TITLUL I

Dispoziţii generale

 Art. 1. – (1) Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional.

(2) Potrivit alin. (1), fondul forestier naţional include:

a) pădurile;

b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;

c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite;

d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante-mamă;

e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi;

f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic;

g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi forestiere de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier;

h) iazurile, albiile pâraielor, cât şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice;

i) perdelele forestiere de protecţie;

j) jnepenişurile;

k) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.

(3) Toate terenurile incluse în fondul forestier naţional sunt terenuri cu destinaţie forestieră.

Art. 2. – (1) Sunt considerate păduri, în sensul prezentului cod, şi sunt incluse în fondul forestier naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie.

(2) Termenul pădure include:

a) pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, cât şi cele incluse ulterior în acestea, în condiţiile legii;

b) perdelele forestiere de protecţie;

c) jnepenişurile;

d) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.

Art. 3. – (1) Fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional.

(2) Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod.

Art. 4. – În sensul prezentului cod, definiţiile termenilor utilizaţi sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul cod.

Art. 5. – Principiile care stau la baza gestionării durabile a pădurilor sunt următoarele:

a) promovarea practicilor care asigură gestionarea durabilă a pădurilor;

b) asigurarea integrităţii fondului forestier şi a permanenţei pădurii;

c) majorarea suprafeţei terenurilor ocupate cu păduri;

d) politici forestiere stabile pe termen lung;

e) asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituţională şi operaţională în gestionarea pădurilor;

f) primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii;

g) creşterea rolului silviculturii în dezvoltarea rurală;

h) promovarea tipului natural fundamental de pădure şi asigurarea diversităţii biologice a pădurii;

i) armonizarea relaţiilor dintre silvicultură şi alte domenii de activitate;

j) sprijinirea proprietarilor de păduri şi stimularea asocierii acestora;

k) prevenirea degradării ireversibile a pădurilor, ca urmare a acţiunilor umane şi a factorilor de mediu destabilizatori.

Art. 6. – (1) Fondul forestier naţional este supus regimului silvic.

(2) Vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos.

(3) Recoltarea şi valorificarea lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional sunt la latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor alin. (2).

(4) Persoanele juridice şi instituţiile publice care beneficiază, sub raport economic, ecologic sau social, de efectele funcţiei de protecţie a pădurilor învecinate, altele decât cele aflate în proprietate, plătesc contravaloarea acestor funcţii potrivit prevederilor reglementate prin lege specială.

Art. 7. – (1) După forma de proprietate, fondul forestier naţional poate fi:

a) fond forestier proprietate publică a statului;

b) fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;

c) fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;

d) fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care, prin efectul prezentului cod, se includ în fondul forestier naţional.

(3) Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(4) Este interzisă includerea pădurilor în intravilan.

Art. 8. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură reprezintă autoritatea de stat în domeniul silviculturii.

Art. 9. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură înfiinţează structuri teritoriale de specialitate.

(2) Denumirea şi regulamentul de organizare şi funcţionare a structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea acesteia.

(3) Numărul personalului tehnic de specialitate din structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se dimensionează în raport cu suprafaţa fondului forestier şi cu numărul de proprietari.

(4) Pentru o suprafaţă de cel mult 12.000 ha fond forestier, în cadrul structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură trebuie încadrat un inginer silvic.

(5) Subunităţile silvice ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se înfiinţează la nivel teritorial sau judeţean, având suprafaţa minimă a fondului forestier, după cum urmează:

a) 60.000 ha în zona de câmpie;

b) 120.000 ha în zona de deal;

c) 180.000 ha în zona de munte.

TITLUL II

Administrarea fondului forestier naţional

Art. 10. – (1) Sunt obligatorii administrarea, cât şi asigurarea serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice, cu excepţia celor incluse în bazele experimentale ale Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice «Marin Drăcea», prevăzute la art. 76, care se administrează de acesta.

(2) Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri:

a) ocoale silvice de stat – din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, care administrează păduri proprietate publică a statului şi care sunt înfiinţate de aceasta;

b) ocoale silvice private care sunt înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier sau de asociaţii constituite de către acestea.

(3) Ocoalele silvice prevăzute la alin. (2) sunt de interes public şi pot administra sau asigura servicii silvice, după caz, şi pentru alte proprietăţi, pe bază de contracte.

***Alin. (1) a fost modificat prin art. unic din Legea nr. 95/2010.

Art. 11. – (1) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(3) Fondul forestier proprietate publică a statului nu poate fi concesionat, cu excepţia terenurilor aferente activelor vândute de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

(4) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva poate să desfăşoare, în fondul forestier proprietate publică a statului pe care îl administrează, activităţi nespecifice administrării acestuia, numai în condiţiile legii.

(5) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are dreptul de a utiliza terenuri forestiere proprietate publică a statului pe care le administrează şi pentru înfiinţarea de crescătorii de vânat şi complexuri de vânătoare, în condiţiile legii.

(6) Terenurile achiziţionate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva din fonduri publice şi din fondul de conservare şi regenerare devin fond forestier proprietate publică a statului şi se intabulează ca atare.

(7) Veniturile Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva se constituie din:

a) valorificarea produselor fondului forestier şi din alte activităţi economice specifice;

b) administrarea altor păduri, prestări de servicii şi închirieri de bunuri, în condiţiile legii;

c) despăgubiri, potrivit legii;

d) donaţii, potrivit legii;

e) contravaloarea efectelor funcţiilor de protecţie a pădurilor;

f) compensaţii acordate de la bugetul de stat;

g) alte surse, potrivit legii.

(8) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează şi de institute publice de cercetare sau de instituţii de învăţământ de stat cu profil silvic.

Art. 12. – Fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se administrează prin ocoale silvice private care funcţionează ca regii autonome de interes local cu specific exclusiv silvic sau pe bază de contracte cu ocoale silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

Art. 13. – (1) Pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice administrarea şi/sau serviciile silvice, după caz, se realizează prin ocoale silvice private, care funcţionează similar asociaţiilor şi fundaţiilor, sau pe bază de contract cu alte ocoale silvice.

(2) Ocoalele silvice private prevăzute la alin. (1) se pot constitui atât de proprietari, cât şi de asociaţii ale acestora şi pot funcţiona în subordinea unor structuri silvice de rang superior.

(3) Structurile silvice de rang superior dobândesc personalitate juridică din momentul înscrierii acestora în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice.

Art. 14. – (1) Ocoalele silvice private prevăzute la art. 12 şi 13 au personalitate juridică, întocmesc balanţă, bilanţ contabil propriu, au buget anual de venituri şi cheltuieli distinct, de care dispun.

(2) Bugetul anual de venituri şi cheltuieli se aprobă de proprietarul unic, de consiliul local sau de adunarea generală, după caz, la propunerea ocolului silvic.

(3) Conducerea şi reprezentarea legală a ocolului silvic sunt asigurate de şeful de ocol silvic, numit sau revocat de proprietarul unic, consiliul local ori de adunarea generală, după caz, cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(4) Şefii ocoalelor silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) şi directorii structurilor silvice de rang superior trebuie să aibă activitate de minimum 5 ani, respectiv 8 ani, ca ingineri cu studii superioare silvice în domeniul silviculturii.

Art. 15. – (1) Ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) se autorizează prin înscriere în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Ocoalele silvice private sunt de utilitate publică şi dobândesc personalitate juridică din momentul înscrierii acestora în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice.

(3) Pentru dobândirea personalităţii juridice, ocoalele silvice prevăzute la alin. (2) încheie în prealabil actul constitutiv şi statutul în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(4) Conţinutul Registrului naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, modelul documentelor de constituire, organizare şi funcţionare, procedura de constituire şi autorizare pentru toate ocoalele silvice şi atribuţiile acestora se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(5) Veniturile ocoalelor silvice prevăzute la alin. (2) se pot constitui din:

a) valorificarea produselor fondului forestier;

b) prestări de servicii şi închirieri de bunuri, în condiţiile legii;

c) contravaloarea efectelor funcţiilor de protecţie a pădurilor;

d) cotizaţia anuală a proprietarilor care le-au constituit;

e) tarifele percepute pentru serviciile prestate;

f) donaţii, potrivit legii;

g) compensaţii acordate de la bugetul de stat sau local;

h) alte surse, în condiţiile legii.

Art. 16. – (1) Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură cu respectarea principiului teritorialităţii.

(2) Ocolul silvic care deţine suprafaţa majoritară în cadrul unei localităţi este obligat, la cerere, să asigure, pe bază de contract, serviciile silvice pentru toţi proprietarii de fond forestier din localitatea respectivă care nu şi-au constituit ocol silvic privat.

(3) În cazuri justificate, ocoalele silvice private pot asigura servicii silvice şi pentru fondul forestier proprietate publică a statului, amplasat în raza de competenţă a acestora, responsabilitatea administrării suprafeţelor respective revenind ocoalelor silvice din structura Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

Art. 17. – (1) Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toţi deţinătorii de fond forestier.

(2) Proprietarii fondului forestier au următoarele obligaţii în aplicarea regimului silvic:

a) să asigure întocmirea şi respectarea amenajamentelor silvice;

b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;

c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;

d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;

e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor pădurilor;

f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;

g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetelor şi eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;

h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în administrare sau în proprietate;

i) să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu actele de proprietate şi să menţină în stare corespunzătoare semnele de hotar;

j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra terenurilor forestiere.

(3) În cazul administrării pădurilor prin ocoale silvice autorizate, obligaţiile prevăzute la alin. (2) aparţin acestora.

Art. 18. – Proprietarii vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier au următoarele obligaţii:

a) să respecte normele tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementările privind circulaţia materialelor lemnoase;

b) să asigure îngrijirea şi protecţia vegetaţiei forestiere, precum şi combaterea dăunătorilor acesteia.

TITLUL III

Gestionarea durabilă a pădurilor

CAPITOLUL I

Amenajarea pădurilor

Art. 19. – (1) Modul de gestionare a fondului forestier naţional se reglementează prin amenajamente silvice.

(2) Ţelurile de gospodărire a pădurii se stabilesc prin amenajamente silvice, în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice şi cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor, exercitat potrivit prevederilor prezentului cod.

Art. 20. – (1) Amenajamentele silvice se elaborează la nivelul ocoalelor silvice pe unităţi de producţie şi/sau de protecţie, cu respectarea normelor tehnice de amenajare.

(2) Normele tehnice prevăzute la alin. (1) se elaborează de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, cu respectarea următoarelor principii:

a) principiul continuităţii recoltelor de lemn;

b) principiul eficacităţii funcţionale;

c) principiul asigurării conservării şi ameliorării biodiversităţii;

d) principiul economic.

(3) Perioada de valabilitate a amenajamentului silvic este de 10 ani, cu excepţia amenajamentelor întocmite pentru pădurile de plop, salcie şi alte specii repede crescătoare, la care perioada de valabilitate este de 5 sau de 10 ani.

(4) Pe perioada de valabilitate a unui amenajament silvic este interzisă elaborarea altui amenajament silvic pentru pădurea respectivă sau pentru o parte din aceasta, cu excepţia cazurilor prevăzute în normele tehnice.

(5) Din amenajamentul silvic întocmit în conformitate cu prevederile alin. (1) se realizează, după caz, câte un extras pentru fiecare proprietate.

(6) Semnele de hotar se stabilesc prin normele tehnice pentru amenajarea pădurilor şi reprezintă baza de referinţă a cadastrului forestier.

(7) Grăniţuirea pădurii respectă principiile stabilite de Codul civil şi nu se aplică în interiorul acesteia.

Art. 21. – (1) Elaborarea amenajamentelor silvice se face în concordanţă cu prevederile planurilor de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.

(2) Elaborarea amenajamentelor silvice se face sub coordonarea şi controlul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(3) Amenajamentele silvice se elaborează prin unităţi specializate atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, iar contravaloarea lor se suportă de:

a) administratorul fondului forestier proprietate publică a statului;

b) proprietar, pentru suprafeţe mai mari de 100 ha.

(4) Cheltuielile privind elaborarea amenajamentelor silvice se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafeţe de maximum 100 ha din fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, indiferent dacă acestea sunt sau nu sunt cuprinse în asociaţii.

(5) Metodologia de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (4) se stabileşte prin ordin comun al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al conducătorului autorităţii publice centrale pentru finanţe publice.

(6) Amenajamentele silvice pentru fondul forestier proprietate publică a statului se elaborează de institute de specialitate atestate şi se suportă de administratorul fondului forestier proprietate publică a statului.

Art. 22. – (1) Amenajamentele silvice şi modificările acestora sunt aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Anual, în perioada 1-31 ianuarie, ocoalele silvice, structurile silvice de rang superior şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, după caz, sunt obligate să transmită subunităţilor silvice teritoriale din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură situaţia comparativă dintre prevederile amenajamentului silvic şi lucrările silviculturale efectiv realizate în anul anterior, la nivel de unitate de producţie şi de unitate amenajistică.

(3) Modelul-cadru de raportare pentru situaţia comparativă prevăzută la alin. (2) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 23. – (1) Pădurile, astfel cum sunt definite de prezentul cod, care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetaţie forestieră din afara fondului forestier, se integrează în unităţi de producţie şi/sau de protecţie existente ori se constituie în unităţi de producţie şi/sau de protecţie noi, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor.

(2) Obligaţia identificării pădurilor prevăzute la alin. (1), până la momentul amenajării lor în conformitate cu prevederile prezentului cod, revine structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod.

Art. 24. – (1) În cazul vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier şi a altor terenuri, proprietarul poate opta pentru includerea lor în fondul forestier, situaţie în care se întocmeşte amenajament silvic în condiţiile prezentului cod.

(2) Schimbarea destinaţiei terenurilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi este scutită de taxe şi impozite.

Art. 25. – (1) În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale:

a) grupa I, care cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi a ecofondului, precum şi pădurile din ariile naturale protejate de interes naţional;

b) grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie, în care se urmăresc realizarea masei lemnoase de calitate superioară şi a altor produse ale pădurii, precum şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.

(2) Modul de gestionare a pădurilor din fiecare grupă se diferenţiază în raport cu intensitatea şi natura funcţiilor atribuite, stabilite prin amenajamentele silvice.

CAPITOLUL II

Conservarea biodiversităţii

Art. 26. – Conservarea biodiversităţii ecosistemelor forestiere implică măsuri de gestionare durabilă, prin aplicarea de tratamente intensive, care promovează regenerarea naturală a speciilor din tipul natural fundamental de pădure şi prin conservarea pădurilor virgine şi cvasivirgine.

Art. 27. – (1) Constituirea de arii naturale protejate de interes naţional, care cuprind şi păduri, se realizează potrivit prevederilor legale, cu avizul prealabil al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Ocolul silvic care administrează pădurile situate în interiorul unui parc natural sau parc naţional are prioritate în dobândirea dreptului de a administra ariile naturale protejate respective, în condiţiile legii, dacă suprafaţa pădurilor reprezintă mai mult de 50% din suprafaţa acestora.

(3) Amenajamentele silvice întocmite şi aprobate, în condiţiile legii, pentru fondul forestier inclus în ariile naturale protejate de interes naţional sunt parte a planului de management, iar modificarea lor se aprobă numai potrivit prevederilor art. 22 alin. (1).

CAPITOLUL III

Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor

Art. 28. – (1) Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor se realizează în concordanţă cu prevederile amenajamentelor silvice şi/sau ale studiilor de specialitate, studii fundamentate în conformitate cu normele tehnice specifice.

(2) La regenerarea pădurilor se aplică regimul codrului, urmărindu-se conservarea genofondului şi a ecofondului, realizarea de arborete de calitate superioară, precum şi exercitarea cu continuitate de către acestea a funcţiilor de protecţie.

(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2) arboretele de plopi indigeni, de salcie, de salcâm, precum şi zăvoaiele în care este admis regimul crângului.

Art. 29. – (1) Tăierile rase sunt admise numai în arboretele de molid, pin, salcâm, plop, salcie şi în zăvoaie, precum şi în cazul substituirii ori refacerii unor arborete, în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), mărimea suprafeţei tăiate ras este de maximum 3 ha. Între suprafeţele tăiate ras se va păstra o distanţă de minimum două înălţimi de arbori.

(3) În situaţia apariţiei de produse accidentale, mărimea parchetului este determinată de mărimea suprafeţei pe care s-a manifestat factorul dăunător şi de modul de intervenţie pentru înlăturarea efectelor generate de acesta.

(4) Realizarea unei tăieri rase prin alăturare cu o altă tăiere rasă este permisă numai după închiderea stării de masiv în suprafaţă tăiată anterior; dacă starea de masiv nu este încheiată într-o perioadă de 7 ani de la prima tăiere rasă este permisă alăturarea, cu condiţia asigurării împăduririi integrale a suprafeţei tăiate anterior.

(5) Tăierile rase în parcurile naţionale sunt interzise.

Art. 30. – (1) Lucrările de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă.

(2) Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi a plantaţiilor şi de îngrijire a arboretelor trebuie astfel executate încât să se realizeze compoziţiile-ţel stabilite prin amenajamentele silvice şi/sau prin studiile de specialitate.

(3) Compoziţia, schemele şi tehnologiile de împădurire se stabilesc potrivit prevederilor din normele tehnice de specialitate şi/sau ale studiilor de specialitate aprobate.

(4) Regenerarea se consideră încheiată la realizarea stării de masiv.

Art. 31. – Modalităţile de producere, de comercializare şi de utilizare a materialelor forestiere de reproducere se stabilesc prin lege specială, în concordanţă cu prevederile europene în domeniu.

Art. 32. – (1) În cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. c) din motive imputabile, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin societăţi comerciale atestate, executarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar.

(2) Devizul lucrărilor prevăzut la alin. (1), întocmit de ocolul silvic sau de societatea comercială atestată şi aprobat de unităţile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se comunică proprietarului.

(3) Devizul prevăzut la alin. (1), acceptat în mod expres sau necontestat de proprietar în termen de 30 de zile calendaristice, constituie temei pentru executarea lucrărilor de regenerare.

(4) Contravaloarea lucrărilor de regenerare efectuate şi recepţionate în conformitate cu devizul aprobat este suportată de la bugetul de stat, până la recuperarea creanţei de la proprietar.

(5) Creanţa prevăzută la alin. (4) se recuperează prin executare silită, potrivit procedurii de recuperare a creanţelor bugetare, cu prioritate asupra terenului regenerat.

Art. 33. – (1) Administratorul fondului forestier proprietate publică a statului şi proprietarii de păduri au obligaţia să înfiinţeze fondul de conservare şi regenerare a pădurilor purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal şi având regimul rezervelor fiscale. Fondul se află la dispoziţia şi în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice.

(2) Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se constituie din următoarele resurse:

a) contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier proprietate publică a statului;

b) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier proprietate publică a statului;

c) 50% din cuantumul chiriei pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului;

d) contravaloarea despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate publică;

e) 50% din cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate privată;

f) 15-25% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, provenită din produse principale şi accidentale I, calculată la nivelul preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; pentru pădurile proprietate publică a statului, nivelul procentului anual se stabileşte de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva; pentru celelalte forme de proprietate forestieră, nivelul procentului anual se stabileşte, după caz, de ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2). Această sumă se virează de către cumpărătorii/titularii autorizaţiilor de exploatare direct în contul administratorului sau prestatorului de servicii silvice;

g) sumele reprezentând cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere pentru terenurile ocupate temporar din fondul forestier proprietate publică a statului;

h) sumele reprezentând contravaloarea efectelor determinate de funcţiile de protecţie, ecologice şi sociale ale pădurilor;

i) alocaţii de la bugetul de stat.

(3) Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se foloseşte pentru:

a) regenerarea suprafeţelor parcurse cu tăieri;

b) împădurirea terenurilor goale înregistrate în amenajamentul silvic sau a celor preluate în scopul împăduririi;

c) reinstalarea pădurii pe terenurile ocupate temporar din fondul forestier;

d) efectuarea lucrărilor de ajutorare şi de îngrijire a regenerărilor naturale şi de îngrijire a culturilor tinere existente;

e) efectuarea lucrărilor în resursele genetice forestiere înscrise în Catalogul naţional al materialelor forestiere de reproducere;

f) acoperirea cheltuielilor ocazionate de refacerea pădurilor afectate de calamităţi;

g) efectuarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor tinere, degajări şi curăţări;

h) cumpărarea de terenuri, în conformitate cu metodologia de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti.

(4) Alimentarea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor se face la data la care resursele prevăzute la alin. (2) devin exigibile.

(5) Evidenţa fondului de conservare şi regenerare a pădurilor se ţine pe proprietar.

(6) Sumele rămase disponibile din acest fond la sfârşitul anului calendaristic se reportează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. i).

(7) În cazul fondului forestier proprietate privată şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pentru destinaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d), sumele rămase disponibile după reţinerea impozitului se pot restitui proprietarului, la cerere.

(8) Lucrările prevăzute a fi finanţate din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pot fi realizate şi cu resurse financiare din afara acestuia.

CAPITOLUL IV

Asigurarea integrităţii fondului forestier naţional

Art. 34. – (1) Terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.

(2) Abrogat.

(3) Abrogat.

*** Alin. (2) şi (3) au fost abrogate prin art. unic din Legea nr. 54/2010.

Art. 35. – Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă.

Art. 36. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 35, este permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional prin scoatere definitivă, pentru realizarea obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii.

(2) La cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) poate compensa suprafaţa ocupată cu terenuri echivalente ca suprafaţă şi bonitate, caz în care nu se mai plăteşte contravaloarea terenului scos din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte obligaţii băneşti.

(3) Compensarea prevăzută la alin. (2) se realizează în echivalenţă valorică, în condiţiile în care suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier.

Art. 37. – (1) Pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective:

a) necesare explorării şi exploatării următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri, ape minerale, surse de energie alternativă, petrol şi gaze naturale;

b) structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, unităţi de cult, obiective sociale, sportive şi medicale, construcţii hidrotehnice de interes local. În înţelesul prezentei legi, categoria obiective sociale nu include locuinţele individuale şi ansamblurile rezidenţiale edificate în fondul forestier proprietate publică;

c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;

d) obiective instalate în fondul forestier înainte de anul 1990, cuprinse în amenajamentele silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, la categoria “ocupaţii şi litigii”;

e) reţele de surse de apă potabilă şi canalizare, reţele şi sisteme de comunicaţii, precum şi drumuri de interes judeţean şi local;

f) repararea şi întreţinerea reţelelor de transport petrol, gaze naturale şi energie electrică.

(2) Amplasarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii, care trebuie îndeplinite cumulativ:

a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;

b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m2.

(3) Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de cinci ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier, iar suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât de trei ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier.

(4) Terenurile cu care se realizează compensarea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie numai din afara fondului forestier naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu terenuri situate în zona alpină şi subalpină.

(5) Pentru terenurile prevăzute la alin. (4) sunt obligatorii înscrierea în amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în maximum două sezoane de vegetaţie.

(6) Nu se admite compensarea cu terenuri limitrofe perdelelor forestiere de protecţie.

(7) În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 16% din suprafaţa judeţului, compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ.

(8) Terenurile scoase definitiv din fondul forestier şi terenurile primite în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc.

*** Lit. a) şi b) ale alin. (1) au fost modificate prin art. unic, pct. 1 din O.U.G. nr. 193/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic, pct. 1 din Legea nr. 193/2009.

*** Lit. c) a alin. (1) a fost modificată prin art. unic, pct. 11 din O.U.G. nr. 193/2008, astfel cum a fost introdus prin art. unic, pct. 2 din Legea nr. 193/2009.

*** Lit. e) şi f) ale alin. (1) au fost introduse prin art. unic, pct. 2 din O.U.G. nr. 193/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic, pct. 3 din Legea nr. 193/2009.

Art. 38. – (1) Terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional devin proprietatea beneficiarului în momentul efectuării operaţiunii de predare-primire şi dobândesc destinaţia pe care acesta a solicitat-o şi care i-a fost aprobată.

(2) Se exceptează de la prevederile art. 37 terenurile aflate în perimetrul fâşiei de protecţie a frontierei de stat, care fac parte din domeniul public şi care, prin natura lor, sunt destinate protecţiei şi întreţinerii liniei de frontieră.

(3) Schimbarea destinaţiei obiectivului construit pe terenul care a făcut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional mai devreme de 5 ani determină abrogarea ordinului ministrului sau hotărârii Guvernului de aprobare şi aducere la starea iniţială a terenului scos din fondul forestier pe cheltuiala beneficiarului aprobării.

Art. 39. – (1) Ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prevăzute la art. 36 şi la art. 37 alin. (1) lit. a), e) şi f) şi cu asigurarea plăţii anticipate a obligaţiilor băneşti de către beneficiarul aprobării de scoatere din fondul forestier pentru obiectivul respectiv.

(2) În raport cu durata obiectivului, perioada de timp pentru care poate fi aprobată ocuparea temporară prevăzută la alin. (1) este de maximum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de maximum 10 ani.

(3) Chiria aferentă fiecărui an se plăteşte până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se datorează şi se calculează conform prevederilor legale în vigoare la data de 1 ianuarie.

(4) În cazul în care, pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 37 alin. (1) lit. b)-c), sunt necesare şi alte terenuri adiacente pentru organizarea de şantier, acestea vor putea fi ocupate temporar, pe o perioadă de maximum un an şi în cuantum de cel mult 10% din suprafaţa solicitată a fi scoasă definitiv din fondul forestier.

(5) Perioada pentru care se aprobă ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier include şi perioada necesară executării lucrărilor pentru redarea terenurilor în condiţii apte de a fi împădurite.

(6) Este interzisă aprobarea ocupării temporare de terenuri din fondul forestier administrat/pentru care sunt asigurate serviciile silvice de către un ocol silvic pentru operatorii economici şi succesorii în drepturi ai acestora, în situaţia în care aceştia nu au redat circuitului silvic, în condiţiile alin. (5), terenurile forestiere ocupate anterior din fondul forestier naţional, cu excepţia situaţiilor de urgenţă reglementate în condiţiile legii.

(7) Confirmarea redării în circuitul silvic potrivit alin. (6) se realizează de către şeful ocolului silvic.

*** Alin. (1) şi (2) au fost modificate prin art. unic, pct. 3 din O.U.G. nr. 193/2008.

*** Alin. (6) şi (7) au fost introduse prin art. unic, pct. 4 din O.U.G. nr. 193/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic, pct. 4 din Legea nr. 193/2009.

Art. 40. – Solicitările de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier, în condiţiile prevăzute la art. 36-39, cu acordul proprietarului şi avizate favorabil de ocolul silvic care asigură administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, şi de subunităţile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se aprobă de:

a) conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafeţe de până la 10 ha, cu posibilitatea delegării de competenţă conducătorilor subunităţilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, până la suprafaţa de 1 ha;

b) Guvern, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafeţe de peste 10 ha.

Art. 41. – (1) Pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier, în cazurile prevăzute la art. 36 şi 37, obligaţiile băneşti sunt următoarele:

a) taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitivă şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

b) contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, administratorului pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

c) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, administratorului pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

d) contravaloarea obiectivelor dezafectate; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar pentru celelalte categorii de proprietate forestieră se achită proprietarului;

e) cheltuielile de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, numai pentru cazurile prevăzute la art. 36 alin. (2) şi la art. 37 alin. (1), sume care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.

(2) Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului scos din fondul forestier.

Art. 42. – (1) Pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier, în cazurile prevăzute la art. 39, obligaţiile băneşti sunt următoarele:

a) garanţia, echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier cu compensare, care se achită anticipat emiterii aprobării şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fond aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

b) chiria, care se achită proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv al celui proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, 50% din chirie se depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor şi 50% se achită administratorului;

c) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creştere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

d) valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar în celelalte cazuri se achită proprietarului;

e) cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.

(2) Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului scos din fondul forestier.

Art. 43. – Metodologia de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. h), art. 41 şi 42 se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 44. – Masa lemnoasă rezultată în urma defrişării vegetaţiei forestiere de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier revine proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, şi administratorului, în cazul fondului forestier proprietate publică a statului.

Art. 45. – (1) Administratorul pădurilor proprietate publică a statului ia măsuri de lichidare a enclavelor şi de corectare a perimetrului pădurilor prin schimburi şi/sau cumpărări de terenuri în numele statului, pe bază de acte autentice.

(2) Terenurile care fac obiectul schimbului dobândesc situaţia juridică şi destinaţia terenurilor pe care le schimbă.

(3) Metodologia de achiziţionare prin cumpărare, schimb sau donaţie de către stat, prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi ceilalţi administratori ai terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(4) La realizarea schimbului se are în vedere echivalenţa valorică a terenurilor, evaluarea acestora făcându-se pe baza metodologiei prevăzute la art. 43.

(5) Statul are drept de preempţiune la cumpărarea de păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia, la preţ şi în condiţii egale.

(6) Vânzătorul are obligaţia de a înştiinţa în scris administratorul pădurilor proprietate publică a statului despre intenţia de vânzare, acesta din urmă putându-şi exercita dreptul de preempţiune în termen de 30 de zile de la înştiinţare.

(7) În cazul în care administratorul pădurilor proprietate publică a statului nu îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare, în termenul prevăzut la alin. (6), vânzarea terenului este liberă.

(8) Nerespectarea de către vânzător a obligaţiei prevăzute la alin. (6) atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat.

Art. 46. – (1) Pentru realizarea schimbului de terenuri în situaţiile în care unul dintre terenuri este proprietate publică a statului, schimbul trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) să conducă la eliminarea de enclave din fondul forestier proprietate publică a statului;

b) să determine comasarea terenurilor forestiere proprietate publică a statului;

c) să asigure majorarea suprafeţelor împădurite din zonele deficitare în păduri.

(2) Schimbul de terenuri prevăzut la alin. (1) se iniţiază de administratorul pădurilor proprietate publică a statului şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(3) Schimbul de terenuri se poate realiza numai în cadrul aceluiaşi judeţ, cu excepţia cazurilor în care intră în fondul forestier terenuri cu destinaţie agricolă din zonele deficitare în păduri.

(4) Schimbul se realizează numai cu fond forestier, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c), în care schimbul se poate face cu terenuri cu altă destinaţie.

Art. 47. – (1) Schimbarea categoriei de folosinţă silvică a terenurilor cu destinaţie forestieră, pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, în altă categorie de folosinţă silvică se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Schimbarea categoriei de folosinţă silvică a terenurilor cu destinaţie forestieră de la folosinţa “pădure” la altă categorie de folosinţă silvică se face cu plata unei taxe echivalente cu taxa de scoatere definitivă din fondul forestier, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.

(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) terenurile destinate construcţiei de drumuri forestiere, înfiinţării de pepiniere silvice, constituirii culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat, precum şi cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat.

(4) Schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor pentru constituirea culoarului de frontieră şi a fâşiei de protecţie a frontierei de stat, precum şi a celor destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat se face la solicitarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

CAPITOLUL V

Prevenirea şi stingerea incendiilor

Art. 48. – Proprietarii pădurilor, ai perdelelor forestiere de protecţie şi ai terenurilor degradate pe care s-au realizat lucrări de împădurire, precum şi ocoalele silvice care asigură servicii silvice sau administrarea acestora sunt obligaţi să aplice şi să respecte normele specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate prin ordin comun al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al autorităţii publice centrale pentru administraţie şi interne.

Art. 49. – Prefecţii, primarii, consiliile judeţene şi locale, unităţile autorităţilor competente ale statului în domeniul protecţiei civile, al combaterii efectelor calamităţilor şi dezastrelor, potrivit atribuţiilor legale ce le revin, au obligaţia de a interveni în acţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor în fondul forestier şi în vegetaţia forestieră din afara acestuia.

Art. 50. – Persoanele fizice care constată incendii în pădure, în perdele forestiere sau pe terenuri degradate pe care s-au realizat lucrări de împădurire sunt obligate să le anunţe imediat celei mai apropiate unităţi silvice şi să participe la stingerea lor.

CAPITOLUL VI

Paza şi protecţia pădurilor

Art. 51. – (1) Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii.

(2) Personalul silvic care are atribuţii pentru paza pădurilor este dotat cu armament de serviciu, în condiţiile legii.

(3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, în constatarea contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni silvice, personalul silvic este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice.

Art. 52. – Unităţile de poliţie şi jandarmerie, potrivit atribuţiilor ce le revin conform legii, asigură sprijin de specialitate în organizarea pazei pădurilor.

Art. 53. – (1) Se interzice păşunatul în păduri, în perdelele forestiere de protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în caz de forţă majoră, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sau unităţile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) se desfăşoară pe durată limitată;

b) se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;

c) solicitările de aprobare aparţin autorităţilor publice locale;

d) s-a obţinut acordul proprietarului;

e) este solicitat în cazuri temeinic justificate.

(3) Nu poate fi aprobat păşunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, precum şi în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie.

(4) În cazul pădurilor proprietate publică a statului, acordul prevăzut la alin. (2) lit. d) se dă de administrator.

(5) Trecerea animalelor domestice prin pădure spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului pădurii, pe trasee delimitate şi în perioade precizate; pentru pădurile proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către administrator.

(6) Se interzice trecerea animalelor domestice prin pădure în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în ariile naturale protejate de interes naţional, în perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele forestiere de protecţie.

(7) Cu aprobarea ocolului silvic se permite amplasarea în mod gratuit a stupilor de albine în fondul forestier proprietate publică a statului, pe perioada pastoralului.

(8) Cuantumul plăţii pentru acţiunile prevăzute la alin. (2) şi (5) se stabileşte prin înţelegerea părţilor.

Art. 54. – (1) Accesul public în pădure este permis numai în zone amenajate şi pe trasee marcate în acest sens.

(2) Accesul public în pădure cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, care se pot practica numai cu acordul proprietarului sau al administratorului pădurilor proprietate publică a statului.

Art. 55. – (1) Supravegherea stării de sănătate a pădurilor şi stabilirea lucrărilor necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi a dăunătorilor se realizează prin serviciul de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Măsurile dispuse de serviciul prevăzut la alin. (1) sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii de fond forestier.

Art. 56. – Ocoalele silvice realizează lucrările de depistare şi prognoză a atacurilor bolilor şi dăunătorilor pădurii, în conformitate cu normele tehnice privind protecţia pădurilor împotriva bolilor şi dăunătorilor.

Art. 57. – (1) Lucrările de combatere a bolilor şi dăunătorilor pădurilor, indiferent de forma de proprietate, prin mijloace avio, se realizează în mod unitar sub coordonarea serviciului prevăzut la art. 55.

(2) Efectuarea celorlalte lucrări de combatere a bolilor şi dăunătorilor se realizează de ocolul silvic în care sunt necesare aceste lucrări şi se suportă de proprietar, respectiv de administrator, pentru pădurile proprietate publică a statului.

CAPITOLUL VII

Produsele specifice fondului forestier naţional

Art. 58. – (1) Produsele specifice fondului forestier naţional sunt bunurile ce se realizează din acesta, respectiv produse lemnoase şi nelemnoase.

(2) Produsele lemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin:

a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;

b) produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor;

c) produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici destabilizatori sau din defrişări de pădure legal aprobate;

d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;

e) alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite produse din lemn.

(3) Produsele nelemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin:

a) faună de interes cinegetic;

b) peşte din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier;

c) fructe de pădure;

d) seminţe forestiere;

e) ciuperci comestibile din flora spontană din cuprinsul acestuia;

f) plante medicinale şi aromatice din cuprinsul acestuia;

g) răşină;

h) alte produse.

(4) Produsele pădurii aparţin proprietarilor sau deţinătorilor acesteia, după caz, cu excepţia faunei de interes cinegetic şi a peştelui din apele de munte.

(5) Recoltarea şi/sau achiziţionarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier se fac pe baza avizelor, a autorizaţiilor şi a actelor de estimare eliberate de unităţile silvice pe principiul teritorialităţii, în conformitate cu normele tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 59. – (1) Volumul maxim de lemn ce se poate recolta din păduri nu poate depăşi posibilitatea stabilită prin amenajament silvic.

(2) Volumul maxim de lemn ce se poate recolta anual din păduri nu poate depăşi posibilitatea anuală.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), se poate depăşi posibilitatea anuală cu volumul de lemn nerecoltat din anii anteriori de aplicare a amenajamentului silvic în vigoare.

(4) Produsele accidentale se recoltează integral.

(5) Volumul produselor accidentale I, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici şi din defrişări legale, care apar în subunităţi de gospodărire în care se reglementează procesul de producţie lemnoasă, precum şi volumul rezultat în urma tăierilor ilegale în anul precedent în unitatea de producţie şi protecţie se precomptează din posibilitatea de produse principale.

(6) În situaţia în care volumul arboretelor puternic afectate de calamităţi naturale este mai mare decât posibilitatea anuală, aceasta poate fi depăşită cu aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(7) Volumul prevăzut la alin. (6), care depăşeşte posibilitatea anuală, se precomptează în anii următori de aplicare a amenajamentului silvic.

(8) Precomptarea se realizează în cadrul aceleiaşi proprietăţi.

(9) Se interzice compensarea volumului de recoltat, prevăzut de amenajamentul silvic din unităţi amenajistice inaccesibile, cu volume echivalente din unităţi amenajistice situate în zone accesibile.

Art. 60. – (1) Produsele lemnoase ale pădurii şi ale vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier se recoltează pe bază de autorizaţie de exploatare eliberată de ocolul silvic.

(2) Estimarea cantitativă şi calitativă a produselor lemnoase se face prin acte de evaluare întocmite de ocoalele silvice, conform normelor tehnice silvice specifice.

(3) Ocolul silvic care eliberează autorizaţia de exploatare are obligaţia să execute predarea spre exploatare, controlul exploatării şi reprimirea parchetelor.

Art. 61. – Produsele nelemnoase specifice fondului forestier se recoltează în conformitate cu normele tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

CAPITOLUL VIII

Exploatarea masei lemnoase

Art. 62. – (1) Exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Exploatarea masei lemnoase se face de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), persoanele fizice pot exploata în regie proprie un volum de maximum 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate.

(4) Regulamentul de atestare a persoanelor juridice prevăzute la alin. (2) şi componenţa comisiei de atestare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, din comisie făcând parte şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi profesionale din domeniu, recunoscute la nivel naţional.

Art. 63. – (1) Arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice.

(2) Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 64. – (1) Dispozitivele speciale de marcat au regimul mărcilor şi al sigiliilor, iar tiparele lor se înregistrează şi se păstrează la birourile notariale.

(2) Operaţiunile prevăzute la alin. (1) sunt scutite de taxa de timbru prevăzută de lege pentru primirea în depozit la birourile notariale a înscrisurilor sau a documentelor.

(3) Conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură poate aproba utilizarea unor dispozitive speciale de marcat care nu au regimul mărcilor şi al sigiliilor.

Art. 65. – (1) La exploatarea masei lemnoase se folosesc tehnologii de recoltare, de colectare, lucrări în platforma primară şi de transport al lemnului din pădure care să nu producă degradarea solului, a drumurilor forestiere şi a malurilor apelor, distrugerea sau vătămarea seminţişului utilizabil, precum şi a arborilor nedestinaţi exploatării, peste limitele admise de normele tehnice.

(2) Titularii autorizaţiilor de exploatare răspund pe toată durata exploatării pentru prejudiciile produse în cuprinsul parchetului şi drumurilor auto forestiere pe care circulă.

Art. 66. – (1) În scopul asigurării fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor privind eventualele prejudicii de natura celor prevăzute la art. 65 alin. (1), inclusiv pentru refacerea elementelor de drum forestier distruse din vina titularilor autorizaţiilor de exploatare, aceştia depun la ocolul silvic, anticipat emiterii autorizaţiei de exploatare, o cauţiune de minimum 5% din valoarea contractului.

(2) Cuantumul cauţiunii prevăzute la alin. (1) se stabileşte la data contractării masei lemnoase sau a lucrării de exploatare a lemnului.

Art. 67. – (1) Pentru colectarea lemnului din păduri se construiesc căi de acces şi instalaţii pasagere, în conformitate cu instrucţiunile prevăzute la art. 62 alin. (1).

(2) Colectarea lemnului prin traversarea terenurilor aparţinând altor proprietari se face cu plata servituţii de trecere şi, după caz, a despăgubirilor stabilite prin înţelegerea părţilor.

CAPITOLUL IX

Provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase

Art. 68. – (1) Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.

(2) Sunt interzise primirea spre încărcare şi transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de documentele de transport prevăzute la alin. (1).

Art. 69. – (1) Controlul circulaţiei materialelor lemnoase se efectuează de către:

a) personalul silvic;

b) ofiţerii şi agenţii de poliţie abilitaţi;

c) personalul care exercită controlul financiar fiscal din cadrul autorităţii publice centrale pentru finanţe publice, precum şi cel al Gărzii Financiare.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) lit. b) şi c) este obligat să sprijine personalul silvic în acţiunile de control al circulaţiei materialelor lemnoase, în condiţiile legii.

Art. 70. – Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă de personalul prevăzut la art. 69 alin. (1) şi se valorifică potrivit legii.

Art. 71. – (1) Materialele lemnoase însoţite de documente specifice de transport care nu sunt completate corespunzător se reţin şi se predau în custodie.

(2) Custodia materialelor lemnoase se asigură de cel mai apropiat ocol silvic sau de persoane fizice ori juridice care deţin spaţii corespunzătoare de depozitare, cu acordul acestora.

(3) Dacă, în termenul stabilit de personalul împuternicit care a dispus reţinerea sau ca urmare a hotărârii judecătoreşti, nu se confirmă provenienţa legală a materialelor lemnoase, acestea se confiscă potrivit prevederilor legale.

(4) În cazul în care s-a stabilit provenienţa legală, materialele lemnoase reţinute se restituie.

(5) Materialele lemnoase confiscate conform prevederilor alin. (3) şi ale art. 70 se restituie proprietarilor, dacă aceştia sunt identificaţi şi nu sunt autorii faptelor ilegale care au condus la aplicarea sancţiunii de confiscare, sau se valorifică potrivit legii.

(6) Cheltuielile ocazionate de reţinere, custodie şi transport se suportă de persoana care nu a făcut dovada provenienţei legale a materialelor lemnoase reţinute.

Art. 72. – (1) Se interzic primirea, depozitarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase fără documente specifice de transport ale acestora sau cu documente din care nu rezultă cu certitudine provenienţa legală a acestora.

(2) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se confiscă şi se valorifică potrivit legii.

Art. 73. – Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

CAPITOLUL X

Cercetarea ştiinţifică din silvicultură

Art. 74. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură coordonează, organizează şi îndrumă activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniu, sprijină dezvoltarea acestora şi urmăreşte folosirea eficientă a rezultatelor obţinute, în vederea fundamentării tehnico-ştiinţifice a măsurilor de gospodărire a pădurilor.

Art. 75. – Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice care se reorganizează, prin hotărâre a Guvernului, în Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice “Marin Drăcea”, în coordonarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, ca institut naţional cu personalitate juridică, precum şi prin alte instituţii de drept public şi privat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniu.

Art. 76. – Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice “Marin Drăcea” poate avea în administrare ocoale silvice şi baze experimentale, conform legii, în care se efectuează cercetări în vederea generalizării rezultatelor în practica silvică.

Art. 77. – Cercetarea ştiinţifică în domeniul silviculturii este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, precum şi din alte surse, potrivit legii.

CAPITOLUL XI

Dezvoltarea conştiinţei forestiere

Art. 78. – (1) Autoritatea publică centrală pentru educaţie împreună cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură vor include la formele de învăţământ obligatorii, în programele curriculare, noţiuni privitoare la păduri, la conservarea acestora, precum şi la rolul şi importanţa lor în cadrul biosferei şi în viaţa oamenirii, în general.

(2) Noţiunile prevăzute la alin. (1) se vor dezvolta diferenţiat şi progresiv, în funcţie de forma de învăţământ.

Art. 79. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură are obligaţia realizării acţiunilor specifice, prin căi şi mijloace adecvate, pentru următoarele scopuri:

a) formarea conştiinţei forestiere;

b) crearea unui minimum de cunoştinţe profesionale la proprietarii de păduri.

Art. 80. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură înfiinţează Centrul Naţional pentru Perfecţionare în Silvicultură.

(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a centrului prevăzut la alin. (1) se va stabili prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 81. – (1) În perioada 15 martie – 15 aprilie a fiecărui an, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură organizează “Luna plantării arborilor”.

(2) Luna plantării arborilor se organizează cu participarea consiliilor judeţene, a prefecturilor, a primăriilor, a inspectoratelor şcolare teritoriale, a instituţiilor confesionale, a unităţilor militare, precum şi a altor instituţii cu caracter public.

(3) Cu prilejul organizării manifestărilor prevăzute la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin unităţile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acesteia, va pune la dispoziţia celor interesaţi materialul săditor şi logistica necesară.

(4) În perioada prevăzută la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului şi ocoalele silvice private sunt obligaţi să desfăşoare acţiuni publice de popularizare şi educare privind rolul şi importanţa pădurii şi activităţi practice de realizare de plantaţii forestiere, întreţinerea şi conducerea arboretelor.

Art. 82. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină iniţiativa şi acţiunile instituţiilor publice, ale mass-media şi ale organizaţiilor neguvernamentale referitoare la apărarea, dezvoltarea şi gospodărirea pădurilor.

CAPITOLUL XII

Accesibilizarea pădurilor

Art. 83. – (1) Mărirea gradului de accesibilizare a fondului forestier constituie o condiţie de bază a gestionării durabile a pădurilor.

(2) Drumurile forestiere sunt căi de transport tehnologic, de utilitate privată, utilizate pentru: gospodărirea pădurilor, desfăşurarea activităţilor de vânătoare şi pescuit sportiv, intervenţii în caz de avarii, calamităţi sau dezastre, fiind închise circulaţiei publice, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism care se pot practica numai cu acordul proprietarului, iar în cazul pădurilor proprietate publică a statului, cu acordul administratorului acestora.

(3) Condiţiile de acces se afişează pe indicatoare specifice, la intrarea pe drumul forestier.

(4) Pentru construirea drumurilor forestiere nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire.

Art. 84. – Execuţia drumurilor forestiere se aprobă pe baza avizelor acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, după cum urmează:

a) pentru drumurile forestiere care se realizează în pădurile proprietate publică a statului, de administratorul acestora;

b) pentru drumurile forestiere care se realizează în pădurile proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, de unitatea administrativ-teritorială proprietară a terenului;

c) pentru drumurile forestiere care se realizează în pădurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, de proprietar.

Art. 85. – (1) Proiectarea şi construcţia drumurilor forestiere se realizează pe baza principiilor care respectă încadrarea în peisaj şi nu afectează calitatea apei, a solului şi a habitatelor.

(2) Proiectarea de drumuri forestiere se realizează de persoane fizice sau juridice atestate de o comisie înfiinţată în acest scop.

(3) Metodologia, criteriile de atestare şi comisia de atestare se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu consultarea asociaţiilor profesionale de profil.

(4) Comisia de atestare este compusă din specialişti din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, specialişti în cercetare, proiectare şi în construcţia de drumuri forestiere, specialişti din învăţământul superior de profil şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale-profesionale recunoscute la nivel naţional.

(5) Activităţile de proiectare şi de construire a drumurilor forestiere se desfăşoară în conformitate cu ghidurile de bune practici şi cu normativele aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

(6) Studiile de fezabilitate pentru dezvoltarea reţelei de drumuri forestiere se realizează în corelare cu cele pentru lucrările de corectare a torenţilor.

(7) Supravegherea şi controlul execuţiei drumurilor forestiere revin proiectantului, beneficiarului şi autorităţilor de la care s-au obţinut avizele.

(8) Recepţia lucrărilor privind drumurile forestiere se efectuează de beneficiar şi de reprezentanţi ai autorităţilor de la care s-au obţinut avizele, în prezenţa reprezentanţilor proiectantului şi ai constructorului.

Art. 86. – Lucrările de corectare a torenţilor şi întreţinerea investiţiilor efectuate pentru corectarea torenţilor în fondul forestier se realizează cu fonduri publice, în conformitate cu prevederile Strategiei naţionale pentru dezvoltarea fondului forestier naţional şi ale Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii.

Art. 87. – Întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere sunt în sarcina proprietarului, respectiv a administratorului, pentru drumurile forestiere aflate în fondul forestier proprietate publică a statului, cu respectarea normativelor sau a ghidurilor de bune practici aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

TITLUL IV

Dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional

CAPITOLUL I

Dezvoltarea fondului forestier naţional

Art. 88. – (1) Dezvoltarea fondului forestier şi extinderea suprafeţelor de pădure constituie o obligaţie şi o prioritate naţională, în vederea asigurării echilibrului ecologic la nivel local, naţional şi global şi se realizează prin Programul naţional de împădurire.

(2) Programul naţional de împădurire prevăzut la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(3) Realizarea Programului naţional de împădurire prevăzut la alin. (1) se face prin lucrări de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier naţional şi a terenurilor cu destinaţie agricolă, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi a optimizării peisajului, a asigurării şi creşterii recoltelor agricole, a prevenirii şi combaterii eroziunii solului, a protejării căilor de comunicaţie, a digurilor şi a malurilor, a localităţilor şi a obiectivelor economice, sociale şi strategice, urmărindu-se împădurirea unor terenuri cu altă destinaţie decât cea silvică, în suprafaţă de 2 milioane ha, până în anul 2035.

Art. 89. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură realizează continuu şi actualizează periodic, la fiecare 5 ani, inventarul forestier naţional, denumit în continuare I.F.N., aliniat la standardele Uniunii Europene, în scopul obţinerii de informaţii actualizate despre starea şi evoluţia vegetaţiei forestiere de pe întreg teritoriul ţării.

(2) Metodologia de inventariere statistică a tuturor resurselor forestiere din România, pe baza căreia se realizează I.F.N., se aprobă de conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 90. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură realizarea cu continuitate a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, potrivit legii.

(2) Realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie constituie obiectiv de utilitate publică.

(3) Este obligatorie administrarea perdelelor forestiere de protecţie prin ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. a).

(4) Finanţarea acţiunilor prevăzute la alin. (3) se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al conducătorului acesteia şi al conducătorului autorităţii publice centrale pentru finanţe.

Art. 91. – Finanţarea Programului naţional de împădurire prevăzut la art. 88 şi a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie prevăzut la art. 90 se face din fondul de ameliorare a fondului funciar, fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, alocaţii de la bugetul de stat şi din alte fonduri prevăzute de lege.

CAPITOLUL II

Forme asociative ale proprietarilor de păduri

Art. 92. – (1) Persoanele fizice şi/sau juridice care au în proprietate terenuri forestiere se pot constitui în asociaţii, potrivit legii.

(2) Principiile care stau la baza constituirii asociaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:

a) libera asociere;

b) respectarea regimului silvic;

c) gospodărirea durabilă a pădurilor.

(3) Înfiinţarea asociaţiilor de proprietari de păduri se face în vederea realizării obiectivelor de ordin economic, ecologic şi de management durabil al pădurilor, urmărindu-se:

a) consolidarea proprietăţii;

b) comercializarea în condiţii de profitabilitate a produselor fondului forestier;

c) crearea de ocoale silvice proprii;

d) creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor interne şi externe;

e) reprezentarea drepturilor proprietarilor în raport cu autorităţile.

Art. 93. – Asociaţiile de proprietari de păduri se înfiinţează potrivit prevederilor art. 92 alin. (1) şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.

Art. 94. – (1) Pentru a beneficia de sprijin conform legii, asociaţiile de proprietari de păduri şi formele asociative prevăzute la art. 92 alin. (1) trebuie să se înscrie în Registrul naţional al asociaţiilor de proprietari de păduri, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Conţinutul, modelul şi procedura de înscriere în Registrul naţional al asociaţiilor de proprietari de păduri se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 95. – (1) Obştile de moşneni în devălmăşie, obştile de moşneni în indiviziune, obştile răzeşeşti nedivizate, composesoratele, pădurile grănicereşti, pădurile urbariale, comunele politice, alte comunităţi şi forme asociative cu diferite denumiri, existente anterior anului 1948, fac parte din tezaurul istoric al României.

(2) Proprietatea formelor asociative prevăzute la alin. (1) este garantată, indivizibilă şi inalienabilă.

(3) Formele asociative prevăzute la alin. (1), rezultat al manifestării voinţei comunităţilor locale, sunt persoane juridice; organizarea şi funcţionarea acestora se vor reglementa prin lege specială.

Art. 96. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină constituirea şi dezvoltarea asociaţiilor de proprietari de păduri şi a formelor asociative, prin bugetul său.

CAPITOLUL III

Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

Art. 97. – (1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru:

a) asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor administrării, precum şi a serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociaţie; plata se face către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, după caz;

b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;

c) asigurarea diferenţei dintre sumele necesare pentru finanţarea integrală a lucrărilor prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. a)-d) şi sumele calculate la nivelul maxim în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

d) contravaloarea lucrărilor de combatere a bolilor şi dăunătorilor prevăzute la art. 57 alin. (1), numai pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociaţie;

e) refacerea pădurilor şi a căilor forestiere de transport afectate de calamităţi naturale sau de incendii cu autor necunoscut, dacă sumele constituite la nivelul maxim din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor sunt insuficiente;

f) sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării asociaţiilor de proprietari de păduri;

g) punerea la dispoziţia proprietarilor de păduri a materialelor de educaţie forestieră privind ocrotirea şi conservarea pădurilor.

(2) Pentru gestionarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului se alocă administratorului acestuia, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru refacerea căilor forestiere de transport afectate de calamităţi naturale.

Art. 98. – Sumele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se pun la dispoziţia ocolului silvic care asigură serviciile silvice, cele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b), f) şi g) şi la art. 101 se pun la dispoziţia proprietarilor, iar cele prevăzute la art. 21 alin. (4) se pun la dispoziţia structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 99. – (1) Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

(2) Prin normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aprobă şi procedura de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond.

Art. 100. – Realizarea cadastrului aferent fondului forestier naţional, a I.F.N., a monitoringului sol-vegetaţie forestieră este finanţată anual de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 101. – (1) Persoanele fizice sau juridice care sunt de acord şi pe ale căror terenuri agricole se înfiinţează perdele forestiere de protecţie rămân în continuare proprietari pe terenul respectiv şi pe pădurea astfel înfiinţată şi primesc anual, până la închiderea stării de masiv, o compensaţie a pierderii de venit în cuantum de 10 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, stabilit în condiţiile legii, la hectar, corespunzător suprafeţei efectiv ocupate de perdelele forestiere de protecţie.

(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează metodologia de acordare a compensaţiei prevăzute la alin. (1), pe care o aprobă prin ordin al conducătorului acesteia.

(3) Plata compensaţiei prevăzute la alin. (1) se face din:

a) fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) alocaţii de la bugetul de stat;

c) alte surse prevăzute de lege.

(4) Persoanele juridice care au concesionate terenuri proprietate publică a statului cu altă destinaţie decât cea forestieră, în condiţiile legii, pe care se realizează perdele forestiere de protecţie, sunt scutite de la plata redevenţei aferente suprafeţei ocupate de perdelele forestiere.

TITLUL V

Controlul aplicării şi respectării regimului silvic

Art. 102. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură organizează şi realizează prin personalul propriu împuternicit şi prin personalul împuternicit de la structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură:

a) controlul aplicării şi respectării regimului silvic în fondul forestier naţional;

b) controlul modului în care se aplică şi se respectă normele specifice în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier;

c) controlul circulaţiei materialelor lemnoase, al instalaţiilor de prelucrat şi al spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase;

d) controlul circulaţiei produselor nelemnoase din fondul forestier naţional.

Art. 103. – (1) Deţinătorii de fond forestier şi de vegetaţie forestieră din afara fondului forestier, inclusiv ocoalele silvice, sunt obligaţi să permită accesul personalului silvic împuternicit pentru controlul respectării regimului silvic sau a normelor tehnice specifice, după caz, după înştiinţarea prealabilă a acestora.

(2) Personalul silvic împuternicit pentru controlul respectării regimului silvic are dreptul să pătrundă pe proprietăţile forestiere în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

TITLUL VI

Răspunderi şi sancţiuni

Art. 104. – Încălcarea prevederilor prezentului cod atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, potrivit legii.

Art. 105. – (1) Prejudiciul adus pădurii, denumit în continuare prejudiciu, indiferent de natura juridică a proprietăţii şi de suprafaţa pădurii avută în proprietate, se evaluează potrivit legii.

(2) Valoarea prejudiciilor din pădurile încadrate prin amenajamentul silvic în grupa I funcţională, din perdelele forestiere de protecţie şi din jnepenişuri se stabileşte prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute potrivit legii.

(3) În situaţiile în care prejudiciul evaluat potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) nu a fost recuperat de ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau administrarea pădurii, acesta se recuperează de autoritatea publică centrală pentru finanţe publice, ca reprezentant al statului român.

(4) Prejudiciul prevăzut la alin. (1) se evaluează de personalul silvic împuternicit potrivit legii.

(5) Sumele reprezentând contravaloarea prejudiciului care se recuperează se distribuie în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 106. – (1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.

(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.

(4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care face obiectul infracţiunii.

Art. 107. – Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor suprafeţe din fondul forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Art. 108. – (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se sancţionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este mai mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;

c) în timpul nopţii;

d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.

(3) În cazul în care infracţiunile prevăzute la alin. (1) au fost săvârşite cu ştirea sau cu acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca infracţiune silvică se stabileşte la o valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

(4) Tentativa se pedepseşte.

Art. 109. – (1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis constituie infracţiune silvică şi se sancţionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

b) cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:

a) în timpul nopţii;

b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.

Art. 110. – (1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se sancţionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de peste 20 până la 50 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;

c) în timpul nopţii;

d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.

Art. 111. – (1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere din terenurile degradate ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional, de către proprietari, deţinători, administratori sau de orice altă persoană, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare producerea unui dezastru, se pedepseşte cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 112. – Constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale de marcat care a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Art. 113. – Falsificarea dispozitivelor speciale de marcat constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Art. 114. – Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1) constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Art. 115. – Maximul special al pedepselor se majorează cu 2 ani în cazurile în care infracţiunile prevăzute la art. 106-113 sunt săvârşite de personal silvic.

Art. 116. – Materialul lemnos rezultat din săvârşirea infracţiunilor se confiscă şi se valorifică potrivit legii.

Art. 117. – Pe lângă organele de urmărire penală sunt competente să constate faptele prevăzute la art. 106-113 personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice private autorizate, precum şi personalul împuternicit din cadrul Jandarmeriei Române.

Art. 118. – (1) Personalul silvic prevăzut la art. 117 are competenţa să identifice şi să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârşirea unor fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice.

(2) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se reţin de personalul silvic împuternicit să constate aceste fapte.

(3) Procedura de reţinere prevăzută la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 119. – (1) În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.

(2) Conducătorul unităţii sau al instituţiei prevăzute la alin. (1) transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial.

Art. 120. – Faptele prevăzute la art. 106-113 prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului.

Art. 121. – Prevederile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură penală.

TITLUL VII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 122. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod, normele, regulamentele, instrucţiunile şi ghidurile de bune practici şi le aprobă prin ordin al conducătorului acesteia, exercitând şi controlul aplicării lor.

(2) Până la elaborarea şi aprobarea actelor normative prevăzute la alin. (1) se aplică normele, regulamentele şi instrucţiunile aflate în vigoare la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Art. 123. – Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 124. – Regulamentul de pază a fondului forestier se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 125. – (1) Stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice se reglementează prin lege specială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod.

(2) Până la intrarea în vigoare a legii speciale prevăzute la alin. (1) se aplică prevederile referitoare la contravenţiile silvice din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, cu modificările ulterioare, şi din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 126. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură prezintă anual Guvernului raportul privind starea pădurilor.

Art. 127. – (1) Personalul silvic de toate gradele este obligat să poarte, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, uniforma şi însemnele distinctive stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Uniforma şi însemnele prevăzute la alin. (1) se asigură gratuit de angajator, fără a fi impozitate, iar pentru personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se asigură gratuit, prin bugetul acesteia.

(3) Gradele profesionale, drepturile şi îndatoririle personalului silvic se stabilesc prin statutul personalului silvic, aprobat prin lege specială.

(4) Indemnizaţiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi subunităţile teritoriale ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

(5) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior şi al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.

(6) Inginerii silvici cu pregătire superioară de lungă durată, cu cel puţin 3 ani vechime în domeniul silviculturii, sunt autorizaţi să execute măsurători topografice.

(7) Inginerii silvici cu pregătire superioară de lungă durată, cu tema de doctorat în domeniul măsurătorilor terestre sau având cel puţin 5 semestre de studiu în domeniul măsurătorilor terestre, pot să efectueze lucrări de geodezie.

(8) 20% din cuantumul amenzilor încasate şi 35% din contravaloarea materialelor lemnoase confiscate rămân la dispoziţia persoanei juridice în structura căreia îşi desfăşoară activitatea personalul silvic care a aplicat amenda sau a realizat confiscarea.

(9) Sumele prevăzute la alin. (8) se utilizează de fiecare persoană juridică, după cum urmează:

a) pentru premierea personalului silvic care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale silvice ale acesteia;

b) 50% pentru premierea personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi ocoalelor silvice private, iar 50% pentru investiţii legate de paza fondului forestier şi susţinerea financiară a unor acţiuni în instanţă iniţiate de persoana juridică.

Art. 128. – (1) La data intrării în vigoare a prezentului cod se interzice efectuarea de studii sumare de amenajare şi de transformare a păşunilor împădurite.

(2) Studiile de transformare a păşunilor împădurite şi amenajamentele silvice, aprobate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, rămân valabile până la întocmirea amenajamentului silvic în condiţiile prezentului cod, dar nu mai târziu de expirarea valabilităţii acestora.

(3) Studiile sumare de amenajare aprobate rămân în vigoare până la data întocmirii amenajamentului silvic, în condiţiile prezentului cod.

(4) După data intrării în vigoare a prezentului cod, pe terenurile forestiere retrocedate ca urmare a aplicării prevederilor legilor funciare, ocoalele silvice realizează lucrările prevăzute în amenajamentele silvice în vigoare.

Art. 129. – La data intrării în vigoare a prezentului cod sunt interzise punerea în valoare şi autorizarea spre exploatare de masă lemnoasă din păduri pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, în condiţiile prezentului cod.

Art. 130. – Până la elaborarea metodologiei prevăzute la art. 43 se aplică metodologia în vigoare la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Art. 131. – (1) Ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2), înfiinţate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, sunt obligate să se înscrie în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului cod, şi sunt continuatoarele în drepturi ale vechilor persoane juridice.

(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) se radiază din Registrul comerţului, respectiv din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în temeiul autorizaţiei emise conform prevederilor prezentei legi, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

(3) Autorizaţiile de funcţionare ale ocoalelor silvice private eliberate anterior intrării în vigoare a prezentului cod sunt valabile 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Art. 132. – (1) Prelucrarea lemnului rotund în instalaţii şi/sau utilaje aparţinând persoanelor juridice se realizează numai după autorizarea persoanei juridice şi a fiecărei instalaţii şi/sau utilaj de o comisie constituită de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi după înregistrarea acesteia în Registrul instalaţiilor şi/sau al utilajelor de prelucrat lemn rotund, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Prelucrarea lemnului rotund în instalaţii şi/sau cu utilaje aparţinând persoanelor fizice se realizează după înregistrarea persoanei fizice în Registrul instalaţiilor şi/sau al utilajelor de prelucrat lemn rotund, ţinut la nivelul subunităţilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(3) Procedura şi criteriile de înregistrare şi autorizare a persoanelor şi instalaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 133. – (1) Pentru fondul forestier proprietate publică a statului nu se plătesc taxe şi impozite.

(2) Pentru clădirile amplasate în fondul forestier se plătesc taxele şi impozitele prevăzute de lege.

Art. 134. – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva poate utiliza fondul forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează în scopurile prevăzute la art. 11 alin. (4) şi (5), potrivit metodologiei aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 135. – (1) Până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective.

(2) Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare şi punerea în posesie.

(3) Serviciile de pază şi protecţie a vegetaţiei forestiere de pe terenurile retrocedate se asigură, în condiţiile legii, de ocoalele silvice din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi după punerea în posesie a proprietarilor de terenuri forestiere, persoane fizice şi juridice, până la formarea de către aceştia a structurilor proprii de administrare/prestări de servicii silvice ori până la încheierea contractelor de administrare/prestări de servicii silvice cu un ocol silvic existent, dar nu mai mult de 180 de zile de la data întocmirii procesului-verbal de punere în posesie.

(4) Contravaloarea serviciilor prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat.

Art. 136. – (1) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva plăteşte administratorului sau ocolului silvic care asigură serviciile silvice pentru pădurea retrocedată sumele din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor aferente valorii masei lemnoase recoltate prin tăieri rase, definitive sau accidentale I, reactualizate la data punerii în posesie, diminuate cu sumele cheltuite pentru regenerare până la data punerii în posesie, după caz.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se plătesc pentru suprafeţele de pădure neregenerate, indiferent de data punerii în posesie, şi nu pot fi mai mici decât sumele necesare împăduririi şi efectuării lucrărilor de întreţinere până la realizarea stării de masiv, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Art. 137. – Pădurile, altele decât cele proprietate publică a statului, încadrate prin amenajamentele silvice în grupa I funcţională, precum şi cele cu vârsta de până la 20 de ani sunt scutite de taxe şi impozite.

Art. 138. – Legislaţia subsecventă Legii nr. 26/1996 – Codul silvic, Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, cu modificările ulterioare, rămâne în vigoare până la elaborarea legislaţiei în condiţiile prezentului cod.

Art. 139. – La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) Legea nr. 26/1996 – Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Ordonanţa Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 27 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/1999;

d) art. 4-9 din Hotărârea Guvernului nr. 954/2002 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea modalităţilor concrete de gospodărire a pădurilor şi de repartizare a resurselor materiale şi a surselor financiare cuvenite persoanelor fizice şi juridice pentru pădurile pe care le au în proprietate şi pe care le administrează prin structuri silvice de stat, pe bază contractuală, precum şi a obligaţiilor acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 17 septembrie 2002, cu modificările ulterioare;

e) Legea nr. 545/2002 privind trecerea unor terenuri forestiere în administrarea Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002;

f) Ordonanţa Guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de păduri private în scopul gospodăririi durabile a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2004, cu modificările ulterioare;

g) Ordonanţa Guvernului nr. 82/2004 privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului forestier prin construirea de drumuri forestiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2004;

h) art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea crescătoriilor de vânat şi a complexurilor de vânătoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 486/2004;

i) art. 1-9, art. 11-16 şi art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 20 octombrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, cu modificările ulterioare;

j) orice altă dispoziţie contrară prevederilor prezentului cod.

ANEXĂ

DEFINIŢII

1. Administrarea pădurilor – totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice, de structurile de rang superior sau de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic

2. Amenajament silvic- documentul de bază în gestionarea pădurilor, cu conţinut tehnico-organizatoric şi economic, fundamentat ecologic

3. Amenajarea pădurilor – ansamblul de preocupări şi măsuri menite să asigure aducerea şi păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare din punctul de vedere al funcţiilor ecologice, economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc

4. Arboret – porţiunea omogenă de pădure atât din punctul de vedere al populaţiei de arbori, cât şi al condiţiilor staţionale

5. Arboretum– suprafaţa de teren pe care este cultivată, în scop ştiinţific sau educaţional, o colecţie de arbori şi arbuşti

6. Circulaţia materialelor lemnoase – acţiunea de transport al materialelor lemnoase între două locaţii, folosindu-se în acest scop orice mijloc de transport, şi/sau transmiterea proprietăţii asupra materialelor lemnoase

7. Compoziţie-ţel – combinaţia de specii urmărită a se realiza de un arboret care îmbină în mod optim, atât prin proporţie, cât şi prin gruparea lor, exigenţele biologice cu obiectivele multiple, social-economice ori ecologice

8. Consistenţa – gradul de spaţiere a arborilor în cadrul arboretului. Consistenţa, în funcţie de gradul de dezvoltare a arboretului, se exprimă prin următorii indici:

a) indicele de desime – în cazul seminţişurilor, lăstărişurilor sau plantaţiilor fără starea de masiv încheiată;

b) indicele de densitate – determinat în raport cu suprafaţa de bază sau cu volumul;

c) indicele de închidere a coronamentului

9. Control de fond– totalitatea acţiunilor efectuate în fondul forestier, în condiţiile legii, de către personalul care asigură administrarea pădurilor şi serviciile silvice, în scopul:

a) verificării stării limitelor şi bornelor amenajistice;

b) verificării suprafeţei de pădure în scopul identificării, inventarierii şi evaluării valorice a arborilor tăiaţi în delict, a seminţişurilor utilizabile distruse sau vătămate, a oricăror altor pagube aduse pădurii, precum şi stabilirii cauzelor care le-au produs;

c) verificării oportunităţii şi calităţii lucrărilor silvice executate;

d) identificării lucrărilor silvice necesare;

e) verificării stării bunurilor mobile şi imobile aferente pădurii respective;

f) inventarierii stocurilor de produse ale pădurii existente pe suprafaţa acesteia;

g) stabilirii pagubelor şi/sau daunelor aduse pădurii, precum şi propuneri de recuperare a acestora

10. Defrişare – acţiunea de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea şi îndepărtarea cioatelor arborilor şi arbuştilor, cu schimbarea folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului

11. Deţinător – proprietarul, administratorul, prestatorul de servicii silvice, transportatorul, depozitarul, custodele, precum şi orice altă persoană fizică sau juridică în temeiul unui titlu legal de fond forestier sau demateriale lemnoase

12. Dispozitiv special de marcat – ciocanele silvice de marcat, instrumentele folosite de personalul silvic pentru marcarea arborilor, a cioatelor şi a materialului lemnos

13. Ecosistem forestier – unitatea funcţională a biosferei, constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl au populaţia de arbori şi staţiunea pe care o ocupă aceasta

14. Exploatare forestieră – procesul de producţie prin care se extrage din păduri lemnul brut în condiţiile prevăzute de regimul silvic

15. Gestionarea durabilă- administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să îşi menţină şi să îşi a pădurilor amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea şi în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global fără a crea prejudicii altor ecosisteme

16. Masă lemnoasă – totalitatea arborilor pe picior şi/sau doborâţi, întregi sau părţi din aceştia, inclusiv cei aflaţi în diferite stadii de transformare şi mişcare în cadrul procesului de exploatare forestieră

17. Materiale lemnoase – lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat – cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată -, precum

şi lemnul cioplit. Această categorie cuprinde şi arbori şi arbuşti ornamentali,

pomi de Crăciun, răchită şi puieţi

18. Material forestier de – materialul biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor din reproducere speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru scopuri forestiere; aceste specii şi aceşti hibrizi se stabilesc prin lege specială

19. Ocol silvic- unitatea constituită în scopul administrării pădurilor şi/sau asigurării serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate asupra fondului forestier, având suprafaţa minimă de constituire după cum urmează:

a) în regiunea de câmpie – 3.000 ha fond forestier;

b) în regiunea de deal – 5.000 ha fond forestier;

c) în regiunea de munte – 7.000 ha fond forestier

20. Ocupare temporară a terenului- schimbarea temporară a folosinţei unui teren cu destinaţie forestieră în scopuri şi pe perioade stabilite în condiţiile legii

21. Precomptare– acţiunea de înlocuire a volumului de lemn prevăzut a fi recoltat din arboretele incluse în planurile decenale de recoltare a produselor principale cu volume rezultate din exploatarea masei lemnoase din arborete afectate integral de factori biotici sau abiotici ori din arborete cu vârsta peste 60 de ani, afectate parţial de factori biotici sau abiotici ori provenite din defrişări legale şi tăieri ilegale

22. Parchet – suprafaţa de pădure în care se efectuează recoltări de masă lemnoasă în scopul realizării unei tăieri de îngrijire sau a unui anumit tratament

23. Perdele forestiere de protecţie – formaţiunile cu vegetaţie forestieră, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele sau faţă de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători şi/sau pentru ameliorarea climatică, economică şi estetico-sanitară a terenurilor

24. Perimetru de ameliorare– terenurile degradate sau neproductive agricol care pot fi ameliorate prin împădurire, a căror punere în valoare este necesară din punctul de vedere al protecţiei solului, al regimului apelor, al îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi al diversităţii biologice

25. Plantaj – cultura forestieră constituită din arbori proveniţi din mai multe clone sau familii, identificate, în proporţii definite, izolată faţă de surse de polen străin şi care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte abundente de seminţe, uşor de recoltat

26. Posibilitate – volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, în baza amenajamentului silvic, pe perioada de aplicare a acestuia

27. Posibilitate anuală – volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, rezultat ca raport dintre posibilitate şi numărul anilor de aplicabilitate a amenajamentului silvic

28. Prejudiciu adus pădurii- efectul unei acţiuni umane, prin care este afectată integritatea pădurii şi/sau realizarea funcţiilor pe care aceasta ar trebui să le asigure. Aceste acţiuni pot afecta pădurea:

a) în mod direct, prin acţiuni desfăşurate ilegal;

b) în mod indirect, prin acţiuni al căror efect asupra pădurii poate fi cuantificat în timp. Se încadrează în acest tip efectele produse asupra acestora în urma poluării, realizării de construcţii, exploatării de resurse minerale, cu identificarea relaţiei cauză-efect certificate prin studii realizate de organisme abilitate, neamenajarea zonelor de limitare a propagării incendiilor, precum şi neasigurarea dotării minime pentru intervenţie în caz de incendiu

29. Prestaţie silvică- lucrările cu caracter tehnic silvic efectuate de ocoale silvice, pe bază de contract, în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional

30. Principiul teritorialităţii – efectuarea administrării şi serviciilor silvice, după caz, pe bază de contract, de către ocolul silvic care deţine majoritatea fondului forestier din raza unităţii administrativ-teritoriale respective

31. Produse accidentale I – volumul de lemn rezultat din exploatarea arboretelor afectate integral de factori biotici şi abiotici, din exploatarea unor arbori din arborete cu vârste de peste 60 de ani, afectate parţial de factori biotici şi abiotici, sau cel provenit din defrişări legal aprobate

32. Produse accidentale II – volumul de lemn rezultat din exploatarea unor arbori din arborete cu vârste de până la 60 de ani, afectate parţial de factori biotici şi abiotici

33. Provenienţa materialelor lemnoase – sursa localizată de unde au fost obţinute materialele lemnoase, respectiv:

a) fondul forestier naţional;

b) vegetaţia forestieră din afara fondului forestier;

c) centrele de sortare şi prelucrare a lemnului;

d) depozitele de materiale lemnoase;

e) pieţele, târgurile, oboarele şi altele asemenea, autorizate pentru comercializarea materialelor lemnoase;

f) import

34. Preţul mediu al unui metru cub – preţul mediu de vânzare al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, calculată de masă lemnoasă pe picior la nivel naţional pe baza datelor statistice din anul anterior

35. Regimul codrului – modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe regenerarea din sămânţă

36. Regimul crângului- modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe regenerarea vegetativă

37. Regimul silvic- sistemul unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile

38. Schimbarea categoriei – schimbarea folosinţei terenului cu menţinerea destinaţiei forestiere, determinată de folosinţă de modificarea prevederilor amenajamentului silvic în scopul executării de lucrări, instalaţii şi construcţii necesare gestionării pădurilor

39. Scoatere definitivă din fondul – schimbarea definitivă a destinaţiei forestiere a unui teren în altă destinaţie, forestier naţional în condiţiile legii

40. Servicii silvice – totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice, de structurile de rang superior sau de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic, exceptând valorificarea masei lemnoase

41. Sezon de vegetaţie – perioada din an de la intrarea în vegetaţie a unui arboret până la repaosul vegetativ

42. Silvicultura – ansamblul de preocupări şi acţiuni privind cunoaşterea pădurii, crearea şi îngrijirea acesteia, recoltarea şi valorificarea raţională a produselor sale, prelucrarea primară a lemnului, precum şi organizarea şi conducerea întregului proces de gestionare

43. Spaţii de depozitare- spaţiile delimitate, în care deţinătorul materialelor lemnoase are dreptul să a materialelor lemnoase realizeze depozitarea acestora în vederea expedierii pentru transport, a prelucrării primare şi industriale, a comercializării, precum şi platformele primare de la locul de tăiere a masei lemnoase pe picior

44. Stare de masiv– stadiul din care o regenerare se poate dezvolta independent, ca urmare a faptului că exemplarele componente ale acesteia realizează o desime care asigură condiţionarea lor reciprocă în creştere şi dezvoltare, fără a mai fi necesare lucrări de completări şi întreţineri

45. Structură silvică de rang – structura în a cărei subordine se pot afla, din punct de vedere tehnic, ocoalele superior silvice private

46. Subunitate de gospodărire – diviziunea unei unităţi de producţie şi/sau protecţie, constituită ca urmare a grupării arboretelor din unitatea de producţie şi/sau protecţie în funcţie de ţelul de gospodărire

47. Teren neproductiv– terenul în suprafaţă de cel puţin 0,1 ha, care nu prezintă condiţii staţionale care să permită instalarea şi dezvoltarea unei vegetaţii forestiere

48. Terenuri degradate – terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate prin împădurire, şi anume:

a) terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă;

b) terenurile cu eroziune de adâncime – ogaşe, ravene, torenţi;

c) terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase;

d) terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;

e) terenurile cu aglomerări de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni torenţiale;

f) terenurile cu exces permanent de umiditate;

g) terenurile sărăturate sau puternic acide;

h) terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe;

i) terenurile ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale sau menajere, gropi de împrumut;

j) terenurile neproductive, dacă acestea nu se constituie ca habitate naturale;

k) terenurile cu nisipuri mobile, care necesită lucrări de împădurire pentru fixarea acestora;

l) terenurile din oricare dintre categoriile menţionate la lit. a)-k), care au fost ameliorate prin plantaţii silvice şi de pe care vegetaţia a fost înlăturată

49. Unitate de producţie- suprafaţa de fond forestier pentru care se elaborează un amenajament silvic şi/sau protecţieLa constituirea unei unităţi de protecţie şi de producţie se au în vedere

următoarele principii:

a) se constituie pe bazine sau pe bazinete hidrografice, în cadrul aceluiaşi ocol silvic;

b) delimitarea se realizează prin limite naturale, artificiale permanente sau pe limita proprietăţii forestiere, după caz. Se includ într-o unitate de producţie şi/sau protecţie proprietăţi întregi, nefragmentate; proprietăţile se pot fragmenta numai dacă suprafaţa acestora este mai mare decât suprafaţa maximă stabilită de normele tehnice pentru o unitate de producţie şi/sau protecţie

50. Vegetaţie forestieră din afara – vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional, fondului forestier naţional care nu îndeplineşte unul sau mai multe criterii de definire a pădurii, fiind alcătuită din următoarele categorii:

a) plantaţiile cu specii forestiere de pe terenuri agricole;

b) vegetaţia forestieră de pe păşuni cu consistenţă mai mică de 0,4;

c) fâneţele împădurite;

d) plantaţiile cu specii forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare;

e) arborii situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi canalelor;

f) zonele verzi din intravilan, altele decât cele definite ca păduri;

g) parcurile dendrologice şi arboretumurile, altele decât cele cuprinse în păduri;

h) aliniamentele de arbori situate de-a lungul căilor de transport şi comunicaţie

51. Zonă deficitară în păduri – judeţul în care suprafaţa pădurilor reprezintă mai puţin de 16% din suprafaţa totală a acestuia