Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Mangoldul, cultura profitabila pentru fermierii cu suprafete mici

IMG_1844Fermierii care dispun de suprafete mici au posibilitatea sa cultive Mangold, o planta din familia sfeclei rosii, deosebit de apreciata de catre cei care prefera un stil de viata sanatos. Spre deosebire de sfecla, frunzele mangoldului sunt mult mai dezvoltate si au o valoare nutritiva mai mare. Tocmai datorita acestui motiv, persoanele vegetariene, si nu numai, sunt dispuse sa dea 5-6 lei pentru o legatura de Mangold.

Unul dintre primii fermieri care au introdus cultura de mangold in Romania a fost Marin Dumbrava, proprietarul fermei ecologice Biodumbrava din comuna Joita, judetul Giurgiu. Despre mangold, acesta afirma ca planta a fost utilizata frecvent inca din antichitate.

O cultura de mangold se dezvolta in circa 2-3 luni, cel mai bine pe suprafetele in care predomina caldura si prezenta soarelui. Mai exact, mangoldul prefera temperaturile cuprinse intre 10 si 25 de grade Celsius, temperatura minima suportata fiind de 5 grade Celsius. De asemenea, mangoldul are nevoie de aproximativ 14 ore de lumina pe zi. Cea mai buna perioada pentru infiintarea unei culturi de mangold este intre 20 aprilie si 20 iunie.

„Cultura de mangold nu este una pretentioasa. Are nevoie de conditii normale, precum si celelalte plante, adica de un spatiu in care exista lumina pe tot parcursul zile, de un pamant afanat, precum si de o irigare zilnica. Eu recomand ca rasadurile sa se planteze la 40-50 cm pe rand si circa 60 cm distanta intre randuri”, explica Marin Dumbrava.

Primele rasaduri au fost plantate de Marin Dumbrava in 2010, semintele ecologice fiind comandate din Statele Unite.

„Eu am aflat despre mangold prin 2010 cand o clienta imi povestea ca a mancat asa ceva in Germania. M-am documentat, am vazut cat de multe proprietati are si m-am hotarat sa o cultiv si eu. Va spun sincer ca nu se gaseau seminte atunci. Prima data mi-a adus fiica mea din Germania, iar ulterior am comandat din Statele Unite. Am facut o comanda mai mare, si de kale si de mangold. M-au costat mai mult certificatul fito-sanitar, transportul si vama decat semintele in sine”, povesteste Marin Dumbrava.

Cei care aleg sa cultive mangold e important sa stie faptul ca singura investitie pe care o vor face va fi cea dedicata achizitionarii semintelor. Incepand cu al doilea an, mangoldul isi va produse singur samanta, fermierul putand astfel sa o utilizeze la o noua insamantare.

De asemenea, un alt lucru important este ca in comparatie cu spanacul, Mangoldul nu face seminte la inceputul verii. Astfel, el poate fi cules pana toamna tarziu. Cu toate acestea, in cel de-al doilea an, dupa ce a inceput sa faca seminte, mangoldul devine toxic pentru consum.

„Culegerea acestor frunze nu trebuie amanata mult caci devin otravitoare daca fac seminte. In al doilea an isi face tija florifera si atunci nu este indicat sa se consume frunzele. Nu mai este comestibil. Dupa cateva luni de la rasad, in 3-4 luni se poate recolta. In urmatorul an face samanta. Si atunci nu mai este recomandat sa se consume. Devine toxicul, la fel ca spanacul”, explica Marin Dumbrava.

In functie de soiul din care provine, mangoldul poate avea tija verde, galbena sau rosie. De exemplu, cele mai populare soiuri si hibrizi ai mangoldului sunt: Bright Lights, Ruby Red, Fordhook Giant, Rhubarb, Large White Ribbed, Lucullus si Rainbow.

Un alt aspect important pentru cei care au de gand sa cultive mangold este ca aceasta planta prefera un pH intre 6-7, insa reuseste sa vegeteze chiar si la valori mai mari ale pH-ului, precum 5.5-7.5.

Avand in vedere ca mangoldul cultivat de Marin Dumbrava este in regim ecologic, invazia daunatorilor nu este de neglijat. Pentru acest lucru, fermierii pot crea mici lanturi trofice prin intermediul carora unele plante sau insecte sa curete solul de daunatori.

Datorita continutului mare de acid folic, mangoldul este recomandat femeilor insarcinate pentru dezvoltarea armoniasa a fatului. Mangoldul contine de asemenea potasiu, magneziu, calciu, fier, fosfor, antioxidanti, minerale, precum si numersoase vitamine: A, B2, B6, C, K. Totodata, printre proprietatile mangoldului se distinge si acidul siringic, acesta avand capacitatea sa regleze nivelul glicemiei in sange.

Mangoldul se poate intalni frecvent in dietele de slabire, deoarece are doar 27 de calorii la suta de grame, frunzele mangoldului fiind deosebit de hranitoare.

Sursa: StiriAgricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor