ANAF a actualizat recent Ghidul fiscal al persoanelor juridice romane platitoare de impozit pe profit. Retinem, asadar, urmatoarele aspecte importante, precizate de ANAF:
1.Calculul, declararea si plata impozitului pe profit
Calculul, declararea si plata impozitului pe profit se efectueaza trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni urmatoare incheierii trimestrelor I – III, fapt pentru care, contribuabilii au obligatia de de a completa si depune la organul fiscal competent pentru administrarea creantelor fiscale datorate de catre contribuabil, Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat –
formularul 100.
1.1 Depunerea si transmiterea formularului 100
Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat se poate:
-transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin internediul portalului www.e guvernare.ro , prin utilizarea unui certificat digital calificat sau
-depune la organul fiscal competent, in format PDF, cu fisier XML atasat, pe suport CD, insotit de formatul hartie, completandu-se cu ajutorul programului de asistenta. Programul de asistenta este pus la dispozitia contribuabililor gratuit si poate fi descarcat de pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, la adresa www.anaf.ro .
2. Definitivarea si plata/regularizarea impozitului pe profit
Definitivarea si plata/regularizarea impozitului pe profit aferent anului fiscal se efectueaza in baza Declaratiei anuale de impozit pe profit – formularul 101, care se depune la organul fiscal competent pentru administrarea creantelor fiscale datorate de catre contribuabil, pana la data de 25 martie inclusiv a anului urmator.
2.1. Depunerea si transmiterea formularului 101
Declaratiea anuala de impozit pe profit se poate:
-transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin internediul portalului www.e guvernare.ro , prin utilizarea unui certificat digital calificat sau
-depune la organul fiscal competent, in format PDF, cu fisier XML atasat, pe suport CD, insotit de
formatul hartie, completandu-se cu ajutorul programului de asistenta.
Contribuabilii mari si contribuabilii mijlocii precum si sediile secundare ale acestora au obligatia depunerii formularelor 100 si 101 prin mijloace electronice de transmitere la distanta.
3.Optiunea de calculul, declarare si plata a impozitului pe profit anual, cu plati anticipate, efectuate trimestrial
Contribuabilii pot opta pentru calculul, declararea si plata impozitului pe profit anual, cu plati anticipate, efectuate trimestrial.
Contribuabilii care aleg sa aplice acest sistem vor plati impozitul pe profit anual cu plati anticipate trimestriale in suma de o patrime din impozitul datorat in anul precedent, actualizat cu indicele de inflatie.
Optiunea se face prin completarea si depunerea pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal pentru care se solicita aplicarea sistemului anual de declarare si plata a impozitului pe profit, a formularului 012 – Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare si plata a impozitului pe profit.
Notificarea se poate depune de catre contribuabili sau de catre imputernicitii acestora, direct, la unitatea fiscala sau, se poate trimite prin posta, prin scrisoare recomandata.
Formulare fiscale si Ghidul de completare pot fi descarcate online.
Optiunea efectuata este obligatorie pentru cel putin 2 ani fiscali consecutivi.
Iesirea din sistemul anual de declarare si plata a impozitului pe profit se efectueaza tot in baza formularului 012, in cadrul aceluiasi termen.
Institutiile de credit persoane juridice romane au obligatia de a declara si plati impozit pe profit anual, cu plati anticipate efectuate trimestrial.
3.1.Urmatorii contribuabili nu pot opta pentru aplicarea sistemului de declarare si plata a impozitului pe profit anual, cu plati anticipate efectuate trimestrial:
a) cultele religioase, institutiile de invatamant particular superior acreditate, precum si cele autorizate, asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice si asociatiile de locatari recunoscute ca asociatii de proprietari, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania, organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale, organizatiile patronale, formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, pasunilor si fanetelor, cu personalitate juridica.
Acesti contribuabili au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit anual, pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul. In cazul in care opteaza, potrivit legii, pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv, pana la data de 25 a celei de-a doua luni inclusiv de la inchiderea anului fiscal modificat;
b)contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice si a cartofului, pomicultura si viticultura.
Acestia au obligatia de a declara si de a plati impozitul pe profit anual, pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul. in cazul in care opteaza, potrivit legii, pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv, pana la data de 25 a celei de-a doua luni inclusiv de la inchiderea anului fiscal modificat;
c)contribuabilii care, in anul precedent, se aflau in una dintre urmatoarele situatii:
-au fost nou-infiintati, cu exceptia celor care se inregistreaza ca efect al unor operatiuni de reorganizare efectuate potrivit legii;
-au inregistrat pierdere fiscala sau nu au datorat impozit pe profit anual;
-s-au aflat in inactivitate temporara sau au declarat pe propria raspundere ca nu desfasoara activitati la sediul social/sediile secundare, situatii inscrise, potrivit prevederilor legale, in registrul comertului sau in registrul tinut de instantele judecatoresti competente;
-au fost platitori de impozit pe veniturile microintreprinderilor.
4. Platile anticipate trimestriale
Contribuabilii care au optat pentru calculul, declararea si plata impozitului pe profit anual, cu plati anticipate efectuate trimestrial au obligatia sa efectueze platile anticipate trimestriale in contul impozitul pe profit, la urmatoarele termene:
-trimestrul I: 25 aprilie;
-trimestrul al II-lea: 25 iulie;
-trimestrul al III-lea: 25 octombrie;
-trimestrul al IV-lea: 25 decembrie.
Termenul de depunere a Declaratiei anuale de impozit pe profit – formularul 101 si de regularizare a impozitului anual datorat este 25 martie inclusiv al anului urmator, ca si in cazul sistemului trimestrial de declarare si plata.
5.Persoanele juridice care se dizolva cu lichidare, potrivit legii, au obligatia sa depuna Declaratia anuala de impozit pe profit – formularul 101 pentru perioada cuprinsa intre prima zi a anului fiscal urmator celui in care a fost deschisa procedura lichidarii si data inchiderii procedurii de lichidare si sa plateasca impozitul pe profit aferent pana la data depunerii situatiilor financiare la organul fiscal competent.
6.Persoanele juridice care, in cursul anului fiscal, se dizolva fara lichidare au obligatia sa depuna Declaratia anuala de impozit pe profit – formualrul 101 si sa plateasca impozitul pana la inchiderea perioadei impozabile.
7.Contribuabilii care au optat in conformitate cu legislatia in vigoare, pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, aplica urmatoarele reguli de declarare si plata a impozitului pe profit:
-contribuabilii care declara si platesc impozitul pe profit trimestrial si pentru care anul fiscal modificat incepe in a doua, respectiv in a treia luna a trimestrului calendaristic, prima luna, respectiv primele doua luni ale trimestrului calendaristic respectiv, vor constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligatia declararii si platii impozitului pe profit, pana la data de 25 inclusiv a primei luni urmatoare incheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplica si in cazul in care anul fiscal modificat incepe in a doua, respectiv in a treia luna a trimestrului IV al anului calendaristic;
-contribuabilii care declara si platesc impozitul pe profit anual, cu plati anticipate efectuate trimestrial, pentru anul fiscal modificat continua efectuarea platilor anticipate la nivelul celor stabilite inainte de modificare. in cazul in care anul fiscal modificat incepe in a doua, respectiv in a treia luna a trimestrului calendaristic, prima luna, respectiv primele doua luni ale trimestrului calendaristic respectiv, vor constitui un trimestru pentru care contribuabilul are obligatia declararii si efectuarii platilor anticipate, in suma de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, pentru fiecare luna a trimestrului, pana la data de 25 inclusiv a primei luni urmatoare incheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplica si in cazul in care anul fiscal modificat incepe in a doua, respectiv in a treia luna a trimestrului IV al anului calendaristic.
Sursa:www.conta.ro