Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

MFE solicita Autorităților de Management ca dialogul cu beneficiarul sa fie pe primul loc

European Union flags in front of the Berlaymont building (European commission) in Brussels, Belgium.

Toate autoritățile de management din subordinea Ministerului Fondurilor Europene (MFE) și-au planificat întâlniri zilnice cu beneficiarii în intervalul 25 mai – 1 iulie a.c., la solicitarea ministrului Marius Nica.

“Vreau ca AM-urile din cadrul MFE să acorde o atenție deosebită pe tot parcursul unui an dar, cu precădere, în această perioadă, întâlnirilor cu beneficiarii. La începutul lui iulie trebuie să avem o radiografie clară a fiecărui domeniu în parte, pentru că îmi doresc să venim în continuare în sprijinul beneficiarilor, să optimizăm astfel procedurile referitoare la evaluare, selecţie, contractare, implementare, monitorizare și plată a proiectelor, să corectăm lucrurile acolo unde este cazul. Toată luna iunie va fi destinată dialogului cu beneficiarul, atât pentru proiectele din exercițiul financiar actual, 2007 – 2013, cât și pentru următorul, 2014 – 2020”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Răspunsul beneficiarilor este foarte important iar aspectele care vor fi menționate în cadrul întâlnirilor din această perioadă vor fi luate în considerare pentru îmbunătăţirea proceselor gestionate de către Organismele Intermediare şi de către Autoritatea de Management aferente Programului.

Ministrul Fondurilor Europene a mai solicitat fiecărei autorități de management în parte ca, la fiecare final de săptămână, să se transmită către MFE o concluzie a discuțiilor dar și un set cu principalele probleme de soluționat în urma întâlnirilor cu beneficiarii.

Totodată, MFE pune la dispoziția beneficiarilor, începând cu 1 iulie 2015, adresa de email cabinet.ministru@fonduri-ue.ro pentru orice sesizare/solicitare nesoluționată de către autoritatea de management care s-a angajat inițial să o rezolve.

Sursa: www.fonduri-ue.ro

        Impreuna in lumea afacerilor