Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Despre sponsorizare

Pentru ca ne apropiem de sfarsitul primului semestru al anului 2014, putem sa analizam masura in care profitul acumulat permite efectuarea de sponsorizari.

Documentele necesare:

Un contract de sponsorizare in forma scrisa in care sa fie mentionate toate datele cu privire la partile implicate, obiectul sponsorizarii, suma, perioada, precum si a drepturilor si obligatiilor partilor.

Pentru a avea certitudinea respectarii prevederilor legale in materie – apelati la echipa de consultanti ai Camerei de Comert si Industrie Bacau

Contact Pentru mai multe informatii si consultanta privind Indrumare si informare juridica, va rugam sa ne contactati la Oficiul Juridic; tel: 0234.570.010, int. 109, email: office@ccibc.ro., Persoana de contact: Maria LEPADATU, Consilier Juridic .

Atentie :

  • sponsorizarea poate sa fie atat in bani cat si in bunuri.

In cazul sponsorizarii in bunuri materiale acestea vor fi evaluate, prin actul juridic incheiat, la valoarea lor reala din momentul predarii catre beneficiar.

 

Cine poate fi beneficiar al sponsorizarii ?

  1. orice persoana juridica fara scop lucrativ, care desfasoara in Romania sau urmeaza sa desfasoare o activitate in domeniile: cultural, artistic, educativ, de invatamant, stiintific – cercetare fundamentala si aplicata, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protectiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenta si servicii sociale, de protectia mediului, social si comunitar, de reprezentare a asociatiilor profesionale, precum si de intretinere, restaurare, conservare si punere in valoare a monumentelor istorice;
  2. institutiile si autoritatile publice, inclusiv organele de specialitate ale administratiei publice, pentru activitatile prevazute la lit. a);
  3. de asemenea, pot fi sponsorizate, in conditiile prezentei legi, emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum si carti ori publicatii din domeniile definite la lit. a);
  4. orice persoana fizica cu domiciliul in Romania a carei activitate in unul dintre domeniile prevazute la lit. a) este recunoscuta de catre o persoana juridica fara scop lucrativ sau de catre o institutie publica ce activeaza in domeniul pentru care se solicita sponsorizarea.

 

Important:

Camera de Comert si Industrie Bacau, fundatia Scoala de Studii Comerciale Bacau si Patronatele din judetul Bacau pot fi beneficiari ai sponsorizarilor.

Pentru mai multe informatii despre evenimentele / proiectele care pot fi sponsorizate, ce include pachetul pentru sponsori, accesati www.ccibc.ro, sectiunea Membri.

 

Cum se calculeaza suma care poate fi sponsorizata ?

Cheltuielile de sponsorizare si/sau mecenat si cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cei care acorda burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente in limita minima precizata mai jos:

  1. 3 la mie din cifra de afaceri;
  2. 20% din impozitul pe profit datorat.

Sumele care nu sunt scazute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reporteaza in urmatorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua in ordinea inregistrarii acestora, in aceleasi conditii, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.

 

Ce se intampla daca se depaseste plafonul ?

Bunurile acordate gratuit in cadrul actiunilor de sponsorizare sau mecenat nu sunt considerate livrari de bunuri daca valoarea totala in cursul unui an calendaristic se incadreaza in limita a 3 la mie din cifra de afaceri constituita din operatiuni taxabile, scutite cu sau fara drept de deducere, precum si din operatiuni pentru care locul livrarii/prestarii este considerat a fi in strainatate potrivit prevederilor art. 132 si 133 din Codul fiscal.

Incadrarea in plafon se determina pe baza datelor raportate prin deconturile de taxa depuse pentru un an calendaristic.

Nu se iau in calcul pentru incadrarea in aceste plafoane sponsorizarile si actiunile de mecenat, acordate in numerar, si nici bunurile pentru care taxa nu a fost dedusa.

Altfel spus pentru sponsorizarea in bani nu are nici o implicatie din punct de vedere al taxei: oricare ar fi suma sponsorizata nu se colecteaza tva.

Depasirea plafoanelor in cazul sposorizarii in bunuri constituie livrare de bunuri cu plata, respectiv se colecteaza taxa.

Taxa colectata aferenta depasirii se include in decontul intocmit pentru ultima perioada fiscala a anului respectiv.

SURSA

        Impreuna in lumea afacerilor