Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

REVISTA PRESEI ECONOMICE - 15 iulie 2015

Capital.ro: Camera de Comerț și Industrie organizează Ziua României la Expo Milano 2015. Ultimele zile de înscriere pentru companiile interesate

Expo Milano 2015 continuă să își țină porțile deschise până în octombrie, iar prezența României va continua cu evenimente organizate de instituțiile din țară. Următorul eveniment important va avea loc pe 29 iulie, când Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) va organiza în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe festivitatea care va marca celebrarea Zilei Imnului Național, eveniment intitulat Ziua României.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Egiptul a cumpărat 235.000 de tone de grâu din România și Rusia

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a cumpărat 235.000 de tone de grâu din România și Rusia pentru a produce pâine la prețuri subvenționate, transmite Reuters.

GASC este responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, cel mai mare importator mondial de grâu.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Teodorovici: Acordul României cu FMI și CE continuă; Dombrovskis (CE): Programul este, din nou, deraiat

Acordul României cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană continuă, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, în timp ce vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat că programul privind balanța de plăți este deraiat, însă CE este gata să discute din nou cu autoritățile române.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Premierul Ponta a decis înființarea Grupului de Lucru pentru Tehnologia informației (GLIT)

Premierul Victor Ponta a decis marți înființarea Grupului de Lucru pentru Tehnologia informației (GLIT), care are ca sarcină finalizarea în termen de trei luni a unei evidențe clare a inventarului de echipamente și aplicații IT din administrația publica centrală.

De asemenea, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, grupul trebuie, ca în termen de cinci luni, să elaboreze un plan național pentru perioada 2015-2018 de reducere și eficientizare a cheltuielilor de suport IT.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: ANRM: Noile redevenţe vor fi definitivate în august şi vor intra la toamnă în Parlament

Noua modalitate de taxare a hidrocarburilor, la care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) lucrează împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va fi definitivată în luna august şi va intra în dezbatere în Parlament în sesiunea din toamnă.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: PERCHEZIŢII la o sucursală a Hidroelectrica din Curtea de Argeş, într-un dosar de corupţie

Procurorii DNA Piteşti fac, miercuri, percheziţii în judeţul Argeş, la o sucursală a Hidroelectrica din Curtea de Argeş, la Centrala Hidroenergetică CHE Noapteş şi la mai multe firme, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2011-2012.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează “suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada  2011-2012”.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: FMI critică acordul privind un nou plan de salvare oferit Greciei de liderii zonei euro

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a criticat marţi seara acordul privind un nou plan de salvare oferit Greciei de liderii zonei euro, apreciind că datoria publică a statului grec a devenit nesustenabilă şi că Atena are nevoie de reducerea datoriilor.

Potrivit BBC, studiul publicat de FMI va complica misiunea premiereului grec Alexis Tsipras, care trebuie să convingă parlamentarii, inclusiv pe cei din partidul său, Syriza, să voteze aceste legi. De altfel, Tsipras a declarat marţi că nu crede în planul de salvare propus, dar este dispus să îl implementeze pentru “a evita dezastrul pentru ţară” şi colapsul băncilor.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Patronii din turism pe litoral: Controalele ANPC-binevenite, cine nu respectă regulile să fie exclus. Investitorii spun că autorităţile locale nu îşi respectă obligaţiile

Patronii din turismul de pe litoral consideră că acţiunile de control făcute de ANPC “sunt binevenite”, spunând că unităţile care nu respectă regulile şi creează “imagine negativă” trebuie excluse din sistem.

Patronatele din turism, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cea a Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) au avut, marţi, o întâlnire într-un complex hotelier din Mamaia Nord.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Constantin: Cred că această guvernare trebuie să continue

Liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, ministrul Daniel Constantin, consideră că actuala guvernare trebuie să continue şi că este “indicată” continuarea proiectelor economice alături de premierul Victor Ponta.

“Eu cred că această guvernare trebuie să continue. Premierul Victor Ponta a ajutat foarte mult agricultura românească. Reducerea TVA la 9% nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul premierului”, a declarat ministrul Agriculturii.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Yanis Varoufakis: Acordul semnat de Alexis Tsipras cu creditorii este un fel de “lovitură de stat”

Fostul ministru grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a condamnat vehement acordul pe care fostul său aliat, premierul Alexis Tsipras, l-a semnat cu creditorii internaţionali, calificându-l drept “o umilire” a Greciei şi comparându-l cu lovitura de stat militară din anul 1967.

“Acordul cu creditorii este o predare a Greciei, care devine un vasal al Eurogrupului. Este o umilire totală a Greciei, o anulare completă a suvernităţii naţionale”, a declarat Varoufakis pe propriul blog.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Cum se pregătesc bancherii? Cosmina Coman, managing partner al LearningPro

Cum se pregătesc bancherii? O discuţie cu Cosmina Coman, managing partner al LearningPro

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Investiţiile străine directe urmăresc trendul economiei şi cresc cu 18% la cinci luni

Investiţiile străine directe au fost în primele cinci luni din an de aproape 1,3 mld. euro, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, ritm în care au şanse să depăşească la finele anului 3 miliarde de euro, nivel nemaiatins de cinci ani.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: AFI vrea să ridice un mall de 60-70 mil. euro pe terenul fostei uzine Hidromecanica din Braşov

Compania israeliană AFI Europe, proprietara mallului AFI Palace Cotroceni şi a birourilor AFI Park din Bucureşti, a cumpărat un teren de 40.000 de metri pătraţi în centrul oraşului Braşov, pe fosta platformă in­dus­trială Hidromecanica, un­de are în plan să con­struiască un centru co­mer­­cial şi un proiect de birouri.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: FINANŢE PERSONALE

Investitorii ţin jumătate de miliard de lei în fondurile de randament absolut

Administratorii de active au strâns 589 mil. lei în fon­duri etichetate drept de randament absolut, care au drept scop obţinerea de câştiguri indiferent de cât de vitrege sunt con­diţiile de piaţă.

Spre deosebire de fondurile clasice de investiţii, acestea sunt mai greu de evaluat şi comparat de investitori, pentru că fo­losesc tehnici de investiţii complexe, similare fondurilor de hedging. Fondurile denumite de randament absolut folosesc obli­ga­ţiunile, derivatele, valutele şi acţiunile în strategii de in­vestiţii menite să obţină randamente ce nu sunt afectate de miş­cările negative de pe pieţele financiare.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Adrian Vasilescu, BNR: Cum se încheie cercul consumului

E cert că nu trăim ca să consumăm. Dar consumăm ca să trăim. Iar ca să consumăm – ţinând seamă de întregul tablou al gurilor de consum: nevoi vitale, stringente sau obişnuite, plăceri, capricii, vicii – e nevoie întâi şi întâi să găsim pe piaţă o ofertă îndestulătoare, desigur diversificată. Şi, mai departe, să avem bani.

Desigur, banii pot fi şi împrumutaţi. Iar a te împrumuta – în condiţiile în care, astăzi, băncile dau credite pentru 10, pentru 20 sau pentru 30 de ani – înseamnă să forţezi timpul să-ţi vină în ajutor. Să muţi viitorul în prezent. Sigur, creditul e scump. Te îndatorezi pentru un mare număr de ani şi dai înapoi, an de an, lună de lună, nu doar cota cuvenită (rata) ci şi dobânda. Plus comisioanele. În schimb, obţii bunuri de care ai nevoie sau pe care ţi le doreşti. Dacă nu accepţi preţul nu vei avea bunurile.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Băncile greceşti au intrat într-o „furtună perfectă“. Din patru jucători mari ar putea rămâne în viaţă doar doi

Una dintre precondiţiile impuse Greciei pentru un nou acord de bailout este transpunerea în lege a unor reguli europene care conferă Băncii Centrale Eu­ropene şi autorităţilor de la Bruxelles responsa­bilitatea de a identifica, sparge sau desfiinţa băncile bolnave. Aceasta înseamnă că sistemul bancar ar putea fi re­structurat, cu pierderi impuse deţinătorilor de obliga­ţiuni şi poate chiar persoanelor cu depozite mari, iar gu­vernul grec pierde controlul sistemului bancar şi nu va putea face nimic pentru a împiedica un astfel de rezultat, scrie Reuters.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: SIF Transilvania îşi mută hotelurile pe Sibex

Operatorii hotelieri Orizont Turism Predeal (ORTU) şi THR Prahova (TUSI), controlaţi de SIF Transilvania (SIF3), vor fi delistaţi de pe bursa de la Bucureşti şi vor fuziona cu Feper (FEP), o firmă controlată tot de SIF, dar listată pe sistemul alternativ al bursei de la Sibiu.

Orizont Turism, care deţine hotelul cu acelaşi nume din Predeal, are o ca­pitalizare de 45 mi­lioane de lei pe piaţa RASDAQ şi este con­trolată de SIF Transil­vania în proporţie de 93%.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Raiffeisen Bank International, admis ca agent custode pe bursă

Depozitarul Central, instituţia respon­sabilă de decontarea tranzacţiilor cu acţiuni pe bursa de la Bucureşti, a anun­ţat că Raiffeisen Bank Interna­tional AG, grupul austriac ce contro­lează Raiffeisen Bank România, va ac­tiva în calitate de agent cus­tode pe bursa de la Bucureşti.

Un agent custode este responsabil de păstrarea în siguranţă a activelor finan­ciare ale clienţilor săi care in­vestesc pe bursă, de aran­jarea decontării pen­tru tranzacţiile de cum­părare sau de vânzare, de colectarea dividendelor în numele clienţilor.

          Citeste mai mult…

Zf.ro : Iranul intră în joc. Pregătiţi-vă pentru un cutremur pe piaţa petrolului şi de schimbări geopolitice în Orient!

Acordul istoric încheiat între Iran şi marile puteri ale lumii în privinţa pro­gramului nuclear al Teheranului a trimis ieri preţurile petrolului în jos, un semnal a ceea ce ar putea urma dacă Iranul iese pe pieţe internaţionale cu rezervele sale uriaşe de petrol şi reuşeşte să facă faţă competiţiei.

Redeschiderea spre exte­rior a Iranului, o ţară cu o populaţie de 77 de mi­lioane de lo­cuitori, dar blo­cată de un embargo inter­naţional, va avea implicaţii care vor depăşi piaţa pe­trolului.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Avicola Slobozia a renunţat la delistare şi vrea pe AeRO

Producătorul de carne de pasăre Avicola Slobozia (AVSL), firmă cu capitalizarea de 22 milioane de lei, a renunţat la planul de delistare de pe RASDAQ şi va încerca să se transfere pe piaţa alternativă, AeRO. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a sancţionat însă pe directorul companiei pentru că s-a răzgândit şi nu a mai răscumpărat titlurile acţionarilor minoritari.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Constantin anunţă investiţii de 550 milioane euro în reţeaua de irigaţii

România va avea până în 2020 o reţea secundară de irigaţii, care va acoperi circa 750.000 de hectare, după investiţii de aproximativ 550 de milioane de euro, din care 370 de milioane de euro reprezintă fonduri europene, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Când rafinăriile se închid în toată Europa, Lukoil susţine că a găsit un cumpărător pentru unitatea din Ploieşti

Ruşii de la Lukoil susţin că au primit o ofertă de cumpărare pentru rafinăria Petrotel din Ploieşti, „miezul“ celui mai fier­binte scandal de evaziune fiscălă şi spălare de bani din aceste zile, chiar de la o companie locală, dar că intenţia grupului pe­trolier nu este de a vinde.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: Încrederea în UE se depreciază de opt ani, nu de acum

Liderii europeni au repetat insistent, în ultima perioadă, discursul pierderii încrederii în Grecia şi în guvernul de la Atena, ca şi cum ei, înşişi, ar fi exemple de seriozitate şi moralitate.

Declaraţia lui Merkel îl viza pe Alexis Tsipras, premierul Greciei, iar opinii asemănătoare, cu diverse grade de duritate, au fost lansate şi de alţi lideri europeni, de şefi ai instituţiilor europene şi de directorul FMI Christine Lagarde.

         Citeste mai mult…

Bursa.ro :  ZIUA VOTULUI ÎN PARLAMENTUL GREC

Alexis Tsipras: “Un acord prost era singura mea opţiune să salvez Grecia”

Parlamentarii de la Atena se pregătesc pentru un vot crucial, astăzi, asupra măsurilor de austeritate agreate de premierul Alexis Tsipras cu creditorii internaţionali, în timp ce Fondul Monetar Internaţional a avertizat că Grecia va avea nevoie de o restructurare suplimentară a datoriei.

 În schimbul ajutorului, Parlamentul grec va trebui să aprobe legi de simplificare a sistemului TVA şi extindere a bazei de aplicare a taxei, pentru asigurarea independenţei totale a Institutului de Statistică ELSTAT, pentru operaţionalitarea Consiliului Fiscal şi reforma pensiilor, până pe 15 iulie, dar şi să adopte Codul de Procedură Civilă, şi să implementeze Directiva UE referitoare la redresarea şi închiderea băncilor, cu sprijinul Comisiei Europene, până pe 22 iulie.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: ESM ar putea contribui cu 40-50 miliarde euro la planul destinat Greciei

 Mecanismul European de Stabilitate (ESM) ar contribui cu o sumă cuprinsă între 40 şi 50 de miliarde de euro la cel de-al treilea posibil plan de asistenţă acordat Greciei, a cărui valoare totală este evaluată la 82 – 86 de miliarde de euro şi este programat să dureze trei ani, potrivit oficialilor europeni. Pe lângă ESM – fondul de salvare al zonei euro -, Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea contribui la acest pachet cu 16 miliarde de euro, sumă disponibilă dintr-un program ce expiră în martie 2016.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: DEVENIT, ÎN SFÂRŞIT, PREŞEDINTE

Bogdan Drăgoi lucrează la creşterea performanţei SIF1 şi la dezvoltarea Bursei

Bogdan Drăgoi, devenit, ieri, preşedinte-director general al SIF1 Banat Crişana, ne-a declarat că mandatul său se va axa pe două paliere, domnia sa intenţionând să lucreze pentru creşterea performanţei SIF1, transformând-o în lider al pieţei, şi să creeze o piaţă de capital în care să poată investi, astfel să îndeplinească primul obiectiv.

Fostul ministru de finanţe Bogdan Drăgoi a fost ales de acţionari în funcţia de administrator SIF1 Banat Crişana, în martie, însă Consiliul de Administraţie a putut fi completat abia după încă o rundă de alegeri, în aprilie, şi după ce toţi cei aleşi au primit avizele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: BVB deschide în urcare

Indicele BET Plus, introdus pe 23 iunie, urcă, de asemenea, cu 0,12%, la 1.088,05 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se majorează, totodată, cu 0,40%, atingând valoarea de 30.454,76 puncte.

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) creşteau pe BVB, în deschiderea şedinţei de astăzi, cu 0,50%, la valoarea de 0,81 lei per acţiune.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: Lucian Anghel: “Piaţa noastră de capital a performat foarte bine, în ciuda turbulenţelor din Grecia”

Piaţa noastră de capital a performat foarte bine, în ciudat turbulenţelor din Grecia şi a inflamării percepţiei faţă de situaţia din zonă, consideră Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care a precizat că un element pozitiv a fost şi nivelul foarte ridicat al dividendelor pe care l-au oferit companiile locale listate, în comparaţie cu societăţile din regiune.

           Citeste mai mult…

Economica.net: Bundesbank: Trebuie adoptate rapid măsuri de “bail-in” pentru băncile din Grecia

Măsuri de ‘bail-in’ pentru băncile din Grecia ar trebui introduse cât mai curând cu putinţă, a afirmat, miercuri, Andreas Dombret, membru al Boardului Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.

La 1 ianuarie 2015, în Grecia şi în restul statelor membre ale Uniunii Europene a intrat în vigoare o lege de implementare a Directivei privind redresarea şi rezoluţia bancară, care prevede, printre altele, constituirea unui fond de rezoluţie în care băncile trebuie să contribuie cu o sumă reprezentând 1% din valoarea depozitelor garantate, într-un termen de 10 ani. La aceste sume se adaugă măsurile de bail-in, precum confiscarea depozitelor negarantate de peste 100.000 de euro, care vor face posibilă salvarea unei bănci în dificultate exclusiv din fondurile investitorilor privaţi fără a se apela la fondurile publice, cum s-a întâmplat până acum.

          Citeste mai mult…

Economica.net: Niciuna din ţările ECE nu se mai grăbeşte să adere la euro, după lecţia greacă. Românii ar renunţa la leu cel mai uşor

Nimeni din ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) nu se mai grăbeşte să adere la euro.  Totuşi, 65% dintre români ar renunţa la leu, în favoarea euro, potrivit celui mai recent eurobarometru. „Chiar dacă popularitatea euroscepticilor este în creştere în unele ţări ECE, majoritatea cetăţenilor lor recunosc beneficiile apartenenţei la UE”, remarcă analiştii de la Erste Group Research.

Niciuna din ţările ECE nu se mai grăbeşte să adere la euro, după lecţia greacă. Românii ar renunţa la leu cel mai uşor

          Citeste mai mult…

Economica.net: Prăbuşire la Bursă: acţiunile Condmag, Dafora şi averea patronului Călburean sunt în cădere liberă din cauza insolvenţei

Grupul de firme al omului de afacri Gheorghe Călburean este în criză. Acţiunile constructorului de conducte petroliere şi de gaze Condmag Braşov (COMI), scad de la deschiderea Bursei, cu maximul permis de regulamente: 15%. Compania a cerut tribunalului intrarea in insolvenţă, ca şi Dafora Mediaş.

Acţiunile Condmag Braşov (COMI), a doua ce mai mare companie din grupul patronat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, se prăbuşesc, după anunţul intrării în insolvenţă a companiei. Au deschis ziua cu scăderi de aproape 15%, maximul permis de reglementările Bursei de Valori Bucureşti.

          Citeste mai mult…

Economica.net: Noul grup LafargeHolcim va realiza economii de 1,4 miliarde de euro, ca urmare a fuziunii

Noul grup LafargeHolcim şi-a lansat, mercuri, operaţiunile pe plan mondial, unul dintre obiective fiind realizarea unor economii de 1,4 miliarde de euro în următorii trei ani, ca urmare a fuziunii dintre Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia), transmit RTT News şi Reuters.

Tranzacţia va da naştere celui mai mare producător mondial de ciment, cu o cifră de afaceri de 34 de miliarde de euro (44 miliarde de dolari), scrie Agerpres.

          Citeste mai mult…

mediafax.ro: GfK: Achiziţiile majore rămân aproape imposibile pentru majoritatea românilor

Românii sunt optimişti cu privire la creşterea economică şi cea a salariilor, dar standardul de viaţă rămâne foarte scăzut, veniturile permiţând doar asigurarea nevoilor zilnice, astfel că achiziţiile majore rămân aproape imposibile pentru majoritatea populaţiei, potrivit companiei de cercetare GfK.

Concluziile sunt incluse în studiul GfK Climatul de consum Europa pentru al doilea trimestru din 2015.

          Citeste mai mult…

Agerpes.ro: Aurescu remarcă evoluțiile pozitive în relațiile politice și economice cu Croația

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a exprimat satisfacție miercuri față de evoluțiile pozitive înregistrate în relațiile româno-croate pe plan bilateral, atât din perspectiva politico-diplomatică, cât și economică, în mandatul de ambasador al dnei Andrea Gustovic-Ercegovac, pe care a primit-o în vizită de rămas bun la încheierea misiunii la București, a informat MAE.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: FRAUDĂ la Loteria Fiscală: Sute de cereri RESPINSE, zeci de bonuri invalidate. Cât au încasat primii câştigători

Ministerul Finanţelor Publice a plătit premiile pentru prima Loterie Fiscală, respectiv câte 56 de lei pentru 17.837 bonuri, după ce a respins 313 cereri care nu îndeplineau condiţiile, iar alte 65 de bonuri au fost invalidate, Fiscul suspectând fraude.

          Citeste mai mult…

Capital.ro: Bursa de la Bucureşti a închis marţi în creştere

Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 32,621 de milioane de lei (7,373 milioane de euro).

          Citeste mai mult…

Adevarul.ro: PNDR 2015. Ministerul Agriculturii a lansat trei noi module de finanţare, pentru irigaţii şi activităţi neagricole

Dezvoltarea infrastructurii de irigare este finanţată 100% nerambursabil prin noul PNDR Ministerul Agriculturii a lansat trei noi măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020: sub-măsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea  sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Irigaţii“, sub-măsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale“  şi sub-măsura 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole“. În ceea ce priveşte sub-măsura 4.3 „Sprijin pentru investiţii în infrastructură legate de dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea sectoarelor agricol şi forestier” –

            Citeste mai mult…

Digi24.ro: Răgaz pentru evazionişti: Casele de marcat, conectate la Fisc abia în primăvara lui 2017

Comercianţii care nu înregistrează toate vânzările în casele de marcat primesc un răgaz nesperat. Ei vor fi obligaţi să aibă case de marcat care pot fi conectate la calculatoarele Fiscului abia din primăvara anului 2017, cu şase luni mai târziu decât era prevăzut iniţial. Amânarea este propusă chiar de Ministerul Finanţelor, care spune că este nevoie de mai mult timp pentru crearea noului sistem, care ar reduce evaziunea fiscală cu până la două miliarde de euro pe an.

            Citeste mai mult…

Administratia Prezidentiala: Discursul Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, la evenimentul de lansare a emisiunii numismatice „150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand”

România a beneficiat, cu precădere în ultima perioadă, de un sistem bancar stabil, solid, iar acesta este, în primul rând, meritul Băncii Naționale a României. În ciuda unei tranziții sinuoase, chiar împovărătoare prin dezechilibre și ajustări, BNR a rămas, în conștiința societății românești, un pilon de stabilitate și echilibru. Actualmente, România are în față un nou context economic, cu toate provocările unui orizont post-tranziție, post-aderare europeană și post-criză. Sunt convins că Banca Națională va rămâne, în continuare, același factor esențial în parcursul de modernizare  a României.

           Citeste mai mult…

Agerpres.ro: INTERVIU Ahciarliu: Piața de leasing poate crește cu 10% în 2015, stimulată de noile facilități fiscale și creșterea finanțărilor cu fonduri UE

Piața românească de leasing financiar ar putea crește cu 10% în acest an, de la un nivel de 1,32 miliarde euro în 2014, pe fondul extinderii finanțărilor către proiectele din sectorul agricol cu fonduri europene, dar și al creșterii numărului de clienți, după introducerea unor stimulente în noul Cod Fiscal, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES Adriana Ahciarliu, secretar general al Asociației Societăților Financiare – ALB România.

           Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Băncile din Grecia vor rămâne închise până pe 16 iulie; se așteaptă finanțare de la BCE (George Stathakis)

Băncile din Grecia, care nu au funcționat în ultimele două săptămâni din cauza retragerilor masive de numerar, vor rămâne închise până joi, a anunțat ministrul elen al Economiei, George Stathakis, transmite Reuters.

Instituțiile elene de creditare nu vor fi redeschise până când BCE nu va restabili finanțarea de urgență destinată creditorilor eleni (ELA), a afirmat George Stathakis.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Tsipras: Am negociat acordul cu creditorii “cu cuţitul la gât”

Premierul elen Alexis Tsipras a mers marţi seara la televiziunea naţională pentru a susţine acordul cu creditorii, afirmând că l-a negociat “cu cuţitul la gât”, în timp ce oficialii europeni nu ştiu cum să asigure o finanţare punte pentru a preveni intrarea Greciei în incapacitate de plată.

O sursă europeană a spus că situaţia financiară a Greciei pare să se înrăutăţească cu fiecare reuniune, iar guvernele sunt reticente să ajute chiar şi numai cu fonduri pe termen scurt, relatează Bloomberg.

           Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Victor Ponta: Azi avem o ordonanta istorica. Desfiintam stampila

 Premierul Victor Ponta considera ca actul normativ privind desfiintarea stampilei este o “ordonanta istorica”. “Azi avem ordonanta simpla. Simpla, dar istorica. Domnule ministru Teodorovici (n.red. ministrul finantelor), azi desfiintam stampila? Jurati ca asa este(…) Chiar este o ordonanta istorica. Nu stiu cum va arata Romania fara stampile, dar va arata cu siguranta mai bine cu cat mai multa comunicare informatizata”, a declarat premierul Victor Ponta, la inceputul seditei de Guvern de miercuri.

            Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Victor Ponta: Sper sa avem Codul Fiscal promulgat si cu acesta sa mergem la finalizarea legii salarizarii

 Premierul Victor Ponta conditioneaza finalizarea legii salarizarii de promulgarea Codului Fiscal. “Sper sa avem Codul Fiscal promulgat si sa avem in felul asta predictibilitate pentru toamna. Cu Codul Fiscal promulgat si cu toate datele economice, putem sa mergem la finalizarea legii salarizarii in toamna”, a declarat premierul Victor Ponta, la inceputul sedintei de Guvern de miercuri.

 Citeste mai mult…

Economica.net : Transgaz începe plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2014

Transgaz începe miercuri plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2014, prin intermediul Depozitarului Central şi al BRD Groupe Societe Generale – agentul de plată desemnat.

Conform unui comunicat al companiei, dividendele se vor acorda acţionarilor înregistraţi la data de 24 iunie 2015, iar ultima zi de plată este 15 iulie 2018.

           Citeste mai mult…

Adevarul.ro: Fondul Proprietatea a înregistrat un profit de 356 milioane de lei pe primul semestru, de trei mai mic faţă de recordul de anul trecut

Fondul Proprietatea (FP) a obţinut un profit de 356,6 milioane de lei pe primele şase luni, în scădere de trei ori faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, când a raportat un câştig record, de 1,06 miliarde de lei, în urma vânzării unei participaţii de aproape 5% la Romgaz (SNG). Compania a înregistrat pierderi începând din luna ianuarie, odată cu trecerea la evaluarea la standarde internaţionale de contabilitate IFRS a portofoliului acţiuni cotate. Investiţiile Fondului în acţiuni au fost înregistrate, după standardele IFRS, la valoare justă prin profit sau pierdere. Cea mai mare parte a pierderii a rezultat din declinul titlurilor Petrom, influenţate de evoluţia preţului petrolului pe pieţele externe.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Top 30 companii de software pe 2014, după cifra de afaceri şi numărul mediu de angajaţi. Au avut împreună 15.690 de angajaţi anul trecut

Doar trei firme de soft au un număr mediu de peste 1.000 de angajaţi. Majoritatea companiilor care intră în clasament sunt filiale ale unor jucători internaţionali. Bitdefender, cel mai bine plasat jucător controlat de antreprenori locali, este şi compania de soft care a reuşit cea mai puternică extindere pe plan global.

           Citeste mai mult…

Agerpres.ro: BVB a lansat o nouă inițiativă pentru educația financiară, ‘Fluent în Finanțe’

Bursa de Valori București (BVB) a lansat oficial, miercuri, o nouă inițiativă educațională, sub numele ‘Fluent în Finanțe’, proiectul urmând să reprezinte un sprijin atât pentru dezvoltarea personală și profesională a angajaților, cât și pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește administrarea propriilor finanțe.

           Citeste mai mult…

agerpres.ro : Posesorii bonurilor câștigătoare la prima Loterie organizată de MFP și-au încasat premiile de câte 56 lei

Reprezentanții administrațiilor publice au validat 17.902 de bonuri fiscale, astfel încât, după împărțirea fondului de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, a rezultat un premiu cu o valoare de 56 lei, informează, miercuri, Ministerul Finanțelor Publice.

Ministerul Finanțelor Publice a plătit, în data de 13 iulie, câștigurile aferente extragerii ocazionale organizate în data de 13 aprilie 2015, extragere la care au participat bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic 2 februarie — 28 martie 2015.

           Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Isărescu: Ar fi o eroare să cedăm tentației pentru măsuri temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung

Ar fi o eroare să ignorăm lecțiile crizei internaționale, cedând tentației pentru măsuri cu consecințe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung, a declarat, miercuri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României /BNR/, în cadrul evenimentului de lansare a emisiunii numismatice ‘150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I’.

          Citeste mai mult…

Economica.net: OMV Petrom va deschide benzinării mobile pe 5 tronsoane de autostradă

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat, miercuri, cu OMV Petrom Marketing, contractul pentru instalarea de staţii mobile de alimentare cu carburant pe cinci loturi de autostradă.

Conform unui comunicat al CNADNR, cele cinci loturi unde vor fi instalate staţiile (pe ambele sensuri) sunt: Lot 1, Autostrada A1, Nădlac – Arad (tronson km 22+218 – km 38+882), Lot 4, Autostrada A1, Lugoj – Deva (tronson km 0+000 – km 27+620), Lot 6, Autostrada A1, Orăştie – Sibiu (tronson km 0+000 – km 24+110), Lot 8, Autostrada A1, Orăştie – Sibiu (tronson km 65+965 – km 82+070) şi Lot 9, Autostrada A2, Medgidia – Constanţa (tronson km 170+750 – km 201+570).

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: LA ORELE PRÂNZULUI:

Lichiditate de aproximativ 14 milioane lei pe BVB

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 14 milioane lei (3,2 milioane euro).

La orele prânzului, BVB era în urcare. Indicele BET creşte cu 0,42%, ajungând la valoarea de 7.425,44 puncte, iar indicele BET Total Return se majorează cu 0,41%, la 8.462,85 puncte. BET-FI se apreciază cu 1,23%, până la 30.705,03 puncte.

          Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Aurel Badea, expert UNSAR, despre efectele modificarii legii asigurarii obligatorii a locuintelor: In anumite zone proprietarii ar putea renunta complet la asigurarea caselor

 Obligatia impusa de lege pentru asiguratorii facultativi de a emite o polita facultativa numai dupa ce verifica existenta si valabilitatea unei polite obligatorii nu va conduce la cresterea numarului de polite obligatorii (exceptie face efectul anualizarii politelor multianuale) si vor fi probabil zone unde asiguratii, care au acum numai polite facultative, vor renunta la polita facultativa pentru a cumpara o asigurare obligatorie, a declarat pentru HotNews.ro, Aurel Badea, responsabil de bunuri si proprietati in UNSAR (Uniunea Asiguratorilor si Reasiguratorilor din Romania). Este de asemenea posibil ca o parte din acesti clienti sa nu mai cumpere nicio forma de asigurare, mai avertizeaza acesta.

          Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Schauble: Multi oameni din guvernul Germaniei cred Grexitul e cea mai buna solutie pentru greci

Ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, afirma ca exista “multi” oameni in guvernul de la Berlin care considera ca iesirea Greciei din zona euro reprezinta cea mai buna solutie pentru poporul grec.

Intrebat despre iesirea Greciei din zona euro, Schauble le-a spus ziaristilor ca “exista multi oameni in interiorul guvernului german care cred ca aceasta ar fi, sau ar putea fi cea mai buna solutie pentru Grecia si pentru poporul grec”, potrivit The Wall Street Journal.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ponta: CExN se va reuni joi; e bine să ne întâlnim mai repede să stabilim cine conduce PSD

Social-democrații se vor reuni, joi, în cadrul Comitetului Executiv Național, a anunțat premierul Victor Ponta, precizând că el a eliberat deja biroul de președinte al partidului și a stabilit împreună cu colegii să se întâlnească mai repede pentru a decide cine conduce PSD.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Premierul condiţionează finalizarea legii salarizării de promulgarea Codului Fiscal

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri la sedinţa săptămânală a Executivului, că speră că noul Cod Fiscal va fi promulgat, astfel încât guvernul să aibă toate datele pentru a finaliza legea salarizarii bugetarilor.

“Sper să avem Codul Fiscal promulgat şi să avem în felul asta predictibilitate pentru toamnă. Cu Codul Fiscal promulgat şi cu toate datele economice, putem să mergem la finalizarea legii salarizării în toamnă, mergem în Parlament cu toate datele în aşa fel încât să îndeplinim şi acest obiectiv fundamental”, a declarat Ponta.

         Citeste mai mult…

Economica.net: Isărescu: România nu a avut niciodată costuri de finanţare atât de scăzute ca în prezent

România nu a mai avut costuri de finanţare atât de scăzute ca în prezent, atât datorită reducerii dobânzilor pe plan internaţional, cât şi a scăderii semnificative a primelor de risc, a declarat, miercuri, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României /BNR/, în cadrul evenimentului de lansare a emisiunii numismatice ‘150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand I’.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: GUVERN:

Reglementări privind accesul operatorilor de aeronave la certificatele de emisii de gaze cu efect de seră

Rezerva specială pentru operatorii de aeronave, rezervă specială din care numai anumiți operatorii pot putea aplica pentru alocarea cu titlu gratuit de certificatee de emisii de gaze cu efect de seră, reprezintă 3% din numărul total de emisii de gaze cu efect de seră atribuite la nivelul Uniunii Europene, stabilește o Hotărâre aprobată astăzi de Guvern.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: RADET a cerut în instanţă suspendarea executării silite, impusă de către ELCEN

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) informează că a depus, marţi, 14 iulie, la Judecătoria Sector 3 Bucureşti, acţiunea privind suspendarea executării silite impuse de către ELCEN prin dosarul de executare nr. 3201/2015.

Potrivit unui comunicat al companiei, numărul de înregistrare al dosarului este 23.789/301/2015, instanţa urmând să stabilească primul termen de judecată, acţiunea fiind introdusă pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Comisia Europeană propune un împrumut punte de 7 miliarde de euro pentru Grecia

 Propunerea, obţinută de Reuters, prevede ca împrumutul să aibă o maturitate de maximum trei luni şi să fie rambursat EFSM din banii care vor fi obţinuţi de Grecia din fondul de salvare al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate (ESM), după finalizarea negocierilor pentru viitorul program de salvare în valoare de 86 de miliarde de euro.

Propunerea de a folosi EFSM pentru un împrumut punte este controversată pentru că Marea Britanie şi Cehia sunt împotrivă.

           Citeste mai mult…

Economica.net: Contribuabilii care solicită ANAF documente vor fi scutiţi de taxele extrajudiciare

Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă, scutirea de la plata taxelor extrajudiciare de timbru a tuturor contribuabililor care solicită Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală eliberarea unor certificate, adeverinţe sau alte asemenea documente.

           Citeste mai mult…

        Impreuna in lumea afacerilor