Fermierii care doresc sa isi deschida pensiuni sau cabinete veterinare au posibilitatea din acest an sa acceseze fonduri europene nerambursabile in valoare totala de 44 milioane de euro, prin intermediul PNDR 2014-2020, pentru activitati neagricole.
Astfel, un proiect care vizeaza activitati de productie, servicii medicale, sanitar-veterinare si de agroturism poate fi finantat cu pana la 70.000 de euro.
Am vazut mestesugari care probabil ca nu au beneficiat niciodata pana acum de finantare privind dezvoltarea afacerii. O pot face acum, daca au minimum un PFA care nu a fost infiintat in urma cu mai mult de 3 ani de zile. Pot obtine 70.000 de euro, 100% nerambursabil, in urma unei competitii de proiecte, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
De asemenea, solicitantii vor putea beneficia de fonduri nerambursabile, prin Submasura 6.2 – Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale, de maximum 50.000 de euro, pentru achizitionarea de teren si pentru prestarea de servicii si agro-turism, cum ar fi servicii agroturistice de cazare servicii turistice de agrement si alimentatie publica.
Sprijinul se acorda pentru unitati nou infiintate cu scopul de a presta activitati non-agricole in mediul rural. Prin aceasta sub-masura nu se vor acorda fonduri pentru achizitionarea de utilaje si echipamente agricole aferente activitatii de prestare a serviciilor agricole.
In accesarea fondurilor europene nerambursabile, prioritate o au fermierii sau membrii unei asociatii agricole din mediul rural, care isi pot deschide o activitate non-agricola pentru prima data. Totodata, sunt eligibile si microintreprinderile sau intreprinderile mici care au deja activitati functionale in mediul rural.
Sprijinul nerambursabil se acorda sub forma de prima in doua transe astfel: 70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finantare si 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu conditia implementarii corecte a Planului de Afaceri fara a depasi 5 ani de la data semnarii Deciziei de Finantare, potrivit AFIR.
Sursa: www.stiriagricole.ro