Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a anuntat ca in perioada 10 martie – 08 aprilie 2016 va fi deschisa sesiunea de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locala (SDL), din cadrul Masurii 19 Dezvoltarea locala LEADER – Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020.
Selectarea SDL-urilor se va realiza in baza unei singure proceduri publice de selectie.
Alocarea publica totala pentru sesiunea de selectie a SDL-urilor 2014-2020 este de 563.516.557 Euro, fiind compusa din urmatoarele:
- Sub-masura 19.2 “Sprijin pentru implementarea actiunilor in cadrul strategiei de dezvoltare locala” – 440.116.655 Euro;
- Sub-masura 19.4 “Sprijin pentru cheltuieli de functionare si animare ” – 123.399.902 Euro.
Depunerea SDL-urilor, cu anexele aferente, se va face la sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale din Bucuresti, B-dul. Carol I, nr. 2-4, Sector 3, in intervalul orar 08.30 – 16.30.
Termenul limita de depunere a SDL-urilor este 08.04.2016, ora 16.30.
Strategiile de Dezvoltare Locala sunt intocmite de Grupurile de Actiune Locala (GAL) potentiale/existente, parteneriate privat-publice, in baza analizei nevoilor si prioritatilor specifice teritoriului acoperit de parteneriat.
Anuntarea rezultatelor selectiei SDL-urilor se va face prin publicarea pe site-ul oficial al MADR a Raportului de selectie aprobat de catre directorul general al DGDR AM PNDR.
Sursa: fonduri-structurale.ro