Cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, disponibile prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), o brutarie din judetul Galati a reusit sa isi modernizeze linia de procesare, implementand astfel un proiect in valoare totala de peste 8,3 milioane de euro.
Proiectul a fost finantat prin intermediul Masurii 123 – “Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”, din cadrul PNDR 2007-2013.
Beneficiarul, SC Arcada Company SA, a implementat acest proiect in valoare totala de 8.393.833 de euro, in perioada 2011-2014, valoarea nerambursabila fiind de 3 milioane de euro, conform datelor publicate de Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala (RNDR).
Compania si-a planificat inlocuirea capacitatii de productie existente cu una noua, moderna, care sa opereze in conditii de maxima eficienta. Acest fapt a fost considerat o necesitate, deoarece utilajele fabricii aveau un grad ridicat de uzura, data fiind durata de exploatare, iar tehnologia era invechita.
Proiectul care a vizat modernizarea unitatii de panificatie, patiserie si cofetarie din municipiul Galati a fost depus in cadrul primei sesiuni, desfasurata in iulie 2010, privind Schema de Ajutor de Stat nr. N578/ 2009, aferenta Masurii 123.
Compania a urmarit atingerea urmatoarelor obiective specifice: o productivitate sporita a muncii, obtinerea de produse noi si cu valoare adaugata mai mare, cresterea capacitatii de productie la 3 800 de tone in anul cinci de operare, introducerea si dezvoltarea de noi tehnologii si procedee pentru obtinerea de noi produse agroalimentare, cresterea calitatii produselor si a sigurantei alimentare, obtinerea de produse competitive (cu impact economic asupra procesarii ulterioare in intreprinderi, cu asigurarea standardelor veterinare si de siguranta alimentara) si crearea de locuri de munca.
Prin proiect au fost construite doua corpuri de cladiri, dispuse adiacent. Corpul principal, cu regim de inaltime parter, contine hala de productie propriu-zisa si anexele aferente: spatii pentru personal (vestiare, filtru sanitar pentru accesul in incinta fabricii, cantina etc. ), spatii destinate productiei (laboratoare, camera tehnica, depozite auxiliare, cofetarie etc) si spatii de ambalare si expeditie (camere de ambalare, depozit de ambalaje, depozit pentru painea vrac si produse congelate etc).
Corpul secundar, cu regim de inaltime P+1, cuprinde spatii administrative. Ambele corpuri sunt construite din panouri metalice termoizolate montate pe o structura de rezistenta metalica, fiind prevazute cu ferestre si usi cu tamplarie de aluminiu, luminatoare pe invelitoare pentru zonele necesare si trape pentru evacuarea fumului, cu deschidere automata, dotate cu fiole ce contin CO2.
Prin proiect au fost achizitionate si instalate: siloz si sistem de dozare a materiei prime, sistem de mixare, formator de benzi din aluat prin laminare pentru obtinerea de produse de tip franzela si patiserie, cu o capacitate de 3 000 de bucati/ ora produs finit, masina de prelucrat chifle, instalatie pentru cantarire si formare de aluat rotund, dospitor prevazut cu sistem termostatat automat de reglare a temperaturii de lucru, dospitoare continue si cuptor cu capacitate de 16 tone/zi, spirala de racire a painii in ambient, camere frigorifice in regim de congelare si refrigerare, utilaje de preparare-coacere de produse semifabricate (cuptoare, masini de gatit, hota, mixer planetar, masina de clatite, masa de taiere etc.), utilaje de asamblare a semifabricatelor (masa de prelucrare, presa, trusa de accesorii pentru cofetarie, vesela, forme, ustensile, frigider), echipamente pentru igienizare.
Prin implementarea proiectului, brutaria Arcada a devenit cea mai mare unitate de productie de profil din Romania si din sud-estul Europei. Unitatea produce zilnic 85.000 de paini si 10.000 de produse de patiserie.
Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020 are alocata o finantare europeana in valoare de 8,12 milioane de euro, la care se adauga si o cofinantare din bugetul de stat de 1,34 miliarde de euro, fondul total de investitii ajungand astfel la circa 9,5 miliarde de euro.
Sursa: StiriAgricole.ro