Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Crestere cu 20 la suta a exporturilor de grau, orz si porumb

15Cantitatea totala exportata in primele noua luni ale anului trecut a ajuns la 6,67 de milioane de tone.

Romania a exportat in primele noua luni ale lui 2014 o cantitate de 6,67 milioane de tone de grau, porumb si orz, in crestere cu 20,6% fata de perioada similara din 2013, cand au fost livrate pe pietele externe 5,53 milioane tone de astfel de produse, releva analiza comparativa a schimburilor comerciale cu produse agroalimentare in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie din 2014.

In perioada ianuarie – septembrie 2014, incasarile totale obtinute din exporturile de grau, porumb si orz au depasit 1,362 miliarde de euro, reprezentand mai mult de o treime (35%) din suma totala obtinuta in aceeasi perioada din exporturile de produse agroalimentare, care s-a cifrat la peste 3,9 miliarde de euro.

Comparativ, in perioada similara din 2013, incasarile din exporturile de grau, porumb si orz au fost de 1,244 miliarde de euro, un procent aproape similar, respectiv 35,4% din valoarea exporturilor totale de 3,5 miliarde de euro.
Potrivit statisticii MADR, din cantitatea de cereale plasata pe pietele externe (tarile UE si tarile terte), graul a reprezentat 4 milioane de tone, porumbul 1,493 milioane tone, iar orzul 1,177 milioane tone. Din exporturile de grau s-au obtinut 773,7 milioane de euro, din porumb 394,2 milioane de euro, iar din cele de orz — 194,4 milioane de euro.

Primele trei pozitii in exporturile Romaniei de produse agroalimentare in primele nou luni din acest an au fost ocupate de grau, tigari de foi, tigarete si porumb, care au adus incasari totale de 1,677 miliarde de euro.
Romania a exportat, in primele noua luni din acest an, produse agroalimentare de aproape patru miliarde de euro — un record al ultimilor 20 de ani — in timp ce excedentul comercial a depasit 349 de milioane de euro la finele lunii septembrie.

Din datele centralizate la Ministerul Agriculturii, in anul 2014 la cultura de grau si secara s-a obtinut o productie de 7,37 milioane tone de pe o suprafata de doua milioane de hectare, recolta fiind aproape similara cu ceea ce s-a realizat in 2013, respectiv 7,34 milioane tone.

Productia de orz si orzoaica a crescut de la 1,51 milioane de tone in anul 2013, la peste 1,74 milioane tone anul acesta, majorandu-se si suprafata cultivata de la 461.068 ha in anul 2013 la peste 516.353 ha anul acesta.

In ceea ce priveste productia de porumb boabe din 2014, aceasta a depasit 11,3 milioane de tone, fiind usor mai ridicata decat anul trecut. Suprafata recoltata a fost de aproximativ 2,5 milioane hectare.

Sursa: www.agroromania.manager.ro

        Impreuna in lumea afacerilor