Guvernul a decis miercuri, printr-o Hotărâre, repartizarea pe județe a sumei de 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Alocările pe judeţe au fost realizate în funcţie de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ.
Astfel, primul criteriu urmărește repartizarea direct proporțională a banilor, în funcție de lungimea drumurilor din judeţul respectiv. Criteriul privind capacitatea financiară se aplică invers proporţional: s-au alocat sume de bani mai mari pentru județele cu o capacitate financiară redusă. Cele două principii asigură repartizarea echilibrată a banilor pe județe, ceea ce va contribui la reducerea discrepanțelor dintre ele.
Hotărârea de Guvern a fost iniţiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
In ceea ce priveste Regiunea Nord-Est, potrivit actului normativ, parte din suma de 300 de milioane de lei a fost repartizată astfel:
- Bacău – 7,901 milioane de lei
- Botoșani – 8,283 milioane de lei
- Iași – 7,691 milioane de lei
- Neamț – 7,947 milioane de lei
- Suceava – 8,196 milioane de lei
- Vaslui – 8,532 milioane de lei
Ulterior publicării acestei Hotărâri în Monitorul Oficial, repartizarea în cadrul județelor se va face prin hotărâri ale consiliilor județene, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor.
Sursa: www.administratie.ro