Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

PNDR 2014-2020: ce conditii trebuie sa indeplineasca un apicultor pentru a obtine fonduri europene nerambursabile

albineDe la sfarsitul lunii martie au fost deschise doua submasuri din PNDR 2014-2020, 4.1 „Investitii in ferme” si 6.1 ,,Instalarea tinerilor fermieri’’, prin care apicultorii pot obtine fonduri europene nerambursabile.

In cadrul submasurii 4.1  ,,Investitii in exploatatii agricole’’, un apicultor poate obtine finantare daca se incadreaza la catergoria ferma de familie, conform Ghidului Solicitantului, definita astfel: ,,Exploatatia agricola apartinand intreprinderii familiale sau persoanei juridice ai carei asociati sunt exclusiv membri ai aceleiasi familii. Dimensiunea economica a fermei de familie este cuprinsa intre 8.000 – 250.000 SO. Prin membrii aceleiasi familii se intelege sotul/sotia si rudele pana la gradul III inclusiv (conform OUG 43/2013, privind unele masuri pentru dezvoltarea si sustinerea fermelor de familie si facilitarea accesului la finantare al fermierilor cu completarile si modificarile ulterioare)”, potrivit raspunsului transmis de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale, la solicitarea StiriAgricole.ro.

Totodata, pentru ca solicitantul sa se incadreze in categoria beneficiarilor eligibili, investitia trebuie sa se realizeze in cadrul unei ferme cu o dimensiune economica de minim 8.000 SO (valoarea productiei standard).

Daca este vorba de o activitate complet noua, respectiv infiintarea unei exploatatii agricole, dimensiunea economica va fi cea rezultata ca urmare a realizarii investitiei, asa cum este prevazuta in documentatia tehnico-financiara, de minim 8.000 SO.

„In cazul exploatatiilor agricole care prevad in cadrul proiectului modernizarea acesteia, dimensiunea se va calcula pe baza inregistrarilor de la APIA/ANSVSA/registrul agricol, din anul anterior depunerii Cererii de Finanţare, insa valoarea minima a dimensiunii economice va fi tot de 8.000 SO. In ambele cazuri, valoarea minima de 8.000 SO reprezinta echivalentul a 153 familii de albine (conform Listei Coeficientilor de Productie Standard SO2010)”, mai precizeaza AFIR.

In cadrul submasurii 6.1 ,,Instalarea tinerilor fermieri’’, un apicultor poate obtine finantare nerambursabila daca se incadreaza in definitia tanarului fermier, conform Ghidului Solicitantului, specific acestei submasuri.

,,Conform art. 2 din R(UE) nr. 1305/ 2013, (1) «tanar fermier» inseamna o persoana cu varsta de pana la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care detine competentele și calificarile profesionale adecvate si care se stabileste pentru prima data intr‐o exploatatie agricola ca sef al respectivei exploatatii”, mai precizeaza AFIR.

Asadar, o persoana interesata sa dezvolte un proiect de investitie in domeniul apicol poate obtine pana la 50.000 de euro daca valoarea exploatatiei agricole este de minim 30.000 SO, mai precis, aceasta valoare insemnand 574 familii de albine.

In cazul in care acesta nu atinge valoarea dimensiunii economice de 30.000 SO, pentru ca nu detine numarul necesar de familii de albine, mai exista varianta de a obtine finantare in valoarea totala nerambursabila de 40.000 de euro, valoarea minima a exploatatiei agricole va fi de 12.000 SO, respectiv 230 familii de albine.

Sursa: www.stiriagricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor