Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Cum arata profilul tanarului fermier care acceseaza fonduri europene

ferma-de-familie-640x330Fermierii in varsta de pana la 40 de ani au posibilitatea sa acceseze fonduri europene nerambursabile pentru a-si incepe sau dezvolta propria afacere in domeniul agricol. In cadrul fostului Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013 aproape 13.000 de beneficiari au contractat asemenea fonduri. Cum arata insa profilul tinerilor fermieri care doresc sa inceapa o activitate agricola?

Potrivit datelor statistice puse la dispozitie de Ministerul Agriculturii, se poate schita un profil al tanarului fermier care acceseaza fonduri europene. In primul rand, acesta este de regula barbat, provine din regiunea de sud-vest a tarii si isi doreste in general sa aiba o ferma mixta (culturi si animale).

Astfel, conform Raportului anual de progrese PNDR 2014, postat pe site-ul MADR, din numarul total de fermieri (12.979) care au primit sprijin de instalare pentru prima data ca si conducatori ai unei exploatatii, 7.488 sunt barbati si 5.491 sunt femei.

Din punct de vedere al distributiei regionale, Regiunea 4 Sud Vest Oltenia detine cea mai mare pondere, respectiv 20,90% din total proiecte aprobate, fiind urmata de Regiunea 2 Sud Est cu o pondere de aproximativ 17,02%. Cea mai mica pondere, respectiv 0,18% din total proiecte aprobate o detine Regiunea 8 Bucuresti Ilfov.

In ceea ce priveste numarul de proiecte dedicate tinerilor fermieri pe ramuri agricole, majoritare au fost investitiile in exploatatii mixte (culturi si animale), urmate apoi de cele dedicate culturilor de camp, horticulturii, sectorului lapte, animale ierbivore (cu exceptia celor din sectorul lapte), culturi permanente, porcine, viticultura si pasari de curte, potrivit datelor MADR.

Tinerii fermieri au posibilitatea sa acceseze si in cadrul noului PNDR 2014-2020 fonduri europene pentru a se instala in fruntea unei exploatatii. In cadrul sesiunii din acest an au fost depuse deja pe Submasura 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” 2.818 de proiecte, in valoare totala de 118 de milioane de euro.

Sprijinul nerambursabil este de maximum 50.000 de euro si va fi acordat sub forma de prima in doua transe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finantare si 25% din cuantumul sprijinului in maximum trei ani de la primirea deciziei de finantare.

Tara noastra are alocata prin PNDR 2014 – 2020 o suma totala de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezinta fondurile europene atribuite tarii noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezinta contributia nationala.

Sursa:www.stiriagricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor