Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 358 de milioane EUR (1,772 miliarde RON) pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii afectate de pandemia de coronavirus și de măsurile restrictive pe care guvernul român a trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului, se arată într-un comunicat publicat pe 27 octombrie 2021, de către Reprezentanța Comisiei Europene în România.
În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenții directe pentru investiții în activități productive, până la o sumă maximă de 1 milion EUR (4,9343 milioane RON) per beneficiar.
Schema va fi deschisă IMM-urilor care își desfășoară activitatea în sectoarele afectate în mod deosebit de epidemia de coronavirus, precum industria prelucrătoare, construcțiile, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transportul și depozitarea. Pentru a fi eligibile, societățile trebuie să fi fost înființate în România până la 31 decembrie 2018 și trebuie să fi înregistrat profituri din exploatare pe parcursul anului 2019.