Criza a avut un impact major asupra regiunilor si oraselor din Uniunea Europeana. Procesul de atenuare a disparitatilor economice regionale a fost intrerupt, in timp ce somajul a crescut rapid aproape pretutindeni in UE. Saracia si excluziunea au crescut, de asemenea, inclusiv in multe orase din statele membre mai dezvoltate.
Acest al saselea raport de coeziune economica, sociala si teritoriala adoptat de Comisia Europeana se deosebeste de rapoartele precedente. Scopul acestui raport de coeziune este de a scoate in evidenta legaturile dintre politica de coeziune si strategia Europa 2020 prin includerea capitolelor privind cresterea inteligenta, durabila si favorabila incluziunii si arata cum a evoluat politica, ajungand sa contribuie mai mult la atingerea obiectivelor UE privind cresterea si ocuparea locurilor de munca, raportul demonstrand si importanta guvernantei pentru asigurarea eficacitatii sale.
Publicarea acestui raport coincide cu inceperea unei noi perioade de programare de 7 ani pentru politica de coeziune, in conditiile in care situatia in UE este extrem de diferita de cea de la inceputul perioadei de programare anterioare, in 2007.
UE isi propune ca in perioada 2014-2020, politica de coeziune sa orienteze investitiile unei treimi din bugetul Uniunii Europene spre contributia la indeplinirea obiectivelor UE referitoare la cresterea economica si crearea de locuri de munca si la reducerea diferentelor economice si sociale. Ea reprezinta, de asemenea, principalul instrument de investitii la nivelul UE pentru indeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020.
Politica de coeziune ofera cea mai mare contributie intr-o serie de domenii, printre care se numara:
- sprijinul pentru IMM-uri,
- cercetarea si dezvoltarea, inovarea,
- investitiile in calificarea si competitivitatea fortei de munca,
- combaterea somajului si a excluziunii sociale,
- adaptarea la schimbarile climatice si mediul inconjurator.
Noua perioada de programare marcheaza o reorientare a prioritatilor de finantare in raport cu perioada 2007 – 2013, reflectand stransa legatura dintre politica de coeziune si strategia Europa 2020:
Nr. crt. | Domeniul de activitate | Perioada2014 – 2020 | Procent comparativ cu perioada 2007 – 2013 |
1 |
|
124 miliarde euro | > 22 % |
2 |
|
98 miliarde euro | Cu putin mai mult fata de perioada anterioara |
3 | Consolidarea capacitatii institutionale si eficacitatea administratiilor publice | 4,3 miliarde euro | > 72 % |
4 | Infrastructura de transport si energie | 59 miliarde euro | < 21% |
5 | Investitii in protectia mediului | < 27% |
In vederea indeplinirii tuturor obiectivelor propuse, Comisia Europeana va transmite un prim raport referitor la progresele inregistrate de programele 2007 – 2013 catre Parlamentul European si Consiliul European in 2017, la 2 ani dupa finaliyarea alocarilor financiare ale acestor programe si dupa evaluarea impactului real al investitilor realizate in perioada 2007 – 2013. Respectivul raport va oferi o imagine de ansamblu a progreselor inregistrate de statele membre si de regiuni in ceea ce priveste atingerea obiectivelor stabilite in programele lor indicand daca obtin sau nu rezultatele scontate.
Cel de-al saselea raport publicat de Comisia Europeana cuprinde informatii statistice despre impactul crizei asupra statelor membre, impactul investitiilor realizate prin intermediul fondurilor alocate pentru dezvoltare de Comisia Europeana, studii de caz din diferite regiuni de dezvoltare ale UE, stadiul atingerii indicatorilor propusi in Strategia UE pentru crestere inteligenta, date despre antreprenoriat in UE, programe, politici si obiective propuse pentru noua perioada de programare 2014 – 2020.
Materialul, disponibil la sediul Camerei de Comert si Industrie Bacau este o sursa de documentare utila pentru autoritatile publice pentru stabilirea viitoarelor directii strategice, strategii de dezvoltare a unitatilor administrative teritoriale, prin raportarea la nivel macroeconomic.
Aceasta publicatie poate fi consultata online accesand site-ul: ec.europa.eu
Pentru informatii suplimentare va stam la dispozitie la Centrul de Promovare Economica – PromEc Bacau, tel 0234.57.10.70, int. 120, email office@ccibc.ro, prin Petronela STEFAN, Director, mobil 0748/886.428.