Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 aduce cu sine doua sub-masuri prin care investitorii vor putea solicita fonduri europene nerambursabile, mai precis Sub-masura 6.2 „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale” si Sub-masura 6.4 „Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole”.
Investitiile sprijinite prin aceste sub-masuri urmaresc diversificarea economiei rurale prin:
- cresterea numarului de microintreprinderi si intreprinderi mici in sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor si crearea de locuri de munca in spatiul rural,
- diminuarea disparitatilor dintre rural si urban,
- dezvoltarea activitatilor non-agricole existente,
- incurajarea mentinerii si dezvoltarii activitatilor traditionale.
In principal, sunt vizati fermierii sau membrii gospodariilor agricole care doresc sa-si diversifice activitatile economice prin practicarea de activitati non-agricole, in vederea cresterii veniturilor si a crearii de alternative ocupationale.
Astfel, fermierii vor primi fonduri nerambursabile pentru finantarea activitatilor non-agricole desfasurate in unitatile nou infiintate in mediul rural (prin sub-masura 6.2) sau pentru dezvoltarea si modernizarea celor existente (prin sub-masura 6.4), ca de exemplu: investitii pentru producerea si comercializarea produselor non-agricole, investitii pentru activitati mestesugaresti, pentru prestarea de servicii, precum si pentru agroturism.
Referitor la pensiunile agroturistice, solicitantii vor putea beneficia de fonduri nerambursabile prin sub-masura 6.2, de maximum 50.000 de euro, pentru achizitionarea de teren si pentru prestarea de servicii si agro-turism, cum ar fi servicii agroturistice de cazare servicii turistice de agrement si alimentatie publica.
Sprijinul se acorda pentru unitati nou infiintate cu scopul de a presta activitati non-agricole in mediul rural. Prin aceasta sub-masura nu se vor acorda fonduri pentru achizitionarea de utilaje si echipamente agricole aferente activitatii de prestare a serviciilor agricole.
Pentru dezvoltarea de activitati in zonele rurale de catre micro-intreprinderi sau intreprinderi mici existente, potentialii beneficiari pot solicita prin sub-masura 6.4 fonduri de maximum 200.000 de euro pentru constructia, extinderea sau modernizarea si dotarea cladirilor, precum si pentru achizitionarea de noi utilaje, instalatii si echipamente, inclusiv pentru costuri de instalare.
Prin aceasta sub-masura nu se vor acorda fonduri pentru activitati de prestare de servicii agricole – se are in vedere declararea codurilor CAEN aferente acestui tip de activitate ca neeligibile.
Pentru a beneficia de fonduri nerambursabile, solicitantul va trebui sa prezinte un plan de afaceri care sa contina cel putin elementele obligatorii prevazute de regulamentele de dezvoltare rurala. Toate cheltuielile si activitatile relevante pentru implementarea in bune conditii a Planului de afaceri aprobat pot fi eligibile.
Accesarea fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR 2014-2020 va respecta principiile generale aplicabile in programarea financiara anterioara – PNDR 2007-2013. Astfel, solicitantul trebuie sa se incadreze in categoria beneficiarilor eligibili. In functie de sub-masura pe care o acceseaza, investitia trebuie incadrata corect in cel putin unul dintre tipurile de activitati sprijinite prin sub-masura prin care se solicita fondurile europene. Solicitantul trebuie sa asigure cofinantarea investitiei (doar in cazul accesarii sub-masurii 6.4) si sa demonstreze viabilitatea economica a acesteia.
Trebuie retinut si faptul ca, in cazul sub-masurii 6.2, inainte de a solicita cea de-a doua transa de plata, solicitantul va fi obligat sa demonstreze ca desfasoara activitati comerciale – prin productia comercializata sau prin activitatile prestate – in procent de cel putin 30% din valoarea primei transe de plata.
Fondurile nerambursabile acordate prin sub-masura 6.2 a PNDR 2014-2020 pentru agroturism pot fi solicitate de fermieri sau membrii unei gospodarii agricole care isi diversifica activitatea prin infiintarea unei activitati non-agricole pentru prima data. De asemenea, pot solicita fonduri europene si micro-intreprinderile sau intreprinderile mici nou infiintate.
Prin sub-masura 6.4 a PNDR 2014-2020, se pot solicita fonduri nerambursabile pentru agroturism de catre micro-intreprinderi si intreprinderi mici existente, care au sediul si isi desfasoara activitatea in spatiul rural.
Astfel, pot solicita sprijin financiar si fermele care isi diversifica activitatea de baza prin infiintarea sau dezvoltarea unei activitati non-agricole in cadrul intreprinderii deja existente, incadrabile in microintreprinderi si intreprinderi mici.
Prin sub-masura 6.4, sprijinul public nerambursabil nu va depasi 200.000 de euro/ beneficiar pe 3 ani fiscali (conform prevederilor Regulamentului 1407 din 2013 cu privire la sprijinul de minimis), iar intensitatea sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90% din valoarea totala eligibila a proiectului.
Sursa: agroromania.manager.ro