifica tarifele şi serviciile

“Îi lasăm invitaţia să petreacă o săptămână la Mamaia, gratuit, la ce hotel doreşte, împreună cu familia, ca să vadă litoralul românesc şi preţurile practicate aici. Dacă sunt mai mari decât la Miami, cu această ocazie să scadă şi taxele. De acum vrem TVA zero la sută, dacă tot e scump la Mamaia. Trebuie să luăm, evident, măsuri să reducem taxele”, a declarat Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

           Citeste mai mult…

Capital.ro: Rompetrol Well Services a încheiat primul semestru cu pierderi de 1,8 milioane lei

Rompetrol Well Services a încheiat primul semestru al acestui an cu pierderi de 1,82 milioane de lei, faţă de un profit de 7,171 milioane lei raportat după primele şase luni din 2014, conform informaţiilor financiare remise, joi, Bursei de Valori Bucureşti.

Veniturile companiei au totalizat 29,685 milioane lei, în scădere cu 33,56% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, iar cheltuielile s-au ridicat la 31,339 milioane lei, mai mici cu 13,26%.

 Citeste mai mult…

Economica.net: România a făcut un profit net de 100 de milioane de euro din vânzarea şi cumpărarea de energie electrică, în S1 2015

 

România are excedent de 3 TWh la comerţul internaţional cu energie electrică, la primele şase luni din 2015, potrivit unor surse din piaţă. Astfel, producţia de energie a fost de circa 31,5  TWh, iar consumul de 26,5 TWh. Exportul total a fost de 5 TWh iar importul de 2 TWh, rezultând un export net de 3 TWh. Este foarte greu de calculat în bani cât înseamnă acest export net de energie, pentru că energia vândută în străinătate este de mai multe tipuri: energie de zi, de noapte, în vârf sau în bandă, fiecare cu preţul ei.

   Citeste mai mult…

Capital.ro: Pierderile Electroputere Craiova au crescut în primul semestru de trei ori

Electroputere Craiova a încheiat primul semestru al acestui an cu pierderi de 9,859 milioane lei, de trei ori mai mari faţă de cele de 3,227 milioane lei raportate la finele lunii iunie 2014, conform rezultatelor financiare transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 74,511 milioane lei, cu 17,2% peste cea din perioada ianuarie – iunie 2014. Veniturile au totalizat 80,664 milioane lei, faţă de 75,9 milioane lei înregistrate în primele şase luni din 2014, iar cheltuielile 90,523 milioane lei (79,127 milioane lei în I semestru din 2014).

   Citeste mai mult…

Zf.ro: Vânzările Coca-Cola HBC România au crescut cu peste 5% faţă de primul semestru al anului trecut

Coca-Cola HBC România, cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare de pe plan local, a vândut băuturi carbogazoase,  sucuri naturale şi ape cu peste 5% mai mult în volum în primul semestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a lui 2014, potrivit raportului semestrial publicat astăzi de compania-mamă.

   Citeste mai mult…

Ziare.com: Criza din Grecia: Daunele provocate de trei celebri economisti americani laureati cu Nobel

“Acestia au dus o campanie antiausteritate si au facut celebra cauza Greciei. Au avut tot dreptul de a demonstra ca tara mea a avut parte de prea multa austeritate si o reducere a datoriei este necesara. Insa in ultimele luni, in vreme ce relatiile dintre Atena si creditorii s-au deteriorat, ei nu au actionat in interesul elenilor”, scrie jurnalistul grec, intr-un editorial publicat de Politico.

            Citeste mai mult…

Romanialibera.ro: Cum justifică CNADNR suspendarea angajatului care a criticat compania

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) susţine că motivul pentru care angajaţii Alin Goga şi Liviu Costache au fost suspendaţi şi urmează să fie cercetaţi discipliar este că şi-au încălcat atribuţii din fişa postului.

CNADNR a explicat că, în lipsa unui astfel de mandat, furnizarea unor informații truncheate, într-un anume context, pot genera interpretări eronate care duc la dezinformarea opiniei publice.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Polonezii, la a treia tranzacţie. Proprietarul Tymbark cumpără apa minerală Rio Bucovina

Grupul polonez Maspex Wadowice, care deţine local mai multe branduri printre care şi Tymbark, a preluat producătorul de apă minerală Rio Bucovina. Polonezii au semnat un contract condiţional, ceea ce înseamnă că aşteaptă aprobarea Consiliului Concurenţei din România şi efecturarea acţiunii de due diligence pentru preluare.

           Citeste mai mult… 

Adevarul.ro: SONDAJ Aşteptările analiştilor privind economia României s-au îmbunătăţit puternic în august

Aşteptările analiştilor financiari privind evoluţia economiei României au înregistrat în august cea mai puternică îmbunătăţire în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, iar România a ajuns astfel să aibă cele mai bune perspective din regiune, alături de Slovacia.

Indicele care măsoară percepţia analiştilor pentru următoarele şase luni a crescut în august cu 18 puncte, la 50 de puncte, nivel înregistrat şi de Slovacia, dar în urma unui avans mai lent, de 15,4 puncte, potrivit unui sondaj întocmit de Centrul pentru Cercetare Economică Europeană din Mannheim (ZEW), cu sprijinul grupului austriac Erste.

           Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Balanța de plăți înregistrează un deficit de 285 de milioane de euro în primele șase luni din an

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în perioada ianuarie – iunie 2015, un deficit de 285 de milioane de euro, comparativ cu 863 de milioane de euro în aceeași perioadă a anului 2014, informează, joi, Banca Națională a României (BNR).

Datele au fost obținute pe fondul majorării excedentului balanței veniturilor secundare (cu 603 milioane de euro), al reducerii deficitului balanței veniturilor primare (cu 201 milioane de euro) și al majorării excedentului balanței serviciilor (cu 68 de milioane de euro).

           Citeste mai mult…

Economica.net: Euro scade la 4,40 lei, la cursul BNR. Francul îşi continuă deprecierea şi atinge un nou minim al ultimelor şapte luni

Euro a scăzut la 4,40 lei, faţă de 4,41 lei, cursul anunţat ieri de BNR. A fost a şasea şedinţă consecutivă în care euro a stat la 4,41 lei. Săptămâna trecută, mai precis luni, euro a atins minimul ultimelor trei luni, la cursul oficial: 4,4041 lei.

           Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Agențiile așteaptă un boom al turiștilor care vor merge în Grecia în 2016 și recomandă early-booking

Numărul turiștilor, inclusiv români, care își vor petrece vacanța în Grecia va crește în anul 2016, agențiile de turism estimând un adevărat boom pentru această destinație.

De altfel, nici în criză turiștii nu au fost afectați în vreun fel’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Christian Tour, Marius Pandel.

           Citeste mai mult…

Economica.net: Record pentru Finanţe: MFP a împrumutat 300 de milioane lei de la bănci, la un randament de 1,08% pe an

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 300 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de titluri de stat pe şase luni, la un randament mediu de 1,08% pe an, cel mai redus obţinut vreodată de statul român.

MFP a planificat împrumuturi de 2,555 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna august, din care 2,3 miliarde de lei prin opt licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 255 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Premierul Ponta și omologul moldovean au discutat la telefon despre prioritățile de pe agenda bilaterală

“Prim-ministrul Victor Ponta a transmis urări de succes noului guvern din țară vecină și a exprimat încrederea în continuarea parcursului către atingerea tuturor obiectivelor europene ale Republicii Moldova. Cei doi prim-miniștri au evaluat prioritățile de pe agenda bilaterală, în special cele ce privesc proiectele de infrastructură energetică și transporturi. În domeniul energetic vor fi continuate proiectele de interconectare planificate și agreate prin Memorandumul încheiat în acest an și, în acest sens, s-a stabilit ca în perioada următoare să aibă loc noi contacte la nivelul companiilor din domeniu”, precizează sursa citată.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Investiţiile străine directe au crescut cu 39% la şase luni, la 1,66 mld. euro

Investiţiile străine directe au crescut în primul semestru cu 39%, la circa 1,66 miliarde euro, după ce în iunie investitorii au plasat 370 milioane de euro pe piaţa locală, al doilea cel mai ridicat nivel din acest an, după cel din martie, potrivit datelor BNR.

Investiţiile străine directe au crescut în primul semestru cu 39%, la circa 1,66 miliarde euro, după ce în iunie investitorii au plasat 370 milioane de euro pe piaţa locală, al doilea cel mai ridicat nivel din acest an, după cel din martie, potrivit datelor BNR.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: PNL: Un acord între partidele parlamentare pentru depolitizarea sistemului atașaților economici, extrem de util

PNL consideră că sistemul atașaților economici trebuie complet depolitizat, subliniind că un acord între partidele parlamentare în acest sens ar fi extrem de util.

PNL susține că la momentul actual, performanța activității de sprijinire a exporturilor românești și de atragere a investițiilor străine este intolerabil de scăzută, “ceea ce chiar și unii lideri PSD recunosc, atunci când îi ia gura pe dinainte și uită să ne mintă tot timpul”.

            Citeste mai mult…

Capital.ro: Afacerile Allianz-Ţiriac Asigurări au crescut cu 7,3% în primul semestru, la 530 milioane de lei

Allianz-Ţiriac Asigurări a înregistrat, în primul semestru, o valoare a primelor brute subscrise de 530 milioane lei, în creştere cu 7,3%, respectiv 35,8 milioane lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, peste două treimi din această creştere fiind generată de majorarea afacerilor de asigurări non-auto, potrivit unui comunicat al companiei.

Profitul operaţional a urcat la 40,2 milioane lei, aferent activităţilor derulate în primele şase luni ale anului curent, după ce, în primul trimestru, acelaşi indicator se situa la un nivel de 14,9 milioane de lei.

           Citeste mai mult…

Capital.ro: Economia Greciei a crescut surprinzător în trimestrul doi din 2015

Economia Greciei a înregistrat un avans neaşteptat de 0,8% în trimestrul doi din 2015, iar datele pentru primele trei luni au fost revizuite în creştere, potrivit informaţiilor publicate, joi, de Oficiul Central de Statistică (ELSTAT), transmit Bloomberg şi Reuters.

Iniţial, ESTAT anunţase reintrarea Greciei în recesiune în primul trimestru din 2015, în urma unui declin al PIB-ului de 0,2%, după o scădere de 0,4% în precedentele trei luni. Joi, datele au fost revizuite în sus, indicând o creştere zero a economiei în primele trei luni din acest an.

          Citeste mai mult…

Economica.net: Profitul Biofarm a crescut cu 2% în primul semestru din 2015

Compania Biofarm a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un profit net de 15,034 milioane lei, cu 2% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform informaţiilor financiare remise, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Live. Bianca Preda, Creative Business Management: Preţul grâului ecologic este de patru ori mai mare faţă de cel al grâului convenţional

Agricultura bio este o nişă nouă în România care poate fi exploatată cu succes de către producători, a spus Bianca Preda, managing partener al Creative Business Management, la emisiunea de business, ZF Live.

În ceea ce priveşte culturile ecologice, Bianca Preda a mai spus că preţul grâului ecologic este de patru ori mai mare faţă de preţul grâului convenţional şi că în acest moment sunt foarte mulţi brokeri de cereale pe piaţă care vor să cumpere mai mult decât produc agricultorii locali.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Berea la halbă are TVA de 9%. Un impuls pentru o piaţă de 850 milioane de lei. Va creşte consumul?

Berea la halbă reprezintă 3,5% din vânzările de bere în România, respectiv un consum per capita de 2,5 litri anual.

Reducerea TVA la berea la halbă, de la 24% la 9%, ar putea favoriza atât creşterea consumului de bere în acest tip de ambalaj, cât şi activitatea micilor producători din domeniu, însă cu condiţia ca restaurantele şi barurile să reducă preţurile în conformitate cu noua taxă, dar şi să promoveze această reducere în rândul clienţilor.

             Citeste mai mult…

Bursa.ro: PNL: “Exporturile și investițiile străine, prioritatea zero a debutului guvernării liberale”

Potrivit unui comunicat PNL remis azi redacţiei, debutul guvernării PNL “va marca schimbarea profundă a organizării, rolului şi mai ales nivelului de eficienţă al tuturor instituţiilor care se ocupă de promovarea exporturilor româneşti şi de atragerea investiţiilor străine”.

Potrivit sursei, PNL a precizat deja, în Programul său de guvernare, intitulat “Reclădirea Naţională”, că are “voinţa şi priceperea de a întreprinde «modificarea rolului reprezentanţelor economice ale României», precum şi că «ne vom asuma rolul de Guvern pro-business,…ofensiv în promovarea României ca ţară de investiţii (investment-land)».

            Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Oltchim a avut pierderi de 9 milioane de lei în activitatea curentă şi profit de 2,3 mld.lei după anularea datoriilor

Oltchim a raportat la jumătatea anului un profit net, contabil, de 2,31 miliarde lei (518 milioane euro), după anularea unor datorii de 2,35 miliarde lei în baza planului de reorganizare, din activitatea curentă combinatul chimic având în primul semestru pierderi în scădere la 9,12 milioane lei.

Anularea datoriilor, în special a celor chirografari, a dus la un rezultat brut de 2,35 miliarde lei, arată Oltchim în raportul semestrial transmis Bursei. Compania notează de asemenea un impozit pe profit de 32,3 milioane lei ca rmare a înregistrării de venituri din anularea de datorii şi o pierdere de 9,12 milioane lei din activitatea curentă, rezultând un profit net de 2,31 miliarde lei.

            Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Aproximativ 14.000 de tichete rezervate prin programul Rabla. ANAF şi MAI, printre beneficiari

Aproximativ 14.000 din cele 25.000 de tichete puse la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice pentru achiziţionarea de autovehicule noi prin programul Rabla 2015 au fost rezervate, printre cei mai importanţi beneficiari numărându-se ANAF, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Garda de Mediu.

Până în prezent, la registratura AFM au fost depuse peste 1.500 de dosare de către persoanele juridice şi instituţiile publice. Au fost analizate 831 de dosare, din care 411 dosare au fost acceptate, pentru 1.380 de autovehicule, şi 420 de dosare au fost respinse.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: Valutele ca armă: Beijing şi Washington sunt combatanţii unui război valutar şi comercial mondial pornit din disperare

Prin deprecierea istorică a yuanului din ulti­mele zile, China, a doua economie ca mărime a lumii, a tras cel mai puternic foc de până acum în războiul comercial cu SUA, cea mai mare economie de pe planetă. Investitorii şi economiştii nu pot decât să speculeze care va fi replica dată de Washington într-un duel ale cărui şocuri se simt în întreaga economie globală.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Cătălin Dumitru, CooperPear: Acum este cel mai bun moment pentru a refinanţa un credit în euro şi a trece pe lei

Dobânzile la credite sunt la un minim istoric, de de 8-9% la lei, un nivel ce părea ireal în urmă cu câţiva ani, când depăşeau 20% în multe cazuri, acesta fiind cel mai bun moment pentru a refinanţa un împrumut şi a trece de pe euro pe lei, a spus la  ZF Live Cătălin Dumitru, director de vânzări la CooperPear.

             Citeste mai mult…

        Impreuna in lumea afacerilor