Vremea mai calda de la inceputul intervalului 15 – 18 decembrie 2015 va intra intr-un proces de racire treptata, devenind normala sub aspect termic, in cea mai mare parte a tarii, informeaza ANM.
Temperatura medie diurna a aerului se va situa intre -1…8°C in primele zile, abaterile termice pozitive fiind de 1…5°C si -3…4°C spre sfarsitul intervalului, valori apropiate de mediile multianuale, in majoritatea regiunilor agricole.
Temperatura maxima a aerului se va incadra intre 1…12°C, in toata tara. Temperatura minima a aerului va oscila intre -7…4°C, pe intreg teritoriul agricol al tarii, cele mai scazute valori fiind posibile in zonele depresionare, unde vor fi conditii de producere a brumei si a inghetului la suprafata solului.
Sub aspect pluviometric, se prognozeaza precipitatii sub forma de ploi locale, dar si mixte (ploaie, lapovita si ninsoare), neinsemnate din punct de vedere agricol, acestea fiind insotite de intensificari de scurta durata ale vantului, la nivelul intregii tari.
Caracteristici agrometeorologice pentru perioada 15 – 18 decembrie 2015
In cultura graului de toamna, aprovizionarea cu apa accesibila plantelor pe adancimea de sol 0-100 cm, va prezanta valori satisfacatoare, apropiate de optim si optime in aproape toata tara, cu exceptia unor suprafete agricole din nordul Moldovei si sud-vestul Transilvaniei, unde local se vor inregistra deficite moderate de umiditate in sol (seceta pedologica moderata).
Starea de vegetatie a culturilor agricole pentru perioada 15 – 18 decembrie 2015
Ca urmare, ritmurile vegetative ale culturilor de toamna vor evolua pe ansamblu normal, in majoritatea regiunilor agricole. Starea de vegetatie a cerealierelor de toamna se va prezenta in general bunǎ si medie in semanaturile efectuate in epoca optima.
Sub aspect fenologic, cerealierele de toamna (orz si grau) vor parcurge aparitia frunzei a treia (50-100%) si infratirea (10-100%), in cea mai mare parte a zonelor de cultura.
In functie de data semanatului, la cultura de rapita va predomina faza de infrunzire (6-15 frunze).
Speciile pomicole si viticole se vor afla in starea de repaus biologic, la nivelul intregii tari. In zilele cu precipitatii, lucrarile agricole in camp vor fi sistate temporar.
Pentru perioada 15 – 18 decembrie 2015 se recomanda urmatoarele lucrari de specialitate:
- Definitivarea araturilor adanci de toamna;
- Administrarea ingrasǎmintelor minerale pe baza de fosfor si potasiu la culturile de toamnǎ semanate in epoca optima si incorporarea gunoiului de grajd in camp;
- Lucrǎri de intretinere in podgorii si livezi.
Sursa:www.stiriagricole.ro