Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

ANCOM: viteza medie de transfer date prin internet fix și mobil, în creștere la nivel national

internet-speed-measurement-technology-concept-133841627Statisticile oficiale privind calitatea serviciului de internet fix și mobil din România elaborate de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) pe baza testelor din aplicația Netograf.ro arată că în anul 2019 românii au experimentat viteze medii de download la nivel național de 148,95 Mbps pentru internetul fix și 24,79 Mbps pentru internetul mobil, în creștere față de anii precedenți.

Vitezele medii de download pentru conexiunile de internet fix înregistrate la nivel de județ în anul 2019 sunt în creștere comparativ cu anii 2018 și 2017, cu variații între 106,38 Mbps (Covasna) și 150,15 Mbps (București), judetul Bacau avand o medie de 142 Mbps.

Testele efectuate de utilizatori pe platforma Netograf și aplicația Netograf pentru terminale fixe arată că în anul 2019 viteza medie de download la nivel național pentru internetul fix a crescut cu 10% față de anul 2018, până la 148,95 Mbps, în timp ce viteza medie de upload a ajuns la 110,73 Mbps, în creștere cu 8% față de anul anterior.

Aceeași tendință de creștere se poate observa și în cazul vitezelor de transfer de date realizate prin conexiunile de internet mobil, unde viteza medie de download variază în anul 2019 între 11,74 Mbps (Gorj) și 36,2 Mbps (Suceava), in timp ce judetul Bacau inregistreaza o medie de 24,97 Mbps.

Rezultatele testelor efectuate de utilizatori pe platforma Netograf.ro și aplicația Netograf pentru terminale mobile indică o viteză medie de download la nivel national de 24,79 Mbps, respectiv o viteză medie de upload de 12,63 Mbps pentru internetul mobil la nivel național pe parcursul anului 2019, ambele în creștere cu aproximativ 8% față de anul 2018.

Mai multe detalii pot fi obtinute prin accesarea link-ului: https://www.ancom.ro/netografro-viteza-medie-de-transfer-date-prin-internet-fix-537i-mobil-n-cre537tere-la-nivel-na539ional_6295.

România se află pe locul cinci, la nivel mondial, în ceea ce privește internetul fix, conform unui index global al Speedtest, pentru luna iunie 2020, si pe locul 41 la internetul pentru datele mobile.

Sursa: ANCOM

        Impreuna in lumea afacerilor