Declararea clădirilor, terenurilor si masinilor la directiile de impozite locale se face în termen de 30 de zile de la dobândire si impozitul se va datora începând cu data de 01 ianuarie a anului următor.
In cazul in care intervin modificari ale datelor inregistrate, (de ex.: modificare date proprietar, vânzare, extindere, imbunătătire, desfiintare partială sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, inclusiv schimbarea integrală sau partială a folosintei, precum si în cazul reevaluării unei clădiri) acestea trebuie declarate în termen de 30 de zile.
Cladirile detinute de persoane fizice
Pentru clădirile detinute strict în scop rezidential sau inchiriate altor persoane fizice cu scopul de locuit, nu se depune în anul 2016 nici o declaratie la directiile de impozite si taxe locale, .
Dacă clădirea este detinută în scop nerezidenţial sau în scop mixt (rezidenţial si nerezidenţial) se depune până la data de 31 martie 2016 o declaratie conform modelului prevazut in Ordinul MDRAP nr. 2069/22.12.2015
Pentru clădirea cu folosinţă mixtă, rezidenţiala si nerezidenţiala, impozitul se plăteste proportional cu suprafata alocată folosirii rezidentiale/nerezidentiale.
Exceptii:
Clădirile in care este stabilit sediul social al unei firme dar nu se desfasoara activitate economică isi pastreaza scopul residential.
Clădirile in care este stabilit sediul social al unei firme, se desfasoara activitate economică si se deconteaza cheltuielile cu utilitătile sunt considerate ca fiind detinute in scop nerezidential.
Nu exista deocamdata prevederi pentru cazul clădirilor in care este stabilit sediul social al unei firme, se desfasoara activitate economică si nu se deconteaza cheltuielile cu utilitătile
Atentie!
Impozitul pentru folosinta în scop nerezidential va fi de aproximativ 10 ori mai mare decât cel pentru folosinta în scop rezidential.
Pentru clădirile cu folosinţă mixtă, rezidenţiala si nerezidenţiala, impozitul se plăteste proportional cu suprafata alocată folosirii rezidentiale/nerezidentiale.
Pentru toate clădirile folosite în scop nerezidential sau mixt se depune, pana la data de 31 martie 2016, declaratia model 2016 ITL-001.
Cladirile detinute de persoane juridice
Toate persoanele juridice care detin clădiri la data de 31 decembrie 2015, au obligatia să depună o declaratie privind destinatia si valoarea impozabilă a clădirii până la data de 31 martie 2016.
Modelul declaratiei este prevazut in Ordinul MDRAP Nr. 2068/22.12.2015.