Presedintele Uniunii Nationale a Crescatorilor de Pasari din Romania (UNCP), Ilie Van, a solicitat de curand ministrului Agriculturii activarea masurii de bunastare in sector, compensarea TVA la producator cu datoriile pe care acestia le au la bugetul de stat, precum si eliminarea taxelor pe care le platesc supermarketurilor, mai ales in perioadele de criza.
Pretul cerealelor a inceput sa creasca destul de mult, furajele s-au scumpit deja, iar preturile noastre la poarta fermei sunt mai mici cu un leu decat cele de anul trecut. Anul trecut, in aceasi perioada, vindeam cu 7,76 lei kilogramul de carcasa la poarta fermei, iar anul acesta vindem cu 6,76 lei. La acelasi pret in galantar, minus 12% reducerea de TVA, noi vindem cu un leu mai putin. Acest lucru inseamna ca, cei care distribuie, care vand produsul nostru, castiga acel leu plus taxele pe care le incaseaza: pe raft, pe promovare si asa mai departe, a declarat Ilie Van, in cadrul Comisiei de Agricultura din Camera Deputatilor, conform Agerpres.
De asemenea, Ilie Van a propus ca in perioade de criza, taxele pe care producatorii le platesc catre supermarketuri sa fie eliminate.
„Asa cum am spus, vindem cu un leu mai putin kilogramul de carcasa la poarta fermei si suntem intr-o situatie grava din punct de vedere financiar, iar leul acesta se duce in profitul supermarketurilor. Pe langa acest leu, comerciantul mai ia si taxa de raft, taxa de promovare si tot felul de alte taxe. Propun ca in perioadele de criza, asa cum este cea pe care o traversam cu Rusia si cum vor mai fi si altele, sa nu mai platim aceste taxe catre supermarketuri. Cred ca putem ajunge la o intelegere cu acestea, asistati de institutiile statului, ca in momentul in care isi iau un profit atat de mare, sa nu le mai platim aceste taxe. Daca situatia persista, fermierii vor intra in faliment si vom aduce produse de afara”, a avertizat seful UCPR.
Presedintele Uniunii Nationale a Crescatorilor de Pasari din Romania a solicitat ministrului Agriculturii activarea masurii de bunastare care este suspendata in noul PNDR pentru sectoarele de pasare si porc, pentru ca fermele noi nu pot beneficia de o noua sesiune de depunere.
„Au aparut in ultimii trei ani ferme noi si acestea nu beneficiaza de tratament egal in posibilitatea accesarii acestei masuri. Va rugam ca in aceasta modificare de PNDR sa propuneti si activarea masurii de bunastare a animalelor si cresterea acestor angajamente de la 5 la 7 ani, urmand ca sa gandim daca mai este nevoie de inca un pachet de 7 ani”, a explicat Van.
Totodata, o alta problema ridicata de crescatori a fost cea legata de compensarea TVA la producator cu datoriile celelalte pe care le au catre buget, recunoscand ca acest domeniu apartine de Ministerul Finantelor, care s-a aratat intotdeauna refractar la o astfel de masura.
In prezent, Romania are in jur de 500 de ferme avicole autorizate sanitar-veterinar, care apartin unui numar de 250 de societati membre ale UCPR. Cei 200 de producatori de oua din UCPR realizeaza circa 90% din productia autohtona de oua obtinuta in sistem industrial, iar productia anuala de oua se ridica la circa 1,36 de miliarde de bucati, conform sursei citate.
Sursa:www.stiriagricole.ro