Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

PNDR 2014-2020: Cati aplicanti au solicitat pana acum fonduri europene pentru masura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole”

sere

Fermierii romani au depus pana in acest moment 89 de proiecte pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile din cadrul masurii 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole”, prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 – 2020, conform datelor Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), oferite la solicitarea StiriAgricole.ro.

Valoarea totala nerambursabila a proiectelor depuse pana acum de fermierii romani pentru masura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole” este de 38.708.163 euro.

„Referitor la solicitarea dumneavoastra privind Cererile de Finantare conforme depuse la nivel national prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020), va aducem la cunostinta ca pana la aceasta data au fost primite 89 de proiecte in cadrul Submasurii 4.1 – Investitii in exploatatii agricole, valoarea totala nerambursabila a acestora fiind de 38.708.163 euro”, se arata in raspunsul AFIR.

Masura de finantare 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole”, din PNDR 2014-2020, are alocata pentru acest an o contributie publica totata de 205.776.952 de euro, compusa din contributia Guvernului Romaniei si contributia Uniunii Europene.

In cadrul sesiuni de depunere a proiectelor din 2015, alocarea financiara pentru masura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole” se va face distinct pentru: sectorul vegetal (72.021.9330 euro), zootehnic (72.021.933 euro), zona montana (41.155.391 euro) si pentru fermele de familie (20.577.695 euro), conform AFIR.

Masura de finantare 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole” include si submasura 4.1a – investitii in exploatatii pomicole, in cadrul careia fermierii pot accesa fonduri europene in valoare de 75 de milioane de euro, cu posibilitatea de a fi suplimentate. Ministerul Agriculturii intentioneaza prin intermediul acestei submasuri sa reabiliteze o suprafata de circa 35.000 ha de livezi dintr-un total de 170.000 ha, aflate in declin.

Cei care pot accesa fonduri europene prin masura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole” sunt fermierii (cu exceptia persoanelor fizice neautorizate), precum si cooperativele (cooperativele agricole si societatile cooperative agricole), grupuri de producatori, constituite in baza legislatiei nationale in vigoare care deservesc interesele membrilor.

Sprijinul public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, in cazul fermelor avand dimensiunea economica pana la 500.000 SO (valoare productie standard), si nu va depasi:

  1. pentru proiectele care prevad achizitii simple: maximum 500.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fermele mici;
  2. pentru proiectele care prevad constructii-montaj: maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv 200.000 euro pentru fermele mici din sectorul vegetal si maximum 1.500.000 euro pentru legume in spatii protejate (sere) si sectorul zootehnic, respectiv 300.000 euro pentru fermele mici din sectorul zootehnic;
  3. pentru proiectele care prevad crearea de lanturi alimentare integrate: maximum 2.000.000 euro, respectiv 400.000 euro pentru fermele mici;

In cazul fermelor avand dimensiunea economica peste 500.000 SO sprijinul public nerambursabil va fi de 30% si nu va depasi:

  1. pentru proiectele care prevad achizitii simple: maximum 500.000 euro;
  2. pentru proiectele care prevad constructii- montaj: maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv maximum 1.500.000 euro pentru legume in spatii protejate (sere) si sectorul zootehnic;
  3. pentru proiectele care prevad crearea de lanturi alimentare integrate: maximum 2.000.000 euro;

PNDR 2014-2020 vine cu o serie de elemente de noutate, cum sunt depunerea online a proiectelor, sesiune continua de depunere, evaluare lunara, reducerea numarului de avize si acorduri necesare demararii proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, existenta unei baze de date cu preturi de referinta disponibila pe site-ul AFIR.

Tara noastra are alocata prin PNDR 2014 – 2020 o suma totala de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezinta fondurile europene atribuite tarii noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezinta contributia nationala.

Sursa:www.stiriagricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor