Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

MFE se așteaptă la 100.000 de aplicații pentru granturile acordate în contextul COVID-19

immMinisterul Fondurilor Europene (MFE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, a anunțat lansarea spre consultare publică a Ghidului Solicitantului aferent 3.1.1. Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia COVID – 19.

Ghidul Solicitantului detaliază principalii pași pe care Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) în parteneriat cu Agențiile Regionale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului și Serviciul de Telecomunicații Speciale trebuie să îi întreprindă pentru a obține finanțarea europeană pe care mai apoi să o distribuie IMMurilor interesate.

Conform documentului, MFE estimează că 100.000 de firme și PFA-uri vor depune aplicații prin intermediul platformei online pe care MEEMA o va dezvolta. Dintre acestea, 50.000 de IMMuri vor primi microgranturi și granturi cu valori cuprinse între 2.000 și 200.000 euro.

Pentru finanțările forfetare (microgranturi și capital de lucru în funcție de cifra de afaceri), evaluarea se va efectua automatizat prin intermediul platformei IT, iar selecția, pe principiul primul venit, primul servit.

Ministerul precizează că procesul de evaluare și selecție se va efectua pentru majoritatea activităților automatizat din punct de vedere al eligibilității beneficiarului, iar valoarea grantului se va calcula în urma interogării bazelor de date care conțin informații în acest sens.

Perioada de consultare publică se încheie în data de 24 august. Observațiile pot fi transmise la adresa de e-mail: secretariat.poc@mfe.gov.ro.

Mai multe informatii pe Fonduri-Structurale.ro

        Impreuna in lumea afacerilor