Mobilitatea digitală și conectivitatea sunt tot mai importante în viața personală, dar și în mediul de afaceri, conform studiului Utilizarea dispozitivelor mobile, lansat de EY România. Studiul analizează percepțiile utilizatorilor din România privind durata de folosire a acestora, conținutul accesat, aplicațiile descărcate, sau beneficiile pe care le asociază utilizării dispozitivelor mobile non-computer (smartphone, tabletă, telefon mobil, phabletă, smartwatch, şi brățară fitness).
Utilizatorii români poartă peste tot dispozitivele mobile cu ei, le verifică frecvent și foarte des se întâmplă să utilizeze mai multe dispozitive mobile în același timp. Top 3 al celor mai utilizate dispozitive mobile în fiecare zi arată că 62% dintre utilizatorii de smartphone, 23% dintre utilizatorii de telefon mobil și 18% dintre utilizatorii de tabletă folosesc aceste dispozitive mobile între 2 și peste 6 ore/zi.
Mai mult decât atât, două treimi dintre respondenți spun că, din momentul trezirii și până se uită la dispozitivul mobil, trec sub 30 minute. Iar pentru 29% dintre respondenți se pare că rutina dimineții începe cu verificarea dispozitivului mobil înainte de micul dejun și uneori chiar înainte de spălatul pe față.
Creșterea nevoii de fi conectat se reflectă nu numai în primul lucru pe care îl fac utilizatorii dimineața, dar și în frecvența cu care se uită la dispozitivele mobile în timpul unei zile. 52% dintre respondenți spun că se uită între de 11 și 50 de ori în fiecare zi la dispozitivele lor mobile, iar 22% se uită între 51 și peste 200 de ori în fiecare zi. Cea mai mare frecvență de utilizare a dispozitivelor mobile – peste 200 de ori în 24 de ore – se constată la segmentul de vârstă 25-35 de ani (41%). Următorul segment cu frecvența mare de utilizare este cel cuprins între 45-55 de ani (26%).
„Convergența digitală nu afectează iremediabil doar afacerile din economiile occidentale, ci are efect în toate industriile și în toate zonele geografice. Această convergență digitală într-un ritm accelerat obligă și business-urile românești să țină cont de modificările pe care le aduce. Iată de ce ne-am propus să desprindem un aspect din peisajul transformărilor digitale și să explorăm modul în care utilizarea dispozitivelor mobile schimbă comportamentele utilizatorilor și determină numeroase industrii să se adapteze la noile tendințe. Ne dorim, astfel, să facilităm înțelegerea acestor noi comportamente și să ajutăm afacerile în adaptarea la noile realități”, declară Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.
Industriile care oferă respondenților cea mai bună experiență de accesare a informației pe dispozitivul mobil sunt:
- media și divertisment (63% dintre respondenți)
- industria de servicii financiar-bancare (52%)
- tehnologie și IT (47%)
- telecomunicații (36%)
Industriile precum construcții și imobiliare (8%), leasing și asigurări (4%) și petrol și gaze (3%) au de îmbunătățit experiența de accesare a informației pe dispozitive mobile.
Studii globale estimează o creștere anuală a traficului video cu 55% până în 2020, impulsionat de serviciile de streaming video și de includerea de tot mai mult conținut video în spațiul de media și publicitar. Astfel, 37% dintre respondenții la sondaj vizionează 1-5 conținuturi video/săptămână, 21% peste 15 conținuturi video/săptămână, 19% vizionează între 6 și 10 conținuturi video, în timp ce doar 14% dintre respondenți nu vizionează nici un conținut video pe săptămână.
Studiul EY scoate în evidenţă şi utilizarea unui număr mare de aplicații, ceea ce se explică și prin categoriile diverse din care acestea fac parte: 66% dintre respondenți folosesc aplicații din categoria business, 60% din categoria foto & video, câte 46% din categoria muzică și entertainment, cele mai coborâte valori la utilizarea aplicațiilor le înregistrează categoriile lifestyle(28%), health & fitness (25%) și sport (17%).
“Dispozitivele mobile au transformat semnificativ modul în care ne dorim să interacționăm cu informația. Ele se află alături de noi, în viața noastră, iar impactul pe care l-au produs deja asupra tuturor categoriilor de vârstă este covârșitor. Felul în care avansul tehnologic și transformarea digitală pe care o parcurgem acum ne propun noi moduri în care să relaționăm și să accesăm informațiile, schimbă paradigma multor industrii, de la media și telecomunicații, la servicii financiar-bancare și servicii medicale. Iar acesta este numai începutul…”, concluzionează Elena Badea, Director de Marketing, EY România.
Sursa:http://www.portalhr.ro/