Ambasada Romaniei in SUA a fost contactata de reprezentantul unei importante francize americane, care se ocupă cu desfacerea de scule, unelte, accesorii pentru uz casnic și industrial (rețeaua de magazine a acestei francize este de peste 1300 la nivel național), și care este interesat atât de diversificarea portofoliului de produse destinate comercializării, dar și a surselor de aprovizionare la nivel mondial. Exemple de scule, unelte și accesorii comercializate pot fi vizualizate accesând linkul https://www.harborfreight.com/.
Firmele romanesti care produc astfel de articole, de interes pentru importatorul american, sunt invitate sa transmita datele minime de contact (nume/prenume, telefon/Whatsapp, e-mail, website, propunere de produse) catre Ambasada Romaniei in SUA (E-mail: washington.economic@mae.ro, Razvan DUMITRESCU, Ministru consilier).
Reprezentantul companiei americane este interesat doar de producători români de astfel de produse, nu și de intermediari.