Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional (POR) a lansat un nou Ghid in consultare publica pentru POR 2014-2020. Este vorba despre Ghidul specific pentru prioritatea de investitie 5.2, intitulat „Ghidul solicitantului – Conditii specifice de accesare a fondurilor in cadrul Axei 5 – Imbunatatirea mediului urban si conservarea, protectia si valorificarea durabila a patrimoniului cultural / Prioritatea de investitii 5.2 – Realizarea de actiuni destinate imbunatatirii mediului urban, revitalizarii oraselor, regenerarii si decontaminarii terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluarii aerului si promovarii masurilor de reducere a zgomotului”.
În cadrul acestei priorități de investiție, sunt vizate proiecte de reconversie funcțională și/sau reutilizare a unor terenuri și suprafețe degradate, vacante sau neutilizate din interiorul orașelor și transformarea lor în zone de agrement și petrecere a timpului liber pentru comunitate.
Beneficiarii în cadrul acestei priorități de investiție vor fi unitățile administrativ teritoriale definite conform Legii nr. 215/2001 legea administraţiei publice locale cu modificările şi completările ulterioare, din mediul urban (orașe constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată), cu excepția municipiilor reședință de județ, finanțate în cadrul axei prioritare dedicate dezvoltării urbane.
În cadrul prezentului apel de proiecte, pentru întocmirea bugetului cererii de finanțare, se va lua în calcul rata de cofinanțare acordată prin Fondul European de Dezvoltare Regională in procent de 85% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului pentru fiecare din celelalte 7 regiuni de dezvoltare.
Se va acorda prioritate la finanțare proiectelor acelor orașe care înregistrează valori reduse în ceea ce privește suprafața spațiilor verzi.
O cerere de finanțare poate să conțină mai multe locații de implementare (terenuri și suprafețe abandonate și neutilizate), fiecare locație având o suprafață minimă de 1000 mp.
Indicatori ce pot fi cuantificați la nivel de proiect pot fi:
- suprafață spații verzi create (mp)
- lungime căi de acces realizate prin proiect (ml).
Proiectele depuse în cadrul acestui apel de proiecte trebuie să se încadreze în următoarele valori:
- valoarea maximă totală a investiției este de 5 .000.000 euro;
- valoarea minimă totală a investiției este de 100.000 euro.
Sursa: www.mdrap.ro
Termenul limita de transmitere a opiniilor si observatiilor este 11 decembrie 2015.
Propunerile, observatiile si sugestiile se pot transmite:
- On-line, la sectiunea:
- Consultarea firmelor, prima pagina, meniu vertical
- buton sugestii / observatii / propuneri
- Direct, la numarul 0234.570.010, fax 0234571070, email: office@ccibc.ro.