Stimularea inovării și a spiritului antreprenorial, conservarea patrimoniului natural și cultural din regiunea Dunării, îmbunătățirea conectivității și sprijinirea tranziției înspre o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon vor constitui elementul central al noului „Program de cooperare transnațională pentru regiunea Dunării”.Programul va sprijini proiecte de cooperare transnațională în conformitate cu prioritățile Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (EUSDR).
Concentrarea geografică a programului corespunde zonei vizate de strategie, incluzând regiuni din nouă state membre (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Germania, România, Slovacia și Slovenia), precum și din trei țări din afara UE (Bosnia și Herțegovina, Serbia și Muntenegru). Moldova și Ucraina vor fi, de asemenea, eligibile în cadrul programului odată ce se va stabili finanțarea din Instrumentul european de vecinătate (IEV).
CorinaCrețu, comisarul european pentru politica regională, a declarat: „Sunt încântată să adopt acest program. Programul a fost conceput pentru a contribui în mod direct la punerea în aplicare cu succes a Strategiei UE pentru regiunea Dunării, prin intermediul priorităților sale tematice și al sprijinului pentru guvernanța strategiei. Programul ar trebui să ajute țările implicate să dezvolte proiecte cu rezultate tangibile și pozitive, care să le permită să rămână în continuare atractive pentru locuire, studii, muncă, turism și investiții.”.
UE va investi peste 202 milioane EUR din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și 19,8 milioane EUR din Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) în proiecte transnaționale în zonele bazinului Dunării. Prima cerere de propuneri va fi lansată în toamna anului 2015. Evenimentul de lansare va avea loc pe 23 și 24 septembrie, la Budapesta.
FEDR urmăreşte consolidarea coeziunii economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene prin corectarea dezechilibrelor existente între regiunile acesteia.
FEDR îşi concentrează investiţiile asupra mai multor domenii prioritare cheie. Această abordare este cunoscută sub denumirea de “concentrare tematică”:
- inovare şi cercetare;
- agenda digitală;
- sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri);
- economie cu emisii reduse de carbon.
Resursele FEDR alocate acestor priorităţi depind de categoria regiunii.
- în regiunile mai dezvoltate, cel puţin 80% din fonduri trebuie să se concentreze pe cel puţin două dintre aceste priorităţi;
- în regiunile de tranziţie, concentrarea este de 60% din fonduri;
- concentrarea este de 50% în regiunile mai puţin dezvoltate.
În plus, unele resurse FEDR trebuie să fie canalizate în mod specific spre proiectele legate de o economie cu emisii reduse de carbon:
- regiunile mai dezvoltate: 20%;
- regiunile de tranziţie: 15%; şi
- regiunile mai puţin dezvoltate: 12%.
FEDR acordă, de asemenea, o atenţie deosebită caracteristicilor teritoriale specifice. Acţiunile FEDR vizează reducerea problemelor economice, de mediu şi sociale în zonele urbane, punându-se un accent special pe dezvoltarea urbană durabilă. Cel puţin 5% din resursele FEDR sunt rezervate pentru acest sector, prin intermediul “acţiunilor integrate” gestionate de oraşe. Zonele dezavantajate în mod natural din punct de vedere geografic (zone izolate, muntoase sau slab populate) beneficiază de tratament special. În cele din urmă, zonele ultraperiferice beneficiază, de asemenea, de asistenţă specifică de la FEDR pentru abordarea potenţialelor dezavantaje cauzate de gradul de izolare a acestora.
Începând din ianuarie 2007, Instrumentul pentru Asistenta de Preaderare (IAP) înlocuieste o serie de programe si instrumente financiare comunitare destinate tarilor candidate sau tarilor potential candidate la aderare, si anume programele PHARE, PHARE CBC, ISPA, SAPARD, CARDS si instrumentul financiar pentru Turcia.
Domeniile de interventie ale Instrumentului pentru Asistenta de Preaderare (IAP) cuprind cinci componente:
- ajutor pentru tranzitie si consolidarea institutiilor;
- cooperare transfrontaliera (cu statele membre ale UE si celelalte tari eligibile pentru IPA);
- dezvoltare regionala (transport, mediu si dezvoltare economica);
- dezvoltarea resurselor umane (consolidarea capitalului uman si combaterea excluziunii);
- dezvoltare rurala.
Ţările beneficiare IPA sunt repartizate în două categorii:
- ţările candidatela aderare (Turcia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) care sunt eligibile pentru cele cinci componente ale IPA;
- ţările potenţial candidate din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia şi Kosovo în baza Rezoluţiei nr.1244/99 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite)
Sursa: www.ec.europa.eu