In aceasta perioada, pana pe data de 5 iulie, fermierii din sectorul agriculturii ecologice pot depune la sediile APIA cererile unice de solicitare pentru ajutorul specific compensatoriu acordat exploatatiilor vegetale inregistrate in sistemul de agricultura ecologica.
Conform datelor oferite de reprezentantii agentiei de plati, de aceste ajutoare pot beneficia intreprinderile care detin exploatatii vegetale inregistrate in sistemul de agricultura ecologica, care se afla sub contract cu un organism de inspectie si certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale, respectiv producatorii agricoli persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale ori intreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare.
Ajutorul de minimis se acorda beneficiarilor care au indeplinit conditiile de eligibilitate in anul de cerere 2013, in baza Hotararii Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru imbunatatirea calitatii produselor agricole in sectorul de agricultura ecologica, cu modificarile si completarile ulterioare, si care au depus cerere de ajutor in anul 2013 pentru exploatatiile cuprinse intre 0,30 si 5 hectare inclusiv, respectiv 5,1 si 20 de hectare inclusiv. Cuantumul ajutorului primit de fermieri este de 1.180 de lei pentru exploatatiile cuprinse intre 0.30 si 5 hectare, si de 845 de lei pe exploatatie , pentru exploatatiile cuprinse intre 5,1 si 20 de hectare.
Valoarea totala a ajutorului de minimis care se acorda unei intreprinderi nu poate depasi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exercitii financiare, in cursul exercitiului financiar actual si in cele doua exercitii financiare precedente. De asemenea, fara a aduce atingere prevederilor alin. (3), valoarea totala a ajutorului de minimis care se acorda unei intreprinderi care intra sub incidenta definitiei prevazute la art. 3 lit. c) nu poate depasi suma de 15.000 euro pe durata oricaror 3 exercitii financiare, in cursul exercitiului financiar actual si in cele doua exercitii financiare precedente.
Pentru obtinerea ajutorului de minimis, beneficiarii trebuie sa completeze si sa depuna cererea pentru ajutorul de minimis in agricultura, la centrele judetene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv al municipiului Bucuresti, pe raza teritoriala unde se afla exploatatia insotita de urmatoarele documente:
- copie de pe buletinul/cartea de identitate al/a titularului, al/a administratorului sau al/a imputernicitului;
- copie de pe certificatul de inregistrare eliberat de oficiul registrului comertului/certificatul de inregistrare fiscala, dupa caz;
- copie de pe documentele care fac dovada folosintei terenului;
- copii de pe fisele de inregistrare in agricultura ecologica a beneficiarului, din anul 2013, respectiv din anul 2014, aprobate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale;
- copie de pe contractul incheiat intre beneficiar si un organism de inspectie si certificare, organism acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale;
- o notificare emisa beneficiarului de catre organismul de inspectie si certificare, care sa ateste urmatoarele:
- nu a intervenit nicio cauza de incetare ori de desfiintare a contractului incheiat intre beneficiar si organismul de inspectie si certificare;
- beneficiarul se afla in continuare integrat in sistemul de control al organismului respectiv;
- copie de pe certificatul de producator emis potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producator, cu modificarile si completarile ulterioare, sau copie de pe atestatul de producator emis in conformitate cu prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei produselor din sectorul agricol, dupa caz, pentru producatorii agricoli persoane fizice.
Sursa: agroromania.manager.ro