Curieruldevalcea.ro: CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE VÂLCEA SE PREGĂTEȘTE DE SĂRBĂTORIREA A 90 DE ANI DE VIAȚĂ
În 14 februarie 1926, regele Ferdinand I al României semna Decretul Oficial de constituire a Camerei de Comerț și Industrie Râmnic. Peste nouă decenii, conducerea CCI pune la cale un eveniment prin care să evoce tot acest arc peste timp, dar și să scoată în evidență tot ceea ce înseamnă excelența și potențialul Vâlcii: „Evenimentul pe care încercăm să-l punem în mișcare vrea să potențeze nu doar sfera economică. Dintotdeauna, Camera de Comerț și Industrie s-a dorit un nucleu de dezvoltare pentru Vâlcea. Nu ne vom centra strict pe partea de comerț, vom aduce în față și alte vârfuri ale acestui județ, fie de azi, fie de ieri, fie de mâine.” ne-a declarat Valentin Cismaru președintele Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea.
Agerpres.ro: BVB închide pe roșu ședința de joi; tranzacții de circa 11 milioane de euro
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere ședința de joi, iar indicele de referință BET, care arată evoluția celor mai lichide 10 acțiuni, a consemnat o depreciere de 0,63%.
Mediafax.ro: Isărescu: Creşterea salariilor este inevitabilă în România, dar trebuie făcută prudent, câte puţin
Creşterea salariilor este inevitabilă în România, în contextul integrării europene, însă “concubinajul” acesteia cu reducerea taxelor trebuia evitat, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că ar fi bine ca veniturile să urce “câte puţin”, prudent, pentru a nu fi reduse ulterior.
“În România, în condiţiile adâncirii integrării, a libertăţii mişcării forţei de muncă, cred că este inevitabilă creşterea salariilor. Din acest motiv şi pentru că vedem această majorare de salarii ca un lucru pe care niciun guvern nu va putea să-l evite decât cu mari riscuri, politice, sociale dar şi economice, am considerat că relaxarea fiscală este exagerată şi nu foarte prudentă. Uitaţi, se întâmplă ceea ce nu este de dorit, două lucruri care nu este bine să intre în concubinaj au intrat, creşteri mari de venituri concomitent cu reduceri importante de impozite”, a declarat Isărescu într-o conferinţă de presă, organizată după o şedinţă de politică monetară.
Mediafax.ro: Mugur Isărescu: Legea dării în plată trebuie să-i protejeze pe cei cu credite de locuinţe, nu alte persoane
Parlamentul trebuie să aibă în vedere, la reexaminarea legii dării în plată, recomandările primite, inclusiv de la BCE, astfel încât legea să îi protejeze pe cei care au credite pentru locuinţe şi nu alte persoane, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Mediafax.ro: Isărescu: Sunt premise ca leul să rămână stabil, dacă România evită problemele economice interne
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că sunt premise ca leul să se menţină stabil faţă de euro şi anul acesta, în cazul evitării dezechilibrelor macroeconomice interne, care pot exacerba impactul instabilităţii economiei internaţionale, inclusiv a regiunii în care se află România.
Mediafax.ro: Comisia Europeană a adoptat programe de 1 miliard euro. România şi Ucraina primesc 3,8 milioane de euro
Comisia Europeană a adoptat o serie de programe, cu un buget total de 1 miliard de euro, destinate să sprijine dezvoltarea socială şi economică a 27 de ţări situate de ambele părţi ale frontierelor externe ale UE, România şi Ucraina primind 3,8 milioane euro pentru un proiect în bazinul Dunării.
Bursa.ro: Banca băncilor centrale atacă, prea târziu, politicile băncilor centrale
Încrederea în capacitatea marilor bănci centrale de a-şi repara greşelile din perioada premergătoare crizei financiare tocmai a primit o puternică lovitură. Nu, nu este vorba despre prăbuşirea burselor internaţionale din ultimele zile, ci despre un “atac” venit chiar de la BIS (Bank for International Settlements), adică de la banca băncilor centrale.
Bursa.ro: Wall Street a închis în scădere
Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere.Indicele Dow Jones se depreciază cu 2,32%, la 16.514,10 puncte, iar indicele S&P 500 era în scădere cu 2,37%, la 1.943,09 puncte.
Bursa.ro: ÎN DOAR CÂTEVA ZILE,
Turbulenţele din China au şters 2.500 miliarde dolari de pe pieţele acţiunilor din lume
Bursele din China au înregistrat, ieri, un nou declin major, ceea ce a determinat declanşarea, pentru a doua oară în această săptămână, a mecanismului “circuit breakers”, care opreşte tranzacţiile în vederea temperării volatilităţii. Situaţia vine după episodul similar de luni, care a generat turbulenţe pe toate pieţele din lume, ştergând, în cele câteva zile de tranzacţionare din 2016, aproape 2.500 de miliarde de dolari din valoarea acţiunilor globale, potrivit cifrelor Bloomberg. Astfel, începutul lui 2016 este, pentru pieţele acţiunilor din lume, cel mai rău înregistrat după 2000.
Bursa.ro: FURTUL DIN BĂNCI, LEGALIZAT LA NIVEL EUROPEAN
Blănculescu: “Confiscarea depozitelor – o crimă cu premeditare”
Confiscarea depozitelor negarantate pentru salvarea băncilor cu probleme, măsură prevăzută în reglementările care tocmai au intrat în vigoare, în acest an, la nivel european ar putea aduce deponenţii în situaţia să-şi mute banii din conturile băncilor din Europa în afara continentului.
Legea rezoluţiei bancare a fost promulgată şi la noi, pe final de an 2015, fără ca nimeni dintre autorităţile abilitate să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la faptul că actul normativ presupune inclusiv ca, peste noapte, deponenţilor să le dispară economiile din bănci.
Bursa.ro: ÎNCĂ O RUNDĂ ÎN MECIUL DE LA SIF TRANSILVANIA
Contestatarii lui Fercală, de la extaz la agonie
Chiar când se bucurau că SIF3 Transilvania a convocat AGA pentru schimbarea conducerii, acţionarii contestatari, printre care Constantin Frăţilă, Radu Toia, fonduri Certinvest şi Broadhurst, au primit o lovitură, în sala de judecată.
Tribunalul Braşov a admis, pe calea ordonanţei preşedinţiale, cererea SIF3 Transilvania să suspende punerea în aplicare a cererii de convocare formulată de grupul de acţionari, potrivit unui raport al SIF3.
Bursa.ro: BURSELE DIN LUME
Scăderi puternice în sectorul minier
Titlurile companiei miniere “Anglo American” Plc s-au depreciat cu 10,2%, la 242,90 pence, iar cele ale “Glencore” Plc – cu 6,6%, la 80,21 pence.
Acţiunile “ArcelorMittal”, cel mai mare grup siderurgic din lume, au coborât cu 6,8%, la 3,44 euro, iar cele ale “ThyssenKrupp” AG, cea mai mare companie de profil din Germania, cu 3%, la 16,75 euro.
Bursa.ro: BVB
Nicu Grigoraş (Intercapital Invest): “Scăderile burselor în prima săptămână a anului, comparabile cu cele din debutul lui 2008”
Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere, în contextul în care a fost înregistrată o lichiditate mai mare decât în ziua anterioară, de 49,15 milioane de lei (10,85 milioane de euro).
Bursa.ro: SIBEX
Indicele Dow Jones, “scuturat” puternic de volatilitatea din China
La Sibex, penultima şedinţă din prima săptămână a anului a fost una anostă pe toate segmentele pieţei, volumele fiind mici, în ciuda faptului că preţurile au fost “scuturate” puternic sub influenţa de pe pieţele internaţionale şi mai ales a volatilităţii de la bursa in China. Conform datelor de la ora 17.00, pe segmentul derivatelor de la Sibiu se consemnau doar 24 de contracte, cu o valoare de 385.715 lei, în timp ce pe spot se înregistrau schimburi numai pe ATS-ul administrat de operator, cu 391 de acţiuni(1).
Economica.net: Preţul ţiţeiului, la minimumul ultimilor 11 ani. Producţia de petrol a României e ameninţată
Cotaţiile internaţionale ale ţiţeiului se apropie vertiginos de pragul de 30 de dolari barilul, după scăderile abrupte din ultimele zile. Acest prag este foarte important pentru România: este costul total de extracţie a unui baril de petrol românesc, aşa că o cădere sub acest nivel a cotaţiilor internaţionale poate face exploatarea petrolului din România nerentabilă.
Economica.net: O nouă ieftinire la motorină. 4,4 lei/litru în Bucureşti, 4,2 lei, în ţară. Preţurile din cele mai ieftine benzinării Petrom
În strada Jiului, sectorul 1, motorina costă 4,48 lei pentru un litru, iar benzina 4,80 lei pe litru. În această staţie, ieftinirea a fost de 4 bani la motorină şi un ban la benzină.
În Odorheiu Secuiesc, motorina standard costa 4,24 lei/litru, pe Str. Beclean, nr. 284 şi tot 4,24 lei, la staţia de pe strada Str. II Rakoczi Ferenc, nr. 25, cele mai ieftine benzinării Petrom din ţară pentru motorină. Benzina costă aici 4,84 lei.
Economica.net: Cât câştigă românii: Veniturile medii ale gospodăriilor au ajuns la 2.713, în al treilea trimestru din 2015
Veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie, au fost de 2.713 lei, în al treilea trimestru din 2015, fiind mai mari cu 8,73% faţă aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, vineri AGERPRES.
În ceea ce priveşte cheltuielile, acestea au crescut cu 2,88%, raportat la acelaşi interval de timp, ajungând la 2.351 lei lunar/gospodărie.
Economica.net: Salariaţii Complexului Energetic Oltenia vor primii banii aferenţi orelor suplimentare de muncă
Angajaţii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor primi în ianuarie bani mai mulţi, după ce conducerea şi sindicatele au semnat o Notă comună prin care acordă salariaţilor drepturile băneşti pentru orele de muncă suplimentare.
Potrivit unui comunicat de presă postat joi pe site-ul companiei, prevederile Notei comune nu se aplică salariaţilor subunităţilor cu activitate întreruptă (S.E. Chişcani, UIC Motru şi Sector Seciuri) şi personalului cu contractul individual de muncă suspendat pe o perioadă mai mare de 90 de zile în intervalul septembrie – decembrie 2015.
Hotnews.ro: Decizie de importanta majora / SURSE: OMV a batut palma cu Gazprom pentru un schimb important de active, care implica Romania. Pozitia OMV: Orice ipoteza privind schimbul de active este falsa,fiind la inceputul procesului de negociere, iar deciziile nu sunt inca luate
Grupul austriac OMV a “batut palma de principiu” cu gigantul rus Gazprom, la sfarsitul anului trecut, pentru un schimb de active, care implica Romania au declarat pentru HotNews.ro mai multe surse importante din domeniul petrolier. OMV ar urma sa primeasca acces la explorarea si exploatarea unor zacaminte foarte mari in Siberia. In schimb, Gazprom ar urma sa preia rafinaria Petrobrazi de la Ploiesti, detinuta de OMV Petrom si benzinarii din Bulgaria. Rusii ar mai solicita, in cadrul acestui aranjament, sa devina parteneri in proiectele pe care OMV le dezvolta impreuna cu americanii de la ExxonMobil. OMV Petrom si ExxonMobil detin licente de explorare si exploatare in Marea Neagra, pe teritoriul Romaniei.
Capital.ro: Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere, indicele Dow Jones s-a depreciat cu 1,32%, ajungând valoarea de 16.683,12 puncte, în scădere cu 223,39 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor’s 500 s-a depreciat cu 1,4%, ajungând la valoarea de 1.962,35 puncte, în scădere cu 27,91 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 1,78%, ajungând la valoarea de 4.749,56 puncte, în scădere cu 86,20 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Evz.ro: Cupru Min, un posibil caz de spionaj economic
Încercările de privatizare sau de găsire a unui partener de afaceri în cazul Moldomin au eșuat
O descoperire întâmplătoare făcută în ajun de An Nou la una dintre companiile strategice ale statului român, Cupru Min Abrud, ridică mari semne de întrebare legate de un posibil caz de spionaj economic.
Zf.ro: Bursele lumii se clatină din nou. Epidemia chineză se extinde. Analiştii îşi amintesc de 2008. La Bucureşti piaţa a pierdut 5 miliarde de lei în câteva zile. “Cei cu profil de risc scăzut ar fi indicat să stea pe margine”
Pieţele bursiere din întreaga lume au intrat din nou în alertă după ce China a trimis o nouă undă de panică printr-o nouă scădere de 7%, după cea similară de luni, ceea ce a dus la oprirea tranzacţiilor a doua oară într-o săptămână.
Pieţele bursiere din întreaga lume au intrat din nou în alertă după ce China a trimis o nouă undă de panică printr-o nouă scădere de 7%, după cea similară de luni, ceea ce a dus la oprirea tranzacţiilor a doua oară într-o săptămână.
Zf.ro: Radu Hanga, BT: Am un sentiment moderat pozitiv. Nu văd creşteri spectaculoase, dar nici scăderi mari
Radu Hanga, şeful grupului financiar Banca Transilvania, spune că are un sentiment „moderat pozitiv“ pentru evoluţia bursei de la Bucureşti în acest an, acest lucru venind paradoxal dintr-un ciclu de creştere a dobânzilor.
„Din tot ce am văzut în urmă, de regulă, după ce încep dobânzile să crească pe termen scurt sunt semne de întrebare, dar după aceea, pe termen lung, pieţele cresc“, a menţionat el.
Zf.ro: REZULTAT NEAŞTEPTAT
Veniturile statului au crescut cu peste 13 mld. lei în 2015. Încasările din CAS au scăzut cu 6%, cele din TVA au crescut cu 12%
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat în 2015 venituri totale de peste 196 miliarde de lei, în creştere cu 8% (adică cu 13,7 mld. lei) faţă de anul anterior, după ce veniturile colectate din TVA au crescut cu 12%, cele din impozitul pe profit cu 13%, iar cele din impozitul pe venit cu 12% faţă de perioada similară a anului anterior. Execuţia bugetară arată că încasările din CAS (contribuţiile la pensii) au scăzut cu 6% în 2015 faţă de anul 2014, pe fondul scăderii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, măsură aplicată încă din toamna anului 2014.
Zf.ro: Erste s-a înregistrat ca broker direct la BVB
Depozitarul Central, instituţia care decontează tranzacţiile cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti şi distribuie dividendele companiilor listate, a anunţat admiterea instituţiei de credit Erste Group Bank din Viena în calitate de participant la sistemul de compensare – decontare şi registru.
Zf.ro: Robor scade, cursul urcă. Costul leilor staţionează la minim istoric, în timp ce cursul leu-euro urcă pe un nou palier
Leul a pierdut ieri teren în faţa monedei europene, cursul urcând la 4,52 de lei/euro, cu 0,13% peste nivelul atins în şedinţa precedentă, în timp ce faţă de dolar moneda naţională a câştigat aproape 1%. Pe de altă parte, indicatorul Robor cu scadenţă la trei luni, referinţă pentru costul creditelor în lei, s-a poziţionat în ultima perioadă de timp pe o pantă descendentă, iar ieri a staţionat la minimul istoric de 0,98% pe an. Astfel, cursul a avut o mişcare în sens invers faţă de dobânda la lei.
Zf.ro: Creşte încrederea în economia zonei euro, impulsionată de declinul şomajului
Încrederea în economia zonei euro a crescut în mod surprinzător în luna decembrie în condiţiile în care rata şomajului şi-a continuat declinul în luna anterioară, relatează Reuters, citând date ale Eurostat şi ale Comisiei Europene.
Potrivit Comisiei, indicele încrederii în economie a avansat la 106,8 puncte în decembrie de la 106,1 puncte în noiembrie.
Zf.ro : A doua licitaţie cu obligaţiuni din 2016: statul a împrumutat mai mult decât programase
Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri de la bănci 333 de milioane de lei (echivalentul a 74 de milioane de euro) printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu scadenţa în februrarie 2025. Statul anunţase anterior că vrea să atragă 200 de milioane de lei. Băncile au depus oferte de aproximativ 960 de milioane de lei. Nivelul mediu ponderat al randamentului a fost de 3,7% pe an. „Pe fondul temerilor globale şi al scăderii preţului petrolului la minimumul de peste un deceniu, randamentul obligaţiunilor cu scadenţe lungi a coborât cu 6 puncte de bază miercuri, mult mai mult decât în cazul celor scurte, ducând la scăderea pantei curbei de randament”, scriu analiştii de la ING într-o notă de studiu.
Zf.ro: Preţurile alimentelor au ajuns în 2015 la minimul ultimilor 6 ani
Preţurile alimentelor la nivel mondial au încheiat anul 2015 la cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani, dând noi dureri de cap băncilor centrale preocupate de deflaţie, dar aducând un bonus celor mai săraci consumatori, scrie Bloomberg. Un indice al costurilor anuale medii pentru alimente s-a aflat în scădere pentru al patrulea an, cea mai lungă perioadă de scădere din 2000, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU.
Zf.ro: CUM VA ARĂTA ECONOMIA ÎN 2016
Claudia Medrega, editor ZF: 2016 va fi un an dinamic pentru sectorul bancar, cu restructurări, schimbări legislative şi cu o creştere a creditului de retail
În 2016, piaţa bancară va fi la fel de dinamică precum în anul precedent, va exista o continuare a restructurării numărului de unităţi teritoriale şi a numărului de posturi în acest sector, a spus Claudia Medrega, editor ZF, la emisiunea de business ZF Live.
“De asemenea, indicele Robor ar urma să ajungă până la jumătatea anului spre 0,5-0,7%, în contextul în care inflaţia va rămâne în teritoriul negativ, însă spre finalul anului s-ar putea să crească din nou la 1,4%”, a mai spus Claudia Medrega.
Zf.ro: OPINIE RADU GEORGESCU, CFO NETWORK
Haos la finanţele publice. Cu cât se măreşte impozitul pe clădire şi cum se calculează pentru persoanele fizice care au PFA-uri sau SRL-uri? Domnul Biriş spune ceva, normele spun altceva; Direcţiile de impozite şi taxe, nici ele nu ştiu; 500.000 de români sunt în beznă
In acest moment sunt diferente intre Codul Fiscal, Normele de aplicare, declaratiile reprezentantilor Ministerului de Finante.
Am sunat la 7 directii locale de impozite si taxe din Bucuresti si tara si impresia este de haos general. Angajatii de la directii sunt revoltati ca nimeni de la Ministerul de Finante nu le explica cum trebuie aplicat acest Cod Fiscal, desi anul a inceput de o saptamana si ar trebui sa incaseze impozitele.
Zf.ro: Curăţenie-fulger: o treime din brokerii de asigurări dispare dintr-un foc
Aproape o treime din cei 450 de brokeri de asigurare care operează pe piaţa locală îşi vor închide în acest an activitatea ca urmare a cerinţelor mai stricte de capital impuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit calculelor ZF.
Mulţi brokeri raportează afaceri mici, astfel că nu au capacitatea şi nici motivaţia să-şi majoreze capitalul social până la nivelul de 150.000 de lei cerut de ASF.
Zf.ro: Cele două tabere de la SIF Transilvania îşi consolidează poziţiile
Doi acţionari minoritari ai SIF Transilvania (SIF3), Constantin Frăţilă şi fiica sa Maria Alexandra Frăţilă, au cumpărat în şedinţa bursieră din 6 ianuarie un număr total de 55.668 de acţiuni la SIF, în valoare totală de 15.000 lei.
Zf.ro: Asigurătorii au vândut 1,4 milioane de poliţe de locuinţe anul trecut
Companiile de asigurări au vândut 1,4 milioane de poliţe de locuinţe în intervalul ianuarie-septembrie al anului trecut, din care au încasat venituri de 260 milioane de lei, arată datele statistice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
În aceste condiţii prima medie care a fost plătită pentru asigurarea casei s-a situat la circa 180 de lei, adică de trei ori mai puţin decât asigurarea obligatorie a autoturismului şi asta în condiţiile în care o locuinţă este de cinci ori mai scumpă.
Zf.ro: Apulum Alba Iulia, furnizor al IKEA, investeşte 4,5 mil. € într-o nouă secţie de producţie
Producătorul de articole din porţelan Apulum din Alba Iulia, unul dintre principalii furnizori locali ai concernului suedez IKEA, va demara în acest an o investiţie de peste 4,5 mil. euro într-o nouă secţie de producţie cu o capacitate de 4.000 de tone de porţelan. Investiţia, susţinută printr-un credit bancar, va fi finalizată până în toamna acestui an şi va presupune angajarea a 120 de oameni.
digi24.ro: Ieftinirea creditelor se opreşte
Dacă aveţi credit în lei, cu siguranţă aţi observat o scădere a ratelor în ultima perioadă. Tendinţa nu va continua, pentru că Banca Naţională a decis că scăderea dobânzii de referinţă, până la minimul istoric de 1,75 la sută pe an e suficientă. Drept urmare, băncile nu vor fi încurajate să ieftinească prea mult împrumuturile în moneda naţională. Nu vor avea însă nici motive să majoreze ratele celor care au luat deja un credit în lei, pentru că indicele ROBOR e tot la un minim istoric.
Dobânzile mici din ultimul an i-au încurajat pe români sa ia tot mai multe credite în lei. Împrumuturile în moneda naţională au crescut cu aproape 20 la sută la finalului anului trecut, faţă de aceeaşi perioadă din 2014. Această evoluţie e atent urmărită de şeful Băncii Centrale.
Digi24.ro: Petrolul ar putea ajunge la 18 dolari barilul
Petrolul s-a scufundat azi la noi adâncimi pe burse. A atins preţul de 32 de dolari pe baril, după care a urcat rapid aproape de 34. Dincolo de volatilitate și de zigzagurile de pe burse, putem spune acum că avem cel mai ieftin petrol din ultimii aproape 12 ani.
Ziare.com: La ce serveste cresterea economica?
Ne mandrim cu o crestere economica record european in 2015. Ne mandrim si mai mult dupa ce ultimul raport al Bancii Mondiale ne suplimenteaza acest ritm si ne prognozeaza o crestere importanta si in 2016.
Oare chiar ar trebui sa ne mandrim? Ne serveste la ceva aceasta crestere? Cred ca este cazul sa ne trezim la realitate si sa analizam nepoliticianist recordul de crestere pe care Romania l-a inregistrat anul trecut si pe care s-ar putea sa-l inregistreze si in acest an.
Startupcafe.ro: Pana la 55.000 de euro, ajutor de stat pentru fabricute IMM.Descarca proiectul de procedura
Guvernul vrea sa acorde ajutoare de stat de pana la 55.000 de euro fabricutelor private, intr-un nou program de finantare a intreprindrilor mici si mijlocii, destinat microindustrializarii. Proiectul de procedura si criteriile de selectie au fost lansate joi in dezbatere publica.
Potrivit proiectului de procedura, scos in dezbatere publica pe site-ul Directiei Politici Antreprenoriale a Ministerului Economiei, noul Program national multianual de microindustrializare va pune la bataie in total 60,89 milioane de lei (peste 13 milioane de euro).
Hotnews.ro: Declaratia 394, viitorul cosmar al contabililor. Declaratia privind achizitiile si livrarile pe teritoriul national este vasta si complexa, necesitand efort suplimentar pentru completare
In Monitorul Oficial de joi a fost adoptat ordinul de aprobare a noului formular 394 “Declaratie informativa privind achizitiile si livrarile pe teritoriul national”. Recomandam sa analizati cu maxima atentie acest temei normativ deoarece se modifica total modul de completare a
declaratiei si trebuie alocate resurse suplimentare pentru depunerea cu succes a acesteia. Foarte important: pentru lunile ianuarie si februarie 2016, pana pe data de 25 aprilie 2016, trebuie inlocuite declaratiile depuse prin retrimiterea acestora completate conform noului formular.
Stiritvr.ro: Parlamentarii propun indemnizaţii de şomaj mai mari: 450 de lei lunar
Parlamentarii vor să dea mai mulţi bani pentru şomeri. Potrivit unei iniţiative legislative, indemnizaţiile de şomaj ar urma să crească cu aproape 100 de lei pentru cei care au muncit cel puţin un an. Bani mai mulţi ar urma să primească şi tinerii care nu îşi găsesc un loc de muncă şi se înregistrează ca şomeri.
Şomerii care au lucrat cel puţin un an primesc acum o indemnizaţie de 375 de lei pe lună. Ar urma să încaseze 450 de lei. Iar tinerii care nu-şi găsesc de lucru după ce termină studiile ar primi cu 50 de lei mai mult.
Jurnalul.ro: Agricultorii României: şi prăduiţi, şi cu banii luaţi
Mulţi fermieri români au fost daţi în judecată de Agenţia de Plăți şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi au pierdut procesele, deşi au cerut subvenţii pentru suprafeţele pe care le deţin în acte. Ei sunt păgubiţi de stat în cinci feluri, din vina primăriilor, a birocraţiei, a sistemului electronic făcut de SIVECO și Teamnet pe aproape 50 de milioane de euro şi a neconcordanţei hărţilor cadastrale. Un fermier care ştie că are un teren agricol de 5.000 de metri pătraţi, conform actelor, depune cerere pentru subvenţii, pentru întreaga suprafaţă, dar poate afla că are mai puţin şi trebuie să dea banii înapoi.
Bursa.ro: Libra Internet Bank a aderat la SEPA – Single Euro Payments Area
Libra Internet Bank anunţă aderarea la SEPA, prin care va asigura clienţilor săi o nouă opţiune de plăti externe în euro cu comisioane mai mici şi timp redus de procesare efectivă a plăţii (de la 3 zile lucrătoare la doar 1 zi), informează un comunicat remis astăzi redacţiei.
Bursa.ro: Indicii BVB au deschis în creştere
Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în urcare şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET Total Return se apreciază cu 0,28%, la 7.722,48 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea “free-float”-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui.
Bursa.ro: Arabia Saudită analizează posibilitatea vânzării unor acţiuni la gigantul petrolier Aramco
Guvernul Arabiei Saudite analizează posibilitatea demarării unei operaţiuni de cotare publică iniţială în cazul gigantului petrolier Aramco, în cadrul unei strategii de privatizare destinate strângerii de fonduri în contextul unor preţuri reduse la petrol, a declarat prinţul moştenitor Mohammed bin Salman într-un interviu acordat joi revistei The Economist.
Economica.net: Decathlon: vânzări de 500 milioane lei, în 2015
Retailerul de articole sportive Decathlon a înregistrat în 2015 în România o cifră de afaceri de aproape 500 milioane lei, a declarat directorul general Decathlon România, Eric Mazillier, cu prilejul inaugurării, joi seara, a magazinului Decathlon din Băneasa (nordul Capitalei).
Magazinul din Băneasa este al 17-lea magazin din reţeaua Decathlon din România, iar ca suprafaţă este al treilea, a precizat directorul magazinului Decathlon Băneasa, Claudiu Fiţoiu.
Economica.net: RCS & RDS reduce tarifele la internet fix şi lansează două abonamente de net mobil
RCS & RDS a redus, începând de vineri, 8 ianuarie, cu până la 10 lei pe lună tarifele la abonamentele de internet fix de mare viteză şi a lansat două abonamente de net mobil 3G şi 4G. Reducerea de preţ se aplică clienţilor noi şi clienţilor existenţi care trec la un abonament superior sau care prelungesc contractul cu 12 sau 24 de luni.
capital.ro: În ianuarie 2016, ca industriaș, sunt mai puțin optimist
Mall-uri, cartiere rezidențiale, clădiri de birouri și depozite pentru importuri în locul marilor platforme industriale.
Fabrici puține, foarte puține. Cele vechi sunt obligate să recurgă la lohn care este sub-rentabil. Cele noi sunt marea majoritate micro-întreprinderi, puțini angajați, puțină valoare adăugată.
Capital.ro: Cel mai aglomerat drum din România intră în reparaţii
Podul peste Argeș de pe Autostrada A1 București–Pitești intră în reparații. Autostrada A 1 București Pitești cu o lungime de aprox. 110 de km este cel mai aglomerat drum din România.
Podul peste Argeș de la km. 35 al Autostrăzii A 1 București –Pitești pune în pericol siguranța rutieră din cauza degradărilor majore, arată expertiza tehnică realizată la comanda CNADNR în 2015. Podul peste Argeș are o lungime de 230 de metri și a fost construit în 1970 atunci când a fost construită calea II pe Autostrada A 1.
Hotnews.ro: Cristi Popa, fostul viceguvernator BNR este propunerea Finantelor pentru functia de vicepresedinte al Bancii Europene de Investitii, in locul lui Mihai Tanasescu
Cristi Popa, fostul viceguvernator BNR este propunerea oficiala a Ministrului Finantelor Publice, pentru functia de vicepresedinte al Bancii Europene de Investitii. Propunerea a fost aprobata de Presedintele si Guvernul Romaniei, prin adoptarea Memorandumului pentru desemnarea domnului Cristian Popa in calitate de candidat al Romaniei pentru functia de vicepresedinte al Bancii Europene de Investitii. Urmeazaun proces de avizare interna al Bancii Europene de Investittii, in conformitate cu regulile de procedura existente. Din 2012, reprezentantul Romaniei la BEI a fost Mihai Tanasescu, iar numele care se vehicula era a ex-ministrului Finantelor, Ioana Petrescu
Agerpres.ro: OPEC: Prețul barilului de petrol a scăzut cu 6,26%, la 27,85 dolari
Prețul barilului de petrol de referință în Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol a scăzut joi cu 6,26% până la 27,85 dolari, nivelul cel mai scăzut din ultimii peste 12 ani, a anunțat vineri, la Viena, organizația, citată de agenția EFE.