Agricultorii care au avut sisteme functionale de irigatii in zonele in care se afla, dar care nu si-au irigat culturile in acest an nu vor fi eligibili pentru a putea primi despagubiri, a anuntat recent Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR).
Fermierii care au sisteme de irigatii in zona si acestea sunt functionale nu pot beneficia de despagubiri. Nu ma intereseaza de ce nu au irigat. Statul a venit cu apa, a subventionat energia, insa ei nu au irigat. Este problema dansilor. La despagubiri vor participa doar fermierii care din motive care nu au tinut de ei au inregistrat calamitati din cauza secetei. In judetul Bacau, de exemplu, nu este niciun sistem functional de irigatii”, a declarat Laurentiu Baciu, in cadrul unei intalniri cu ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.
La sfarsitul lunii iunie, directorul Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare (ANIF), anunta ca solicitarile fermierilor pentru irigarea terenurilor agricole in acest an nu au depasit 100.000 de hectare, in conditiile in care au fost contractate 330.000 de hectare, iar 823.000 de hectare erau efectiv pregatite pentru irigat.
De asemenea, Ministerul Agriculturii a anuntat de curand ca va acorda diferentiat despagubirile specifice fermierilor mici si fermierilor mari si ale caror culturi au fost afectate de seceta, pentru cei din a doua categorie fiind nevoie de aprobarea Comisiei Europene, a anuntat Daniel Constantin.
Vom incerca sa identificam, in functie de pierderile pe care le vor avea fermierii, sa identificam suprafetele afectate de seceta, fermierii respectivi si pierderea pe fiecare fermier in parte, astfel incat sa intervenim cu despagubiri, in limita permisa de bugetul de stat si in functie de pierderile pe care le-a suferit fiecare fermier. Pentru fermierii mici, care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafata cultivata vom interveni cu un ajutor de la bugetul de stat sub forma unei scheme de minimis, iar schema de minimis va fi legiferata prin Hotarare de Guvern in cursul lunii septembrie, urmand ca la prima rectificare bugetara, in functie de resursele financiare pe care le va primi Ministerul Agriculturii, sa fie si acordate aceste despagubiri”, a declarat Daniel Constantin.
Seful MADR a precizat de asemenea ca in momentul de fata nu exista o evaluare finala a efectelor secetei.
Sursa: www.stiriagricole.ro