Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Dobanzile si penalitatile de intarziere – afla cat trebuie sa platesti in plus daca nu ai achitat obligatiile la scadenta

monede_problemePentru neachitarea la termenul de scadenta de catre debitor a obligatiilor de plata, se datoreaza dupa acest termen dobanzi si penalitati de intarziere.

IMPORTANT! Nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligatii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silita, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum si sumele reprezentand echivalentul in lei al bunurilor si sumelor confiscate care nu sunt gasite la locul faptei.

Dobanzi

Dobanzile reprezinta echivalentul prejudiciului creat titularului creantei fiscale ca urmare a neachitarii de catre debitor a obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Pentru diferentele suplimentare de creante fiscale rezultate din corectarea declaratiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobanzile se datoreaza incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei creantei fiscale pentru care s-a stabilit diferenta si pana la data stingerii acesteia inclusiv.

In situatia in care diferentele rezultate din corectarea declaratiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative in raport cu sumele stabilite initial, se datoreaza dobanzi pentru suma datorata dupa corectare ori modificare, incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei si pana la data stingerii acesteia inclusiv.

Prin exceptie de la aliniatul „IMPORTANT!’’ se datoreaza dobanzi dupa cum urmeaza:

  • pentru impozitele, taxele si contributiile stinse prin executare silita, pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. In cazul platii pretului in rate, dobanzile se calculeaza pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma ramasa de plata, dobanzile sunt datorate de catre cumparator;
  • pentru impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat de catre debitorul declarat insolvabil care nu are venituri si bunuri urmaribile, pana la data trecerii in evidenta separate;.

Modul de calcul al dobanzilor aferente sumelor reprezentand eventuale diferente intre impozitul pe profit platit la data de 25 ianuarie a anului urmator celui de impunere si impozitul pe profit datorat conform declaratiei de impunere intocmite pe baza situatiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Pentru obligatiile fiscale neachitate la termenul de plata, reprezentand impozitul pe venit, se datoreaza dobanzi dupa cum urmeaza:

  • pentru anul fiscal de impunere, dobanzile pentru platile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plati anticipate se calculeaza pana la data platii debitului sau, dupa caz, pana la data de 31 decembrie;
  • dobanzile pentru sumele neachitate in anul de impunere, se calculeaza incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator pana la data stingerii acestora inclusiv;
  • in cazul in care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuala este mai mic decat cel stabilit prin deciziile de plati anticipate, dobanzile se recalculeaza, incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui de impunere, la soldul neachitat in raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuala, urmand a se face regularizarea dobanzilor in mod corespunzator.

Nivelul dobanzii este de 0,03% pentru fiecare zi de intarziere.

Penalitati de intarziere

Penalitatile de intarziere reprezinta sanctiunea pentru neindeplinirea obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Nivelul penalitatii de intarziere este de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere.

ATENTIE! Penalitatea de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor.

  • Dobanzi si penalitati de intarziere in cazul platilor efectuate prin decontare bancara. Nedecontarea de catre unitatile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat in termen de 3 zile lucratoare de la data debitarii contului platitorului nu il exonereaza pe platitor de obligatia de plata a sumelor respective si atrage pentru acesta dobanzi si penalitati de intarziere la nivelul celor prevazute mai sus, dupa termenul de 3 zile. Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului si nedecontate de unitatile bancare, precum si a dobanzilor si penalitatilor de intarziere, platitorul se poate indrepta impotriva unitatii bancare respective.
  • Dobanzi si penalitati de intarziere in cazul deschiderii procedurii insolventei. In cazul contribuabililor carora li s-a deschis procedura insolventei, pentru creantele fiscale nascute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolventei se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere potrivit legii care reglementeaza aceasta procedura.
  • Dobanzi si penalitati de intarziere in cazul contribuabililor pentru care s-a pronuntat o hotarare de dizolvare.

Pentru creantele fiscale nascute anterior sau ulterior datei inregistrarii hotararii de dizolvare a contribuabilului la registrul comertului, incepand cu aceasta data nu se mai datoreaza si nu se calculeaza dobanzi si penalitati de intarziere.

In cazul in care prin hotarare judecatoreasca irevocabila a fost desfiintat actul care a stat la baza inregistrarii dizolvarii, se calculeaza dobanzi si penalitati de intarziere intre data inregistrarii la registrul comertului a actelor de dizolvare si data ramanerii irevocabile a hotararii de desfiintare.

Sursa: www.contzilla.ro

        Impreuna in lumea afacerilor