Fermierii ale caror culturi au fost afectate de seceta ar putea primi in acest an 80-90% din suma totala a despagubirilor, daca acest lucru va fi convenit cu oficialii din cadrul Comisiei Europene, a anuntat de curand ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„In ceea ce priveste despagubirile pentru seceta, pentru a calcula pierderile trebuie sa avem incheiat anul din punct de vedere economic, asta ar insemna primavara anului urmator. Vedem care este diferenta fata de media ultimilor 3 ani, asa cum spune regulamentul european, si dupa aceea venim cu o compensare care nu poate sa depaseasca 80%. Vreau sa reafirm ca vom incerca in acest an, fiind si un an in care sa spunem ca ar mai exista spatiu in ceea ce inseamna deficitul pe care trebuie sa-l indeplineasca Romania. Asa ca am putea sa mutam ceva bani pe zona de agricultura si sa incercam sa convingem Comisia Europeana sa putem sa acordam din acest an o valoarea a avansului de 80-90% si sa calculam in primavara anului viitor atunci cand vom avea toate datele, diferenta”, a explicat Daniel Constantin, la TVR.
O prima negociere a acestei posibilitati va fi purtata chiar luna aceasta, mai exact pe 20 septembrie, atunci cand comisarul european pe agricultura, Phil Hogan, va reveni in Romania.
Seful MADR a precizat totodata ca cele mai afectate culturi de seceta sunt cele de porumb, soia si floarea-soarelui, unde se inregistreaza pierderi de circa 40%.
Sursa:www.stiriagricole.ro