Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Noul Cod Fiscal, impozitarea PFA si efectele asupra beneficiarilor PNDR

fonduri-europene-nerambursabile-pndr-640x330Ca sa poata accesa fonduri europene nerambursabile prin PNDR, beneficiarii au trebuit sa se autorizeze cel putin ca persoana fizica autorizata (PFA). Numai ca, in urma aplicarii prevederilor noului Cod Fiscal, povara fiscala pe care o vor suporta PFA-urile va creste. statul risca sa le puna afacerile pe butuci.

In anul 2016, raportandu-ne comparat la obligatiile de plata ale unui PFA pentru anul 2015, observam introducerea obligatorie a contributiei individuale la pensii in procent de 10,5% din venitul net realizat de o persoana. Aceasta contributie este plafonata superior la un plafon anula de 5 x salariul mediu pe economie x 12 luni.  Aceasta contributie se plateste chiar daca persoana fizica autorizata este salariata la un angajator.  Daca PFA doreste sa beneficieze de pensie intreaga, optional achita si contributia de 15,8%, contributia angajatorului.

Comparand cu situatia de astazi a Codului fiscal din 2015, acestea sunt contributii noi ce nu sunt platite de un PFA ce este deja salariat.

PFA-ul datoreaza contributia la pensii in acest moment daca veniturile realizate din profesii/activitati independente sunt singurele sale venituri, lucru de altfel normal.

Baza de calcul a contributiei la pensii este decisa de persoana fizica si aceasta nu poate sa fie mai mica decat 35% din salariul mediu pe economie, de obicei se alege salariul mediu pe economie, si nici mai mare de 5 ori salariul mediu pe economie.

Celelalte doua impozite se pastreaza, respectiv ramane impozitul pe venitul net in procent de 16% si contributia individuala la sanatate in procent de 5,5%, neplafonat, urmand aceeasi procedura declarativa si de plata prezentata anterior.

Concluzionand, impozitele datorate in anul 2016 de o persoana fizica autorizata sunt:

  1. impozitul pe venit 16%;
  2. contributia la sanatate de 5,5%;
  3. contributia la pensii de 10,5%, plafonata superior la valoarea de 5 ori salariul mediu x 12 luni, contributie ce nu asigura stagiul complet de cotizare la pensii;
  4. daca PFA doreste un stagiu intreg de cotizare la pensii mai achita si procentul de 15,8%.

Ce forma de organizare economica se impoziteaza cel mai convenabil in anul 2016?

Se remarca in continuare microintreprinderea ca fiind cea mai lejera forma de impozitare a veniturilor realizate din activitati economice.

A doua modificare a noului Cod fiscal inainte de intrarea in vigoare aduce o masura foarte buna pentru mediul de afaceri din categoria intreprinderilor mici si mijlocii din Romania, respectiv cota de impozit pe dividende distribuite persoanelor fizice de 5%, procent aplicabil pentru dividendele distribuite incepand cu 1 ianuarie 2016.

Acest venit din dividende este scutit la plata contributiei de sanatate in anul 2016 daca persoana fizica ce incaseaza dividendul este deja asigurata in sistemul public de sanatate.

Din anul 2017, veniturile din dividende sunt in sfera contributiei de sanatate in procent de 5,5%, indiferent daca persoana fizica mai realizeaza alte venituri pentru care datoreaza contributia la sanatate, urmand ca plafonul maxim al contributiei sa fie de 5 x salariul mediu pe economie x 12 luni.

Desigur, este mai mult o masura reparatorie a impozitarii capitalului national avand in vedere ca platile de dividende facute de societati din Romania catre societati din alte state membre sunt inca de la 1 ianuarie 2007 scutite de impozit pe dividend daca societatea din celalalt stat membru indeplineste doua conditii foarte usoare respectiv detine mai mult de 10% din capitalul social al societatii din Romania pe o perioada mai mare de 1 an analizata la data platii dividendului.

Astfel, aceasta masura este una buna de stimulare a activitatii de investitii pe plan national insa este, per ansamblu, o masura de diminuare asupra impozitarii capitalului romanesc in raport cu cel strain.

Aceeasi ordonanta de modificare a Codului fiscal aduce si o noua notiune fiscala, un nou concept privind microintreprinderea, concept ce poate sa fie o alternativa de desfasurare a unei activitati economice, avand in vedere supraimpozitarea activitatii independente si a profesiilor libere din anul 2016.

Incepand cu 1 ianuarie 2016 o microintreprindere este societatea ce realizeaza venituri intr-un exercitiu fiscal de pana la 100.000 euro. Impozitul pe venitul microintreprinderii se stabileste in mod diferentiat in functie de numarul de salariati, respectiv:

  1. 3% din venituri pentru microintreprinderile fara salariati;
  2. 2% din venituri pentru microintreprinderile cu un salariat;
  3. 1% din venituri pentru microintreprinderile cu doi sau mai multi salariati.

Desigur, pot fi microintreprinderi societatile cu o foarte larga gama de servicii, mai putin cele care:

  1. a) desfasoara activitati in domeniul bancar;
  2. b) desfasoara activitati in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, cu exceptia persoanelor juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii;
  3. c) desfasoara activitati in domeniul jocurilor de noroc;
  4. d) desfasoara activitati de explorare, dezvoltare, exploatare a zacamintelor petroliere si gazelor naturale.

Mai mult, o microintreprindere nu poate realiza mai mult de 20% venituri din consultanta si management.

Prin urmare, orice microintreprindere ce are obiectul de activitate altul decat cele precizate anterior poate beneficia de aceasta impozitare favorabila, impozitare ce devine optimizare fiscala in conditia platii impozitului pe divinded in procent de 5%.

Daca tinem cont de faptul ca proprietarul societatii se poate angaja la aceasta, pentru microintreprinderile cu venituri mai mari reducerea de impozit pe venit de la 3% la 2% acopera cheltuielile cu impozitele si taxele aferente salariului persoanei angajate, persoana ce va beneficia de asigurarile de sanatate si de vechimea contributiilor la sistemul public de pensii.

Din perspectiva numarului de salariati, in cazul in care, in cursul anului fiscal, numarul de salariati se modifica, cotele de impozitare se aplica in mod corespunzator, incepand cu trimestrul in care s-a efectuat modificarea. Pentru microintreprinderile care au un salariat, respectiv 2 salariati si care aplica cotele de impozitare reduse, al caror raport de munca inceteaza, conditia referitoare la numarul de salariati se considera indeplinita daca in cursul aceluiasi trimestru sunt angajati noi salariati.

Prin contracte de munca vom intelege contract de munca cu norma intreaga.

In acelasi timp, se pastreaza facilitatea de impozitare cu 1% a microintreprinderilor nou infiintate cand acestea incadreaza un salariat cu norma intreaga ori salariati cu norme reduse daca fractiunile de norme insumeaza echivalentul unei norme intregi.

Prevederile art. 51 alin. (2) din Codul fiscal stabilesc urmatoarele conditii pentru ca o microintreprindere sa beneficieze de cota redusa de impozitare de 1%:

  1. sa fie infiintata pe o perioada minima de 48 luni;
  2. microintreprinderea sa nu se afle, in decursul celor 48 luni, in situatii de lichidare, dizolvare, inactivitate temporara etc.

Pentru aceasta facilitate speciala, cota redusa de impozitare se aplica pentru o perioada de 24 luni de la infiintare. Aceasta cota de impozitare se aplica pana la sfarsitul trimestrului in care se incheie perioada de 24 de luni.

Sursa:www.stiriagricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor