Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiţie 2.1.A – Microîntreprinderi Revizuire

pndr-ghid-nereguliMinisterul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a publicat în data de 29.08.2016, o nouă revizuire a Ghidului solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Modificarea documentului a vizat revizuirea, în Ghidul specific – Secțiunea 5 „Procesul de evaluare, selecție și contractare a proiectelor”, a paragrafului prin care se face trimitere la Ghidul general – secțiunea 8 ”Verificarea, evaluare, selecția și contractarea proiectelor”.

Această modificare a fost impusă de particularitățile derulării procesului de verificare, evaluare și contractare a proiectelor prin intermediul sistemului electronic MySMIS, ce nu au făcut obiectul Ghidului general.

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.

Perioada în care se pot depune proiecte a rămas neschimbată, respectiv 27.07.2016-27.01.2017.

Programul Operațional Regional – POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin

sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională.

Pentru a descărca Ghidul Solicitantului, click aici.

Pentru a descărca Ordinul MDRAP de modificare a Ghidului Solicitantului, click aici.

Sursa: fonduri structurale.ro

        Impreuna in lumea afacerilor