Agerpres.ro: Ioan Rus: Contractul pentru autostrada Pitești-Sibiu ar putea fi semnat vineri
Contractul pentru autostrada Pitești – Sibiu se va semna vineri, a anunțat, miercuri seară, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la postul de televiziune Digi 24.
“Vineri, poimâine, cred că se va putea semna contractul și după aceea urmează un montaj financiar pe treaba aceasta, după ce durează un an de zile studii geo etc., etapizarea lucrărilor pe tronsoane, astfel încât să începem din multe puncte simultan. S-ar putea ca să începem partea în care nu avem nevoie de atâtea studii geo.
Agerpres.ro: Rus: În iunie dăm drumul la București-Brașov; avem schemă de finanțare, avem tot ce ne trebuie ca să începem lucrările
Lucrările la autostrada București – Brașov vor începe în luna iunie cu bani de la bugetul statului și se vor desfășura pe parcursul următorilor 3-4 ani, a declarat, miercuri seară, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Agerpres.ro: Rus: Aplicarea Master Planului de Transport ar putea readuce în țară un milion de români plecați în străinătate
Aplicarea Master Planului de Transport ar putea readuce în țară, în 2-3 ani, un milion de români plecați în străinătate, în condițiile în care, pe această zonă, avem astăzi o capacitate de 1,2 – 1,3 miliarde de euro, dar nu avem roabe, lopeți, hârlețe și bărbați care să lucreze, a apreciat, miercuri seară, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Agerpres.ro: Enel oprește joi alimentarea cu energie electrică în zone din București și județele Ilfov și Giurgiu
Alimentarea cu energie electrică va fi oprită, joi, în mai multe zone din București și din județele Ilfov și Giurgiu ca urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, a anunțat Enel Distribuție Muntenia într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în municipiul București, între orele 8,00-16,00, se va sista curentul electric pe străzile Dunăcești și Lemnarilor, precum și pe străzile adiacente.
Agerpres.ro: Banca Mondială a revizuit în creștere la 3% estimările privind avansul economiei românești în acest an
Banca Mondială a revizuit în creștere la 3% estimările privind avansul economiei românești în acest an, de la 2,9% cât estima în ianuarie, potrivit raportului bianual ‘Global Economic Prospects’ publicat miercuri de instituția financiară internațională.
În schimb, Banca Mondială a lăsat nemodificate prognozele pentru 2016, când România ar urma să înregistreze o creștere economică de 3,2%, și chiar a revizuit în scădere cu 0,4% estimările pentru 2017, de la 3,9% la 3,5%.
Mediafax.ro: Termocentrala Paroşeni anunţă sistarea furnizării apei calde la Petroşani din lipsă de cărbune
Termocentrala Paroşeni, care face parte din Complexul Energetic Hunedoara, anunţă că furnizarea apei calde în municipiul Petroşani va fi sistată, începând de sâmbătă, din cauza lipsei de cărbune.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri seară, de CEH, începând de sâmbătă se va sista furnizarea apei calde în municipiul Petroşani, la Preparaţia Coroieşti şi Mina Paroşeni din cauza faptului că Termocentrala Paroşeni a rămas fără cărbune.
Mediafax.ro: România ratează participarea la Vinexpo Bordeaux pentru că nu a găsit o firmă să amenajeze standul
Exportatorii de vinuri din România vor rata participarea la târgul internaţional Vinexpo Bordeaux, întrucât Ministerul Economiei nu a găsit o firmă care să amenajeze pavilionul şi nici o soluţie excepţională de finanţare şi participare, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.
Mediafax.ro: RAAN şi SN Închideri Mine Valea Jiului încep disponibilizări, cu plăţi compensatorii
Câteva sute de angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin (RAAN) şi ai Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului vor fi disponibilizaţi în două etape, începând cu luna iulie, dar vor beneficia de plăţi compensatorii, conform Guvernului.
Aplicarea măsurilor de protecţie socială pentru persoanele care vor fi disponibilizate de la cele două societăţi a fost extinsă de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă în şedinţa de miercuri.
Bursa.ro: Ponta: “Vreau să adoptăm Codul Fiscal în următoarele două săptămâni”
Premierul Victor Ponta declarat, ieri, că vrea ca Parlamentul să adopte Codul Fiscal în următoarele două săptămâni pentru a arăta clar mediului de afaceri stabilitatea şi predictibilitatea în acest domeniu. Prezent la lucrările Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Asociaţiei Europeană a Artizanatului şi IMM (UEAPME), organizate în parteneriat cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, domnia sa a spus că singurii care pot strica lucrurile foarte bune din economie sunt oamenii politici şi că speră ca acest lucru să nu se întâmple.
Bursa.ro: LUPTELE POLITICE AJUNG ÎN COMPANII
Schimbări la vârful Hidroelectrica
Gabriel Dumitraşcu, administratorul special al Hidroelectrica SA, urmează să fie înlocuit din această funcţie, potrivit unor surse din Ministerul Energiei. În locul lui va fi numit Bogdan Stănescu, şeful direcţiei de privatizare din minister, după cum ne-au spus sursele noastre.
Prin piaţă se zvoneşte că nu este întâmplătoare schimbarea din această perioadă (unii fac pariu că se întâmplă chiar azi), întrucât ministrul Andrei Gerea putea să-l înlocuiască pe Dumitraşcu din iarnă, de când a preluat portofoliul energiei.
Bursa.ro: DRAGOŞ NEACŞU, ERSTE ASSET MANAGEMENT:
“Piaţa fondurilor de investiţii are nevoie de competiţie”
Piaţa fondurilor de investiţii are nevoie de competiţie, potrivit lui Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management, care a precizat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă: “Noi ne asumăm rolul de lider de piaţă, dar nu putem fi şi propriii noştri competitori. Avem cinci ani de când ocupăm 40% din piaţă. Este obositor. În mod normal, nu ar trebui să se întâmple asta. Este nevoie de competiţie. Ca să atingem media din regiune (n.r. care se situează la 15-20%), este nevoie de încă patru-cinci jucători cu forţe sensibil egale, pentru a ridica piaţa”.
Agerpres.ro: Nagy (ANRE): Schimbările legislative frecvente, printre motivele scăderii interesului pentru domeniul regenerabilelor
Schimbările legislative frecvente se numără printre motivele scăderii interesului pentru domeniul regenerabilelor, în condițiile în care legea care reglementează schema de sprijin pentru producerea energiei din surse regenerabile a fost modificată de 8 ori din 2010 și până în prezent, a declarat, joi, Zoltan Nagy, membru în Comitetul de Reglementare din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Agerpres.ro: Adrian Mitroi despre inflația din mai: Ce n-am dat la pod am dat la vamă
Creșterea anuală a prețurilor de consum consemnată în luna mai poate fi explicată printr-o antepoziționare a retailerilor în vederea lunii iunie când a intrat în vigoare scăderea TVA la 9%, consideră Adrian Mitroi, profesor de investiții și finanțe comportamentale în cadrul Academiei de Studii Economice /ASE/.
Agerpres.ro: Inflație anuală de 1,2% în mai, în creștere semnificativă față de 0,65% în aprilie
Inflația anuală a fost de 1,2% în luna mai, în creștere semnificativă de la 0,65% în luna precedentă, iar inflația lunară a ajuns la 0,5%, potrivit datelor transmise joi AGERPRES de Institutul Național de Statistică (INS).
‘Prețurile de consum în luna mai 2015 comparativ cu luna mai 2014 au fost mai mari cu 1,2%, măsurate prin IPC și cu 1,3%, măsurate prin IAPC (indicele armonizat al prețurilor de consum — n.r.)’, menționează INS.
Agerpres.ro: Banca Mondială a redus prognoza de creștere pentru economia mondială la 2,8%
Banca Mondială a redus miercuri estimările privind evoluția economiei globale în acest an și totodată a sfătuit economiile emergente ‘să-și pună centura de siguranță’ pe măsură ce se adaptează la reducerea prețurilor la materii prime și așteptata majorare a dobânzilor de referință în SUA, transmite Reuters.
În raportul său bianual, ‘Perspectivele Economiei Mondiale’, instituția financiară internațională prognozează că în 2015 economia globală va înregistra un avans de 2,8%, mai mic cu 0,2% față de estimările din ianuarie. În ceea ce privește țările în curs de dezvoltare, acestea ar urma să înregistreze, în ansamblu, o creștere de 4,4% în acest an, cu 0,4% mai puțin decât estimările precedente.
Mediafax.ro: Preţurile de consum au crescut cu 0,5% în mai, iar rata anuală a inflaţiei a urcat la 1,2%. Care sunt produsele cu cele mai mari creşteri
Preţurile de consum au urcat cu 0,5% în mai faţă de aprilie, iar rata anuală a inflaţiei a crescut de la 0,8% la 1,2%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 1,2% şi a mărfurilor nealimentare cu 0,8% şi în urma majorării tarifelor la servicii cu 2,1%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Bursa.ro: DEZBATEREA “VIITORUL BURSIER AL SIF-URILOR ŞI FP”
ACTUALIZARE 10:47 Bogdan Drăgoi, SIF Banat-Crişana: “Piața noastră de capital nu are un viitor strălucit”
Piața de capital din țara noastră nu are un viitor strălucit, dacă nu se va dezvolta și dacă nu își va crește volumul tranzacțiilor, este de părere domnul Bogdan Drăgoi, membru în Consiliul de Administraţie al SIF Banat-Crişana, care atrage atenția că este crucial să fie aduse pe piață întreprinderile mici, medii și mari, pentru finanțare și dezvoltare.
Bursa.ro: Indicele BET-FI deschide în scădere
Indicele bursier BET-FI de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se depreciază uşor cu 0,07%, fiind cotat la 7.391,66 puncte.
Bursa.ro: PARTICIPAŢIILE INACTIVE ESTIMATE LA 350 DE MILIOANE DE EURO
Depozitarul Central vrea să trezească din amorţeală milioanele de acţionari care au primit acţiuni la privatizarea în masă şi care nu numai că nu le tranzacţionează, dar nici măcar nu îşi ridică dividendele care li se cuvin.De anul acesta, distribuirea dividendelor se face prin intermediul Depozitarului, iar instituţia plănuieşte chiar realizarea unui spot publicitar care să stârnească curiozitatea cetăţenilor să se informeze dacă deţin sau nu acţiuni, potrivit Silviei Buicănescu, director general al Depozitarului.
Zf.ro: Autostrăzile „capitaliste“: 14 miliarde de lei pentru 570 de kilometri
Mihai Rohan, preşedinte CIROM: De 15 ani cerem să se construiască autostrăzi din beton şi nu reuşim să convingem. Costurile de întreţinere sunt de cinci ori mai mici
După Revoluţie, doar 570 de kilometri de autostrăzi noi au apărut pe harta rutieră a României, iar mare parte dintre aceştia au fost construiţi după intrarea în UE, în principal cu sprijin financiar de la Bruxelles, scrie revista Business Construct în ediţia din iunie.
Zf.ro: ZF Bankers Summit ’15. Bancherii spun că sistemul stă într-un „ocean de lichiditate“ şi că începe creşterea
După ce au rezolvat problema cererii de credite, bancherii caută acum surse alternative de venit şi modalităţi de reducere a costurilor pentru a compensa îngustarea marjelor de dobândă.
Sistemul bancar nu este curăţat complet de credite neperformante deocamdată, dar acestea nu mai atârnă atât de greu în bilanţuri, astfel încât să fie o piedică pentru relansarea creditării. Concluzia conferinţei de anul trecut fusese aceea că bilanţurile de credite trebuie să se contracte înainte de a creşte din nou. Acum, bancherii sunt forţaţi să se uite într-o singură direcţie dacă vor să supravieţuiască în noua eră a dobânzilor mici – în direcţia creşterii.
Zf.ro: Nota de plată pentru autostrăzile construite după Revoluţie: 570 km au costat 14 miliarde de lei
După Revoluţie, doar 570 de kilometri de autostrăzi noi au apărut pe harta rutieră a României, iar mare parte dintre aceştia au fost construiţi după intrarea în Uniunea Europeană, în principal cu sprijin financiar de la Bruxelles, scrie revista Business Construct în ediţia din luna iunie. În total, tronsoanele de autostradă construite după ‘89 au costat 14 miliarde de lei, adică aproape 3,5 miliarde de euro, dacă se ia în calcul un curs mediu de 4 lei/euro pentru ultimul deceniu, când de altfel au şi fost realizate aceste şosele, arată estimările Business Construct pe baza datelor transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Zf.ro: FINANŢE PERSONALE
Fondul RC2 începe să-şi lichideze acţiunile Albalact
Fondul de investiţii RC2, cel mai semnificativ acţionar minoritar al Albalact (simbol bursier ALBZ), a reluat vânzările de acţiuni ale procesatorului de lactate după şapte ani de la ultima sa tranzacţie, profitând de preţul în creştere al titlurilor ALBZ în urma transferului de pe piaţa RASDAQ pe piaţa principală a bursei.
Zf.ro: Funcţionarii au bătut profesorii şi doctorii la majorări salariale în 15 ani
Salariul mediu net în sectorul administraţiei publice a crescut de aproape 12 ori în ultimii 15 ani, în timp ce profesorii au înregistrat salarii de 8,5 ori mai mari decât în anul 2000, iar în sistemul de sănătate veniturile angajaţilor au crescut de 10 ori în aceeaşi perioadă, arată calculele ZF pe baza informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Zf.ro: Exportăm minereu de cupru de 35 mil. euro şi importăm cupru de 570 milioane de euro. „Bolovani suntem, bolovani exportăm“, spune ministrul economiei Mihai Tudose
Fără combinate de prelucrare a minereului de cupru, privatizate în anii 2000, dar acum închise, România exportă materia primă, adică minereu de cupru, la 740 euro pe tonă, şi importă produsele finite, al căror preţ este de peste 5.000 de euro. România a exportat anul trecut 47.000 de tone de minereu de cupru, în uşoară creştere faţă de 2013, şi a importat cupru şi articole din cupru în valoare de 570 mil. euro, în creştere cu 17% faţă de 2013.
Zf.ro: OPINIE SORIN PÂSLARU, REDACTOR-ŞEF AL ZF
Slăbiciunea Fiscului, un factor de destrămare socială
Un consilier al primarului Capitalei este acuzat că ar fi încercat să facă trafic de influenţă pentru aprobarea unor autorizaţii de construire a unui hipermarket, în joc fiind plăţi de câteva sute de miii de euro pentru un proiect de zeci de milioane de euro. Această informaţie aproape că nu mai este o ştire.
Zf.ro: Premieră pe bursa de la Bucureşti: Valoarea companiilor listate a trecut de 150 de miliarde de lei
Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), inclusiv a celor internaţionale, a depăşit 150 miliarde lei (aproape 34 miliarde euro) în luna mai, pentru prima dată în istoria BVB.
Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat pe 19 mai, când capitalizarea a fost de 150,7 miliarde lei (33,9 miliarde euro). La finalul lunii mai, capitalizarea bursieră a fost de 150,1 miliarde lei (33,8 miliarde euro), cu aproape 3% peste nivelul înregistrat la sfârşitul lunii aprilie.
Zf.ro: Pakistanul intră pe lista scurtă pentru burse emergente, România mai aşteaptă
Firma americană MSCI, printre cei mai mari furnizori de indici de acţiuni la nivel mondial, a anunţat ieri rezultatele operaţiunii anuale de clasificare a pieţelor, în urma consultărilor purtate cu investitorii internaţionali.
România nu a fost inclusă pe lista scurtă în vederea unui upgrade pentru pieţele emergente, deşi la începutul anului speranţele pieţei locale de capital erau că se va întâmpla acest lucru.
Economica.net: Cât de atractive sunt titlurile de stat pentru populaţie şi la ce dobândă. Ce şanse au investitorii mici
Volumul ofertei de titluri de stat exclusive pentru persoanele fizice este prea mic şi structura ofertei este prea complicată pentru investitorii mici. Caracteristicile ofertei fac din operaţiune un „gest simbolic”, de o atractivitate „educativă” , potrivit brokerilor şi analiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET.
Economica.net: ANAF rambursează TVA în luna iunie în valoare de peste 1,2 miliarde de lei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) rambursează, în luna iunie, TVA în valoare de 1.208,17 milioane de lei. În selecţia lunii iunie 2015 au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 23.04.2015, excepţie făcând deconturile de TVA aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 25.05.2015.
Antena3.ro: Daily Income: Economia, în corzile luptei politice
Evenimentele de pe scena politică au influenţat creşterea economică a României. Antreprenorul Liviu Nistoran consideră că actualul guvern nu a făcut lucruri rele, iar efectele măsurilor economice bune vor fi văzute de români abia dupa un an sau doi.
Evz.ro: Producția agricolă 2015 amintește de cumplitul an 2001. Fermierii se roagă: „Dă Doamne o grindină”
Dacă nu plouă în circa 10 zile, 70% din recolta din zona Moldovei va fi compromisă, au declarat pentru EVZ reprezentanți din domeniul agricol. O estimare mai exactă se poate face după data de 25 iulie, a declarat, pentru EVZ, Adrian Rădulescu, unul dintre fermierii care exploatează cele mai mari suprafețe agricole, respectiv 1.600 de hectare.
Capital.ro: Producţia industrială a crescut cu 3,4% în primele 4 luni ale anului susţinută de avansul industriei prelucrătoare
Producţia industrială a crescut cu 3,4% în primele patru luni ale anului comparativ cu acelaşi interval din 2014, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, pe fondul avansului din industria prelucrătoare (plus 3,9%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate joi.
Digi24.ro: IT-ul, motor de creştere economică în România. Veniturile anuale ale industriei IT depăşesc 2,4 miliarde de euro
Industria IT a avut o creştere spectaculoasă anul trecut. Iar în România numărul programatorilor este doar de două ori mai mic decât cel al IT-iştilor din Silicon Valley, reperul mondial al sectorului. Mai mult, marile companii fac adesea recrutări de la noi în acest domeniu. Specialiştii români sunt foarte bine pregătiţi şi foarte ieftini. Salariile pe care le încasează sunt chiar şi cu 70% mai mici faţă de cele plătite în vestul Europei.
B1.ro: Un nou parc și faleză modernizată la Mangalia, din fonduri europene
Un parc pe o suprafață de trei hectare va fi înființat la Mangalia, iar faleza veche a orașului va fi modernizată până la sfârșitul anului, cu fonduri europene în valoare de aproximativ 35 milioane de lei. Contribuția Primăriei Mangalia va fi ăn cazul celor două proiecte de 2% din valoarea lucrărilor.
Romanialibera.ro: Cât de românești sunt lactatele „Made in Romania“
Produsele lactate româneşti fac faţă din ce în ce mai greu concurenţei produselor similare de import. Producătorii români acuză concurenţa neloială, căci străinii şi-ar subvenţiona producţia. Consecinţele sunt drastice, iar cifrele publicate zilele trecute de către Institutul de Statistică vorbesc de la sine.
adevarul.ro: ANALIZĂ Ce poate face statul cu excedentul de 6 miliarde de lei
Premierul Victor Ponta se laudă cu excedent bugetar, dar fondurile alocate pentru investiţiile publice sunt în declin
Guvernul ar fi avut suficienţi bani să plătească din excedentul bugetar realizat în primele patru luni fie realizarea a 130 de kilometri noi de autostradă, fie construirea a 260 de spitale sau peste 1.300 de şcoli. De asemenea, ar fi putut majora alocările pentru Armată. Statul putea construi peste 130 de kilometri noi de autostradă cu banii jos cu excedentul bugetar de 6 miliarde de lei înregistrat în primele patru luni, putea construi peste 260 de spitale sau 1.300 de şcoli, potrivit calculelor „Adevărul“.
Adevarul.ro: A apus steaua „regilor asfaltului“: afacerile drumarilor din România s-au surpat în 2014
Supranumiţi cu câţiva ani în urmă „regi ai asfaltului“, constructorii români de drumuri şi autostrăzi au consemnat anul trecut scăderi semnificative ale afacerilor, printre cauze numărându-se scoaterea lor din joc de către consorţiile străine, dar şi reducerea investiţiilor publice în infrastructură. Aproape toţi constructorii locali de drumuri şi autostrăzi au avut anul trecut afaceri şi profituri în scădere sau chiar au trecut pe pierdere şi au recurs la disponibilizări după ce numărul contractelor semnate cu statul pentru construcţie, întreţinere şi deszăpeziri s-a redus semnificativ.
Adevarul.ro: Idei de afaceri 2015. 42 de proiecte antreprenoriale primesc fonduri europene
Tinerii care au venit cu idei de afaceri bune şi realizabile, în cadrul unui program patronat de Consiliul Judeţean Ilfov, au primit fonduri pentru a-şi îndeplini visul. 42 de start-up-uri primesc finanţare de câte maxim 25.000 de euro prin programul „Antreprenoriatul – şansa unui viitor mai bun pentru tineri”, din finanţare europeană. Afacerile selectate sunt din domenii de activitate diverse, de la industrii creative, organizare de evenimente sau agenţii de publicitate, companii de IT şi dezvoltare de soft, centre de sănătate sau firme de arhitectură şi design până la mici fabrici şi ateliere.
Agerpres.ro: Rodin Traicu: La patru milioane de euro pe MW instalat în biogaz nu există investiție în România care să fie rentabilă
Investițiile în biogaz nu sunt rentabile în România la un cost de 4 milioane de euro pe MW instalat, a declarat, joi, deputatul Rodin Traicu, membru al Comisiei pentru Industrii și Servicii.
Capital.ro: Bancher austriac: România are şanse să devină o a doua Polonie
Piaţa imobiliară din Polonia a ajuns la saturaţie, motiv pentru care investitorii îşi canalizează capitalul spre sudul regiunii şi există şanse ca România să devină o a doua Polonie, este concluzia majorităţii bancherilor, investitorilor şi consultanţilor imobiliari prezenţi ieri la un seminar de specialitate în Bucureşti.
Agerpres.ro: Comunicat de presă – Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 19 iunie 2015, ora 1000, în Sala C.E.D.O. a sediului CCIAT din P-ta Victoriei nr.3, conferința de informare privind ‘Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020’, adresată fermierilor, investitorilor și autorităților locale care pot beneficia de fondurile europene acordate pentru dezvoltare rurală.
Capital.ro: Băncile trebuie să fie mai agile în operaţiunile lor pentru a exploata nesiguranţa existentă pe piaţă
Băncile vor trebui să fie mai agile în operaţiunile lor, pentru a exploata nesiguranţa existentă pe piaţă, mai degrabă decât să aştepte pur şi simplu apariţia unor condiţii mai bune, potrivit raportului anual al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR).
Capital.ro: IEA: cererea mondială de petrol a crescut, pe fondul scăderii preţului
Cererea mondială de petrol va înregistra, în 2015, o creştere peste aşteptări, în condiţiile în care creşterea economică şi preţurile reduse la ţiţei au stimulat consumul în prima jumătate a anului, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA), transmite Reuters.
Jurnalul.ro: Seceta a pârjolit jumătate din recoltele de grâu. Autorităţile stau la umbră
Înainte de 1990, în România se irigau 3,2 milioane de hectare de teren. Acum de-abia dacă se mai irigă 400.000 de hectare. Strategiile în domeniul irigaţiilor pe care toate guvernele post-decembriste ni le-au fluturat au fost din start maculatură bună de dat la topit. Toate au ignorat faptul că marea agricultură este una de subzistenţă, iar aceasta nu poate suporta costurile înfiinţării unor sisteme de irigaţii moderne. Trebuia început cu comasarea terenurilor.
Economica.net: A venit prima factură la gaze care îţi spune cât ai de plată şi în viitor. Vezi cum arată
Furnizorul de gaze pentru jumătatea de sud a ţării, GDF Suez, a trimis primele facturi care îţi indică şi suma estimată pe care o vei avea de plătit pe trei luni, luna trecută, luna în curs plus încă una. Compania anunţase, cu o lună în urmă, că va trimite clienţilor săi facturile în acest format.
Zf.ro: Hidroelectrica a câştigat toate litigiile în care traderii contestau denunţarea contractelor pentru energie ieftină
Producătorul de energie Hidroelectrica a câştigat toate contestaţiile traderilor de energie împotriva denunţării contractelor de achiziţie a energiei la preţuri sub nivelul pieţei. În calea listării pe bursă mai stau 16 litigii, din 75 iniţiale.
Agerpres.ro: EURES România: Operatorii economici din Uniunea Europeană oferă 341 de locuri de muncă vacante
Angajatorii din Spațiul Economic European /SEE/ oferă, în această perioadă, 341 de locuri de muncă vacante prin intermediul rețelei EURES România, cele mai multe în Republica Cehă și Germania, a anunțat, joi, într-un comunicat transmis AGERPRES, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă /ANOFM/.
Bursa.ro: LA ORELE PRÂNZULUI,
Lichiditate de aproximativ 11 milioane lei pe BVB
Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 11 milioane lei (2,5 milioane euro).
La orele prânzului, BVB era în scădere. Indicele BET coboară cu 0,07%, ajungând la valoarea de 7.391,74 puncte, la fel ca indicele BET Total Return, care se micşorează cu 0,07%, la 8.066,47 puncte. BET-FI se depreciază, de asemenea, cu 0,17%, până la 30.459,23 puncte.
Economica.net: Guvernul scoate la vânzare un pachet minoritar de 27% din Rompetrol Rafinare pentru 200 de milioane de dolari
Statul, prin Ministerul Energiei, scoate la vânzare un pachet minoritar de 27% din acţiunile deţinute la Rompetrol Rafinare, pentru care cere un preţ minim de 200 de milioane de dolari, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern . Statul ar mai rămâne cu încă 18%. Prioritate la cumpărarea pachetului de 26% îl au kazahii de la KazMunaiGas, proprietarii Rompetrol Rafinare.
Digi24.ro: CNADNR a făcut profit pentru că nu a construit autostrăzi
Una dintre cele mai profitabile companii din România e şi una din cele mai criticate. Pentru că nu a folosit banii cu care trebuia să construiască autostrăzi, compania naţională de drumuri este a opta cea mai profitabilă firmă românească. CNADNR a încheiat anul trecut cu un plus de aproape 96 de milioane de euro. Asta, într-un an în care au fost inaugurați doar 50 de kilometri de autostradă.
Adevarul.ro: Jan Glas, TPA Horwath: Fermierii românii nu pot concura cu investorii străini
Există o mare diferenţă între capacităţile investitorului străin în agricultură şi investitorul român, deoarece există o concurenţă incorectă în ceea ce priveşte accesul la finanţare, a declarat Jan Glas, managing partner, TPA Horwath. “Costul produselor bancare nu este punctul cel mai important de discutie in randul fermierilor, ci cat de accesibile sunt si cum gasesti finantare. Eu nu prea am intalnit fermieri care spun ca pot lua credite, dar sunt prea scumpe, ci ca nu li se aproba proiectele si n-au finantare. Aici, se creeaza o mare diferenta intre capacitatile investiroului strain in agricultura si investiroul roman”, a declarat Jan Glas.
Mediafax.ro: RADET: Vor fi probleme cu căldura, la iarnă. Sunt instalaţii vechi şi bani puţini de la primărie
Bucureştenii ar putea rămâne fără căldură în această iarnă, din cauza stării în care se află reţelele termice, vechi de peste 30 de ani, şi a faptului că Primăria Capitalei nu a alocat nici în 2015 fonduri suficiente pentru investiţii în sistem, a declarat joi Gabriel Dumitraşcu, şeful CA al RADET.
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, planul de administrare al instituţiei. Acesta va fi înaintat spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Actualul CA al regiei de stat a fost numit în urmă cu circa trei luni.
Capital.ro: Schneider Electric: 45% din consumul de energie din România e reprezentat de clădiri
Schneider Electric, companie globală specializată în managementul energiei şi automatizare, a implementat pentru dezvoltatorul imobilar Skanska un proiect complex ce a constat în soluţii de eficienţă energetică, aceasta fiind una dintre puţinele clădiri din România care a obţinut certificarea LEED Gold.
Capital.ro: Băncile trebuie să facă lobby pe lângă autorităţi pentru rezolvarea problemelor din agricultură
Băncile trebuie să îşi utilizeze capacitatea de lobby în relaţia cu autorităţile pentru a rezolva problemele de infrastructură în agricultură, să înceapă, cu paşi mici, finanţarea fermierilor, ca investiţie pe termen lung, iar aceştia din urmă trebuie să aibă încredere în propriile proiecte şi să îl facă pe finanţator să înţeleagă ce vrea să obţină cu finanţarea solicitată.
Mediafax.ro: Lider sindical: Remus Borza a creat un conflict artificial cu Serbia privind sistemul hidroenergetic
Liderul sindical Cristinel Popescu îl acuză pe administratorul Hidroelectrica, Remus Borza, că a creat un conflict artificial cu Serbia privind exploatarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie al Dunării, cu consecinţe asupra producţiei de energie pentru România, a navigaţiei şi ecosistemului.
Liderul Sindicatului Porţile de Fier, Cristinel Popescu, a declarat, joi, că în prezent Dunărea este la cel mai scăzut nivel pe care îl ştie, ca urmare a faptului că Serbia exploatează apa fluviului încălcând un acord existent, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Capital.ro: 800.000 de cereri unice de plată, depuse la APIA
Aproape 800.000 de cereri unice de plată au fost depuse până în prezent la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), ceea ce reprezintă 80% din numărul de cereri eligibile din anul anterior, a anunţat, joi, Mihai Puţintei, directorul general al APIA, în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor.
Economica.net: Finanţele au împrumutat joi 400 de milioane de lei de la bănci, pe un an, la un randament de 1,4% pe an
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 400 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie, pe un an, la un randament mediu de 1,4% pe an.
Valoarea din prospect a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, însă băncile au transmis oferte în valoare totală de peste 1,3 miliarde de lei, scrie Agerpres.
Economica.net: Depozitele de la casele de ajutor reciproc nu vor mai fi garantate de Fondul de Garantare din 3 iulie – proiect
Depozitele constituite la casele de ajutor reciproc nu vor mai fi garantate, începând cu data de 3 iulie 2015, de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, potrivit unui proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, care vizează transpunerea prevederilor Directivei 2014/49/UE în legislaţia românească.
Economica.net: Portul Constanţa: Proiect pentru un terminal de gaz natural lichefiat
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) a avut loc o întâlnire tehnică, cu consultanţi olandezi, pentru elaborarea unui studiu de pre-fezabilitate pentru realizarea unui terminal GNL (gaz natural lichefiat) în Portul Constanţa, proiect în care CNAPM este partener asociat.