Pe forum Club Legislatia Muncii a fost prezentata problema privind desfasurarea activitatii a unei angajate la o firma cu contract determinat, “In 31 decembrie 2015 mi s-a incheiat contractul si mi l-au prelungit pana in 31 martie 2016 dar eu in ianuarie am aflat ca sunt insarcinata si din cate am aflat nu sunt obligati sa mi-l mai prelungeasca. Intrebarea mea ar fi: in afara de somaj as putea sa intru pe concediu de risc maternal inainte sa mi se incheie contractul in martie pana o sa pot intra pe prenatal?”
Raspunsul expertului in legislatie a fost: se poate, pana la data incetarii CIM. Concediul de risc maternal nu prelungeste contractul. Contractul individual de munca incheiat pe perioada determinata inceteaza de drept la data expirarii termenului pentru care a fost incheiat.
Incetarea de drept are loc ca urmare a intervenirii unei situatii de fapt care nu mai permite continuarea raportului de munca independent de vointa angajatului sau a angajatorului
Codul muncii
Art. 49
(5) De fiecare data cand in timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauza de incetare de drept a contractului individual de munca, cauza de incetare de drept prevaleaza.
(6) In cazul suspendarii contractului individual de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de munca inceteaza de drept.