Calendarul pentru 2017 al lansărilor de apeluri pe PNDR: Submăsurile adresate activităților neagricole (6.2 și 6.4) se lansează în aprilie!
Pe 15 martie 2017 a avut loc prima întâlnire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 aferentă anului 2017.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate și aprobate în unanimitate propunerile de modificare a criteriilor de selecție aferente submăsurilor pentru realizarea de investiții in exploatațiile agricole/pomicole, în procesarea/marketingul produselor agricole ori pomicole, pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol, pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul agricol/pomicol, precum și calendarul lansărilor aferente anului 2017 și alocările propuse.
Astfel, începând cu luna martie vor fi lansate toate măsurile destinate atât beneficiarilor publici, cât și beneficiarilor privați. Alocarea totală a măsurilor însumează o valoare de aproximativ 2 miliarde euro, din care suma de 800 milioane Euro destinată beneficiarilor publici și peste 1 miliard euro pentru măsuri destinate beneficiarilor privați.
În luna martie vor fi lansate măsurile destinate beneficiarilor publici, respectiv:
- Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta drumuri agricole cu o alocare a sesiunii de 32,7 milioane euro
- Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta drumuri de acces silvice cu o alocare a sesiunii de 88, 7 euro
- Submăsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scara mică” cu o alocare a sesiunii de 356,1 milioane euro
- Submăsura 7.6 „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural cu o alocare a sesiunii de 100,4 milioane euro
- Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta irigații cu o alocare a sesiunii de 150 milioane euro va fi lansată în luna aprilie.
Cu privire la Submăsura 4.3 componenta irigații, în cadrul Comitetului de Monitorizare au fost prezentate membrilor și agreate de comun acord concluziile discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene privind modificarea fișei măsurii cu impact asupra suprafeței potențial irigabile viabilă din punct de vedere economic, respectiv creșterea acesteia de la 823.000 ha la 1,8 mil ha, în conformitate cu Programul național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România, putându-se astfel realiza investiții de modernizarea infrastructurii secundare de irigații pe o suprafață de 619.000 ha irigate în trecutul recent (perioada 2007-2016).
S-a agreat totodată ca în cadrul celor 1,8 milioane de hectare viabile să fie realizate investiții oriunde, în limita celor aproximativ 620.000 hectare (utilizate în trecutul recent) pentru care se consideră că există resurse de apă suficientă.
În anul 2017 vor fi lansate și următoarele submăsuri:
În luna aprilie:
- 4.1 „Investiții in exploatațiile agricole” – componenta vegetal- 105 milioane euro
- 4.1 „Investiții in exploatațiile agricole” – componenta zootehnic- 80 milioane euro
- 4.1a „Investiții in exploatațiile pomicole” – 100 milioane euro
- 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – 170 milioane euro
- 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”- 18,3 milioane euro
- 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”- 35 milioane euro
- 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol- 5 milioane euro
- 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” – 2 milioane euro
Pentri luna mai:
- 4.2 „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor agricole – 100 milioane euro
- 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor pomicole- 12 milioane euro
- 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL- 16,5 milioane euro
În luna iulie:
- Schema ajutor de stat aferenta submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor agricole in vederea obținerii de producției neagricole” – 70 milioane euro
- Schema ajutor de stat aferenta submăsurii 4.2a „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” – 5 milioane euro
- 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite” – 50 milioane euro
- 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu” – 117,8 milioane euro
Pentru luna august:
- 16.1 -“Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse”- 5, 7 milioane euro
- 16.1a “Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicol” – 6,6 milioane euro
- 16.4 – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul agricol – 1,9 milioane euro
- 16.4a – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul pomicol – 2 milioane euro
Sursa: www.fonduristructurale.ro