Potrivit art. 69 din Codul muncii, prin concediere colectiva se intelege concedierea a cel putin 10 salariati, daca angajatorul are mai mult de 20 in total, a 10% din salariati, daca acesta are intre 20 si 100 de salariati si a cel putin 30 de salariati, daca acesta are peste 300 de salariati.
Nu ne vom referi de aceasta data la termenul de 30 de zile in care concedierile trebuie sa aiba loc (si aceasta este o problema in jurisprudenta) ci ne vom margini la a intreba: cum se numara salariatii, pentru a stabili daca suntem in prezenta unei concedieri colective sau a unor concedieri individuale?
In practica, aceasta este o intrebare mai dificila decat pare.
Mai intai, se numara persoanele, nu normele. Deci daca avem doua persoane angajate cu cate o jumatate de norma, ii vom numara ca fiind doi salariati, nu unul.
In al doilea rand, se numara toti lucratorii, indiferent daca presteaza activitatea in temeiul unui contract tipic sau a unui contract de munca atipic (pe durata determinata, cu munca la domiciliu, cu munca temporara) si indiferent daca se afla intr-o perioada speciala, cum ar fi stagiul sau perioada de proba. Semnalam ca, in practica sa recenta (Cauza C -229/14 – Balkaya), Curtea de Justitie a Uniunii Europene a facut o apreciere chiar mai larga decat atat, raportind efectivul salaritilor concediati la ansambul persoanelor care lucreaza pentru unitate in temeiul unui raport de subordonare, indiferent daca acestea au contracte de munca sau contracte de alt tip.
In al treilea rand, raportarea se face, potrivit legii romane, la persoana juridica a angajatorului. Altfel spus, daca se inchide (se desfiinteaza) un punct de lucru din tara, unde lucrau 20 de salariati, aceasta nu este concediere colectiva atata timp cat in ansamblul angajatorul are peste 200 de salariati.
Dar nu aceasta este practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Dimpotriva, jurisprudenta constanta a acesteia este in sensul ca se vor lua in considerare unitatile cu autonomie functionala, indiferent cum ar determina legea nationala notiunea de „unitate” (conceptul in sine de persoana juridica este diferit de la tara la tara).
In al patrulea rand, (desi practica instantelor este neunitara sub acest aspect) vom lua in considerare nu numai persoanele propriu-zis concediate, dar si cele al caror contract de munca a incetat prin acordul partilor, in baza art. 55 lit. b) din Codul muncii, atata timp cat angajatorul este cel care a initiat acordul.
Aceasta deoarece art. 68 alin. (2) prevede ca la stabilirea numarului efectiv de salariati concediati colectiv se iau in calcul si acei salariati carora le-au incetat contractele individual de munca din initiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fara legatura cu persoana salariatului, cu conditia existentei a cel putin 5 concedieri.
In sfarsit, vom avea in vedere si ipoteza insolventei, deoarece Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa nu mai exclude cazul insolventei de la aplicabilitatea procedurii de concediere colectiva.
Observam asadar ca legea romana este mai restrictiva decat Directiva 98/59/CE a privind concedierea colectiva, in interpretarea data acesteia de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Legea romana va trebui interpretata intr-un sens concordant cu prevederile Directivei.
