Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

De ce ajung 30.000 de tone de zahar din Brazilia in Romania?

cote-zahar-640x330Brazilia este una dintre primele tari care are de castigat din cauza productiei tot mai slabe de zahar de la nivelul Uniunii Europene. Astfel, creșterea pretului zaharului in blocul comunitar stimuleaza importurile din zona de nord-est a Braziliei, in cadrul unui sistem care permite ca o anumit cota de zahar din aceasta regiune a tarii sud-americane sa intre cu tarife reduse pe piata din UE, informeaza publicatia Bloomberg, citata de Agerpres.

Potrivit datelor companiei de shipping Williams Brazil, firma Trader Sucres et Denrees SA a inchiriat o nava pentru a trimite in Romania o cantitate de 30.000 de tone de zahar brut din portul brazilian Maceio. Acest transport este prima dovada concreta, dupa ce luna trecuta au aparut primele zvonuri cu privire la incheierea de acorduri pentru importul de zahar brazilian in UE.

Preturile la zahar in UE au crescut cu peste 10% in actualul sezon, in contextul in care recolta de zahar a blocului comunitar este prognozata sa atinga cel mai scazut nivel din ultimii 40 de ani, este de parere Stefan Uhlenbrock, analist la firma germana F.O. Licht GmbH. In prezent, preturile la zahar in Europa Occidentala au ajuns la 550 de euro pe tona, fiind cu 43% mai mari decat cotatiile futures de la Londra, arata datele Bloomberg, citate de Agerpres.

Uniunea Europeana poate importa o cantitate de maxim 334.054 tone de zahar pe an din regiunea de nord-est a Braziliei la un tarif vamal redus de 98 de euro pe tona. Datele Comisiei Europene arata ca in ultimul sezon UE nu a important nicio cantitate de zahar din nord-estul Braziliei.

Potrivit estimarilor realizata de F.O. Licht, se asteapta ca productia de zahar a UE sa scada in sezonul 2015-2016, care se va incheia in luna septembrie a acestui an, pana la 13,6 milioane tone, cel mai scazut nivel de dupa 1971. In aceste conditii, Comitetul european al utilizatorilor de zahar, un grup reprezentand peste 15.000 de companii, a declarat luna trecuta ca Executivul comunitar trebuie sa ia masuri pentru a crește livrarile si a evita lipsurile, mai noteaza sursa citata.

Suprafata cultivata cu sfecla de zahar in Romania a scazut in 2015 cu circa 1.800 de hectare, productia inregistrata fiind cu jumatate mai mica decat cea din 2014, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Laszlo Becseck, presedintele Asociatiei Cultivatorilor de Sfecla de Zahar – BOD.

„In 2015 am avut circa 4.600 de hectare cultivate cu sfecla de zahar, o reducere a suprafetei destul de mare, in conditiile in care in 2014 am avut 6.400 de hectare. Productiile au fost aproape la jumatate fata de anul trecut, din cauza secetei foarte mari pe care am avut-o in august-septembrie. Oamenii sunt foarte dezamagiti. Isi pun tot mai des intrebarea de ce aleg sa investeasca aproape 1.500 de euro pe hectar, iar dupa un an de munca sa obtina doar 500 de lei”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Laszlo Becseck, presedintele Asociatiei Cultivatorilor de Sfecla de Zahar – BOD.

La nivel european, cele mai mari suprafete cultivate cu sfecla de zahar se regasesc in Franta si Germania, totalizand peste 800.000 de hectare. Mai mult decat atat, cele doua tari mentionate sunt responsabile de mai bine de jumatate din productia totala de sfecla de zahar din intreaga Uniune Europeana. In 2014, alti producatori importanti de sfecla de zahar au fost Polonia (9% din totalul productiei la nivelul UE), precum si Regatul Unit (7,3%). Aproape 70% din totalul productiei de sfecla de zahar este realizat de aceste patru tari europene.

Sursa:www.stiriagricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor