Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Buletin agrometeorologic pentru perioada 16-22 aprilie

Poze-agriculturaPerioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decat in mod obisnuit, dupa care va intra intr-un proces de racire, acesta devenind normal pe intreg teritoriul agricol al tarii.

Temperatura medie diurna a aerului se va situa intre 12…21°C, in primele zile, valori mai ridicate cu 1…10°C fata de mediile multianuale si 4…12°C, spre sfarsitul intervalului, limite apropiate de normalul perioadei.
 
Temperatura maxima a aerului se va incadra intre 9…27°C, pe intreg teritoriul agricol. Temperatura minima a aerului va oscila intre 0…14°C, in aproape toata tara. Temperatura medie diurna a solului la adancimea de 5 cm se va incadra intre 6…17°C, limite optime continuarii insamantarilor de primavara, precum si parcurgerii primelor faze de vegetatie (germinare-rasarire) la culturile infiintate pana in prezent.

Instabilitatea atmosferica se va manifesta prin ploi sub forma de aversa, insotite de descarcari electrice si intensificari ale vantului, in cea mai mare parte a tarii, iar cantitatile de apa pot fi mai insemnate din punct de vedere agricol.  

Caracteristici agrometeorologice
Aprovizionarea cu apa accesibila plantelor de grau de toamna pe profilul de sol 0-100 cm, se va situa in limite satisfacatoare, apropiate de optim şi optime, in cea mai mare parte a zonelor de cultura.
 
Deficite de umiditate in sol (seceta pedologica moderata si izolat puternica) se vor inregistra in Banat, Crisana, Maramures, pe suprafete extinse din Transilvania, nordul si estul Moldovei. In stratul de sol 0-20 cm (ogor), rezerva de umiditate va prezenta valori satisfacatoare, apropiate de optim şi local optime, in majoritatea regiunilor agricole.
 
In vestul, nordul si centrul tarii se va semnala seceta pedologica moderata si local puternica.
 
Starea de vegetatie a culturilor agricole
Pe fondul regimului hidro-termic din aer si sol favorabil, procesele de crestere si dezvoltare ale speciilor de camp si pomi-viticole se vor desfasura in conditii normale, pe aproape intreg teritoriul agricol al tarii.
 
Cerealierele de toamna (orz si grau) semanate in epoca optima vor parcurge fazele de infratire (50-100%) si alungirea tulpinii (10-50%), iar culturile insamantate tardiv isi vor continua formarea frunzei a treia (70-100%), precum si infratirea (40-100%).
 
Rapita se va afla in fazele de infrunzire (8-14 frunze), alungirea tulpinii (10-70%) si aparitia inflorescentelor (10-40%).
 
In plantatiile pomicole, la soiurile timpurii de samburoase se vor semnala inflorirea si legarea rodului, iar la semintoase se vor continua fazele de inmugurire, dezmugurire si aparitia butonilor florali.
 
In majoritatea podgoriilor, vita de vie va inregistra faza de „plans”, inmugurire. si dezmugurire. Culturile prasitoare (floarea-soarelui si porumb) infiintate pana in prezent se vor afla in primele faze de vegetatie (germinare-rasarire), continuandu-se totodata lucrarile de semanat.
 
Ca urmare, lucrarile agricole specifice campaniei de primavara (pregatirea patului germinativ, semanat, fertilizari, erbicidari, taieri si tratamente fito-sanitare in vii si livezi), se vor efectua pe ansamblu normal.
 

Recomandari de specialitate

  • Definitivarea insamantarii culturilor din prima urgenta (orzoaica, ovaz, borceag, lucerna, sfecla de zahar);
  • Continuarea pregatirii patului germinativ si efectuarea lucrarilor de semanat/plantat la culturile de primavara (floarea-soarelui, porumb, cartof);
  • Fertilizarea faziala a cerealierelor de toamna cu ingrasaminte minerale complexe;
  • Efectuarea lucrarilor de intretinere (combaterea buruienilor, tratamente fito-sanitare, taieri de rodire in vii si livezi), la speciile de camp si pomi-viticole;
  • Verificarea si controlul semanaturilor de primavara in vederea capacitatii de germinare;
  • Eliminarea surplusului de apa de la suprafata solului, prin efectuarea de rigole de scurgere.

Sursa:  www.agroromania.manager.ro

        Impreuna in lumea afacerilor